Rezolvarea karmei familiei

556566_457406817621569_2130265874_nSarcina Lucrătorilor în Lumină în ceea ce priveşte familia în care ei se nasc este să devină cine sunt ei. Făcând acest lucru, ei îşi îndeplinesc misiunea. Nu este sarcina lor să-şi schimbe familia; nu este treaba voastră să schimbaţi ceva în afară de voi înşivă. Nu sunteţi aici pentru a face lumea un loc mai bun. Sunteţi aici pentru a vă trezi. Şi da, atunci când veţi face acest lucru lumea va deveni un loc mai bun, pentru că lumina voastră va străluci asupra ei şi va aduce ,de asemenea, şi altora bucurie şi iluminare. Dar nu vă concentraţi asupra lumii, fie că este vorba de familia voastră fie de orice altă relaţie în care intraţi. Adevărata muncă constă în eliberarea de toate acele părţi ale ego-ului bazate pe frică şi iluzie pe care voi le-aţi absorbit atât de adânc în perioada copilăriei. Cunoscând aceste imprimări energetice care parţial v-au creat personalitatea şi să vă eliberaţi de acele părţi care nu vă aparţin este o provocare şi un proces intens. Este ca şi desprinderea foilor de ceapă, este ca şi cum v-aţi naşte a doua oară. Accentuând profunzimea acestui proces interior, această a doua naştere, Eu nu vreau să vă descurajez. Pe de altă parte aş dori să aveţi un respect profund faţă de voi înşivă. Voi sunteţi cei mai curajoşi războinici pe care îi cunosc. Voi sunteţi pionerii care, prin aprinderea propriei voastre lumini în locuri ale întunericului şi ale ostilităţii , pavaţi calea pentru o nouă conştiinţă pe pământ. Nu este treaba voastră să aprindeţi lumina în inimile altora. Este treaba lor dacă vor să o facă.

Voi puteţi oferi o scânteie, voi puteţi fi un exemplu dar nu sunteţi sub nici o formă responsabili de trezirea altcuiva. Aceasta este important de accentuat mai ales în ceea ce priveşte familia în care v-aţi născut. Ca şi copil adeseori simţiţi instinctiv , şi mult mai conştient ca şi adolescent, că voi trebuie să vă salvaţi părinţii de fricile şi iluziile lor. Mai mult de atât, voi adeseori vă gândiţi că aţi dat greş în această însărcinare. Simţiţi că nu sunteţi pe deplin capabili să vă ajutaţi părinţii în felul în care voi l-aţi prevăzut. Acest mod de gândire se bazează pe percepţia greşită a ceea ce înseamnă cu adevărat a ajuta şi care este sarcina voastră în ceea ce-i priveşte pe părinţii voştri. În realitate situaţia este următoarea. Încă înainte de a vă naşte aţi început să absorbiţi foarte puternic energia părinţilor voştri ca şi cum ar fi fost a voastră personală. Nu mai puteaţi distinge unde vă terminaţi voi şi unde încep ei. Deoarece voi le-aţi absorbit şi fricile şi iluziile, voi ajungeţi într-o strânsă legătură cu poverile lor emoţionale. Aceste poveri pot fi trecute mai departe câtorva generaţii prin oricare din membrii familiei. Putem vorbi de un aspect karmic aici, ceea ce înseamnă că aceleaşi probleme se repetă din nou şi din nou până când “vraja se rupe“. Aceasta voi o puteţi numi karma familiei. Poate fi din cauza problemelor legate de dezechilibrul energiilor feminine sau masculine, energii rezultate din vechi tradiţii sclavagiste, probleme privind anumite boli, etc. Acest tip de povară karmică este rezolvată când energia blocată înăuntru este eliberată şi atunci ea nu mai este trecută generaţiilor viitoare. Karma familiei este rezolvată când cel puţin unul dintre membrii familiei rupe lanţul eliberându-se singur de povara emoţională pe care a absorbit-o în copilărie şi care poate fi chiar până şi în genele sale. Acel membru al familiei care „rupe vraja” face acest lucru în primul şi în primul rând pentru a se ajuta pe sine. Aceasta presupune a fi concentrat pe creşterea şi expansiunea interioară. Această creştere şi expansiune interioară are efect asupra „energiei familiei”. Pentru toţi membrii acelei familii se deschide posibilitatea ca ei să-şi găsească calea şi să se elibereze de acea karmă.

Lucrătorul în Lumină care s-a eliberat el însuşi de acest ataşament emoţional deschide o cărare energetică pentru ceilaţi din familia lui. Este rezultatul muncii lui interioare şi a ceea ce el radiază ca urmare a acesteia, nu prin încercarea sau chiar împingerea altora să se schimbe şi să meargă mai departe. Ceea ce el oferă din punct de vedere energetic familiei în care s-a născut este posibilitatea schimbării. Energia lui oglindeşte posibilitatea schimbării şi asta este tot ceea ce el trebuie să facă. Dacă membrii familiei o iau pe cărare este în întregime decizia lor. Nu sunteţi voi responsabili pentru şi nici nu depinde de misiunea voastră spirituală dacă alţii decid să se schimbe sau nu. Voi trebuie să vă eliberaţi singuri de povara karmică cu care familia voastră v-a încărcat şi pentru care v-a ridiculizat şi v-a respins, şi atunci misiunea voastră va fi cu desăvârşire încununată de succes. Veţi zdrobi strânsoarea hipnotică a modelelor karmice din linia familiei voastre şi dacă aveţi copii, povara emoţională nu le va fi trecută lor. Aceasta este misiunea sufletului vostru.

Imaginaţi-vă că trăiţi într-o vale care este destul de aridă şi de secetoasă.Toţi din comunitatea voastră vă spun că nu puteţi ieşi din această vale- că ea este tot ceea ce există. Se pare că sunteţi singurul care-şi mai amiteşte că dincolo de această vale există pământuri mult mai bogate şi mai fertile decât acestea. Aşa că după multă chibzuială vă decideţi să vă încercaţi norocul şi să vă căţăraţi afară din acea vale. Căţăratul presupune un formidabil efort şi consum de energie. Nu numai că drumul este foarte prăpăstios, dar nu este nici un indicator sau marcaj care să vă arate pe unde să o apucaţi. Căţărându-vă voi lăsaţi o urmă după voi. La un moment dat ieşiţi din acea vale şi priveliştea care vă apare în faţă vă copleşeşte cu bucurie şi cu un sentiment de recunoaştere. Voi ştiaţi că acolo afară este ceva ce aţi simţit a fi cu mult mai mult acasă decât locul în care v-aţi născut. Entuziast priviţi atent în urmă după familia voastră. Aţi vrea să vedeţi că v-au însoţit şi că se bucură de această mare perspectivă. Aţi vrea să împărtăşiţi cu ei victoria. Dar nu vedeţi pe nimeni în urma voastră şi când le faceţi semne de departe , ei nu par deloc interesaţi de această călătorie a voastră. Aceasta este ceea ce frecvent li se întâmplă sufletelor Lucrători în Lumină. Vă rog să nu jeliţi pierderea familiei voastre. Le-aţi făcut un mare serviciu prin faptul că aţi plecat din vale, prin faptul că aţi curăţat drumul şi le-aţi arătat calea. Acea urmă pe care aţi lăsat-o va rămâne acolo şi ea va putea fi folosită într-o bună zi de oricine va vrea să se caţere afară din acea vale. Acea urmă este un spaţiu energetic pe care voi l-aţi făcut disponibil pentru ei. Construirea acestui drumeag a fost ţelul vostru atunci când v-aţi născut din aceşti părinţi în această familie. Nu a fost scopul vostru să vă faceţi familia să urce sau să o căraţi afară din vale pe umerii voştri! Aceasta nu este sarcina voastră.Oricând încercaţi în mod figurativ să vă trageţi părinţii sau familia afară pe această pantă abrubtă, voi vă împiedicaţi propria voastră dezvoltare şi veţi fi deziluzionaţi şi dezamăgiţi. Nu aceasta este calea dezvoltării şi alchimiei spirituale.

Toţi cei pe care îi iubiţi şi cu care aţi vrea să vă împărţiţi lumina ar putea alege să trăiască în acea vale pentru încă un secol sau chiar mai mult. Depinde de ei. Dar într-o bună zi, în timpul lor, ei vor descoperi un mic drumeag care urcă şi se vor gândi : „Hei, ce interesant, haideţi să urcăm şi să încercăm asta;nu ne mai place acolo jos”. Şi în sfârşit ei vor porni. Ei îşi vor începe propria lor călătorie de creştere interioară, propriul lor urcuş către lumină. Şi nu este minunat, nu este de nepreţuit faptul că ei găsesc indicatoare de-a lungul drumului, o urmă care să-i suţină către ea ? Vor trece prin propriile lor bătălii, dar ei vor avea un far la dispoziţia lor care le va lumina călătoria. Ca pionier voi aţi curăţat calea printr-un teritoriu sălbatic şi necunoscut şi drumul pavat cu voinţa voastră va fi folosit cu recunoştinţă şi onoare.

Pentru a fi cu adevărat liberi şi pentru a vă recâştiga măiestria ca o fiinţă sprituală independentă, voi trebuie să vă eliberaţi de familia în care v-aţi născut. Voi trebuie să vă eliberaţi de ei nu numai ca şi copil al lor dar şi ca părinte al lor. Lăsaţi-mă să explic această dublă legătură. Copilul din voi are nevoie să se elibereze de speranţa că părinţii îi vor oferi dragoste necondiţionată şi siguranţă. El se va întoarce spre voi pentru aceasta iar voi va trebui să-l ajutaţi să elibereze partea mânioasă, tristă şi dezamăgită a copilului care se simte trădat de părinţii săi. Aceasta este partea copil. Deasemenea aveţi nevoie să vă eliberaţi de partea care vrea să fie părintele părinţilor voştri. Este tipic pentru sufletele Lucrătorilor în Lumină ca la un moment dat cînd cresc, ei să înceapă să se simtă ca şi părintele părinţilor lor. Din cauza dorinţei lor înnăscute de a călăuzi şi vindeca şi a conştiinţei lor spirituale dezvoltate, ei adeseori văd clar fricile şi iluziile părinţilor lor şi vor să-i vindece. Aceasta vă poate face să intraţi în multe conflicte cu părinţii voştri deoarece dorinţa voastră de a-i ajuta este adeseori împletită cu o nevoie inconştientă de a fi recunoscuţi drept ceea ce sunteţi. Altfel spus, copilul rănit vorbeşte prin voi atunci când încercaţi să vă ajutaţi părinţii şi aceasta este reţeta dezastrului atunci când încercaţi să-i ajutaţi pe alţii prin partea rănită din voi. Voi veţi sfârşi prin a vă simţi şi mai răniţi iar părinţii voştri vor sfârşi probabil prin a fi supăraţi sau confuzi.

A vă elibera de părinţii voştri presupune să vă eliberaţi de orice dorinţă de a-i schimba. Trebuie să înţelegeţi că nu este ţelul vostru să-i conduceţi undeva. Misiunea voastră este să vă ocupaţi de propriul vostru drum- aceasta este totul. După ce v-aţi despărţit cu adevărat de părinţii voştri, v-aţi eliberat de dubla legătură, veţi descoperi că între voi se deschide un spaţiu nou, mult mai liber şi mai deschis. Dacă părinţii voştri încă mai trăiesc, relaţia cu ei poate deveni mai puţin încordată deoarece energiile reproşurilor şi vinovăţiei au părăsit scena. Pe de altă parte, puteţi simţi că nu mai doriţi să-i vizitaţi atât de des. Poate fi o simplă lipsă de interese comune. În orice caz vă veţi simţi mult mai liberi în această relaţie, alegându-vă singuri direcţia în viaţă fără a mai avea nevoie de aprobarea lor sau tendinţa de a vă mânia şi supăra atunci când nu sunt de acord cu voi.

În viaţa voastră puteţi întâlni oameni care aparţin ” familiei voastre spirituale”. Familia voastră spirituală nu are nimic de-a face cu biologia, genele sau ereditatea. Este o familie a sufletelor asemănătoare. Adeseori voi îi cunoaşteţi din vieţile voastre anterioare în care aţi fost legaţi prin prietenii, iubire sau misiuni comune. Este foarte uşor să mergeţi împreună cu ei pentru că voi împărtăşiţi o asemănare interioară, voi aparţineţi aceleiaşi familii. Voi experimentaţi un fel de întoarcere acasă. Ceea ce vă făcea să vă simţiţi diferiţi şi singuri în preajma altor oameni ,acum, pentru prima dată constituie baza conectării şi recunoaşterii voastre reciproce. Unirea cu familia voastră spirituală este o adevărată sursă de bucurie în viaţa pământească.

Cheia pentru a ajunge în acest punct în viaţa voastră este să vă găsiţi propriul vostru drum ”afară din vale” şi să vă recunoaşteţi lumina interioară. Când sunteţi capabili să vă recunoaşteţi propria voastră lumină într-un mediu care nu o reflectă înapoi spre voi, voi deveniţi independenţi şi liberi. Despovăraţi de aspectele karmice ale trecutului vostru, de fricile şi iluziile care v-au ţintuit jos, voi veţi atrage în viaţa voastră relaţii bazate pe iubire şi pe respect şi care vor reflecta divinitatea voastră trezită. ~ Pamela Kribbe

Rugăciune: Tatăl meu care eşti în ceruri, Domn al iubirii, coboară în inimile noastre şi locuieşte în ele, pentru ca noi să-Ti îndeplinim dorinţa şi să fim Una cu Tine. (de 3 ori)

Cum dăruieşti aşa primeşti..!
Dumnezeu este in toate si vede tot ce faci si cand daruiesti te rasplateste dar nu imediat ca sa bagi de seama, iti da o idee care te ajuta, ori te fereste de boli ori da altcuiva un gand bun pentru tine.
Nu are nici o importanta motivatia ta, gandurile si faptele rele pateaza sufletul.
Cand daruiesti devii mai bun si incetul cu incetul sufletul ti se purifica si te apropii mai mult de Dumnezeu. In Biblie scrie ca e bine sa primesti dar e mai bine sa daruiesti.
Acest mai bine trebuie sa il cauti mereu si cat bine gasesti tu sa daruiesti atat de mare e si credinta ta.

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *