Dependenţa şi căutarea plenitudinii

10406494_692789544180916_8731197934040160383_nDe ce am deveni dependenţi de celălalt?
Motivul pentru care relaţiile de iubire romantică reprezintă o experienţă atât de intensă şi universal căutată este acela că ele par să ofere eliberarea dintr-o stare de frică, nevoie, lipsă şi neîmplinire, ce are rădăcini profunde şi face parte din condiţia umană în starea sa neeliberată şi neiluminată. Această stare are atât o dimensiune fizică, cât şi una psihologică.

La nivel fizic, evident, nu sunteţi complet şi nici nu veţi fi vreodată: sunteţi fie bărbat, fie femeie, adică o jumătate din întreg. La acest nivel, nevoia de a fi complet — întoarcerea la uniune — se manifestă prin atracţia dintre bărbaţi şi femei, prin nevoia bărbatului de femeie şi nevoia femeii de bărbat. Este aproape o nevoie irezistibilă de uniune cu polaritatea energetică opusă. Rădăcina acestei nevoi fizice este de natură spirituală: dorinţa de a pune capăt dualităţii, de a te întoarce la starea de plenitudine. Uniunea sexuală dă senzaţia cea mai apropiată de această stare la nivel fizic. Din acest motiv, este considerată experienţa care oferă cea mai mare satisfacţie în lumea fizică. Dar uniunea sexuală nu este mai mult decât o clipă trecătoare de plenitudine, o secundă de beatitudine. Atâta timp cât este căutată inconştient ca mijloc al mântuirii, persoana caută să pună capăt dualităţii la nivelul formei, nivel la care mântuirea nu este posibilă. Vi se oferă o imagine fugară, foarte tentantă a raiului, dar nu vi se permite să rămâneţi mai mult timp aici şi vă treziţi din nou într-un corp separat.

La nivel psihologic, sentimentul de lipsă sau de neîmplinire este chiar mai mare decât la nivel fizic. Atâta timp cât vă identificaţi cu mintea dumneavoastra, aveţi un sentiment al identităţii derivat dintr-o sursă externă. Adică obţineţi o idee despre cine sunteţi din lucruri care, în ultimă instanţă, nu au nimic de-a face cu cine sunteţi în realitate: rolul dumneavoastra social, posesiunile, aspectul exterior, succesele şi eşecurile, sistemul de credinţe s.a.m.d. Acest sine fals, construit de minte, se simte vulnerabil, nesigur şi caută mereu lucruri noi cu care să se identifice şi care să-i dea sentimentul că există. Dar nimic nu este vreodată suficient pentru a-i produce o satisfacţie de durată. Temerile sale rămân; ca şi sentimentul de lipsă şi de nevoie acută.

Dar atunci apare această relaţie specială. Ea pare să fie răspunsul la toate problemele sinelui fals şi pare să răspundă tuturor nevoilor sale. Cel puţin la prima vedere. Toate celelalte lucruri pornind de la care în trecut v-aţi derivat sentimentul identităţii par acum relativ nesemnificative. Acum aveţi un singur punct de interes care le înlocuieşte pe toate celelalte, dă sens vieţii dumneavoastra şi prin el vă definiţi identitatea: persoana de care v-aţi „îndrăgostit”. Nu mai sunteţi un fragment dislocat într-un univers nepăsător — sau cel puţin aşa vi se pare Lumea dumneavoastra are acum un centru: persoana iubită. Faptul că centrul se află în afara dumneavoastra şi că din acest motiv aveţi în continuare un sentiment de identitate derivat dintr-un obiect exterior nu pare să conteze prea mult la început. Ceea ce contează este că sentimentele subiacente, de neîmplinire, frică, lipsă şi insatisfacţie, atât de caracteristice stării de identificare cu mintea, au dispărut — sau nu? S-au dizolvat sau continuă să existe în spatele acestei realităţi superficiale numite fericire?

Dacă în relaţia dumneavoastra aţi avut parte atât de „iubire”, cât şi de opusul ei — atacul, violenţa emoţională — atunci e foarte probabil să confundaţi ataşamentul sinelui fals şi dependenţa cu iubirea. Nu puteţi să vă iubiţi partenerul la un moment dat, iar în următorul moment să îl atacaţi. Iubirea nu are opus. Dacă „iubirea” dumneavoastra are un opus, atunci nu este iubire, ci o puternică nevoie a sinelui fals de a avea un sentiment de identitate mai complet şi mai profund, o nevoie pe care celălalt o satisface temporar. Este înlocuitorul pe care îl dă şinele fals pentru mântuire şi pentru scurt timp aproape că ne simţim mântuiţi.

Dar vine un moment când partenerul dumneavoastra se comportă astfel încât nu vă mai satisface nevoile — sau mai curând nevoile sinelui fals. Sentimentele de durere, frică şi lipsă, care sunt o parte intrinsecă a conştiinţei sinelui fals, dar au fost acoperite de „relaţia de iubire”, ies acum din nou la suprafaţă. Ca în cazul oricărei dependenţe, vă simţiţi minunat când drogul este disponibil, dar invariabil vine un moment când drogul nu mai funcţionează. Când acele sentimente dureroase reapar, le simţiţi chiar mai intens şi mai acut decât înainte. Pe deasupra, vă percepeţi partenerul, ca fiind cauza acestor sentimente. Aceasta înseamnă că le proiectaţi în afară şi îl atacaţi pe celălalt cu toată violenţa sălbatică a durerii dvs. Acest atac poate trezi durerea partenerului, şi el sau ea vă poate răspunde la atac. în acest punct, şinele fals mai speră încă în mod inconştient că atacul său sau încercările sale de manipulare vor reprezenta o pedeapsă suficientă pentru a-l convinge pe partener să-şi schimbe comportamentul, ca să-l puteţi folosi din nou pentru a vă acoperi durerea.

Fiecare dependenţă apare dintr-un refuz inconştient de a accepta durerea şi de a o lăsa în urmă.

Fiecare dependentă începe cu durerea şi se sfârşeşte în durere. Indiferent de substanţa de care sunteţi dependent — alcool, mâncare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoană —, vă folosiţi de un lucru sau de o persoană pentru a vă ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care în relaţiile intime, după ce euforia iniţială a trecut, apare atât de multă nefericire, atât de multă durere. Nu relaţiile provoacă durerea şi nefericirea. Ele scot la lumină ceea ce se află deja în dumneavoastra. Oricare dependenţă ajunge într-un punct în care nu mai produce rezultatul dorit şi atunci simţiţi durerea mai puternic ca oricând.

Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii încearcă mereu să scape de momentul prezent şi caută un fel de mântuire în viitor. Primul lucru pe care l-ar putea întâlni dacă s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie şi de acest lucru se tem ei. Dacă ar şti măcar cât de uşor este ca în Clipa de acum să obţină puterea care dizolvă trecutul şi durerea sa, realitatea care dizolvă iluzia! Dacă ar şti cât de aproape sunt de propria lor realitate, cât de aproape se află de Dumnezeu!
Nici evitarea relaţiilor cu scopul de a încerca să se evite durerea nu este o soluţie. Durerea este oricum prezentă. Există o mai mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă forţeze să vă treziţi decât trei ani trăiţi pe o insulă pustie sau închis în cameră. Dacă aţi putea aduce o prezenţă intensă în singurătatea dumneavoastra, acest lucru v-ar ajuta.

Eckhart Tolle

 

Întotdeauna acţionăm ca fii ai lui Dumnezeu, dar adesea, vai! ca nişte fii ce şi-au uitat Tatăl.~Monseniorul Vladimir Ghika

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *