Aroganţă religioasă

399260_10151566540847538_1082952989_nAsemenea aroganţă este un atac deghizat. Doar cei foarte orgolioşi cred că sunt singurii care înţeleg adevărul şi că au dreptul de a-i judeca şi de a-i învăţa pe alţii.
Religia creştină – religia care susţine că este inspirată de mine -este plină de nenumărate cazuri de orgoliu spiritual. Abuzul asupra altora, orice formă ar lua el, nu poate fi justificat.
Presupun că, în mod inevitabil, apare mereu cineva care se urcă pe o ladă şi propovăduieşte. Iar alţii, care nu sunt siguri de propria lor credinţă, îl vor asculta şi îl vor numi Mesia. Urmând învăţăturile lui, ei vor neglija înţelepciunea care se află în propriile lor inimi. Dar astfel de idoli cad în mod inevitabil, iar atunci când se întâmplă aşa ceva, fricile adepţilor lui vin către lumină, pentru a fi vindecate.
E posibil ca cel care s-a urcat pe ladă să fie un neghiob, dar cel care-l ascultă e şi mai neghiob. Iar cel mai neghiob dintre toţi este cel care-i condamnă şi pe unii şi pe alţii.
Trebuie să învăţăm să-i lăsăm pe alţii să trăiască şi să înveţe. Singurul ajutor pe care îl putem oferi, vine din acceptarea şi dragostea noastră – şi nu din judecată.
Eu nu sunt cel care condamnă adulterul, sau divorţul, sau avorturile. Asta, deoarece – dacă ar fi să condamn aceste situaţii -cei implicaţi în ele ar trebui să fie crucificaţi. Ar însemna să avem din nou o altă inchiziţie, un alt război sfânt în care binele binele se luptă împotriva răului, cel drept împotriva celui nedrept.
Treaba mea nu este să condamn, ci să înţeleg şi să binecuvântez. Treaba mea este să văd frica din ochii oamenilor şi să le reamintesc că sunt iubiţi.
Dacă aceasta este treaba mea, de ce v-aş face să-i bateţi, să-i ardeţi şi să-i excomunicaţi pe cei care au cea mai mare nevoie de dragostea voastră? Voi mă aduceţi la nivelul fricii voastre, îmi puneţi cuvinte în gură şi mi le atribuiţi.
Prietene al meu, încetează să te mai comporţi astfel. Ai înţeles greşit. Nu ai dreptate. învăţătura mea este despre dragoste -şi nu despre judecată, condamnare sau pedeapsă. V-am dat două reguli: să-L iubiţi pe Dumnezeu şi să vă iubiţi unul pe altul. Acestea sunt singurele reguli de care aveţi nevoie. Nu cereţi mai multe. Nu-mi cereţi să fiu de o parte sau de alta în bătăliile voastre gen telenovelă. Sunt eu pro-viaţă, sau pro-alegere? Cum aş putea să fiu una, fără să fiu şi cealaltă? Nu este cu putinţă.
Atunci când adevărul va veni la tine, nu vei mai simţi nevoia să-l ataci pe fratele tău. Chiar şi atunci când crezi că tu ai dreptate şi el nu are, nu-l  vei ataca cu „adevărul”, ci îi vei oferi înţelegerea şi sprijinul tău. Şi, împreună, veţi ajunge mai aproape de adevăr, datorită dragostei şi blândeţii care vă leagă. Ori de câte ori vă dau o învăţătură, cineva o transformă într-un băţ cu care să-i bată pe oameni. Prietenii mei, vă rog să credeţi că, acele cuvinte care sunt folosite ca să-i bată pe oameni, nu pot să vină de la mine.
V-am oferit cheia uşii lăuntrice. Vă rog să o folosiţi şi să nu vă faceţi griji în privinţa gândurilor şi acţiunilor celorlalţi.
Lucraţi asupra voastră. Atunci când aţi stabilit adevărul în propria voastră inimă, puteţi să mergeţi şi să-l împărtăşiţi cu alţii.
Dacă vreţi să vă puneţi în serviciul acestei învăţături, mai întâi în-văţaţi-o. Nu deveniţi o portavoce pentru cuvintele şi credinţele pe care nu le-aţi introdus pe deplin în ritmurile vieţii voastre. Nu vă consideraţi ca fiind oştean al meu, deoarece eu nu am nici unul.
Toţi cei care răspândesc învăţătura mea, o fac de la acelaşi nivel de conştientă ca şi mine. Dacă nu este aşa, ceea ce exprimă ei nu poate fi învăţătura mea.
Un bărbat sau o femeie cu Duh au compasiune pentru toate fiinţele. Ceea ce spun, se demonstrează prin acţiunile lor. Nu-i veţi vedea acţionând dur faţă de ceilalţi şi nu le vor cere să-i urmeze, sau să facă ceea ce vor ei. Adevărul este că ei au o siguranţă interioară, care conferă un aer de autoritate la tot ceea ce spun. Dar ei întorc întotdeauna această autoritate către ascultătorii lor. Asta, deoarece numai şi numai aceştia trebuie să aleagă afirmaţiile pe baza cărora vor să-şi trăiască vieţile.~ Paul Ferrini

loading...

Related:  Poem despre esenta vietii
Anunțuri publicitare

1 comment for “Aroganţă religioasă

  1. Monica
    21/06/2014 at 21:33

    Daniela, Multumesc si pentru melodii!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.