Gandurile pozitive si negative

Loading...

8961907190efef9d34f99938aa4eb557Fără întrerupere, emanăm şi captăm elemente sufleteşti: ne asemănăm cu o baterie electrică, care mai întâi emană forţă, pentru ca mai apoi să fie din nou încărcată. Atunci când ne cheltuim puterile prin conversaţii, prin scris, prin meditaţii, sau prin diferite alte ocupaţii, suntem pozitivi; în caz contrar, suntem negativi. În timpul stării negative, sau de reîmprospă-tare, primim forţe şi elemente care vremelnic ne pot fi dăunătoare, sau ne pot aduce foloase veşnice!

Există curente mentale otrăvitoare, după cum există şi vapori otrăvi-tori: arsenicali sau de alte metale. Să presupunem că omul, aflându-se în stare negativă, şi-ar petrece cel puţin o oră din timpul său în mijlocul unor deţinuţi cinici, supraîncărcaţi cu ură. De la ei ar absorbi elemente sufleteşti otrăvitoare, elemente îmbibate cu boli şi cu forţe distrugătoare, elemente incomparabil mai periculoase decât otrava, care a fost descoperită pe calea analizei chimice; fiindcă acţiunea lor e mai subtilă şi mai ascunsă, adeseori resimţindu-se numai după trecerea câtorva zile, când, greşit, efectul lor este atribuit altor cauze!

E de o importanţă covârşitoare mediul în care ne aflăm în timpul stării negative, fiindcă în acel timp, analog buretelui, absorbim fluidul sufletesc. După trecerea câtorva ore de lucru mental sau fizic, adică în stare pozitivă, în timpul în care am emanat forţa, starea negativă se prezintă ca un drept firesc şi o necesitate. Este o greşeală de a o înăbuşi artificial sau a o reţine; totuşi, această imprudenţă este necesară; e o stare care poate fi folositoare numai în condiţii minuţios alese.

Un om obosit, într-o societate de oameni neliniştiţi şi aflându-se într-o stare de iritaţie febrilă, va recepţiona, cel puţin pentru un timp, calităţile lor josnice; iar ei, la rândul lor, nu vor extrage din el forţe psihice de care e aproape secătuit. Se poate spune, ca să ne exprimăm simbolic, că şi-a agăţat de el greutăţi de plumb. El va împrumuta, cel puţin pentru un timp scurt, felul lor de a gândi şi a interpreta lucrurile, subestimându-le. Va pierde încrederea şi va deveni îndoielnic. Acele proiecte, ce nu demult i se păreau solide şi uşor de realizat, vor deveni deodată întunecate.
Curajul lui obişnuit se înlocuieşte cu teama. În starea sa de nehotărâre, el poate, într-un moment de zăpăceală, să cumpere lucruri absolut inutile, să spună ceva nepotrivit, sau să săvârşească ceva ce desigur nu s-ar face. El ar acţiona altfel, dacă ar fi numai cu el însuşi, dacă ar emite gândurile lui proprii, iar nu absurdităţile întunecate al oamenilor care-l înconjoară.

Pentru frecventarea necesară a marilor adunări, urmează să aleagă un timp mai dinamic al forţei mentale, iar la primele semne de oboseală, să se retragă imediat. În orele când stăpânim forţa, reprezentăm un magnet. Acesta respinge curentele vătămătoare, cărora le-am fi fost expuşi, dacă ne-am fi aflat în stare negativă. Deci, tot ce e mai bun în viaţă, vor obţine oamenii „pozitivi”, luptătorii şi încăpăţînaţii! Cu toate acestea, nu e bine să fim întotdeauna „pozitivi” şi să emanăm din noi gânduri, căci atunci, omul alungă şi respinge de la sine multe chibzuinţe preţioase. În anumite timpuri, rezervoarele sufleteşti trebuiesc reînnoite; cu cât împrospătăm mai temeinic şi mai raţional conţinutul, cu atât e mai bine. Starea sufletească a omului pozitiv va slăbi inevitabil şi va simţi lipsa forţei dacă nu se va comporta totdeauna ostil faţă de gândurile străine, dacă nu-i va fi greu, va fi întotdeauna atent şi va absorbi necunoscutul şi noutatea; dacă nu va deosebi improbabilul de imposibil. Propria cunoştiinţă mărginită îi va fi unica sferă de acţiune! În schimb, oamenii mereu negativi, cei care incontinuu recepţionează, care se împacă cu părerea ultimului, pierzându-şi încrederea în sine de la un simplu surâs sau ridicare din umeri, se aseamănă cu o canalizare prin care trec toate murdăriile; până la urmă, se înfundă ţevile şi nu permit trecerea curenţilor valoroşi; asemenea oameni pierd capacitatea de a emite forţe pozitive.
În general, trebuie să ne conformăm regulii de a fi pozitivi în societate şi negativi în singurătatea corect pregătită. Omul care continuă în singurătate să se certe mental cu adversarul său, involuntar îşi consumă forţele.

Singurătatea este necesară mai cu seamă omului care poartă pe umerii săi greutatea grijilor altora. În timpul unui asemenea repaos, nu se cuvine să ne permitem nici compătimirea, fiindcă ea ne subminează forţele şi tocmai ele trebuiesc adunate, pentru a ne aduce cele mai bune foloase. La fel, oratorul, înainte de a-şi pronunţa lungul său discurs, nu trebuie să care cărbuni pe scări, dorind astfel să ajute unui sărac lucrător cu ziua; această muncă ar omorâ în orator animaţia, forţa şi strălucirea minţii, poate chiar şi gândurile care, direct sau indirect, ar deschide căi noi pentru uşura-rea soartei nu numai a unuia, ci chiar a miilor de lucrători cu ziua.

Omul care se învârteşte totdeauna într-o societate numeroasă, inevitabil pierde multe forţe, târând după sine atmosferele străine. Dar cel mai dăunător este faptul de a convieţui cu un om cu o dezvoltare mentală inferioară. În perioada pasivităţii, care inevitabil se întoarce înapoi totdeau-na, vom fi supuşi unor curente mult inferioare, indiferent de felul raporturi-lor, indiferent dacă acel om ne este frate, fiu sau soţ. Dintre doi oameni cu un nivel de dezvoltare mentală diferită, dar strâns legaţi sufleteşte unul de altul, va suferi şi va pierde totdeauna cel mai destoinic, mai fin şi care e mai la înalţime, fiindcă el este mai receptibil, pe când cel de esenţă inferioară e capabil să capteze numai o parte din ce i-a fost trimis, restul necaptat se pierde fără cruţare şi fără nici un rost.

Un contact între oameni este o formidabilă forţă motrice (AGENS), pentru câştigarea fericirii şi succesului. „Contact”, aici înseamnă ceva incomparabil superior apropierii fizice. Suntem apropiaţi cu omul, în virtutea intensităţii contactului psihic; despărţirea nu joacă nici un rol aici. Acela care a fost timp îndelungat legat de un om cu dezvoltare mentală inferioară, nu poate rupe deodată undele comunicative sufleteşti, ce-i sunt trimise din acest izvor, în virtutea puterii de obişnuinţă. Trebuie să-l uităm, să nu ne gândim la el cu răutate; nu ne mai gândim deloc la el, numai în felul acesta se poate tăia firul telepatic şi să ne eliberăm. Pare aceasta rece, aspru, grozav? Dar care poate fi sensul, pentru doi oameni, de a păstra în amintire legătura dăunătoare pentru unul sau pentru amândoi? Căci dacă o parte suferă, cu timpul va suferi şi cealaltă! La fel e vătămător „pentru repaos” – prin urmare, în stare de pasivitate – a citi romane captivante, a te identifica cu eroii lor, a inspira, să zicem, o atmosferă absurdă, în timpul propriei slăbiciuni şi receptivităţi.

În special în timpul când mâncăm, ar trebui să fim mai pasivi: cel care primeşte mâncarea, adică materialul necesar construirii corpului său, trebuie să facă aceasta într-o bună dispoziţie, liniştit, vesel şi echilibrat. A mânca şi a ocărâ, a te certa sau a te gândi la afaceri înseamnă a fi pozitiv exact în acel timp când se cere o negativitate absolută. Dacă ocara şi cearta se produc verbal sau numai mental, se înţelege, nu are nici o importanţă. Este dăunător de a lua masa cu omul pe care abia îl suporţi, de a cărui stare sufletească trebuie să te izolezi. Aceasta cere cheltuiala forţei şi pozitivi-tate. De aceea, numai oamenii legaţi cu o simpatie cristalină ar trebui să fie comeseni. Omul care se află adesea în singurătate atrage curente înrudite cu aspiraţiile lui sufleteşti: spaţiul se prezintă ca un magnet puternic, care cu timpul se încarcă cu propriile gânduri. Noi trăim atunci într-un plan mult mai pur, mai înalt, accesibil sugestiilor, care mai întii vor fi sfioase ca un vis tăinuit. Pe neaşteptate, apare nevoia de societate şi atunci iei, fără alegere, ceea ce îţi cade sub mână sau te laşi încântat de curente. Pacea internă este nimicită. Toate reveriile îţi apar deodată, după părerea generală „pură absurditate”; judecata sănătoasă reîncepe să bârfească, să critice şi să nu mai contrazică tonul de behăit al turmei. După aceea, rămaşi din nou cu noi înşine, simţim o adâncă nemulţumire şi o indispoziţie; ne reproşăm cu mâhnire că am trădat drepturile sufletului nostru! Multe suflete mari suferă de apăsarea gândurilor parazitare, care se agaţă de ele şi, fără voia lor, le vatămă.
Se înţelege că nimeni nu trebuie şi nu poate rămâne mult timp în singurătate; dar acela care are puterea să rupă cu relaţiile lui inferioare, îşi deschide drumul, numai prin aceasta, către altele superioare.
Omul care e înarmat cu puterea răbdării, a aşteptării, atrage în calea vieţii sale oameni care îi dau acel repaos adevărat şi acel ajutor pe care numai contactul îl poate da.
Gândurile lui superioare servesc ca o verigă de unire între el şi posesorul gândurilor asemănătoare. Cel care se ţine tare de elementele sale inferioare, se desparte prin aceasta de lumea superioară căreia, până la un anumit grad, îi aparţine.

În ce anume constau aşa-zisele relaţii prieteneşti? Oare nu în unica şi veşnica rumegare ale unora şi aceloraşi cuvinte şi gânduri, ale unora şi aceloraşi gesturi? Oare nu înseamnă că se suportă reciproc an după an?
Adevărata viaţă vie este starea varietăţii, descoperirii noilor curente mentale. În ea se produce un schimb neîntrerupt de forţe şi gândiri între suflete de aceeaşi înălţime – iată izvoarele, ascensiunile până la o existenţă veşnică!
Izvorul tinereţii corpului şi sufletului constă în capacitatea de a transforma, momentan, tot aparatul mental în pozitivitate, atunci când suntem înconjuraţi de gânduri grosolane; rămânând, în schimb, în negativi-tate, adică receptivi pentru izvoarele creatoare.
Curajul să ne fie faclăra călăuzitoare!
Să nu ne fie frică de nimic şi să nu considerăm nimic ca imposibil!
Să nu urâm pe nimeni – ci numai să ne ferim de rătăcirile străine!
Să iubim pe toţi, dar să acordăm încrederea cu prudenţă şi înţelepciune!
Prentice Mulford 

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *