Sămânţa tuturor faptelor se găseşte în gândurile tale

Loading...

Dacă gândurile ar putea ucide, câţi dintre voi ar mai fi în viaţă?

loading...

Vreau să-ţi reamintesc: „Sămânţa tuturor faptelor se găseşte în gândurile tale.”

Dacă gândeşti: „Nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci.

Ceea ce începe ca gând, repede ajunge vorbă. Calomniind această persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei, o ataci.Ceea ce devine vorbă, repede devine faptă.Dacă vorbele tale îi incită pe alţii care te sprijină atunci când ataci, s-ar putea să consideri că a-l bate sau a-l omorî pe celălalt este un gest justificat. Societatea spune: „Numai faptele fizice sunt condamnabile. Atacurile verbale sunt regretabile, dar inevitabile. Şi nimeni nu ar fi atât de nebun să-i ceară altuia socoteală pentru gândurile sale.” Şi, astfel, fapta criminală ţi se pare scandaloasă, dar gândul criminal ţi se pare de acceptat. Cu toţii l-aţi avut. Eşti scandalizat de actul de viol sau de abuz sexual, dar gândul la el nu te deranjează în mod deosebit. Îţi cer să-ţi aminteşti că tot ceea ce gândeşti despre o altă persoană, tot ceea ce îi spui sau îi faci îţi arată ceea ce gândeşti despre tine însuţi. Un gând negativ despre altcineva îţi demonstrează cum te vezi tu pe tine însuţi. Bârfa sau înjurătura arată propriile tale sentimente de ruşine şi respingere emoţională. Iar violenţa fizică îndreptată împotriva altuia nu arată decât propriul tău impuls de sinucidere. Ăsta nu-i un mister. Numai cel care suferă îi loveşte pe alţii. Şi, te întreb, câţi dintre voi nu suferiţi? Câţi dintre voi nu-i loviţi pe alţii, într-un fel sau altul? Diferenţa dintre tine şi cel care violează şi ucide nu este atât de mare precum crezi. Nu spun asta ca să te fac să te simţi prost. Ţi-o spun ca să te ajut să te trezeşti la responsabilitatea ta faţă de aproapele tău.Dacă te poţi ierta pentru gândurile tale de răzbunare, de ce nu poţi ierta bărbatul sau femeia care acţionează din răzbunare? Această persoană doar transpune în faptă lucrul la care tu te-ai gândit.

Eu nu justific actul de răzbunare. Nu pot justifica nici un fel de atac şi nici nu sugerez ca tu să o faci. Pur şi simplu, te întreb: de ce îl alungi pe acest om din inima ta? Poate că el este şi mai înfometat de iubire şi de iertare decât tine ! I le vei refuza? Aproapelui tău i s-a făcut foarte mult rău. A crescut fără tată. A fost dependent de droguri de când avea nouă ani şi a trăit într-un mediu unde niciodată nu s-a simţit în siguranţă. Nu simţi nici un fel de compasiune pentru băieţelul rănit din bărbatul care comite crima? Crezi că ai face altceva dacă ai fi în pielea lui? Fii cinstit, prietene, iar în această atitudine de om cinstit vei găsi compasiunea – dacă nu pentru bărbat, atunci pentru băieţelul care a devenit bărbat. Şi îţi voi spune chiar acum că nu bărbatul e cu degetul pe trăgaci, ci băieţelul. El este cel copleşit şi înfricoşat. Micuţul este cel care nu se simte iubit şi acceptat. Băieţelul rănit este cel ce loveşte, nu bărbatul.Prieteni ai mei, bărbatul nu există. Există numai băieţelul. Nu vă lăsaţi păcăliţi de faţa mânioasă şi dispreţuitoare a bărbatului. Dedesubtul acelei faţade dure se află o durere şi o judecare de sine copleşitoare.

Sub masca bărbăţiei rău stăpânite şi a mâniei cumplite este băieţelul care nu crede că merită să fie iubit. Dacă nu-l poţi îmbrăţişa pe băieţelul din el, cum l-ai putea îmbrăţişa pe băieţelul sau pe fetiţa din tine? Căci frica lui şi a ta nu sunt deloc diferite. Hai, mai întâi, să scoatem masca ta de superioritate morală. Şi, apoi, lasă băieţelul sau fetiţa din tine să-l privească pe băieţelul din el. Iată unde începe iubirea şi acceptarea. Iată unde îşi are rădăcinile iertarea.Criminalii sunt un grup de paria în societatea voastră. Nu vreţi să vă uitaţi la vieţile lor. Nu vreţi să auziţi de durerea lor. Vreţi să-i ascundeţi undeva unde nu trebuie să aveţi de-a face cu ei. La fel faceţi cu cei bătrâni, cu cei bolnavi mintal, cu cei lipsiţi de adăpost şi aşa mai departe. Vezi tu, prietene al meu, tu nu doreşti să-ţi asumi responsabilitatea de a-ţi iubi aproapele. Dar, fără să-l iubeşti, nu poţi învăţa să te iubeşti şi să te accepţi pe tine însuţi. Aproapele tău este cheia mântuirii tale.

Întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi. La fel cum individul neagă şi reprimă tendinţele negative pe care nu vrea să le accepte în sine însuşi, tot aşa societatea neagă şi instituţionalizează problemele cu care nu vrea să se confrunte.Atât subconştientul individual cât şi cel colectiv sunt pline de răni de nedescris. La ambele niveluri, comportamentul este determinat de durerea, vina şi frica nerecunoscute ce sunt încastrate în aceste răni.Iertarea acţionează ca un reflector care cercetează aceste locuri întunecate şi secrete din tine şi din societate. Ea le spune propriei tale vini şi frici: „Ieşiţi afară ca să vă văd. Trebuie să vă înţeleg.” Şi ea spune criminalului: „Hai afară, întâlneşte-te cu victimele crimelor tale, îndreaptă totul. Începe procesul iertării.” A recunoaşte rana este întotdeauna primul pas în procesul de vindecare.Dacă nu ai bunăvoinţa de a înfrunta – individual sau colectiv – frica din spatele rănii, procesul de vindecare nu poate începe. Iţi este greu să te uiţi la propria ta durere reprimată. E greu pentru societate să se uite la durerea propriilor paria. Dar asta trebuie tăcut. Fiecare dintre voi trăieşte într-o închisoare creată de propriile sale reacţii, până ce rana e conştientizată. Nu numai criminalul se află după gratii. Bărbaţii şi femeile care îl bagă acolo trăiesc după alt fel de gratii.Dacă nu vă conştientizaţi materialul subconştient, el se va exprima în propriii săi termeni distorsionaţi. Dacă nu lucraţi în mod deliberat cu criminalul pentru a-l ajuta să ajungă să se iubească şi să se accepte, el va reintra în societate cu aceeaşi mânie şi sete de răzbunare.Construirea mai multor închisori sau trimiterea în stradă a mai multor poliţişti nu vă vor face cartierul mai sigur. Aceste acţiuni nu fac altceva decât să agraveze situaţia, ridicând nivelul fricii.Dacă vreţi să îmbunătăţiţi toate acestea, introduceţi lucrarea iertării în închisori şi în vecinătatea voastră. Angajaţi mai mulţi învăţători şi consultanţi şi lucrători sociali. Hrăniţi oamenii, stimulaţi-i emoţional şi mental. Oferiţi-le posibilitatea de a trăi experienţa unei legături emoţionale sigure. Oferiţi-le oportunităţi de educaţie şi antrenament.Daţi-ie speranţă. Daţi-le acceptare. Daţi-le iubire.Aceasta este lucrarea unui făcător de pace. Aceasta înseamnă slujire.Aceasta înseamnă a-ţi îmbrăţişa aproapele ca pe tine însuţi. Şi aminteşte-ţi, te rog, că dând altuia, ţie îţi dai.Nimeni nu dă iubire tară să primească. Nimeni nu oferă un dar pe care să nu-l şi primească în aceeaşi clipă.E timpul să încetaţi de a mai încerca să-l pedepsiţi pe păcătosul din voi şi pe criminalul din societatea voastră. Pur şi simplu, pedeapsa reîntăreşte respingerea, iar acest lucru este exact opusul a ceea ce aveţi voi nevoie.Sentimentele de respingere trebuie atenuate şi ostoite. Judecăţile şi atacurile trebuie aduse in lumina conştientei.Vina şi frica trebuie văzute drept ceea ce sunt.Munca de reabilitare este o muncă de integrare. Întunericul trebuie adus la lumină. Tot ce e inacceptabil trebuie făcut acceptabil, ca să-l putem privi fără frică.Seminţele faptei trebuie găsite în gând şi abordate acolo.

Nu poţi schimba faptele, fără să schimbi gândurile.Dacă transformi anumite gânduri în tabu-uri, îţi va fi frică să te uiţi la ele. Acesta nu este un lucru constructiv. Fii dispus să te uiţi la gândurile ucigaşe din psihic, ca să nu fii nevoit să le îngropi în subconştient.Ajută-i pe oameni să-şi asume responsabilitatea pentru gândurile pe care le gândesc şi pentru efectele acestor gânduri. Puterea personală şi autentica stimă de sine încep cu realizarea faptului că ai de ales în privinţa a ceea ce gândeşti, spui şi a modului în care acţionezi. Cei ce lovesc în alţii simt că nu au de ales. Cei care ştiu că au de ales nu lovesc în alţii.

Aceasta este cheia. Arată-i unui om opţiunile pe care le are şi el nu va comite o crimă.

Crima este o altă formă a autopedepsirii, aleasă în mod subconştient pentru a aborda vina subconştientă. Criminalul comite o crimă, fiindcă încearcă în continuare să se autopedepsească. Iar societatea îi face pe plac. pedepsindu-l şi reîntărindu-i vinovăţia.

Singura cale de ieşire din acest ciclu vicios este ca societatea să renunţe la programul ei de ostracizare şi pedeapsă şi să se dedice vindecării. Fiecărei persoane chinuite trebuie să i se ceară să se ajute pe sine.Ea trebuie ajutată să-şi identifice în mod conştient vina, cât şi sentimentul nevredniciei, al lipsei de valoare. Şi trebuie să fie asistată în procesul de transformare a acestor emoţii şi credinţe negative despre ea însăşi în emoţii şi credinţe pozitive.

Leproşii societăţii voastre nu sunt diferiţi de leproşii de pe vremea mea. Ei poartă pe pielea lor rănile tuturor. Ei sunt martorii curajoşi ai durerii cu care voi nu vreţi să vă confruntaţi.

Societatea ar trebui să le fie recunoscătoare, pentru că ei sunt călăuzele care marchează calea vindecării, cale pe care toate fiinţele umane trebuie să păşească.

Paul Ferrini

Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el,multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei,multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.-Legile lui Zamolxe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *