Oglindiri

Loading...

10409545_905075512842142_3400144770636147915_nCeea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi.

Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.

De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:
Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?
Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită! ~ Adrian Nuţă

loading...

1 comment for “Oglindiri

  1. moni
    24/06/2014 at 23:33

    eeeeeee….wowwww…adevarat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *