Câmpul informaţional şi emisiile mentale


„Stim deja ca “reacţia emoţională” negativă hrăneşte o structură energetic informaţională cu frecvenţă de vibraţie negativă.
Orice persoană, prin gândurile sale, alimentează astfel de structuri de câte ori emite pe frecvenţa de vibraţie a respectivei structuri.
Şi asta nu-i totul; conectarea omului la structurile energetice negative existente în câmpul informaţional global atrage evenimente din realitatea înconjurătoare sau “variante de viaţă” specifice.
În consecinţă, când gândim cu nemulţumire, cu teamă, cu disperare sau cu orice alte stări emoţionale negative ne conectăm la diferite evenimente de viaţă prin intermediul cărora “suntem agăţaţi” de structurile energetice negative.
Astfel, evenimentele de viaţă, bune sau rele, frumoase sau urâte, drepte sau injuste, pe care le dorim prea intens sau nu le dorim deloc nu sunt altceva decât “cârlige” prin care continuăm să hrănim “nişte structuri informaţionale” fixate pe frecvenţa de vibraţie a minţii noastre.
Important este să ne abatem de la obiceiul de a interpreta şi gândi lumea în culorile sumbre ale gândurilor negative. Consecinţa şi costul acestui obicei este prea mare, având în vedere că, simplul fapt de a rămâne agăţaţi în frecvenţele joase ale acestor structuri energetice înseamnă a accepta variante de viaţă corespunzătoare emisiilor respective.
Chiar dacă noi nu facem legătura între gândurile, trăirile interioare personale şi ceea ce se întâmplă la nivelul evenimentelor de viaţă, la o privire atentă vom înţelege că ele au “aceeaşi esenţă”.
Paradoxul experienţei în viaţa de zi cu zi constă în faptul că se poate să fim bine intenţionaţi, chiar idealişti, cu multe calităţi şi reuşite, dar – în acelaşi timp – tocmai unele dintre atitudinile pozitive să ne pună într-o relaţie încordată cu anumite aspecte ale lumii: si astfel ajungem să generăm gânduri şi emoţii negative tocmai pentru că respingem si mai ales subliniem (evidentiem) lucrurile nedrepte, nefericite, discordante sau urâte ale lumii.
Din orice motiv am emite energie negativă, “structurilor energetic-informaţionale” nu le pasă; ele doar se hrănesc cu revolta, cu suspinele, cu durerile, nemulţumirile şi temerile noastre.
Iată de ce, pentru a schimba o “variantă negativă de viaţă” noi avem nevoie să gândim diferit.
Să ne schimbăm atitudinile mentale. Şi, nu în ultimul rând, să avem abilitatea de a vedea în tot ce ne supără, ne deranjează, ne produce emoţii negative un stimul pentru ca mintea noastră să emită negativ şi să atragă apoi evenimente mai negre.

Aşadar, să privim cu întreaga responsabilitate către atitudinile pe care le avem; dacă-i dispreţ, se poate să dispreţuim pe bună dreptate pe cineva, dar structurile energetice negative (atenţie, acestea nu sunt persoane!) sunt neinteresate de dreptatea noastră. Ele ne absorb energia negativă emisă şi ne ţin legate de ele.
Dacă avem motive să detestăm, să urâm, să atacăm pe cineva, situaţia stă la fel.
Emisia noastră emoţională este cheia problemei.
Apoi, schimbarea atitudinii faţă de problema respectivă ne ajută, încetul cu încetul, să ne modificăm emisiile şi să ne întâlnim cu evenimente, situaţii şi lucruri mai plăcute în viaţă.
Să reţinem că plutim cu toţii într-un câmp informaţional. Deci atentie la judecatile emise asupra altora!

Când ne zgîndăre o situaţie, o persoană, un eveniment, nu persoana, situaţia sau evenimentul ne iau energia, cât structura energetică la care noi “aderăm” prin propriile gânduri.”

Maria Timuc

Loading...

Related:  Cheia recunostintei

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.