Ce este „reactia la stres” si cum conduce ea la boli majore ?

loading...

Noi infruntam evenimente stresante foarte des, sub forma perturbatiilor exterioare, ce pot crea reactii emotionale puternice (probleme de munca, financiare sau in familie, agitatie in trafic, pierderi ale fiintelor dragi, schimbari de resedinta, termene scadente, poluare, o proasta nutritie etc.) sau in cazuri extreme, traume fizice. Este foarte important sa ne dam seama ca daca un eveniment extern declanseaza stresul, nu el este cauza. Ceea ce determina aparitia stresului este perceptia noastra asupra perturbatiei, ca pe o „posibila amenintare”, urmata de o reactie emotionala puternica. Aceeasi perturbatie poate constitui un factor stresant pentru o persoana, dar nu si pentru alta, caci totul depinde de parerea, judecata, personalitatea si de reactia emotionala a individului. Sursa principala a stresului nu este mediul extern, este reactia noastra constienta sau subconstienta, la mediul extern. Stresul nu este produs de evenimentele exterioare, el este produs chiar de evenimentele interioare, de interpretarea si de reactia noastra. Este rau ca noi ne cream propriul stres, insa este bine ca putem sa lucram asupra lui, cu ajutorul energiei, astfel incat, fie sa nu mai apara, fie sa-l indepartam, daca cumva a aparut deja. in continuare ne vom referi la stres ca la o reactie, neglijand autoinducerea sa.

„Reactia la stres” este un eveniment psihosomatic in adevaratul sens al cuvantului, („psycho” inseamna „minte” si „soma” inseamna „corp”) conditionat de minte, care isi reflecta simptomele in corp. Evenimentele externe declanseaza in minte o reactie emotionala, ce devine interna sau se inmagazineaza ca o tensiune fizica (biologica) sau stres, in corp. Aici noi vedem cum psihologia si sistemul nostru biologic sunt legate in mod intim si nu pot fi excluse sau separate. Cercetarile stiintifice, nu conteaza cat de sofisticate sunt ele, daca se concentreaza numai asupra nivelului fizic (biologic), vor lucra mai degraba cu simptomele decat cu sursa. „Reactia la stres” este strans legata de reactia „lupta sau fugi”.

Reactia „lupta sau de fugi” este un fenomen biologic bine documentat, aparuta ca urmare a evolutiei si este prezenta atat la oameni cat si la animale, fiind de maxim ajutor atunci cand individul sta fata in fata cu primejdia (ca si cum ar sta in fata unui tigru). in terminologia comuna, creste adrenalina, aceasta reactie ajutand individul sa faca fata primejdiei intr-un timp minim. Evolutia asteapta de la individ ca el sa se protejeze de actiuni amenintatoare („sa lupte”) sau sa actioneze pentru a le evita („sa fuga”), in cel mai scurt timp posibil. Creierul primeste semnalul „primejdie” si trimite rapid mesaje in corp. In creier se elibereaza atunci o substanta numita factor corticotropin (CRF), care determina producerea hormonului corticotropina(ACTH)de catre glanda pituitara, glanda conducatoare a creierului, aflata chiar dedesubtul hipotalamusului, in creierul mijlociu.ACTH circula in sange si stimuleaza glandele suprarenale.

Glandele suprarenale se afla in partea de sus a fiecarui rinichi si elibereaza doi hormoni: adrenalina si cortizonul,care au doua efecte majore:
1. Circula in sange si ajung la fiecare celula din corp, fapt ce conduce la sporirea ritmului metabolismului general al celulei, pregatind-o pentru o activitate crescuta.
2. Asigura energia necesara unei activitati musculare sporite. Energia suplimentara este adusa de catre adrenalina – care imbunatateste respiratia (intra mai mult oxigen in organism) si creste pulsul si presiunea sangelui (este furnizat mai mult sange celulelor), si de catre cortizon – care determina ficatul sa elibereze glucoza si lipidele in sange.

Ca rezultat al acestei activitati rapide, corpul are mai multa glucoza si mai multe lipide – deci energie – si mai mult oxigen disponibil (pentru a arde „combustibilul”), in timp ce o cantitate mai mare de sange este impinsa in creier si in musculatura. Organismul este mai alert (oarecum excitat), cu tonusul muscular crescut (sub tensiune), cu alte cuvinte corpul se pregateste pentru a suporta activitatea musculara dificila, prin concentrarea tuturor resurselor sale interne catre amenintarea exterioara imediata. Daca problema poate fi rezolvata prin „lupta sau fugi”, solutia insasi previne stresul si functiile corpului incep sa se indrepte spre normalizare. Dupa ce inceteaza eliberarea adrenalinei, cortizonul este inca eliberat, pentru a stimula conversia glucidelor si a proteinelor in energie, ca astfel corpul sa aiba o cantitate suficienta de energie, dupa ce glucoza s-a epuizat. Aceasta da corpului o rezistenta suplimentara, pentru a compensa consecintele fiziologice ale reactiei „lupta sau fugi”. Mai tarziu, inceteaza si eliberarea cortizonului, echilibrul fiind restabilit.

Astfel reactia „lupta sau fugi” apare a fi benefica, ea alerteaza organismul si ii furnizeaza o putere suplimentara; dupa o reactie scurta si cateva faze de rezistenta, toate functiile corpului se reintorc la normal. Cand individul nu poate lucra eficient cu perturbatia prin „lupta sau fugi”, el ramane neputincios. Nefiind in stare sa fuga de perturbatie sau sa o elimine, individul continua sa fie expus tulburarilor, reactiile sale emotionale se transforma in emotii negative, iar emotiile negative creeaza neliniste in corp, ce necesita a fi eliberata. Negasind un canal disponibil, emotiile negative nu pot fi eliminate si atunci individul este nevoit sa lucreze atat cu perturbatia, cat si cu emotiile proprii, dar neputand face fata celor doua solicitari, devine neajutorat fizic si emotional. Neajutorarea fizica ii tine corpul (sau anumite parti) incordat (sub tensiune), asa cum a fost declansat in faza„lupta sau fugi”. Individul este gata sa actioneze, dar fara o solutie, el nu izbuteste si isi pastreaza automat incordarea, in timp ce slabiciunea sa emotionala mentine corpul excitat (in panica). Deci, sistemul este activat atat fizic cat si emotional, intr-un timp acceptabil, insa emotiile negative asociate cu tensiunea din partile corpului, creeaza o conditionare intre emotie si incordare, numita interiorizarea emotiilor.

Atat timp cat emotiile negative sunt prezente si tensiunea asociata va fi prezenta. Interiorizarea emotiilor este cea mai primitiva, dar si principala reactie a unui organism expus la stres acut sau cronic si se dezvolta pe diverse grade si nivele. De observat este ca, emotiile negative declansate prin perturbatii externe, sunt cauzate de o reactie interna. Individul nu poate evita emotiile negative si sfarseste prin a le pastra in interiorul sau, ca si tensiunea asociata lor. Nefiind eliminate, ele se blocheaza si au consecinte periculoase. Aceasta este „reactia la stres”.

Raspunsul la stres este intotdeauna extern, neobisnuit si prelungit. Excitatia continua ca si incercarea corpului de a crea un echilibru, consuma energia vitala (combustibilul de rezerva) conducand la o stare de epuizare si sistemul fiziologic incepe sa cada. Daca nu este nici o schimbare in bine, stresul rezultat in sistemele fiziologice, tensiunea si lipsa de energie vitala, conduc la boli majore si fatale. In acest punct, „reactia la stres” nu este mai lunga decat raspunsul „lupta sau fugi”, dar este o reactie periculoasa. Observam ca in timp ce raspunsul „lupta sau fugi” este indus din afara, „reactia la stres” este indusa intern. In „lupta sau fugi” individul incearca sa scape de perturbatie (incercand sa o elimine), in timp ce „reactia la stres” este in primul rand atitudinea sa fata de emotiile negative, pe care trebuie sa le elimine si este incapabil sa o faca, interiorizandu-le. Aceasta este o stare a autodistrugerii. „Reactia la stres” este asociata cu perioade lungi de excitatie a organismului. intregul corp sau anumite parti din el, sunt tensionate si excitate. Datorita excitarii prelungite, cortizonul continua sa fie produs dincolo de faza de rezistenta dorita. Constant este utilizat mai mult combustibil (lipide si glucide). In mod suplimentar, cortizonul se ataseaza direct de receptori, in limfocite (celule ale sistemului imunitar) si conduce la afectarea functionarii lor, slabind sistemul imunitar. Mai mult, cortizonul interfereaza cu serotonina (un neurotransmitator) in creier si aduce depresie si neliniste. Sunt implicate si alte parti ale sistemului endocrin si cu cat excitatia organismului continua si hormonii incep sa se epuizeze, mintea incepe sa fie superactivata (sau epuizata sau deprimata), iar muschii devin mai incordati.

Pe scurt, „reactia la stres” pe termen lung, goleste de energie corpul, reduce imunitatea, secatuieste sistemul endocrin si inabusa functionarea neurotransmitatorilor in creier. Rezultatul este oboseala si depresia, dar asta nu se opreste aici. „Reactia la stres” slabeste functionarea organelor vitale, din cauza saracirii lor in vitamine hidrosolubile (inclusiv vitamina C si B) si minerale esentiale, cum ar fi ionii de magneziu si de potasiu. Cand celulele corpului pierd potasiu, ele functioneaza mai putin eficient si chiar mor. „Reactia la stres” suprasolicita inima si vasele de sange, conducand la slabirea functionarii lor si in cele din urma epuizeaza glandele suprarenale si productia lor de cortizon. Cand aceasta se intampla, celulele corpului nu mai primesc suficient combustibil din glucoza (conditie cunoscuta ca hipoglicemie), lipide si proteine.

Cel mai important este faptul ca „reactia la stres” implica interiorizarea emotiilor negative prin tensionarea anumitelor parti ale corpului. Prin repetitie, aceasta stare devine o conditionare intre emotiile negative si tensiunea din partile corespunzatoare. Tensiunea continua sa fie declansata (in mod subconstient) si este simtita prin emotie, chiar atunci cand perturbatia nu mai exista demult, deoarece persista inca gandul existentei sale (aceasta conditionare este denumita de obicei interiorizarea emotiilor si se simte chiar in stomac).
Tensiunea extrema in partile corpului le secatuieste de energie vitala, caci este folosita o cantitate considerabila de combustibil, pentru a mentine tensiunea constanta. Cand energia vitala este folosita pentru a mentine incordarea, prea putin din ea ramane pentru a asigura functionarea vitala a corpului (a membrului sau organului), deci celulele incep sa moara si boala apare in acea parte a corpului.
Asa cum am vazut, in „reactia la stres” stresul emotional precede stresul fiziologic si aceasta se traduce asupra organului tinta, printr-o eventuala boala (exemplul clasic este ulcerul). „Reactia la stres” este raspunsul primar al individului, din cauza ca este direct legat de reactia „lupta sau fugi”. in alte cazuri, „reactia la stres” (pe care o putem numi si interiorizarea emotiilor negative)poate fi urmata de mecanismul de autoaparare fiziologica. Cele mai multe dintre aceste mecanisme, pe termen lung sunt autodistructive si conduc la disfunctii fiziologice – tipul disfunctiei este determinat de tipul mecanismului de autoaparare. De exemplu, deplasarea gandurilor negative (perturbatia) conditionate de emotiile negative, catre un alt gand sau actiune asociata, creeaza un cerc vicios in minte si duce la o dezordine obsesiva si compulsiva.

Astfel „reactia la stres” cheltuieste energia vitala („Chi” sau „Prana”) a acelei parti a corpului aflata sub tensiune, astfel incat energia vitala pentru acel organ sau sistem („E”) scade sub pragul minim cerut („Emin”), ceea ce va determina reducerea vibratiilor. Sistemul va inceta sa functioneze in mod sanatos. Acesta este cauza primara a celor mai multe boli (pana la 90%).Majoritatea bolilor sunt produse de „reactia la stres”, din cauza implicatiilor legate de reducerea imunitatii. Reducerea imunitatii face corpul mai susceptibil la orice boala, incepand cu raceala si gripa, pana la cancer. De exemplu, incidenta bolilor grave, inclusiv cancerul, este semnificativ mai mare in randul celor ce au suferit decesul partenerului in anul precedent.

Loading...

Lasă un răspuns