Răul nu este duşmanul tău

10649984_865712256808151_331159489668725632_nCel mai crunt eşec al spiritualităţii apare în faţa răului, deci, oamenii idealişti şi iubitori, ce nu ar face rău nimănui niciodată, se trezesc atraşi în război dintr-odată.
Religiile iubitoare involuează ajungând la atitudini de ură faţă de cei care le ameninţă credinţa. Chiar dacă crezi că eşti posesorul adevărului suprem, nu există nici o garanţie că vei scăpa de rău, dar în numele religiei au avut loc mai multe violenţe, decât pentru orice alt motiv. De unde amarul aforism:
DUMNEZEU a lăsat adevărul, iar Diavolul a spus: Lasă-mă pe mine să-l organizez.
Mai există şi eşecul, mai subtil al pasivităţii, anume să stai deoparte şi să laşi răul să-şi facă de cap, dar, aceasta poate fi o credinţă secretă, aceea că la urma urmei, răul este mai puternic decât binele.
Cu siguranţă că pasivitatea în sine are un aspect întunecat.
Biserica Catolică marchează anii în care a permis uciderea a milioane de evrei, pe timpul nazismului, până acolo încât evreii Italieni au fost adunaţi chiar la VATICAN, ca pe una din cele mai întunecate perioade ale sale.

Deci,să recunoaştem că spiritualitatea a eşuat deja de nenumărate ori, în privinţa abordării răului, îndepărtându-se de învăţăturile care nu au făcut decât să-i permită răului să se propage şi să se întindă, prin urmare realitatea unică deschide o cale nouă, fiindcă există doar o realitate, aici răul nu are nici o putere specială şi nici o existenţă separată.
Nu este nici un Satan Cosmic, care să fie rivalul lui DUMNEZEU,până şi războiul între bine şi rău este doar o iluzie a dualităţii. Deci, atât răul cât şi binele sunt forme pe care conştiinţa poate alege să le adopte.
Prezentăm în continuare forţele ce modelează un copil nou-născut:
-Îndrumarea sau absenţa îndrumării părinteşti.
-Prezenţa sau absenţa iubirii.
-Contextul întregii familii.
-Presiunea celor de la şcoală şi presiunea socială din viaţă.
-Tendinţele şi reacţiile personale.
-Credinţele doctrinare şi învăţăturile religioase.
-Karma.
-Cursul istoriei.
-Modelele alese.
-Conştiinţa colectivă.
-Atracţia faţă de mituri, eroi şi idealuri.
Fiecare din forţele enumerate anterior, ne influenţează alegerile, chiar fără să ne dăm seama ne împing să acţionăm.
Uitându-ne la o clădire o vedem ca pe un singur lucru, ca pe un singur obiect care este acolo, dar viaţa sa lăuntrică depinde de sutele de semnale ce intră în ea. La fel este şi cu viaţa noastră. În şi de la Sine, niciuna din forţele care ne aliniază nu este rea, dar prins în această varietate de influenţe, fiecare om face alegeri personale.

Credem că înclinaţia către rău se reduce la o alegere făcută în conştiinţă, iar atunci când au fost făcute ele păreau alegeri bune. Acesta este paradoxul esenţial din spatele acţiunilor rele, pentru că oamenii care fac rău, cu rare excepţii, pot să-şi identifice motivele deciziilor pe care le-au considerat a fi cele mai bune în situaţiile date.

Oamenii care se află în diferite stări de conştienţă, nu vor avea aceeaşi definiţie pentru bine şi rău. Răul depinde în totalitate de nivelul de conştienţă a fiecăruia.
Prezentăm în continuare şapte perspective ale răului considerat cel mai mare:
1.Răul cel mai rău este să răneşti pe cineva fizic sau să-i pui în pericol viaţa.
2.Răul cel mai rău este să înrobeşti oamenii din punct de vedere economic, lipsindu-i de orice şansă de a reuşi şi prospera.
3. Răul cel mai rău este să distrugi pacea şi să aduci dezordinea.
4.Răul cel mai rău este să distrugi frumuseţea, creativitatea şi libertatea de explorare.
5. Răul cel mai rău este să prinzi în capcană minţile oamenilor.
6.Răul cel mai rău este adesea greu de deosebit de bine, deoarece toată Creaţia este ceva relativ.
7.Nu există rău, ci doar modele schimbătoare de conştienţă, care sunt într-un dans etern.
Marea majoritate a oamenilor aleg primele două, deoarece rănirea fizică şi lipsurile sunt ameninţătoare. La următoarele două niveluri, răul nu mai este fizic ci mintal. Ce mai mare teroare este să ţi se spună ce să gândeşti şi să fii forţat să trăieşti în haos şi în nelinişte.
Binele este pacea lăuntrică şi curgerea liberă a intuiţiei şi a discernământului.
Următoarele două niveluri sunt şi mai rafinate, ele au legătură cu creativitatea şi cu viziunea. O persoană profund spirituală nu vede răul şi binele ca pe nişte categorii rigide, ci acceptă că DUMNEZEU a avut un scop, atunci când le-a creat pe amândouă.
Fiecare experienţă aduce unirea cu Creatorul, iar omul trăieşte că şi co-creator, confundat în conştiinţa lui DUMNEZEU.

Realitatea unică acceptă toate definiţiile, întrucât tot ceea ce poate să perceapă conştiinţa este real pentru cel care o percepe. Răul face parte din ierarhie, deci o scară a evoluţiei, deoarece nici un proces de evoluţiei nu se termină vreodată, el acţionează în noi chiar în această clipă.
Deci, răul nu poate să ne fie duşman, dacă lumea se află înlăuntrul nostru, poate fi doar un alt aspect al nostru şi fiecare aspect al SINELUI este vrednic de iubire şi compasiune.
Umbra a fost formată din acele situaţii de zi cu zi, care ne modelează conştiinţa şi eliberată de alte situaţii, în paralel cu acestea. Prezentăm în continuare condiţiile care eliberează energiile umbrei:
-Lipsa unui sentiment al responsabilităţii.
-Anonimatul.
-Mediile dezumanizate.
-Exemple de comportamente rele la oameni.
-Observatori pasivi.
-Niveluri dure de putere.
-Haosul şi dezordinea predominantă.
-Lipsa de sens în viaţă.
-Permisiunea implicită de a face rău.
-Mentalitatea noi împotriva lor.
-Izolarea.
-Incapacitatea de a da socoteală de propriile fapte.
Umbra nu are legătură cu binele şi răul, ea are legătură cu energiile încuiate, care caută o cale de ieşire. În condiţii potrivite energia umbrei va apărea la suprafaţă în oricine.
Prezentăm în continuare caracteristicile esenţiale ale umbrei:
-Umbra este personală şi universală în acelaşi timp.
-În umbră se poate depozita orice.
-Orice este depozitat în întuneric se distorsionează.
-Intensitatea energiilor umbrei este modul de a te face observat.
-Orice energie este dezamorsată, punând-o în lumina conştiinţei.
-Umbra în sine nu este rea şi ca urmare nu este duşmanul nostru.

Vom face o explicaţie a acestora în cele ce urmează.

Umbra este personală şi universală în acelaşi timp.

Toţi avem în noi modele unice de ruşine şi vinovăţie, cum ar fi: nuditatea, actul sexual, furia şi anxietatea care dau naştere unor sentimente extrem de complexe. Nu avem o distincţie clară între sentimentele personale, sentimentele de familie şi cele sociale, deoarece, ele se amestecă si sunt întreţesute.
Sufletul omului a fost creat cu un ascunziş, iar pentru cei mai mulţi dintre oameni,acel loc este absolut necesar, dată fiind enorma dificultate de a te confunda cu cele mai întunecate impulsuri şi cu cele mai profunde umilinţe ale tale.

În umbră poate fi stocat orice.Seiful unei bănci este un ascunziş la fel ca o închisoare, deci, acelaşi lucru este valabil şi pentru umbră. În inconştienţă există o mulţime de impulsuri neexaminate, care pot izbucni în: nefericire, furie, ruşine, opere de artă, sadism, talent artistic, etc.

Orice este depozitat în întuneric se distorsionează.

Conştienţa ca şi apa este menită să curgă, iar atunci când nu poate să o facă, ea stagnează.
În lumea noastră lăuntrică există numeroase amintiri şi impulsuri reprimate, pe care nu le lăsăm să curgă, adică să le eliberăm, deci ele nu au altă alegere decât să stagneze.
Impulsurile bune mor fiindcă nu sunt lăsate să acţioneze, mai ales atunci când Iubirea nu este exprimată, ea devine timidă şi înfricoşătoare. Ura şi teama devin mai vaste decât viaţa. A se putea organiza în modele şi desene noi reprezintă o caracteristică esenţială a conştiinţei, deci, dacă nu laşi conştiinţa să meargă acolo unde trebuie să meargă, rezultatul este energie dezorganizată.

Intensitatea energiei umbrei este modul de a te face observat.

A ascunde ceva nu este acelaşi lucru cu a-l lichida, deoarece, energiile umbrei rămân vii.
Chiar dacă refuzăm să le privim, ele nu se sting şi dorinţa lor de viaţă devine şi mai disperată. Energiile umbrei urmează modele cum ar fi: atacuri de panică, frici ascunse, plânsete fără rost, atacuri de furie. Ele sunt doar aspecte ale conştiinţei, duse la o intensitate neomenească, întrucât le reprimăm. Reprimarea spune:
Dacă nu mă uit la tine, o să mă laşi în pace,
iar umbra răspunde:
Pot să fac lucruri care te obligă să te uiţi la mine.

Orice energie este dezamorsată prin punerea ei în lumina conştiinţei.

Afirmaţia decurge natural din precedenta, adică: dacă o energie vă reclama atenţia, atunci a-i acorda atenţie va începe să o satisfacă.
Este nevoie de mult timp pentru a transform un comportament în bine sau rău şi ca la copii, energiile umbrei noastre rămân blocate în modele şi rutine. Aceasta nu contravine unui adevăr general valabil: atunci când aduci lumină în umbră, distorsionările ei încep să se micşoreze şi în cele din urmă se vindecă.
Umbra în toate formele ei, are nevoie de conştiinţă sub formă de lumină şi iubire, iar singura limită în vindecare, este cât de mult suntem dispuşi să alocăm din noi înşine acestui proiect.

Umbra în Sine nu este rea şi ca urmare nu este duşmanul nostru.

Dacă afirmaţiile anterioare sunt adevărate atunci şi aceasta trebuie să fie adevărată. Pentru mulţi oameni este o barieră uriaşă sub forma celuilalt, adică, a cuiva din afara lor, a cărui răutate nu este pusă la îndoială. Oamenii consideră că răul este mai uşor de explicat atât timp cât se referă la celălalt,deci, duşmanul nostru. Fără acest duşman ar trebui să se confrunte cu prezenţa răului din noi înşişi. Cel mai convenabil este să fii de partea îngerilor.
Vederea umbrei în tine însuţi dezamorsează conceptul de celălalt şi aduce mai aproape afirmaţia poetului roman Terenţiu:
Nimic din ce este omenesc nu îmi este străin.

Se pune întrebarea: Poate răul absolut să fie alungat aşa de repede? Noi putem să alegem de ce parte vrem să fim, a răului sau binelui. Acest fapt dă la o parte cuvântul absolut din răul absolut, căci, prin definiţie,răul absolut ar trebui să învingă întotdeauna, fără să se împiedice de un lucru fragil cum este alegerea omenească.
Când eşti tratat într-un mod nedrept sau eşti lezat la nivel personal, emoţia naturală este furia, iar, dacă furia nu poate ieşi afară, ea te va măcina şi creşte în umbră. Nu o mai poţi tine în frâu, când se stârneşte, deci ea duce la violenţe. Probleme este cumva cu două tăişuri, dacă izbucneşti şi returnezi răul făcut nu e un lucru bun, iar dacă ţii furia în tine şi o hrăneşti, te simţi exact la fel de rău.
Deci, violenţa se poate îmblânzi, dacă o descompunem în părţi cu care putem lucra, cum ar fi emoţiile negative care se hrănesc din anumite aspecte ale umbrei, ce se pot stăpâni uşor,astfel:
-Umbra este întunecată. Toţi avem o umbră, datorită contrastului dintre întuneric şi lumină.
-Umbra este secretă. Aici depozităm impulsurile şi sentimentele pe care dorim să le ţinem numai pentru noi.
-Umbra este periculoasă. Sentimentele reprimate au puterea să ne convingă că ne pot ucide sau ne pot face să înnebunim.
-Umbra are o aură de mit. Vreme de generaţii, oamenii au văzut-o ca pe un bârlog al dragonilor şi al moştenirilor.
-Umbra este iraţională. Impulsurile ei luptă împotriva raţiunii şi ele sunt explozive, având o voinţă proprie.
-Umbra este primitivă. Ea este sub demnitatea unui om civilizat pentru a explora acest domeniu, care duhneşte de putoarea osuarelor, a închisorilor, a caselor de nebuni şi a toaletelor publice.

Negativitatea îşi asumă puterea copleşitoare, din faptul că se hrăneşte din toate trăsăturile deodată, ca: un rău secret, întunecat, primitiv, iraţional, periculos şi mitic, este mult mai puţin convingător atunci când îl descompui în caracteristicile sale. În procesul de descompunere, răul în acest fel nu vă mai convinge, până nu-l veţi aplica pe voi înşine, nu veţi crede.
Indiferent cât de rău este impulsul nostru, el se poate descompune în etape, pentru a se dizolva.Aceste etape sunt:

Întunericul.
Să ne întrebăm dacă suntem întra-adevăr noi cei ce avem acest impuls,adică cel pe care ne vedem zilnic în oglindă. Întunericul se alungă cu lumină. A înlocui pe ID cu EGO, adică Acela trebuie să fie adunat laolaltă, în tărâmul EU. Deci, mai simplu,conştienţa trebuie să ajungă la acel loc în care Acela este blocat.

Caracterul secret.
Vorbim de impulsul nostru rău cu o persoană în care să avem încredere. Acest caracter se disipează atunci când lucrurile par ruşinoase sau vinovate, sunt înfrânte cu sinceritate, deci, înfruntaţi orice sentiment cu capul sus şi fără negare.

Pericolul.
Să ne eliberăm furia cu voce tare şi rămânem în ea până ce descreşte.
Apoi ne exprimăm intenţia că această eliberare să fie pur şi simplu o izbucnire, ci o eliberare completă de mânia ce ne stăpâneşte.Pericolul este eliminat dacă dezamorsăm bomba, adică,dacă găsim furia explozivă care bântuie înăuntrul nostru şi o risipim. Chiar şi o furie nestăpânită poate fi dezumflată până ce devine furie controlată, apoi mânie justificată şi mai departe indignare dreaptă iar, în cele din urmă ofensă personală . Ofensa personală nu e greu de risipit după ce am reuşit să eliberăm mânia intens acumulată, ce se transformă în furie de nestăpânit.

Caracterul mitic.
Să amintim un erou ce ar aborda astfel sentimentele noastre şi ar rămâne în continuare tot un erou. Violenţa face parte din eroism la fel ca şi multe alte calităţi pozitive.
Mitul este imaginar şi creator. Putem lua orice mit şi să-l modelăm pe diferite linii de gândire, Satan poate deveni un personaj comic din piesele medievale, deci, un şiretlic care duce direct la răufăcătorii comici din filmele cu James Bond.
Mitul nu este nimic altceva decât metamorfoză şi ca urmare, acest nivel ne dă o modalitate puternică de a transforma demonii în ajutoarele zeilor sau în duşmanii înfrânţi ai îngerilor.

Caracterul iraţional.
Să găsim cel mai bun argument ca să nu acţionăm conform furiei. Acest lucru să nu-l facem la nivel emoţional şi să vedem când sfătuitorul adult al unui adolescent năbădăios, care este pe cale să-şi distrugă viaţa. În acest caz ce i-am spune ca să-l facem să acţioneze raţional?
Caracterul iraţional este eliminat prin pasiune şi logică.Emoţiile sunt mult mai puternice şi mai acaparatoare decât raţiunea, însă nu vor putea să scape din lumina lor, în care predomină doar sentimentele, până ce procesul de gândire nu va da un motiv să se simtă altfel.
De capul lor şi fără minte, sentimentele vor rămâne aceleaşi şi cu timpul vor creşte în intensitate.

Caracterul primitiv.
Fără nici un fel de scuze sau gândire raţională, să ne exprimăm furia ca un animal turbat, să bombănim, să urlăm, să ne zvârcolim şi să lăsăm corpul să se elibereze. Deci,să lăsăm ceea ce e primitiv să fie primitiv în limitele siguranţei. Deşi se poate ca impulsurile noastre să nu întreacă niciodată măsura şi să se transforme în violenţă, impulsurile obişnuite se intensifică în umbră, acolo unde nu le putem vedea.

Umbra creşte cu obişnuinţa reprimări,astfel că nu este uşor să accesăm această regiune a minţii şi nici nu este eficient să lansăm un asalt direct.
Umbra ştie cum să se împotrivească, putând să închidă uşile şi să-şi ascundă energia întunecată încă şi mai adânc. Este un lucru normal pentru corp să se descarce prin simpla observare a acestor energii ale umbrei, când le dăm acces la nivelul conştient al minţii.

Oameni presupun că partea întunecată a naturii umane are o putere de neoprit, iar Satan a fost ridicat la echivalentul unui DUMNEZEU negativ, dar, atunci când este descompus, răul se dovedeşte a fi o reacţie distorsionată la situaţiile zilnice.

Răul se naşte în locul gol dintre corp şi minte, deci, nu există nici un domnitor puternic al regatului răului, iar Satan a început ca un impuls senzorial care a scăpat de sub control.
Persoanele care suferă de fobii îşi amintesc primul lor moment de panică necontrolată, fără să fie în stare să o descompună pe etape, deci, ei nu-şi dau seama că reacţia lor a fost auto-indusă, deoarece frica stă la baza acesteia. Fobia poate fi tratată când persoana ce o are vrea să parcurgă încet lanţul de evenimente înapoi şi permiţându-şi să-l facă cu noi.

Spaţiul trecător dintre senzaţie şi interpretare este locul unde se naşte umbra, iar când intrăm în acest spaţiu şi vedem cât de intangibile sunt toate, atunci fantomele încep să se risipească.
Noi nu vedem relaţia dintre bine şi rău ca pe o luptă între absoluturi, mecanism descris pe parcurs, unde energiile umbrei acumulează o putere ascunsă şi privează persoana de libertatea de a alege, ceea ce nu e prea convingător pentru noi. Ca urmare,noi nu putem accepta că există oameni răi, ci doar oameni care nu şi-au înfrânt umbra.
Întotdeauna mai există timp să o facem, iar sufletele noastre ne deschid mereu noi căi pentru a scoate la lumină umbra noastră. Cât timp acest lucru este adevărat, răul nu va fi niciodată ceva pe prim plan în natura omenească.

Deepak Chopra

Loading...

Related:  Cea mai puternica mantra - multumesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.