Ochii care privesc lumea cu dragoste

„Studiile ştiinţifice au arătat că imunitatea este mărită chiar şi numai prin observarea unor acte de compasiune. David McClelland, de la Uni­verstitatea Harvard, a constatat că studenţii (n.n. cei care au 578631_489668401058083_1305846123_nparticipat la studiul despre le­gă­tu­ra dintre iubire şi imunitate) prezintă o secreţie mă­rită de anticorpi salivari atunci când văd un film în care Maica Tereza alintă un copil, în timp ce nivelele lor de anticorpi salivari scad, atunci când privesc scene de război” (Dr. Deepak Chopra; dr. David Simon; „Întinereşte şi trăieşte mai mult” – Ed. For You). Studiul citat face uluitoare dez­văluiri a ceea ce suntem în adâncurile fiinţei noas­tre, a felului în care funcţionăm, a felului în care fiecare moment de observaţie influenţează ma­­­teria. Anticorpii reacţionează la gesturi de com­­pa­siune şi iubire. Anticorpii se deprimă în faţa scenelor de război, ură, durere şi distrugere. Ce poate fi, oare, mai evident, mai minunat decît sim­plul fapt că fiinţa noastră profundă este cons­tru­i­tă şi revigorată în fiecare clipă chiar de simplul fapt de a observa iubirea care ne înconjoară?

 

Principiul „observatorul modifică obiectul ob­servat”, confirmat de ştiinţă şi cunoscut prin re­velaţie de mii de ani, are nevoie să pătrundă şi în înţelegerea noastră de zi cu zi. Ceea ce ob­ser­văm în lume contează, căci privirea noastră mo­difică orice privim. Chiar dacă pare că lucrurile sunt solide şi rămân la locul lor în clipa în care le pri­vim, la nivelul cel mai profund ceva se mişcă, se transformă şi devine „puţin diferit”. Iată că, pri­vind un act de compasiune, sistemul imunitar al omului devine mai puternic. Făcând un act de com­pasiune, anticorpii sau soldaţii ascunşi în cor­purile noastre, destinaţi să ne păzească de in­va­datori, devin mai puternici. Ochii plini de dra­goste şi inima deschisă către compasiune ne fac pu­ţin mai sănătoşi pe noi înşine, aşa cum certifcă stu­diul citat şi, în plus, ceea ce este privit(observat) cu dragoste primeşte, de asemenea, dragoste.

Dacă am fi conştienţi cu adevărat de pute­rea „actului observaţiei”, de dublul său rol în experienţă, de consecinţele sale, adică modificarea privitorului, dar şi a celui privit, am deveni res­pon­sabili ori de câte ori alegem să definim, să ob­servăm, să înţelegem şi să privim orice în lumea aceasta. Am alege să privim cu ochii dragostei, cu ochii milei, ai iertării, ai înţelepciunii şi ai bucuriei pentru că acest fel de a vedea lumea ne face mai sănătoşi pe noi înşine şi mai buni pe cei din jurul nostru. Ochii care privesc lumea cu dragoste înmulţesc dragostea în lume şi ne ajută pe noi în­şine la niveluri subtile, unele dintre ele necerce­ta­te încă de către oamenii de ştiinţă. Noi ştim, noi sim­ţim ceea ce ne face bine.

Noi ştim că bucuria de a privi un răsărit de soare ne azvârle în blân­deţea şi-n frumuseţea propriei fiinţe, căci starea de bine pe care o resimţim imediat certifică faptul că observăm cu ochiii dragostei. Ar fi util să exersăm „observarea iubirii” în mod deliberat. Ar fi util să ne începem ziua, stabilindu-ne încă de la trezire să vedem în lume dragostea, fru­mu­se­ţea, compasiunea, mila, bunătatea şi frumosul. A observa lumea în mod conştient înseamnă a nu ne mai lăsa privirea (percepţia) să alunece către dra­mă, căci privirea noastră o accentuează, de­po­trivă în noi şi-n lume. „A observa lumea” poate de­veni un act responsabil în clipa în care în­ţe­le­gem că ceea ce alegem să privim şi felul în care ale­gem să privim este – nici mai mult nici mai pu­ţin decât un act de creaţie. Ochii care privesc lu­mea cu dragoste crează dragostea în lume.

(Maria Timuc)

Loading...

Lasă un răspuns