Transmutarea bolii cu ajutorul conștienței

9561_785380171595141_4551878013657178358_nTrăim într-un timp în care medicina modernă prezintă încontinuu noi mărturii ale posibilităţilor şi capacităţilor ei, care ajung până la graniţa miracolelor. Însă, în acelaşi timp, se aud tot mai tare vocile acelora care nu mai au încredere în această medicină moderna – care poate face aproape totul. Tot mai mare devine numărul acelora care acordă mai multă încredere metodelor vechi de tratament, sau terapiei naturiste, sau medicinii homeopate. Faptul că, în diagnosticare s-a pierdut omul din vedere, ca unitate trup-suflet, a fost recunoscut între timp de aproape oricine.  Boala şi sănătatea se referă la forma stării omeneşti şi nu la organe sau părţi ale corpului. Corpul nu este niciodată bolnav sau sănătos, deoarece în el ajung să se exprime exclusiv informaţiile conştientei. Corpul nu face nimic din sine însuşi, lucru de care se poate convinge oricine prin observarea unui cadavru. Corpul unui om viu îşi datorează funcţiile celor două instante imateriale, pe care noi le numim în majoritatea cazurilor conştientă (suflet) şi viaţa (spirit).

Conştienta reprezintă, în această situaţie, informaţia care se manifestă în corp şi care este transpusa în sfera vizibilului. Conştienta se raportează la corp aşa cum se raportează un program radio la cel care îl recepţionează. Şi, deoarece conştienta reprezintă o calitate imaterială de sine-statatoare, ea nu este, desigur, un produs al corpului, şi nici nu depinde de existenţa acestuia.

Dacă pulsul şi inima urmează un anumit ritm, temperatura corpului se menţine la o valoare constantă, glandele secretă hormoni, aceste funcţiuni nu pot fi explicate pornind de la materie, ci ele sunt întru totul dependente de informaţia corespunzătoare al cărei punct de plecare se afla în conştientă. Atunci când diversele funcţiuni corporale colaborează într-un anumit mod, ia naştere un model pe care noi îl resimţim a fi armonios şi, de accea, îl numim sănătate. Dacă o funcţiune deviază, ea afectează mai mult sau mai puţin armonia întregului, şi atunci vorbim despre boala.

Boala înseamnă aşadar părăsirea unei armonii, respectiv punerea în discuţie a unei ordini până atunci echilibrate. Însă, distrugerea armoniei are loc în conştientă, la nivelul informaţiei, şi se arata doar în corp. Corpul este, cu aceasta, doar nivelul reprezentării sau al manifestării conştientei, şi, deci, şi al tuturor proceselor şi modificărilor ce se desfăşoară în conştientă. Iar, dacă omul ajunge la dezechilibru în conştientă sa, acest lucru devine vizibil şi poate fi vieţuit în corpul sau ca simptom.

Există multe simptome – dar ele reprezintă expresia unuia şi aceluiaşi proces, pe care noi îl numim boala, şi care se desfăşoară mereu în conştienta unui om. Aşa cum corpul nu poate trăi fără conştientă, el nu poate deveni nici bolnav  fără conştientă. Dacă în corpul unui om se manifestă un simptom, acesta atrage (mai mult sau mai puţin) atenţia asupra lui, întrerupând în felul acesta, brusc, continuitatea de până atunci a căii vieţii. Un simptom este un semnal care dirijează atenţia, interesul şi atenţia asupra sa, punând de aceea sub semnul întrebării mersul obişnuit de până atunci. Un simptom ne constrânge să-i dăm atentie, fie că o vrem, fie că nu o vrem: noi resimţim această întrerupere venită ca din afară drept tulburare şi, prin urmare, de cele mai multe ori avem un singur ţel: acela de a face să dispară elementul deranjant şi, de aceea, începe lupta împotriva simptomului. Dar şi lupta înseamnă preocupare şi îndreptare a atenţiei în această direcţie şi astfel simptomul reuşeşte să ne facă să ne preocupăm de el.

Ceea ce se manifestă în corpul nostru drept simptom este expresia vizibilă a unui proces invizibil, care doreşte să ne întrerupă, prin funcţia sa de semnal, calea noastră de până acum, indicându-ne că ceva nu este în ordine, pentru a ne determina să ne punem întrebări. Şi aici ar fi aberant să ne supărăm pe simptom şi de-a dreptul absurd să vrem să decuplăm simptomul, făcându-i manifestarea imposibilă. Simptomul nu trebuie împiedicat să se manifeste, ci trebuie să nu mai fie necesar ca el să se manifeste. Pentru aceasta trebuie, în orice caz, să ne întoarcem şi aici privirea de la simptom, şi să o cufundăm mai adânc, dacă vrem să învăţăm să înţelegem ce anume vrea să ne indice simptomul. Dar, problema medicinii tradiţionale constă în incapacitatea de a face acest pas pentru că ea este prea fascinată de simptom. Şi, de aceea, ea stabileşte o identitate între simptom şi boala, ceea ce înseamnă că nu poate separa forma de conţinut. Astfel, ea tratează, cu multă cheltuiala şi o capacitate tehnică remarcabilă, organe şi părţi ale corpului, dar niciodată omul bolnav. În fond, numărul bolnavilor nu a scăzut nici măcar cu o fracţiune dintr-un singur procent, începând de la apariţia aşa-numitei medicini ştiinţifice moderne.

Să rezumăm încă odată: boala este o stare a omului care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie în conştienta sa. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Deci, simptomul este semnal şi purtător de informaţie, căci el întrerupe, prin apariţia sa, decurgerea de până acum a vieţii noastre, obligându-ne să-i dăm atenţie. Simptomul ne semnalizează faptul că noi suntem bolnavi ca oameni, ca fiinţe sufleteşti, adică am ieşit din echilibrul forţelor noastre sufleteşti lăuntrice.

Unui bolnav îi lipseşte întotdeauna ceva, şi anume, în conştienţa dacă nu i-ar lipsi nimic, el ar fi sănătos, adică întreg şi desăvârşit. Dacă omul înţelege diferenţa dintre boala şi simptom, atitudinea sa fundamentală şi raportul sau cu boala se modifica rapid. El nu mai considera simptomul ca fiind cel mai mare duşman al său, al cărui combatere şi nimicire să fie ţelul său cel mai înalt, ci descoperă în simptom un partener care îl poate ajuta să găsească ceea ce îi lipseşte şi să învingă în felul acesta boala propriu-zisă. Acum, simptomul devine un fel de învăţător care ne ajută să ne îngrijim de propria noastră evoluţie şi de devenirea noastră conştientă şi care poate dovedi şi multă severitate şi duritate atunci când noi nu dăm atenţie acestei legi supreme.

Boala are un singur ţel: acela de a ne face să devenim mai sănătoşi. În aceasta constă diferenţa între a lupta împotriva bolii şi transmutarea bolii. Vindecarea constă exclusiv în transmutarea bolii şi niciodată în învingerea simptomului. Vindecarea înseamnă întotdeauna o apropiere de sănătate, de acel întreg al conştientei care se numeşte şi iluminare.

Luaţi decizia să dăruiţi oriunde v-aţi afla, tuturor celor cu care vă întâlniţi. Atât timp cât veţi dărui, veţi primi. Cu cât veţi dărui mai mult, cu atât mai mare va deveni încrederea dumneavoastră în efectele miraculoase ale acestei legi a dăruirii. – Deepak Chopra

Sursa

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *