O ruga altfel…

loading...

Cu mâna întinsă a rugă spre cer,
Cu ochii închişi şi capul plecat,
Cu gândul la Tine încă mai sper,
Speranţa, o, Doamne, nu-i un păcat.

Umilă Îţi cer să-mi dai sănătate
Şi pâine pe masă,
În viaţă dreptate,
O rază de soare,
O floare de crin,
O toamnă frumoasă
Cu cerul senin,
Un strop de iubire
Şi-o cupă de miere,
Că ştiu ce-i durerea
Şi gustul de fiere.

Tu, Doamne, pe toate le poţi de voieşti.
Te rog în genunchi
Ruga mea să primeşti.

(Silvia Holotiuc)

Loading...

Lasă un răspuns