Viaţa ta e un dans

Loading...

12208315_912467005501026_9185365205048429688_nViaţa ta e un dans! Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum.

Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul va continua şi tu eşti parte din el.

Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens.

Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi simplu, deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar împotriveşte-te chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o complicaţie fără rost, provocată de tine însuţi. Fiinţele umane nu pot fi independente de realitatea condiţionată, deoarece realitatea condiţionată este o creaţie a conştientei umane.

Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii. Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea voastră constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la propriile voastre nevoi şi la nevoile altora. Compasiunea nu vine prin detaşarea de întreaga paletă a experienţei emoţionale, ci prin participarea plenară la ea.

Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această lume nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e amândouă în acelaşi timp. Această lume este un loc în care se naşte corpul emoţional şi mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur şi simplu, dezvoltarea unei conştiente gândire/sentiment, care este responsabilă pentru propriile sale creaţii. E absurd să negi importanţa acestui proces al naşterii. Şi este la fel de absurd să-l glorifici. Nu există fiinţă umană care să nu parcurgă acest traseu al naşterii, fără să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a durerii. Sunt oare ambele necesare? Absolut! Fără durere, mama nu ar putea scoate bebeluşul din ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea nici un sens. Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este. Fereşte-te de interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii.

Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta. Nu am biruit durerea. M-am lăsat în voia ei.

Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.

Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.

Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii fără condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca experienţă, din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi fiecare frică, deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea de ele nu a venit prin vreo dispensă specială.

Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot ce-ţi cer. Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul! Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli aici!

Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ba dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului.

Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi. Miracolele nu vin dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa nici să le faci, nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare. Ea nu-ţi poate refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca fiind separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea te priveşte cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi primeşte aceste daruri”, te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării Ei. În frustrarea ta, nu auzi Vocea Divină care te chemă. Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi găsindu-le numai defecte, nu eşti conştient că te-nconjoară Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de Dumnezeu, nu eşti decât la un gând distanţă.

Chiar acum eşti fie fericit, fie găseşti nod în papură împrejurărilor din viaţa ta. Îngăduie-ţi să fii prezent în gândurile tale şi întreabă: „Sunt eu, în acest moment, conştient de Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru mine?” Dacă răspunsul este „Da!”, vei simţi căldura Prezenţei Divine în inima ta. Iar dacă răspunsul este „Nu”, conştiența ta te va face să-ţi aminteşti acea Prezenţă şi să o atragi către tine.

Această practică simplă nu poate da greş. Încearc-o şi convinge-te! Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta.

Rostul tău personal se va dezvălui în această conştienţă lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

Paul Ferrini

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *