Umbra

 Umbra reprezintă ansamblul forţelor, al puterilor care blochează calea. În umbră se găseşte tot ceea ce este între sine şi adevăratul sine. Orice idealism care încearcă să surmonteze aceste obstacole fără a trece prin duce la ceva fals. Omul care neagă umbra se identifică cu o imagine pe care ar vrea s-o realizeze sau care pretinde a fi. Dar, în realitate, acolo este vorba de o dorinţă foarte pioasă, negreşit, însă foarte departe de o realizare.Aşa este de exemplu relaţia dintre spirit şi instincte. Un om care se pretinde spiritual şi care nu are contact cu materia este cineva de care ne putem îndoi.De exemplu, materia priveşte întâlnirile cu totul naturale cu care suntem zilnic confruntaţi. Întâlniţi o tânără, este frumoasă şi aveţi dorinţa să vă culcaţi cu ea; totuşi, sunteţi ! Nu diavolul este cel care apare acolo,ci este o dorinţă perfect naturală. Omul trebuie să vadă că în el există aceasta, că sexul este un instinct natural şi că este prezent şi viu. Ceea ce,fireşte, pune o problemă pentru omul pe cale.

Auziţi de multe ori, în căsătoriile care se pretind spirituale, că sexul este contrar spiritului. Pe cale nu este vorba de a nega sexul. Este o realitate,bineînţeles, faptul că, începând de la o anumită vârstă, sexul nu mai joacă rolul pe care-l juca în tinereţe. Întâlniţi bărbaţi, femei pentru care sexul nu are aceeaşi importanţă ca pentru alţii. Dar a nega sexul, care face parte din tot ,înseamnă, adeseori, a-i da o importanţă pe care nu o are dacă i se dă locul ce i se cuvine.Atunci când începem să recunoaştem umbra există pericolul de a vedea prea repede ceea ce este rău, când de fapt aceasta face parte din totul care suntem.

A vedea umbra înseamnă a vedea ansamblul impulsurilor şi al reacţiilor naturale la care am renunţat în contul unei imagini pe care am vrea s-o realizăm şi prin care am vrea să strălucim în ochii altora. Şi astfel, zi de zi,se formează umbra, adică lupul ce se ascunde în fiecare bărbat în spatele aparenţei de miel blând şi gentil şi vrăjitoarea sau sora neagră din fiecare femeie.Care este interesul confruntării cu umbra? Este regăsirea, în ansamblul energiilor refulate, a acestor potenţialităţi care nu devin negre decât pentru că sunt refuzate. În ele însele aceste forţe sunt clare, luminoase.Pentru a integra umbra, trebuie să recunoaştem umbra. Suntem plini de agresivitate! Dar, pentru că avem ceva mai bun de făcut decât să ne certăm,pentru că suntem bine crescuţi, păstrăm armonia! „Ce vor spune oamenii dacă ne certăm? Şi apoi îmi iubesc soţul şi trebuie să mă supun dorinţelor şi deciziilor lui!”Este armonia! Dar o armonie care refulează instinctele primare,instinctele naturale. Atunci ne rugăm lui Dumnezeu ca să rămânem în armonie! Ne rugăm ca să putem traversa şi surmonta această încercare! În realitate, ne rugăm lui Dumnezeu ca să putem rămâne în minciună!

Ce trebuie făcut? Trebuie, înainte de toate, să ne recunoaştem situaţia aşa cum este în realitate. A vedea şi a accepta umbra nu vrea să spună că trebuie să cedăm agresiunilor, ceea ce ar fi ridicol. Dar trebuie să recunoaştem că suntem plini de dorinţă, plini de agresivitate. Şi să nu zicem:„Eu? Dar mie nu mi se întâmplă!” Când umbra este astfel recunoscută, cade deja o suprafaţă sterilă.Al doilea punct: ce trebuie să fac cu aceste dorinţe, cu aceste impulsuri?Trebuie să luaţi o decizie. Puteţi să vă spuneţi: „De aproape douăzeci de ani,de fiecare dată când această situaţie se prezintă, eu o refuz pentru că mi-e teamă să nu fiu pedepsit sau pentru că mi-e teamă de ce se va spune despre aceasta. Este ridicol, nu mai sunt un adolescent şi astăzi am dreptul să mă afirm. Trebuie s-o trăiesc!”Sau vă puteţi spune: „În fond, nu, nu merită osteneala. Pentru că voi aduce suferinţă într-o parte sau alta. Renunţ.”Această renunţare nu mai este o refulare ci o decizie, un act liber.Se poate întâmpla că vă treziţi dimineaţa cu ideea de a face o plimbare frumoasă. Or iată că plouă. La micul dejun partenera vă spune: „Eşti îmbufnat? – Eu? de loc, nu sunt îmbufnat!” Desigur că sunteţi îmbufnat,pentru că există cineva în dumneavoastră care spera mult de la această plimbare şi pentru că a trebuit să vă refulaţi această dorinţă naturală şi legitimă. Această refulare creează umbra. În schimb, dacă vă decideţi în mod conştient: „Bine, sunt dezamăgit că nu pot face această plimbare acum dar îmi voi aranja să o fac mai târziu”, vă recunoaşteţi frustrarea şi luaţi odecizie. O decizie nu te îmbolnăveşte, pentru că este o acţiune liberă. În schimb o refulare lasă întotdeauna o urmă.