Nu pune totul la inima . Gestionarea unui conflict

Loading...

12239580_892589057503086_1568245276342330893_nUna dintre cele mai complexe şi provocatoare lecţii de viaţă este de a învăţa să nu punem totul la inimă, acumulând negativitate.

În special atunci când suntem tineri, sau dacă suntem prea sensibili, ducem atât de mult din energia aferentă întâmplărilor vieţii, în lăcaşul inimii.

Această atitudine poate fi copleşitoare şi contraproductivă, dacă ne destabilizează în mod frecvent.

Atunci când ne simţim criticaţi sau atacaţi din toate direcţiile, devine extrem de dificil să ne revenim, pentru a continua să afirmăm adevărul nostru, redându-l prin cuvinte şi reflectându-l în fapte.

În aceste situaţii, am face bine să ne amintim vechea zicală cu privire la importanţa desprinderii de anumite situaţii, ce vor aluneca din câmpul nostru, precum se prelinge apa de pe spatele unei răţuşte.

Conflictul este un aspect inevitabil al vieţilor noastre; dat fiind că, adeseori, sistemele noastre de credinţă şi modurile noastre de a fi contrastează puternic cu cele ale fiinţelor dragi, ale cunoştinţelor, ale partenerilor de afaceri, ori ale colegilor de serviciu.

Totuşi, în pofida suferinţei pe care o pot declanşa neînţelegerile, ele constituie, totodată, o sursă de învăţăminte.

Maniera în care ne strunim pe noi înşine, atunci când ne aflăm în situaţii tensionate sau conflictuale, indică nivelul nostru de răbdare, de stăpânire de sine, precum şi gradul de elevare a stărilor noastre emoţionale – calitatea energiei noastre.

Cu scopul de a soluţiona conflictele, oricât de supărătoare ar fi motivele neînţelegerilor, ar trebui să ne abordăm oponentul cu inima deschisă, plină de compasiune.

Judecăţile şi vina trebuie lăsate deoparte; mai mult decât atât, ele trebuie înlocuite cu respect reciproc.

Conflictul îşi are, în mod frecvent, originea, în nevoi sufleteşti neexprimate, care sunt mascate de atitudini combative, sau de un comportament agresiv.

Dacă abordăm şi gestionăm o stare conflictuală, cu inimile pline de iubire şi acceptare, atunci vom fi, cu siguranţă, în măsură să găsim o cale de soluţionare favorabilă.

Cel mai adesea, atacul şi critica din partea celorlalţi au legătură mai degrabă cu ei înşişi, precum şi cu simţămintele lor, decât cu noi.

Dacă ne implicăm excesiv în procesul de adaptare la energia negativă emisă de alţi oameni, pierdem contactul cu însăşi esenţa fiinţei noastre.

De fapt, din perspectiva gândirii pozitive, aceste pietre azvârlite şi săgeţi lansate în direcţia noastră, ne oferă posibilitatea de a ne consolida percepţia fundamentală asupra Sinelui, precum şi de a învăţa să facem un salt lateral şi să deviem negativitatea celorlalţi, greşit direcţionată.

Cu cât mai frecvent procedăm astfel, cu atât mai dibaci vom deveni în a discerne ceea ce ne aparţine şi ţine de noi, faţă de ceea ce aparţine altor oameni şi ţine de ei.

Prin practică, vom dobândi controlul asupra integrităţii noastre energetice, refuzând să servim drept ţinte pentru mânia şi frustrarea neconştientizate şi neasumate de oamenii din jurul nostru.

Cheia pentru a descoperi şi descifra înţelepciunea tăinuită în conflict rezidă în a te întreba de ce eşti în dezacord sau „ai intrat în coliziune” cu o anumită persoană, sau de ce eşti în dizarmonie cu o anumită situaţie.

Sinele tău lăuntric ori Universul încearcă, probabil, să te îndrume către o lecţie de viaţă; prin urmare, fii cu urechile ciulite şi cu ochii larg deschişi!

Odată ce vei fi examinat îndeaproape rădăcinile – cauzele, atât cele profunde, cât şi cele de suprafaţă, ale neînţelegerii, depune efortul conştient de a elibera mânia ori resentimentele!

Procedând astfel, energia dintre tine şi oponentul tău se va ameliora semnificativ, chiar dacă acesta din urmă încă acţionează sub imperiul unei stări emoţionale mai limitate şi al unui nivel energetic mai scăzut.

Ia în considerare faptul că fiecare dintre voi are propriile motive pentru a gândi şi simţi în modul său specific!

De asemenea, acceptă că nu îţi este cu putinţă să schimbi mentalitatea oponentului tău!

Astfel, vei reuşi să gestionezi dezacordurile în chip raţional, cu fermitate, precum şi cu dorinţa de ajunge la un consens.

Dacă asculţi cu luare-aminte, chibzuinţă şi atenţie dublată de empatie, pe parcursul conflictului şi al negocierilor, vei reuşi să transformi „coliziunile”, litigiile, în oportunităţi de soluţionare, prin concesii reciproce.

Analizează-ţi gândurile şi sentimentele, cu mare atenţie!

S-ar putea să descoperi fie o anumită recalcitranţă în interiorul tău, în virtutea căreia opui rezistenţă; fie faptul că, pe negândite, te alimentezi pe tine însuţi cu mesaje negative, referitoare la oponentul tău.

Pe măsură ce ţi se clarifică propriul rol în cadrul disensiunilor, fiecare conflict se preschimbă într-un nou prilej de a-ţi dezvolta empatia, compasiunea şi toleranţa.

În cele din urmă, vom fi în măsură să percepem corect feedback-ul oferit de ceilalţi, preluând ceea ce ar putea avea caracter constructiv şi eliberând ceea ce nu ne priveşte şi nu are nicio legătură cu noi.

Întâi de toate, însă, vom avea grijă de noi, cu compasiune, conştientizând când nu este recomandat să preluăm ceva din exterior, întrucât ne va răni.

În aceste situaţii, procedăm ca răţuştele, scuturându-ne şi lăsând negativitatea să se prelingă şi să se rostogolească de pe noi, în timp ce ne urmăm calea în lume.

Madisyn Taylor

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *