Vindecarea cu îngeri

Loading...

angel-wingsRugăciune pentru a găsi un suflet pereche

 Doamne Dumnezeule,
Te rog pe Tine şi pe îngerii iubirii să mă ajutaţi să am o relaţie minunată de dragoste cu sufletul meu pereche.
Vă rog să mă îndrumaţi să-mi găsesc sufletul pereche, să mă ajutaţi să-l întâlnesc şi să ne bucurăm unul de altul cât mai curând.
Vă cer ajutorul pentru a crea condiţiile să pot avea această minunată relaţie sufletească chiar acum.
Vă rog să mă ajutaţi să-mi vindec orice blocaje mentale, trupeşti sau emoţiona le, care m-ar face să mă tem de iubirea cea mare.
Vă rog să mă ajutaţi să aud şi să urmez îndrumările divine ce-mi vor permite să găsesc şi să mă bucur de această relaţie sufletească. Ştiu că sufletul meu pereche mă caută cu aceeaşi ardoare cu care şi eu îl caut pe el.
Amândoi Vă rugăm să ne ajutaţi să ne întâlnim, să cunoaştem şi să acceptăm binecuvântările marii iubiri.
Mulţumesc.

 Rugăciune pentru vindecarea unei relaţii de iubire existente

 Doamne Dumnezeule,
Te rog pe Tine şi pe îngerii tăi să mă ajutaţi să-mi vindec iubirea.
Doresc să mă eliberez de orice neiertare faţă de mine şi faţă de partenerul meu, şi-i rog pe îngeri să mă cureţe de orice mânie sau resentiment chiar acum.
Vă rog să-l ajutaţi pe partenerul meu şi pe mine să ne vedem unul pe altul cu ochii iubirii.
Vă rog să faceţi astfel încât toate efectele greşelilor noastre trecute, prezente şi viitoare să fie anulate.
Vă rog să faceţi astfel încât eu şi partenerul meu să putem avea armonie, farmec, prietenie, respect, onestitate şi să fim marea iubire unul pentru celălalt.
Vă rog să ne reînnoiţi dragostea.
Mulţumesc.

 Rugăciuni pentru vindecarea relaţiilor de familie

 Iată câteva exemple de rugăciuni puternice pe care le puteţi spune (in gând,- cu voce tare sau în scris) pentru a-i cere lui Dumnezeu şi îngerilor să intervină în viaţa voastră de familie.
Vă rugăm să completaţi sau să rescrieţi conţinutul rugăciunilor pentru a le adapta situaţiilor voastre specifice.

 Rugăciune pentru conceperea unui copil

 Doamne Dumnezeule,

Avem atâta dragoste de dăruit, iar soţia mea şi eu dorim să împărtăşim dragostea noastră unui copil.
Te rugăm pe Tine şi pe îngerii Tăi să ne ajutaţi să concepem un copil.
Vă rugăm trimiteţi unul dintre cele mai strălucitoare şi mai fericite suflete în viaţa noastră şi lăsaţi-l să devină copilaşul nostru.
Mulţumim.

 1.Rugăciune pentru vindecarea relaţiilor dintre părinte şi copil

 Doamne Dumnezeule,

Te rog să ne ajuţi, pe copilul meu şi pe mine, să avem o relaţie armonioasă.
Te rog să ne ajuţi să vindecăm orice temeri care ne împiedică pe copilul meu şi pe mine să ne manifestăm dragostea unul faţă de celălalt.
Te rog, ajută-l pe copilul meu să se concentreze şi să fie fericit.
Te rog, ajută-l pe copilul meu să mă accepte pe mine şi felul meu de a fi.
Îţi cer Ţie şi îngerilor Tăi să- l ajutaţi pe copilul meu să se elibereze de orice neiertare şi de orice resentiment.
Te rugăm, ajută – ne să avem o relaţie apropiată şi plină de iubire.
Amin.

2.Rugăciune pentru problemele de comportament ale copilului

 Doamne Dumnezeule,

Te rog, ajută-mă să-mi înţeleg copilul.
Îţi cer să-l înconjuri pe copilul meu cu iubire, înţelepciune şi inteligenţă.
Te rog, ajută-l pe copilul meu să înţeleagă şi să accepte responsabilitatea pentru comportamentul său.
Te rog să-l călăuzeşti pe copilul meu să facă alegeri inteligente bazate pe iubire şi nu pe teamă.
Te rog pe Tine şi pe Arhanghelul Mihail să-l eliberaţi pe copilul meu de orice legături sau blocaje care ar putea să-l împiedice să fie fericit.
Mulţumesc.

3.Rugăciune pentru vindecarea relaţiilor de familie

 Doamne Dumnezeule,

Ştiu că celălalt membru al familiei mele şi eu avem amândoi îngeri păzitori.
Îi rog pe aceşti îngeri păzitori să ne ajute să ne vindecăm problemele şi neînţelegerile.
Vă rog, ajutaţi-ne să ne eliberăm de orice mânie sau neiertare.
Fie ca toate efectele greşelilor noastre să se risipească şi să fie uitate de oricare din/re cei implicaţi.
Te rog, ajută-mă să las deoparte orice judecată faţă de mine sau faţă de alţii.
Te rugăm ca îngerii noştri păzitori să ne dea cât se poate de limpede îndrumările Tale, ştiind că voia Ta pentru noi e pace.
Mulţumesc.

 Rugăciune pentru un membru al familiei

 Doamne Dumnezeule,

Te rog să-l ajuţi pe acest membru al familiei mele să aibă un sentiment de pace şi fericire chiar acum.
Te rog să-i mai trimiţi şi alţi îngeri să-l însufleţească.
Te rog, înconjoară întreaga noastră familie cu încă o dovadă a iubirii Tale divine.
Ajută-ne să ne eliberăm şi să avem credinţă şi încredere.
Te rog, dă-ne un semn al iubirii Tale pentru ca astfel să ne eliberăm de temerile noastre.
Mulţumesc pentru toată dragostea Ta vindecătoare.

Doreen Virtue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *