Cinsteste-te pe tine insuti

11028349_762018487249569_5441478555905925995_nDacă nu-ţi place unde eşti, trebuie să pleci de acolo, pentru că numai aşa te cinsteşti pe tine însuţi. Nu te forţa să rămâi în nici un mediu în care încetezi de a-ţi aminti că tu eşti creatorul vieţii tale.

După cum am mai spus, „lasă-ţi năvoadele”.Nu te zbate să fii vrednic, deoarece deja eşti. Lasă-ţi serviciul sau relaţia în care eşti incapabil de a-ţi aminti cine eşti. Lasă la o parte tocmeala nevrotică pentru iubire şi acceptare. Şi treci prin frici.

Nu-ţi vei găsi niciodată aripile, până când nu vei învăţa să-ţi foloseşti braţele şi picioareie. Nu-I cere lui Dumnezeu să facă pentru tine ceea ce trebuie să înveţi tu să faci.

Cinstindu-te pe tine însuţi, nu trebuie să consideri că altcineva greşeşte. Fă doar ceea ce este bine pentru tine şi exprimă-ţi recunoştinţa faţă de ceilalţi. Atunci când intri pe deplin în viaţa ta, nu-i părăsi pe ceilalţi în grabă sau cu furie. Ia-ţi la revedere. Binecuvântează persoana cu care ţi-ai împărţit viaţa şi locul unde ai trăit.

Dacă îţi poţi binecuvânta trecutul, eşti liber să-l părăseşti.

Nu poţi să „îţi laşi năvoadele” şi, în acelaşi timp, să iei peştele cu tine. Cu vremea, peştele va putrezi şi va lăsa un miros groaznic.

Pe o distanţă mare din jurul tău, oamenii vor şti că soseşti. „Vine pescarul!” Trecutul tău păşeşte înaintea ta. Acesta nu este drumul spre libertate.

Aruncă peştele. Dă-i libertatea pe care o ceri pentru tine însuţi.

Fii puternic în convingerile pe care le ai în privinţa propriei tale vieţi, dar fii blând cu ceilalţi. Nu judeca nevoile lor, doar pentru că nu le poţi îndeplini. Fii cinstit în privinţa a ceea ce poţi şi a ceea ce nu poţi să faci – şi urează-le numai bine.

Aminteşte-ţi că cel pe care-l respingi vine după tine. Numai acceptarea aduce împlinire.

In inima şi în mintea ta vei şti când eşti gata să părăseşti complicaţiile din viaţa ta şi să păşeşti pe cărarea simplă a dragostei şi iertării. Nu va mai exista nici luptă, nici strădanie.

Datorită limpezimii şi generozităţii tale, ceilalţi se vor relaxa şi-ţi vor da drumul. Iar tu îi vei păstra în inima ta, oriunde vei merge.

Singurele închisori din lume sunt cele pe care ni le creăm noi înşine. Şi doar cel care nu-şi cunoaşte propriul geniu poate să-l ţină pe altul ostatic împotriva voinţei acestuia.

Aminteşte-ţi, dragul meu frate şi draga mea soră, că există o cheie care descuie orice uşă, a oricărei închisori pe care o creezi în mintea ta. Dacă nu poţi să desfiinţezi închisoarea, cere cel puţin cheia de la uşă.

Tu nu eşti o victimă a lumii, ci eşti cel care deţine cheia spre libertate. In ochii tăi se află scânteia luminii divine care conduce toate fiinţele spre ieşirea din întunericul fricii şi a lipsei de încredere. Iar în inima ta este dragostea care dă naştere tuturor miliardelor de fiinţe din univers. Esenţa ta este întreagă, nefarâmiţată, dinamică şi creatoare. Ea aşteaptă doar încrederea ta.

Paul Ferrini

A fi bogat înseamnă a dărui, a nu dărui nimic înseamnă a fi sărac. A iubi înseamnă a trăi, a nu iubi nimic înseamnă a fi mort. A fi fericit înseamnă a te devota, a nu exista decât pentru tine înseamnă a te refuza pe tine însuţi şi a te sechestra în infern. – Eliphas Levi

Related Post

3 comments for “Cinsteste-te pe tine insuti

  1. Karen
    30/08/2015 at 10:57

    Multumesc!Zile,saptamani si ani cu binecuvantari divine iti doresc! 🙂

    • admin
      30/08/2015 at 11:20

      Intorc inmiit urarea! Multumesc ,iubita! <3

  2. Irina
    16/11/2015 at 3:58

    Multumesc! Asta este esenta existentei noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *