Conştiinţa: calea eliberării de durere

Loading...

10402590_774260639281103_5780778394562447740_nNu mai creaţi durere în prezent

Nu există om a cărui viaţă să fie total lipsită de durere şi de suferinţă. Oare nu este vorba mai degrabă de a învăţa să trăim cu ele, decât să încercăm să le evităm?

Cea mai mare parte a durerilor omeneşti sunt inutile. Ele sunt create de dvs. înşivă, atâta timp cât viaţa vă este condusă de o minte care nu este supusă observării.

Durerea pe care o creaţi acum este întotdeauna o formă de neacceptare, de rezistenţă inconştientă la ceea ce există. La nivelul gândului, rezistenţa este o formă de a judeca. La nivel emoţional, este o formă de negativism. Intensitatea durerii depinde de gradul de rezistenţă la momentul prezent, care la rândul său depinde de gradul în care vă identificaţi cu mintea. Mintea încearcă mereu să nege Clipa de acum şi să scape de ea. Cu alte cuvinte, cu cât vă identificaţi mai mult cu mintea, cu atât veţi suferi mai mult. Sau putem spune şi aşa: cu cât sunteţi mai capabil să respectaţi şi să acceptaţi Clipa de acum, cu atât veţi fi mai liber de suferinţă şi durere — şi de mintea egocentrică.

Oare din ce motiv, de obicei, mintea se împotriveşte sau neagă Clipa de acum? Pentru că nu poate funcţiona şi păstra controlul în afara timpului, care este trecut şi viitor, aşa că ea percepe Clipa de acum, care se sustrage temporalităţii, ca pe o ameninţare. Timpul şi mintea sunt, de fapt,inseparabile.

Imaginaţi-vă Pământul fără oameni, locuit numai de plante şi animale. Ar mai avea un trecut şi un viitor? Ar mai avea sens să vorbim despre timp? întrebările „Cât este ora?” sau „în ce zi suntem?” — dacă ar mai exista cineva să le pună — ar fi total lipsite de sens. Stejarul sau vulturul ar fi zăpăciţi de o asemenea întrebare. „Care oră?”, ar întreba ei. „Sigur, e acum. Timpul este Clipa de acum. Ce altceva mai există?”.Da, avem nevoie de minte, ca şi de timp pentru a funcţiona în această lume, dar ajungem la un punct în care ele pun stăpânire pe viaţa noastră, şi atunci începem să funcţionăm prost, apar durerea şi suferinţa.

Mintea, pentru a se asigura că păstrează controlul, caută permanent să acopere momentul prezent prin trecut şi viitor şi astfel, la fel cum vitalitatea şi potenţialul creator infinit al Fiinţei, care sunt inseparabile de Clipa de acum, devin acoperite de timp, adevărata dvs. natură este ascunsă de minte. Povara din ce în ce mai grea a timpului s-a acumulat în mintea umană. Toţi oamenii suferă din cauza acestei poveri, dar continuă să mai adauge câte puţin la ea în fiecare moment, ori de câte ori ignoră sau neagă acest preţios prezent sau îl reduc la un mijloc pentru atingerea unui obiectiv viitor, care există numai în mintea lor, niciodată în realitate. Acumularea timpului în mintea colectivă şi individuală include şi o mare cantitate de durere reziduală din trecut.

Dacă nu mai vreţi să vă creaţi durere dvs. înşivă sau altora, dacă nu mai doriţi să suplimentaţi reziduurile durerilor trecute care mai trăiesc încă în dvs., atunci nu mai creaţi timp sau, cel puţin, nu mai mult decât este necesar pentru a face faţă aspectelor practice ale vieţii. Cum să încetăm să creăm timp? Daţi-vă seama că momentul prezent este tot ceea ce veţi putea avea vreodată. Faceţi din Clipa de acum ţinta principală a vieţii dvs. Dacă mai înainte sălăşluiaţi în timp şi făceaţi din când în când vizite scurte în Clipa de acum, locuiţi de acum încolo în prezent şi vizitaţi din când în când trecutul şi viitorul, atunci când trebuie să faceţi faţă aspectelor practice ale unei situaţii. Spuneţi mereu „da” momentului prezent.

Ce poate fi mai inutil, mai nesănătos, decât să creaţi o rezistenţă internă faţă de un lucru care există deja? Ce poate fi mai nesănătos decât să te opui vieţii înseşi, care este acum şi doar acum? Predaţi-vă în faţa a ceea ce există. Spuneţi „da” vieţii — şi observaţi cum viaţa începe dintrodată să lucreze „pentru” şi nu „împotriva” dvs.

Prezentul este uneori inacceptabil, neplăcut sau groaznic.

loading...

Este aşa cum este. Observaţi felul în care mintea îl etichetează şi cum acest proces de etichetare, această judecare continuă, creează durere şi nefericire. Observând mecanismele minţii, ieşiţi din aceste tipare ale rezistenţei şi atunci îi veţi putea permite momentului prezent să existe. Aceasta vă va oferi experienţa stării de eliberare interioară de condiţiile exterioare, starea de pace interioară autentică. Urmăriţi apoi ceea ce se întâmplă şi treceţi la acţiune, dacă este necesar şi posibil.

Acceptaţi — apoi acţionaţi. Indiferent ce conţine momentul prezent, acceptaţi-l ca şi cum dvs. l-aţi fi ales. Conlucraţi întotdeauna cu el, nu împotriva lui. Faceţi-vă din el un prieten şi un aliat, nu un duşman. Acest fapt vă va transforma în mod miraculos întreaga viaţă.

Durerea trecută: dizolvarea corpului-durere. Atâta timp cât nu puteţi accede la puterea Clipei de acum, orice durere emoţională pe care o trăiţi lasă în urmă un reziduu dureros, ce continuă să trăiască în sinea dvs. Se contopeşte cu durerea trecutului, care era deja acolo, şi se fixează în mintea şi în corpul dvs. Ea include, desigur, şi durerea pe care aţi suferit-o în copilărie, provocată de inconştienţa lumii în care v-aţi născut.

Această durere acumulată este un câmp energetic negativ, care vă locuieşte corpul şi mintea. Dacă o consideraţi un fel de entitate invizibilă cu drepturi proprii, începeţi să vă apropiaţi destul de mult de adevăr. Este corpul-durere emoţional. El are două moduri de funcţionare: latenţa şi activitatea. Un corp-durere se poate afla într-o stare de latenţă până la 90% din timp; totuşi, la o persoană extrem de nefericită, el poate fi activ 100% din timp. Unii oameni trăiesc aproape în întregime prin corpul-durere, în timp ce alţii doar în anumite situaţii, cum ar fi relaţiile intime, abandonările sau pierderile din trecut, rănirile fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Starea de activitate a corpului-durere poate fi declanşată de orice eveniment, mai ales dacă rezonează cu un tipar al durerii din trecut. Când este pregătit să se trezească din faza de latenţă, chiar şi un simplu gând sau o remarcă inocentă, făcută de o persoană apropiată, poate activa corpul-durere.

Unele corpuri-durere sunt neplăcute, dar relativ inofensive, de exemplu, ca un copil care nu vrea să renunţe la o cerere sâcâitoare. Altele sunt nişte monştri vicioşi şi distructivi, adevăraţi demoni. Unii sunt violenţi fizic; dar mult mai mulţi sunt agresivi din punct de vedere emoţional. Unii atacă persoanele apropiate sau pe cele din împrejurimi, în timp ce alţii vă atacă chiar pe dvs., gazda lor. Gândurile şi sentimentele pe care le aveţi despre viaţa proprie devin atunci profund negative şi autodistructive. Boala şi accidentele apar deseori tocmai în acest fel. Unele corpuridurere îşi pot împinge gazda la sinucidere.

Când credeţi că ştiţi bine o persoană şi apoi vă confruntaţi brusc, pentru prima oară, cu o creatură străină şi perfidă, trăiţi un şoc. Totuşi, este important să o observaţi mai mult în dvs. înşivă şi mai puţin în alţii. Căutaţi orice semn de nefericire, în orice formă — el poate semnala trezirea corpului-durere. Trezirea aceasta poate lua forma iritării, a nerăbdării, proastei-dispoziţii,a dorinţei de a răni, a enervării, a furiei, a deprimării, a nevoii de a declanşa un moment dramatic într-o relaţie personală etc. Surprindeţi corpul-durere în momentul în care se trezeşte din starea de latenţă.

Corpul-durere vrea să supravieţuiască, precum orice altă entitate vie, şi nu poate supravieţui decât dacă vă determină vă identificaţi inconştient cu el. Atunci se poate ridica, poate pune stăpânire pe dvs., poate trăi prin dvs. Are nevoie să-şi procure „hrana” prin dvs. şi poate să vă determine să vă identificaţi cu el. Se hrăneşte cu orice experienţă ce rezonează cu propriul său fel de energie, cu orice lucru ce creează o durere nouă, indiferent sub ce formă: furie, dorinţă de a distruge, ură, pierdere, dramă emoţională, violenţă şi chiar boală. Astfel, corpul-durere, în momentul în care a preluat conducerea, vă va pune într-o situaţie de viaţă care să reflecte propria sa frecvenţă energetică şi să-l hrănească. Durerea nu se poate hrăni decât din durere. Durerea nu se poate alimenta din bucurie. O găseşte cu totul indigestă.

Odată ce corpul-durere a pus stăpânire pe dvs., doriţi şi mai multă durere. Deveniţi o victimă sau un tiran. Vreţi fie să provocaţi sau să suferiţi durerea, fie amândouă. Nu este o diferenţă prea mare între ele. Desigur, nu sunteţi conştient de acest aspect şi veţi susţine cu vehemenţă că nu doriţi durerea. Dar examinaţi-vă cu atenţie şi veţi descoperi că gândirea şi comportamentul vă sunt proiectate în aşa fel încât să facă durerea să continue, atât în ceea ce vă priveşte pe dvs., cât şi pe alţii. Dacă aţi fi într-adevăr conştient de acest lucru, tiparul s-ar dizolva, pentru că a dori mai multă durere este o nebunie şi nimeni nu este nebun în mod conştient sau voit.

Corpul-durere, care este umbra întunecată, aruncată de sinele fals, în realitate se teme de lumina conştiinţei. Se teme să nu fie descoperit. Supravieţuirea sa depinde de identificarea dvs. inconştientă cu el, ca şi de frica inconştientă de a înfrunta durerea ce trăieşte în dvs. Dar, dacă nu o înfruntaţi, dacă nu o aduceţi la lumina conştiinţei, veţi fi forţat să o retrăiţi de nenumărate ori.

Corpul-durere vi se poate părea un monstru periculos, la care nu suportaţi să vă uitaţi, dar eu vă asigur că este o fantomă lipsită de substanţă, care nu poate învinge puterea prezenţei dvs.

Unele învăţături spirituale afirmă că orice durere este în ultimă instanţă iluzie — şi au dreptate. Întrebare: este adevărat şi în cazul dvs.? O simplă credinţă nu poate face ca acest lucru să fie adevărat. Vreţi să trăiţi durerea pentru tot restul vieţii şi să continuaţi să spuneţi că este o iluzie? Acest lucru vă va elibera de durere? Ceea ce ne preocupă aici este felul în care vă puteţi da seama de acest adevăr — adică felul în care îl puteţi face să devină real în experienţa dvs.

Aşadar, corpul-durere nu vrea să fie observat direct şi să fie văzut aşa cum este. În momentul în care îl observaţi, îi simţiţi câmpul energetic în interiorul dvs. şi vă îndreptaţi atenţia asupra lui, identificarea cu el fiind împiedicată. Se instalează o dimensiune superioară a conştiinţei. Eu o numesc prezenţă. Sunteţi acum martorul sau observatorul corpului-durere.

Aceasta înseamnă că el nu vă mai poate folosi de acum înainte, pretinzând că vă reprezintă, şi nu se mai poate alimenta prin dvs. V-aţi descoperit puterea interioară. Aţi dobândit accesul la puterea Clipei de acum.

Ce se întâmplă cu corpul-durere când devenim suficient de conştienţi pentru a întrerupe identificarea cu el?

Corpul-durere este creat de inconştienţă; conştiinţa îl face să devină el însuşi. Sfântul Pavel a exprimat foarte frumos acest principiu universal: „Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este” [Efeseni, 5, 13].

Aşa cum nu puteţi lupta cu întunericul, tot aşa nu puteţi lupta cu corpul-durere. Încercând să faceţi acest lucru, aţi crea un conflict interior, şi astfel şi mai multă durere. Observarea este suficientă. Observarea lui implică acceptarea lui ca parte a ceea ce este în momentul dat.

Corpul-durere constă în blocarea energiei vitale, aceasta rupându-se de câmpul energetic total şi devenind temporar autonomă prin procesul artificial de identificare cu mintea. S-a răsturnat şi a devenit anti-viaţă, ca un animal care încearcă să-şi devoreze singur coada. De ce credeţi că civilizaţia noastră a devenit atât de neprielnică vieţii? Chiar şi forţele care se opun vieţii sunt totuşi energie vitală.

Când veţi începe să vă detaşaţi de identificare şi să deveniţi un observator, corpul-durere va continua să funcţioneze un timp şi va încerca să vă păcălească să vă identificaţi din nou cu el.

Deşi nu îl mai alimentaţi cu energie prin identificare, i-a mai rămas un impuls, o inerţie, ca în cazul titirezului ce continuă să se învârtă, deşi nu mai este acţionat de nimic, în acest stadiu, el poate crea dureri în diferite părţi ale corpului, dar acestea nu vor dura. Rămâneţi prezent, rămâneţi conştient. Fiţi paznicul mereu vigilent al spaţiului interior. Trebuie să fiţi suficient de prezent încât să puteţi urmări corpul-durere şi să îi simţiţi energia. Atunci el nu vă va mai putea controla gândirea. În momentul în care gândirea dvs. se aliniază cu câmpul energetic al corpului-durere, deja v-aţi identificat cu el şi îl alimentaţi din nou cu propriile gânduri.

De exemplu, dacă furia este vibraţia energetică predominantă a corpului-durere şi nutriţi gânduri pline de furie, stăruind cu mintea la ceea ce v-a făcut cineva sau la ceea ce îi veţi face dvs. lui sau ei, v-aţi lăsat pradă inconştienţei, iar corpul-durere a devenit „dumneavoastră” înşivă.

Acolo unde există furie întotdeauna este şi durere dedesubt. Sau atunci când simţiţi că vă cuprinde o dispoziţie tristă şi începeţi să activaţi un tipar de gândire negativ, spunându-vă singur cât de oribilă este viaţa, gândirea dvs. s-a aliniat cu corpul-durere, aţi intrat în starea de inconştienţă şi vulnerabilitate la atacul corpului-durere. În sensul în care îl folosesc eu aici, a fi„inconştient” înseamnă a te identifica unui anumit tipar mental sau emoţional. Implică absenţa dvs. completă ca observator.

Atenţia conştientă şi susţinută rupe legătura dintre corpul-durere şi procesele gândirii, duce la apariţia procesului de transmutare. Este ca şi cum durerea ar deveni combustibilul flăcării conştiinţei dvs., care începe să ardă astfel mai puternic. Acesta este înţelesul ezoteric al vechii arte a alchimiei: transmutarea metalului obişnuit în aur sau a suferinţei în conştiinţă. Ruptura interioară se vindecă şi deveniţi din nou unitar. Din acel moment, responsabilitatea dvs. este să nu mai creaţi durere.Să rezumăm acum acest proces. Concentraţi-vă atenţia asupra sentimentului interior.

Recunoaşteţi corpul-durere. Acceptaţi că se află acolo. Nu vă gândiţi la el — nu lăsaţi sentimentul să se transforme în gândire. Nu îl judecaţi şi nu îl analizaţi. Nu faceţi din el o identitate proprie.

Rămâneţi prezent şi continuaţi să fiţi observatorul lucrurilor care se petrec în interiorul dvs.

Conştientizaţi nu numai durerea emoţională, ci şi pe dvs. ca „persoana care observă”, observatorul tăcut. Aceasta este puterea Clipei de acum, puterea prezenţei conştiente. Urmăriţi ce se întâmplă în continuare.

Pentru multe femei, corpul-durere se trezeşte mai ales înainte de perioada ciclului menstrual. Despre acest lucru şi despre cauzele sale voi vorbi mai mult ceva mai târziu. Acum aş vrea să vă spun numai atât: dacă puteţi rămâne atentă şi prezentă în acest timp şi dacă puteţi observa ceea ce simţiţi, în loc să vă lăsaţi dominată de eveniment, veţi avea ocazia să faceţi cel mai intens exerciţiu spiritual şi veţi putea să vă transmutaţi rapid toată durerea pe care aţi simţit-o în trecut.Identificarea sinelui fals cu corpul-durere

Procesul pe care tocmai l-am descris este extrem de puternic şi în acelaşi timp foarte simplu. Îi poate fi explicat şi unui copil şi să sperăm că într-o zi va fi printre primele lucruri ce vor fi predate la şcoală. Odată ce aţi înţeles principiile de bază ale prezenţei dvs. ca observator al evenimentelor interioare — şi le-aţi „înţeles” trăindu-le — aveţi la dispoziţie cel mai puternic instrument de transformare.Nu neg că v-aţi putea confrunta cu o rezistenţă interioară intensă în procesul de renunţare la identificarea cu durerea, se va întâmpla astfel mai ales dacă, în cea mai mare parte a vieţii dvs., aţi trăit în strânsă identificare cu corpul-durere emoţional şi dacă întregul sentiment de sine sau mare parte din el este investit în acesta. Asta înseamnă că v-aţi construit un sine nefericit din corpul-durere şi credeţi că dvs. sunteţi această ficţiune construită de minte. În acest caz, frica inconştientă că vă veţi pierde identitatea va crea o rezistenţă puternică la orice tentativă de anulare a identificării. Cu alte cuvinte, preferaţi mai curând să suferiţi — să fiţi corpul-durere — decât să faceţi un salt în necunoscut şi să riscaţi să pierdeţi familiarul sine nefericit.

Dacă acest lucru este adevărat în ceea ce vă priveşte, observaţi-vă rezistenţa. Observaţi ataşamentul faţă de propria durere. Fiţi foarte atent. Observaţi plăcerea ciudată pe care o simţiţi în urma faptului că sunteţi nefericit. Observaţi impulsul de a vorbi despre acest lucru sau de a vă gândi la el. Rezistenţa va înceta dacă o veţi conştientiza. Atunci veţi putea să vă îndreptaţi atenţia asupra corpului-durere, rămânând prezent ca martor şi iniţiind astfel transmutarea.

Numai dvs. puteţi face acest lucru. Nimeni nu-l poate face in locul dvs. Dar dacă aveţi norocul să întâlniţi o persoană intens conştientă, dacă puteţi fi alături de ea şi să o urmaţi în starea de prezenţă, acest lucru poate fi salutar şi poate accelera procesul. Astfel, lumina dvs. va deveni cu repeziciune mai puternică. Când un buştean care abia a început să ardă este pus lângă unul care arde puternic şi după un timp este separat din nou, el va arde mult mai intens. La urma urmei, este acelaşi foc. A fi un astfel de foc este una dintre funcţiile unui maestru spiritual. Unii terapeuţi s-ar putea să fie şi ei capabili să îndeplinească această funcţie, dacă au depăşit nivelul identificării cu mintea, putând crea şi susţine o stare de prezenţă conştientă intensă în timp ce lucrează cu dvs.

Originea fricii

Aţi spus că frica face parte din durerea noastră emoţională fundamentală. Cum apare frica şi de ce are o pondere atât de mare în vieţile oamenilor? Oare o anumită cantitate de frică nu ajută la autoapărare? Dacă nu m-aş teme de foc, aş putea să bag mâna în el şi să mă ard.

Nu frica este motivul pentru care nu vă băgaţi mâna în foc, ci faptul că ştiţi că vă veţi arde.

Nu aveţi nevoie de frică pentru a evita pericolele întâmplătoare — ci doar de un minim de inteligenţă şi bun-simţ. Pentru asemenea chestiuni practice, este utilă aplicarea lecţiilor învăţate în trecut. Dacă cineva vă ameninţă cu focul sau cu violenţa fizică, aţi putea avea un sentiment  asemănător cu frica. Aceasta este o retragere instinctivă din faţa pericolului, dar nu este acelaşi lucru cu starea psihologică de frică despre care vorbim aici. Starea psihologică de frică este independentă de orice pericol concret şi imediat. Ea îmbracă multe forme: disconfort, grijă, anxietate, nervozitate, tensiune, groază, fobie ş.a.m.d. Acest tip de frică psihologică este legat întotdeauna de ceea ce s-ar putea întâmpla, nu se referă la un lucru care se întâmplă acum. Dvs. trăiţi aici şi acum, în timp ce mintea dvs. se află în viitor. Aceasta creează o prăpastie de anxietate. Şi dacă v-aţi identificat cu mintea şi aţi pierdut contactul cu puterea şi simplitatea Clipei de acum, prăpastia anxietăţii vă va însoţi constant. Puteţi oricând să faceţi faţă momentului prezent, dar nu puteţi face faţă unui lucru care este doar o proiecţie a minţii — nu puteţi face faţă viitorului.Mai mult, atâta timp cât vă identificaţi cu mintea dvs., viaţa vă este condusă de sinele fals, aşa cum am arătat mai devreme. Ca urmare a naturii sale iluzorii şi în ciuda elaboratelor sale mecanisme de apărare, sinele fals este foarte vulnerabil şi nesigur şi se consideră ameninţat în mod constant. Lucrurile stau astfel chiar dacă, privit din exterior, sinele fals este foarte încrezător.

Amintiţi-vă că o emoţie este reacţia corpului la activitatea minţii dvs. Ce mesaj primeşte în mod constant corpul de la sinele fals, construit de minte? „Pericol, sunt ameninţat”. Şi care este emoţia generată de acest mesaj continuu? Frica, desigur.

Frica pare să aibă multe cauze. Frica de pierdere, frica de eşec, frica de a fi rănit etc, dar, în ultimă instanţă, toate fricile reprezintă frica de moarte, de anihilare a sinelui fals. Pentru sinele fals, moartea pândeşte întotdeauna după colţ. În această stare de identificare cu mintea, frica de moarte afectează fiecare aspect al vieţii dvs. De exemplu, chiar şi un lucru aparent obişnuit şi „normal”, ca nevoia instinctivă de a avea dreptate într-o discuţie şi de a-i dovedi celuilalt că greşeşte — apărând în felul acesta poziţia mentală cu care v-aţi identificat — este urmare a fricii de moarte. Atunci când vă identificaţi cu o poziţie mentală şi greşiţi, sentimentul de identitate bazat pe gândire este serios ameninţat cu anihilarea. Aşa că dvs., ca sine fals, nu vă puteţi permite să greşiţi. A greşi înseamnă a muri. Din cauza acestui lucru s-au purtat războaie şi au fost distruse nenumărate relaţii.

Odată ce aţi scăpat de identificarea cu mintea, pentru sentimentul dvs. de identitate nu mai are nicio importanţă dacă aveţi dreptate sau nu; astfel, nevoia compulsivă şi profund inconştientă de a avea dreptate, care este o formă de violenţă, nu va mai exista. Puteţi afirma clar şi ferm ce simţiţi sau gândiţi, fără a mai fi agresiv sau mânat de sentimente defensive în legătură cu aceste lucruri. Sentimentul de identitate va deriva dintr-un loc mult mai profund şi mai autentic, din interiorul dvs., nu din minte. Urmăriţi apariţia oricărui fel de sentiment defensiv. Ce apăraţi? O identitate iluzorie, o imagine din mintea dvs., o entitate fictivă. Conştientizând acest tipar, observându-l, veţi anula identificarea cu el. În lumina conştiinţei dvs., tiparul inconştient se va dizolva rapid. Acesta este sfârşitul tuturor conflictelor şi al jocurilor de putere, care sunt atât decorozive pentru relaţii. Puterea asupra altora este de fapt slăbiciune deghizată în putere.

Adevărata putere se află în interior şi vă este acum disponibilă. Aşa că orice persoană care s-a identificat cu mintea sa şi, din acest motiv, este deconectată de la puterea sa adevărată, de la sinele său profund, înrădăcinat în Fiinţă, va avea ca tovarăş constant frica. Numărul persoanelor care au depăşit identificarea cu mintea este extrem de mic, aşa că puteţi presupune că aproape orice persoană cu care vă întâlniţi pe stradă sau pe care o cunoaşteţi trăieşte într-o stare de frică. Numai intensitatea ei variază. Această stare fluctuează între anxietate şi groază la un capăt al scalei şi o senzaţie vagă de neplăcere şi sentimentul unui pericol îndepărtat la celălalt. Cei mai mulţi oameni devin conştienţi de ea numai atunci când trec printr-o stare mai intensă.

Încercarea sinelui fals de a atinge starea de împlinire Un alt aspect al durerii emoţionale, care este o parte intrinsecă a minţii conduse de sinele fals, îl reprezintă un profund sentiment de lipsă sau de neîmplinire, de a nu fi întreg. La unii oameni, acesta este conştient, la alţii este inconştient. Dacă este conştient, forma sa de manifestare o reprezintă sentimentul neliniştitor şi constant al lipsei de valoare proprie sau acela că nu eşti suficient de bun. Dacă este inconştient, va fi resimţit numai indirect, ca o dorinţă, o nevoie, o cerinţă intensă, în orice caz, oamenii se înscriu deseori în graniţele unei nevoi compulsive de gratificare a sinelui fals şi caută lucruri cu care să se identifice pentru a putea umple acest gol pe care îl simt în ei înşişi. Aşa că se luptă să acumuleze posesiuni, bani, succes, putere, recunoaştere sau o relaţie specială, în primul rând pentru a se putea simţi mai bine cu ei înşişi, pentru a se simţi mai compleţi. Dar, chiar şi atunci când obţin toate aceste lucruri, ei constată curând că golul continuă să existe şi este fără margini. Atunci se simt într-adevăr în pericol, pentru că nu se mai pot minţi. Sau pot şi chiar continuă să se mintă, dar le este mult mai greu.

Atâta timp cât mintea dominată de sinele fals vă conduce viaţa, nu vă puteţi simţi cuadevărat bine; nu vă puteţi simţi împăcat sau împlinit, cu excepţia unor intervale foarte scurte, în care obţineţi ceea ce v-aţi dorit, când o dorinţă tocmai a fost împlinită. Deoarece sinele fals este un sentiment derivat al identităţii, el are nevoie să se identifice cu lucruri externe. Are nevoie să fie atât apărat, cât şi alimentat constant. Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupaţia, cu statutul şi recunoaşterea socială, cu educaţia şi cunoştinţele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relaţiile, cu istoria de viaţă personală sau a familiei, cu sisteme de credinţe şi apelează deseori la identificări politice, naţionaliste, rasiste, religioase şi alte identificări colective. Niciuna dintre acestea nu sunteţi dvs.

Găsiţi că este înspăimântător? Sau este o eliberare să ştiţi acest lucru? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să renunţaţi la toate aceste lucruri. Poate că acum vă vine greu să credeţi şi, bineînţeles, nu vă cer să credeţi că nu vă puteţi regăsi identitatea în nimic din toate acestea. Veţi afla singur adevărul, îl veţi afla cel mai târziu în momentul în care veţi simţi că se apropie moartea.Moartea ia tot ceea ce nu sunteţi dvs. Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri” — şi să descoperi că nu există moarte. Nu vă căutaţi sinele în minte

(Eckhart Tolle~Puterea Prezentului)

loading...

2 comments for “Conştiinţa: calea eliberării de durere

  1. moni
    28/07/2013 at 12:40

    e mult de munca….rabdare si actiune …si succesul apare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *