Principii de vindecare

Loading...

univers_unitate_armonie-Deseori sunt întrebat care este deosebirea dintre mândrie şi trufie? Comportamentul omului mândru îi apără sufletul. Comportamentul omului trufaş îi umileşte pe altii.

Comunicarea cu oamenii este un compromis. Pentru a-l  întelege pe cel de alături trebuie să-ti lezezi într-o măsură oarecare interesele personale. Dacă ne sunt lezate doar  dorintele noastre sau ambitiile, putem să ne supunem unui alt om. Dacă suntem obligati să săvârşim o faptă imorală care omoară iubirea din suflet, trebuie să ripostăm.

Dacă nu vom apăra iubirea din suflet chiar printr-un comportament exterior destul de dur,vom deveni în interiorul nostru robii altora şi va suferi sufletul nostru, sănătatea noastră şi soarta noastră. Hristos I-a alungat din templu pe cei care făceau comert, şi a făcut acest lucru pentru salvarea sufletului. Divinul din om nu trebuie să se contopească cu viata, conştiinta şi dorintele lui şi atunci el va simti deosebirea dintre umilinta  trupului, umilinta sufletului şi umilinta divinului şi nu va deveni un rob care îi urăşte pe toti sau un stăpân care îi umileşte şi-i dispretuieşte pe toti. De aceea, în cazul oricărei umilinte este important să păstrăm Divinul în sufletul nostru. Nu vă înrăiti dar, în acelaşi timp, nu permiteti să vi se distrugă moralitatea.

-Frica de înăltime este frica pentru viată şi pentru viitor.Problemele sexuale ies la suprafata conştiintei noastre sub formă de frică, supărare, gelozie. Dacă nu ştim să-l  iubim pe cel de lângă noi, adică iubirea noastră este determinată de conditii, cerinte iar ulterior de supărări, gelozie, condamnare, atunci acestea intensifică ataşamentul nostru  de bazele vietii: instinctul sexual, omul iubit, copiii, familia. Cu cât mai mult reprimăm iubirea din suflet cu atât mai putină energie avem şi cu atât mai mult creşte dependenta de lumea înconjurătoare. Creşte, totodată, şi frica  de a pierde ceva din toate astea.

Asemenea oameni se tem de înăltime, singurătate, întuneric, la vederea sângelui pot să-şi piardă cunoştinta. Multi dintre ei devin vegetarieni fiindcă, din punct de vedere psihologic, nu pot să suporte moartea animalului.

Moartea rudelor şi a oamenilor apropiati poate fi pentru ei un stres de neînvins, deoarece punctul de reper din subconştientul lor este strămutat de la iubirea Divină la iubirea umană. Care este ieşirea din această situatie? în primul rând să ne învătăm să iubim. Dacă v-a supărat persoana iubită, continuati să-l iubiti ca pe un frate. Dacă nu puteti, iubiti-l ca pe un fiu. Dacă nu reuşiti, iubiti-l ca pe un părinte. Aceasta vă va ajuta să vă păstrati legătura cu Dumnezeu. Apoi să vă îndepărtati de fericirea umană. Trebuie să te îndepărtezi în interior de omul cel mai apropiat, fiindcă unitatea totală poate fi doar cu Creatorul. Sufleteşte, nu trebuie să te ataşezi de nimic.

Dependenta noastră este intensificată şi de hrană. De aceea abtinerea periodică de la mâncare ajută sufletul să reducă din ataşamentul său fată de lume. Consumatorul este dependent iar cel care dăruieşte este liber. Cu cât mai mult dăruim (nu este obligatoriu să dăruim bani, ci căldură sufletească, atentie, grijă fată de cineva) cu atât mai mult creşte energia noastră şi cu atât mai mică este dependenta noastră fată de lume. Regulile sunt simple – să le respectăm.

– Dacă nu vă place situatia, trebuie, de asemenea, s-o iubiti, iar aceasta nu exclude actiunile de schimbare a ei. Şi, iarăşi, nu trebuie să uitati, cauza oricărei situatii se ascunde în starea noastră emotională de profunzime  care interactionează cu aceasta. Tot ce se întâmplă în jurul unui om la cel mai profund nivel corespunde în totalitate cu starea lui emotională, în jurul nostru nu poate să se întâmple nimic agresiv dacă în sufletul nostru nu există agresivitate. Sufletul care a uitat de Dumnezeu şi a pierdut iubirea se îndreaptă, în mod automat, spre zgârcenie, invidie, gelozie şi poate să comită în viitor crime împotriva iubirii şi a oamenilor. In jurul omului încep a se produce evenimente neplăcute şi el neîntelegând că aceste evenimente sunt generate de sufletul şi subconştientul său începe a se supăra, condamna şi a urî, amplificând în continuare problemele sale. Dacă cineva v-a îmbrâncit sau v-a jignit înseamnă că sufletului dumneavoastră nu-i ajunge puterea să iubească şi vi se aminteşte de acest lucru. Acceptati ce vi se întâmplă şi zâmbiti în interiorul dumneavoastră.

– Iubirea ca unitate cu Dumnezeu există întotdeauna în subconştientul nostru. Orientându-ne către iubire ne unim cu întreg Universul şi abia atunci apare procesul cunoaşterii şi al supravietuirii. Notiunea de credintă a apărut atunci când omul avea un nivel foarte ridicat al conştiintei şi, conform datelor istorice, aceasta s-a întâmplat relativ nu demult, dacă examinăm istoria aparitiei omului chiar de la începuturi.

Chiar dacă un om este departe de religie dar a acceptat iubirea de Dumnezeu, el poate să-şi schimbe conceptia despre lume şi sistemul de valori. Atunci începe dezvoltarea lui şi supravietuirea este conştientizată.

Frica şi îndoiala frânează iubirea şi atunci iubirea de Dumnezeu din conştiinta noastră şi din straturile exterioare ale subconştientului slăbeşte. în consecintă apar bolile, nenorocirile, etc. Credinta ne ajută să ne eliberăm de frică şi îndoieli, să depăşim dependenta de conştient care, fiind legată de trup, ne provoacă îndoiala, frica şi condamnarea.

-Cu cât avem mai putină iubire în suflet cu atât avem mai putină energie şi cu atât mai statică este lumea iar continutul lumii se închide pentru noi tot mai mult iar forma sa umbreşte totul. Şi atunci vrem să distrugem ceea ce nu ne place. Un om slab încearcă să nimicească ceea ce nu-i place, unul puternic încearcă să schimbe. Dacă nu vă place un om încercati să-l vedeti în dinamismul dezvoltării sale. Astăzi este rău dar mâine va fi mai bun. Intrucât toti ne întoarcem la Dumnezeu, sufletul fiecăruia dintre noi va deveni, inevitabil, mai bun. Când acordăm unui alt om posibilitatea dezvoltării sufletului său, condamnarea şi lichidarea sunt înlocuite cu educatia şi ajutorul care nu exclud duritatea. Dacă nu vă place o situatie, schimbati-o. Dacă nu puteti s-o schimbati în exterior, schimbati-o în interior. Schimbarea interioară de cea mai mare intensitate a oricărei situatii se produce prin propria noastră schimbare. Adică, dacă nu vă convine o situatie schimbati-o, educati-o. Cel slab se agită, critică şi condamnă dar nu face nimic. Cel puternic este bun în interior şi întreprinde actiuni exterioare active pentru schimbarea situatiei. Unul puternic şi întelept este stăpân pe situatie atât în exterior cât şi în interior prin propria schimbare. Pentru a schimba o situatie trebuie să nu depinzi de ea. De aceea, un om liniştit în interior atinge un scop dorit suficient de repede în cea mai dură şi mai critică situatie. In artele martiale orientale se numeşte starea „apei liniştite”. Pentru a le controla trebuie să evadati dincolo de limitele „eului” vostru uman, adică dincolo de limitele dorintelor, conştiintei şi vietii. Pentru această evadare pot fi folosite tehnici dure, periculoase pentru viată, dar se poate evada şi prin iubire şi aspiratie către Creator. Cu cât este mai mare concentrarea asupra iubirii cu atât mai putin e nevoie de tehnicile dure, fortate.~s.N.Lazarev

Cand il judeci pe altul, nu il definesti pe el, ci pe tine.-Dr. Wayne W. Dyer

1 comment for “Principii de vindecare

  1. Condor
    22/11/2013 at 12:39

    Sărut mâna Daniela!
    Mulțumim pentru generozitatea ta!

    Namaste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *