Ingăduinţă şi renunţare

loading...

1459775_226150220897092_1644884504_nPrea mulţi oameni încă mai au aşteptări în viaţă: „Dacă sunt bun, Dumnezeu mă va recompensa”.

Modul lor de a înţelege abundenţa este unidimensional. Ei cred că îl pot manipula pe Dumnezeu, folosind mantra potrivită.

Când toată gândirea lor bazată pe magie cade, simt că şi ei cad de-a binelea.

Dacă se îmbolnăvesc de cancer sau dau faliment, încep să se pedepsească fără milă. Renunţă la orice speranţă. Unii dintre ei chiar se sinucid. Alţii trăiesc aşteptări exact opuse: „Dacă sufăr, voi fi vrednic de dragostea lui Dumnezeu”.
Datorită faptului că eu am fost crucificat, ei cred că trebuie să fie şi ei crucificaţi. Aceşti oameni sunt victimele aceleiaşi perspective liniare, unidimensionale. Ei cred că trebuie să treacă pe planul doi, pentru a fi în graţiile lui Dumnezeu. Atunci când le surâde norocul, un sentiment că ceva nu este cum trebuie le subminează succesul. Sau, trăiesc experienţa şansei şi reuşitei ca pe ceva de ruşine, făcând totul praf sau dând altora, dintr-un sentiment de vinovăţie.
Nici a fi indulgent cu tine însuţi şi nici a te nega nu-ţi aduc pacea şi fericirea.
Cei care sunt prea indulgenţi cu ei înşişi văd, în cele din urmă, că alegerea pe care au facut-o dă dependenţă şi îi satisface din ce în ce mai puţin. Cei care se neagă descoperă, în cele din urmă, că au devenit rigizi, arţăgoşi, lipsiţi de sensibilitate şi compasiune.

Majoritatea oamenilor sunt fie persoane care-şi revin după foste dependenţe sau lepădări de sine. Ei au trăit experienţa durerii autoindulgenţei sau a abstinenţei. Probabil a amândurora. Ei au făcut greşeala de a acţiona cu impulsivitate, fără să le pese de ei înşişi sau de ceilalţi, vânând o satisfacţie care Ie-a scăpat întotdeauna. Sau. au făcut greşeala de a se retrage din viaţă, evitând situaţii noi, neriscând niciodată nimic.

Nici una dintre aceste extreme nu face cinste cuiva. Atât dependenţa, cât şi renunţarea sunt forme de ataşament de trecut.
Pentru a rămâne în prezent, fiecare persoană trebuie să înveţe să-şi accepte experienţa şi toate sentimentele pe care le are în privinţa ei. Acest lucru este valabil atât pentru experienţele care nu-i plac, cât şi pentru cele care-i plac. Când îşi acceptă experienţele şi-şi observă sentimentele – fie ele negative sau pozitive – ea nu trebuie să ducă mai departe acea experienţă pe plan subconştient.~Paul Ferrini

Loading...

Lasă un răspuns