Fiinta umana, marele mister al creatiei

Loading...

10288717_279584505556649_3562576936179878866_n1. Omul este creat de gândurile sale si de modul sau predominant de gândire. Ceea ce el a gândit ferm si preponderent în timpul unei vieti, aceea el este acum si devine în existenta urmatoare.
2. Suntem, în fiecare moment, rezultatul a ceea ce predominant am gândit pâna în acel moment.
3. Ceea ce gândim cel mai adesea în sufletul nostru, aceea noi si suntem si devenim mai devreme sau mai târziu.
4. Omul îsi tese singur destinul, prin tot ceea ce el gândeste mai mereu.
5. Fiecare efect are o anumita cauza, întocmai precum arborele, care la origine provine dintr-o anumita samânta.
6. Suntem tentati sa experimentam întotdeauna ceea ce adeseori gândim în profunzimile fiintei noastre.
7. Caracterul nostru nu este altceva decât rezultatul gândurilor si dorintelor noastre pe care le întretinem mai mereu.
8. KARMA (legea universala a cauzei si efectului, a actiunii si reactiunii) este cea care, în functie de ACTIUNILE NOASTRE, ne va judeca, astazi, mâine sau poimâine.
9. Fiecare actiune pe care o realizam îsi are propria sa energie si viata ascunsa. Ea trezeste totdeauna prin rezonanta anumite forte subtile corespondente ca nivel de vibratie si care se afla atât în noi (MICROCOSMOS) cât si în mediul înconjurator (MACROCOSMOS).
10. Principiile noastre ne determina modul în care actionam. Actiunile se nasc prin interactiunea dinamica dintre gândire, vointa si emotii.
11. Fiecare actiune pe care o realizam provoaca (datorita proceselor de REZONANTA declansate) efecte precise, atât în noi însine, cât si în ceilalti care sunt ATUNCI în consonanta cu noi.
12. In fiecare bob de grâu ca si în fiecare portocala (în fiecare aliment) este înscris numele celui care le va consuma.
13. Viata este unica. Legea fundamentala care guverneaza viata este si ea unica. Aceasta este legea cauzei si a efectului (KARMA).
14. PRARABDHA KARMA (acea parte a KARMA-ei care a început sa-si manifeste efectele dar care înca nu s-a epuizat) este de fapt suma eforturilor personale (PURUSHARTHA) din existenta noastra precedenta. Ea nu este altceva decât consecinta acestor actiuni (PURUSHARTHA).
15. In esenta, PURUSHARTHA (totalitatea actiunilor si aspiratiilor noastre profunde din existenta noastra precedenta) se datoreaza gratiei divine. In esenta, totul este gratie.
16. Sacrificiile sunt de doua feluri: KAMYA (facute pentru a obtine un anumit lucru – de la KAMA = dorinta în limba sanscrita) si NISHKAMYA (facute doar din abnegatie). Primul tip de sacrificii ne face sa accedem într-o lume (conditie) superioara. Sufletele individuale (JIVA-sii) recad pe pamânt (se reîncarneaza) atunci când fructele KARMA-ei lor pozitive (datorate sacrificiilor de tip KAMYA) s-au epuizat ca urmare a placerilor si starilor de fericire traite în acele lumi superioare. Al doilea tip de sacrificiu, atunci când este realizat cu devotiune (daruire catre DUMNEZEU) si detasare, conduce repede fiinta umana pe calea care duce la Dumnezeu, în sfera sublima divina a manifestarii (BRAHMA-LOKA); ea atinge atunci starea de uniune beatifica cu BRAHMA (Dumnezeu în ipostaza de Creator al întregului Univers). Acest lucru se numeste în YOGA KARMA MUKTI (eliberarea prin intermediul actiunilor detasate).
17. Natura noastra proprie profunda (SVABHAVA) este de fapt temperamentul nostru individual, care ne determina de multe ori în mod ascuns aptitudinile si tendintele noastre principale.
18. Natura noastra proprie (SVABHAVA) este rezultatul tuturor actiunilor (KARMA) savârsite în trecut de fiinta umana.
19. Natura noastra proprie (SVABHAVA) este matricea primordiala a constitutiei mentale si spirituale a omului.
20. Destinul nu este altceva decât rodul actiunilor (KARMA) noastre din trecut. Liberul arbitru este dat într-o oarecare masura de KARMA prezenta.
21. Destinul actual este rezultanta exercitarii în trecut a liberului nostru arbitru.
22. Daca NOI NU VREM, nimeni nu ne poate salva. Totdeauna noi suntem proprii nostri mântuitori sau chinuitori.
23. Natura proprie (SVABHAVA) poate fi modificata prin (TAPAS), rugaciune, practica YOGA, meditatie si prin gratia lui Dumnezeu.
24. Sa uitam acum trecutul; sa ne preocupam cu toate fortele de care dispunem de prezent, pentru ca de fapt în prezent ne construim viitorul.

Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el,multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei,multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.-Legile lui Zamolxe

Sursa.

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *