Stiinţa cunoaşterii

1001913_611584815597339_1469736250_n(1)Stiinţa cunoaşterii este foarte simplă.
Este suficient să vă reamintiţi: gândul este lumina, apoi este manifestarea luminii, apoi lumina este coborâtă şi devine impulsuri electrice.
Impulsurile electrice sunt la rândul lor coborâte, până constituie materia brută şi apoi forma corespunzătoare cu idealul de gândire avut în vedere. Acelaşi proces este valabil pentru corp: creierul captează gândurile sub formă de lumină, de aici ele sunt transformate în electricitate şi curentul electric este transmis în tot corpul pentru ca gândurile să fie înţelese ca senzaţie.
Pentru a vă manifesta dorinţele, nu este nevoie decât să resimţiţi obiectul
dorinţelor. Senzaţiile dvs se reîntorc la Tatăl şi Tatăl va împlineşte dorinţele. Este cât se poate de simplu.

Aveţi darul de a face să apară într-o clipă orice lucru dorit. Aceasta datorită cunoaşterii. În acest mod se creează împărăţia cerurilor pe pământ. Fiecare gând pe care îl lăsaţi să pătrundă în creierul vostru electrizat hrăneşte ansamblul celulelor din corpul vostru. În consecinţă, starea acestuia depinde de frecvenţa gândurilor voastre. Dacă vă permiteti să captaţi gândurile cu înaltă frecvenţă, curentul electric trimis prin corp este atât de puternic, încât el îl poate menţine în prezent ca să nu mai îmbătrânească niciodată.
Porţiunile din creierul vostru capabile să primească gânduri cu frecvenţă înaltă, prin simpla cunoaştere, au puterea să redea integritatea la toate părţile stricate ale corpului vostru. Faptul de a cunoaşte că corpul vostru se poate vindeca singur, face să izbucnească o puternică scânteie în sistemul nervos central şi această electricitate de înalt potenţial este apoi transmisă celulelor stricate. Si acestea sunt perfect regenerate. Vă gânditi că este un miracol? Nu este – ci este cursul normal al lucrurilor.

Dacă nu cunoaşteţi aceste minunate gânduri ce bombardează continuu câmpul vostru luminos, este pentru că refuzaţi să le cunoaşteţi. Vă gândiţi asemenea tuturor. N-aţi vrut să cunoaşteţi toate aceste minunate gânduri, pentru că a deveni suverani, Dumnezei, nemuritori, omniscienţi, ar însemna să ieşiţi din tipar. Aţi renunţat la puterea şi suveranitatea voastră. Aţi uitat prima voastră identitate. V-aţi ferecat creierul.
Este foarte important să iubiţi în totalitate ceea ce sunteţi, căci dragostea de voi vă ridică deasupra conştiinţei sociale, deasupra criteriilor de acceptare şi de judecată. Atunci veţi trăi numai pentru împlinirea voastră. Nu veţi mai asculta decât vocea interioară. Nu veţi mai urma decât cărarea bucuriei – aceea care tăinuieşte cunoaşterea de Tot-Ce-Este.

Drumul regal care permite manifestarea unei dorinţe, constă în a-l exprima prin Domnul–Dumnezeul fiinţei voastre. Domnul fiinţei voastre este sufletul – sufletul care guvernează corpul vostru şi prin emoţiile resimţite comandă glanda pineală să elibereze hormoni. Dumnezeul fiinţei voastre, spiritul vostru, este lumina care vă înconjoară şi permite gândurilor să pătrundă liber în spiritul vostru. Fiinţa voastră este egoul care face experienţa realităţilor materiale prin corp – el este cel ce poate incita la judecată şi să altereze gândul – de unde şi fenomenul de egou alterat. Deci, vorbind prin Domnul Dumnezeul fiintei voastre, voi puneţi de acord ceea ce sunteţi, ceea ce vă dă o mare putere de a crea şi manifesta orice aţi dori să creaţi şi manifestaţi.

Când Domnul Dumnezeul din fiinţa voastră doreşte să capteze gânduri nelimitate, acest gând resimţit în sufletul vostru, activează glanda pineală astfel că ea trimite hormoni la glanda pituitară şi astfel părţile adorminde din creier se trezesc; după care puteţi capta gânduri cu frecvenţe şi mai superioare şi mai subtile.

Când gânduri cu frecvenţă superioară sunt captate, glanda pituitară începe să se umple şi puteţi avea dureri de cap, ameţeli, să simţiţi o mare uşurare în cap. Gândurile captate sunt transformate în curent electric de tensiune mare şi trimis prin sistemul central nervos în fiecare celulă din corp. Veţi simţi ca o împingere prin corp, furnicături şi o impresie de a fi ridicat de pe pământ. Curentul electric aprinde fiecare celulă şi îi ridică nivelul vibratoriu, de aşa manieră încât, cu cât mai multe gânduri cu frecvenţă înaltă, adică nelimitată, sunt captate, cu atât vibraţiile din corp se intensifică – până la urmă corpul vostru va deveni înconjurat de lumină (o aură) el pierde din greutate şi redevine lumină.

Este imposibil de descris emoţiile resimţite prin gândurile nelimitate. Emoţia fiind în întregime nouă, nu este posibil să faceţi nici o asociere cu emoţiile anterioare. Se ridică în voi ca o impresie de imensitate, profund emoţionanta, în acelaşi timp foarte liniştitoare.
Cunoaşterea vă vine ca o pură senzaţie … ca o emoţie sub tip necunoscut, de neidentificat.
Gândirea limitată se serveşte de cuvinte. Maestrul, el nu explică nimic – el cunoaşte. Pentru a explica, înseamnă a-şi impune nişte limite.

Când atingeţi nivelul Cunoaşterii, fără a mai simţi nevoia de a justifica sau explica, atunci sunteţi stăpânul împărăţiei voastre; atunci sunteţi în cunoaşterea absolută.
Sentimentul de elevare resimţit în faţa unui gând de inaltă frecvenţă, este captat de suflet, care îl păstrează în memorie. Astfel, cunoaşterea dvs este menţinută şi oricand vi-l reamintiţi.

Când glanda pineală înfloreşte, viaţa vi se schimbă deasupra oricărei aşteptări.

Orice gând va fi ocazia unei puternice emoţii. Şi veţi observa că gândirea dumneavoastra se manifestă mai rapid. Dragostea dumneavoastra, inteligenţa şi compasiunea se vor mări. Anumite entităţi vor ieşi din existenţă dvs, în timp ce altele vor intra din cauza schimbărilor intervenite în conştiinţa dumneavoastra.
Inteligenţa, creativitatea dumneavoastra se vor afâna; vă veţi da seama că veţi înţelege şi resimţi lucruri absolut noi. Privind altă entitate, veţi avea percepţia în dvs sau privind gândurile dvs veţi observa că ele dezvăluie viitorul dvs.

Gânduri pure vin la fiecare din voi. Dar imediat vă asiguraţi dacă sunt valabile pentru voi, dacă trebuie sau nu să le reţineţi, dacă sunt realizabile ori irealizabile, reale sau imaginare, raţionale sau iraţionale.
De fiecare dată când judecaţi un gând, împărţindu-l în contrarii, în pozitiv sau negativ, îl alteraţi, coborându-i astfel calitatea vibratorie. În schimb, când cunoaşteţi, nu judecaţi. Nu vă întrebaţi dacă gândurile dvs sunt bune sau greşite – toate sunt în acelaşi timp bune şi greşite. Când cunoaşteţi, nu cântăriţi, nici evaluaţi, lăsaţi gândul să existe.
Cunoscând, lăsaţi gândul să fie; nu-i întrerupeţi cursul.

Dacă vreţi să cunoaşteţi nelimitat, este necesar să permiteţi tuturor gândurilor să pătrundă în creierul vostru, să nu le judecaţi, ca fiecare din ele să fie din plin resimţite de corpul vostru. Graţie acestei permisiuni din partea conştiinţei, dorinţele primesc credit, glanda pineală poate activa părţile dormitânde ale creierului şi să primească astfel cunoaşterea nelimitată.
Pentru a putea capta un gând în caz de nevoie, trebuie să-i permiteţi să parvină la conştiinţă. Atâta tot. El există deja, pur şi simplu aşteptând să-i cereti să se ridice în dvs, că îi autorizaţi accesul la receptorul dvs. Cu cât mai puţin spiritul este prins în mecanismele gândirii alterate, cu atât mai uşor gândurile supraconştienţei pot fi captate de creier.

Invăţaţi să vedeţi voi înşivă şi viaţa voastră prin ochii fiinţei. Nu vă judecaţi gândurile. Nu spuneţi despre un lucru că el este pozitiv, căci spunând, implică obligatoriu existenţa negativului. Dacă spuneţi: „Acesta este bun”, se subînţelege că un altul este rău. Aclamându-vă, iubindu-vă nu spuneţi: „Sunt fermecător, sunt minunat”, spuneţi: „Sunt Dumnezeu”. Lucrând cu un vecin, nu spuneţi: „E bine”, spuneţi „Este divin”; cu alte cuvinte, spuneţi că este pur şi simplu experienţa eficace a Vieţii.

Văzând alte entităţi în exprimarea vieţii lor, să nu le vedeţi altfel decât fiind. Dacă judecaţi, spunând că ea este bună sau rea, pozitivă sau negativă, vă veţi crea în voi înşivă alternanţă şi această alternanţă percepută o veţi deveni. Veţi fi astfel propria victimă, deoarece dvs şi nu celălalt veţi resimţi efectele sentinţei dvs. Şi această percepţie va crea un precedent după care veţi judeca de acum înainte dsv înşivă actele dvs.

Condamnând pe cineva pentru una ori alta, în realitate aspecte ale persoanei dvs judecaţi prin altul. Pentru că ele sunt în voi, de aceea le identificaţi, că atenţia dvs este atrasă de ele.
Entitatea din faţa dvs nu este decât reflectarea judecăţii pronunţate împotriva dvs; nu este decât instrumentul prin care vă este posibil să distingeţi judecăţile emise împotriva voastră şi ca voi acceptaserăţi alte entităţii.

Privind pe ceilalţi, vedeţi-i numai fiind, dar aşa cum sunt. Invăţaţi să trăiţi permiţând şi cunoscând. Astfel veţi deveni stăpânii egoului alterat şi veţi dobândi stăpânirea celui de-al şaptelea plan sau cer – a şaptea pecete. Al şaptelea plan este într-adevăr scutit de orice judecată. În el nu este decât Viaţa, care este continuă. Odată obiceiul de a judeca e stăpânit, veţi stăpâni acest plan în întregime şi veţi fi gata pentru plecare. Veţi putea să-l părăsiţi în orice moment ,veţi alege.

Atâta timp cât nu aveţi aptitudinea să produceţi un corp nou, nu fiţi atât de grăbiţi să-l deterioraţi pe cel pe care îl posedaţi. Iubiţi-vă trupul. Fiţi bun cu el, hrăniţi-l; aveţi mare grijă de el. El este instrumentul loial, făcând posibilă viaţa voastră şi exprimarea voastră pe acest plan. Deveniţi nelimitaţi în gândurile voastre şi răsfăţaţi vehicolul care face posibilă nelimitarea.

Dacă sunteţi femeie, fiţi femeie, dacă sunteţi bărbat, fiţi bărbat. Iubiţi ceea ce sunteţi. Nu abuzaţi de corpul vostru. Nu îl deterioraţi şi nu-l murdăriţi. Nu-i cereţi lucruri pentru care el nu este făcut.
Consideraţi toată măreţia fiinţei voastre. Consideraţi-vă divini. Imbrăcaţi-vă cu materiale care să fie plăcute pielii vostre, parfumaţi-vă. Daţi-i corpului vostru hrana care îi convine. Dacă-l ascultaţi, el vă va informa despre aceasta.

Voi sunteţi tot ceea ce gândiţi a fi şi tot ceea ce vă autorizaţi să cunoaşteţi. Aflaţi că Tatăl, care este toate lucrurile, este ceea ce voi sunteţi. Prin această cunoaştere, voi veţi cunoaşte şi veţi deveni Tot Ceea Ce Este..
Nu vă lăsaţi nici subjugaţi, nici intimidaţi. Există întodeauana un drum mai bun decât cel al subjugarii ori al intimidării. Intelegeţi-le şi lăsaţi-le să vină în spiritul vostru gânduri care vă vor ilumina şi vor face fericită cărarea dvs.

Priviţi-vă limitarile în faţă. Imbrăţişaţi-le. Imblânziţi-le ! Eliminaţi din viaţa voastră tot ceea ce vă împiedică să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu în totalitate. Renunţaţi la culpabilitate şi la judecăţi, în aşa fel ca să se poată naşte în voi cunoaşterea şi bucuria.

Priviţi-vă în faţă fricile voastre şi permiteţi-vă să smulgeţi masca iluziilor lor.
Cunoasteţi că sunteţi veşnici şi că în această veşnicie nimic nu vă poate împiedica vreodată de a fi bucuroşi şi fericiţi. Lichidaţi frica care vă inhibă şi vă împiedică să cunoaşteţi experienţele cele mai frumoase, ce vi le oferă acest plan.

Fiţi deschişi la adevăr – oricare ar fi izvorul – lăsaţi-vă conduşi de impresiile voastre.
Este înţelept cel care cunoaşte în sufletul său ce este potrivit pentru el. Adevărul poate fi şi în firul de iarba de la picioarele voastre, el este în râsul copilului, în privirea cerşetorului – el este în orice loc, în orice lucru, în orice persoană, în orice moment. Cel care nu ştie aceasta, nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este tot ceea ce este – da, nici un fir de iarbăa, nici un murmur nu este tăiat de la izvorul Celuia ce Este. Învăţaţi înţelepciunea. Fiţi atenţi la adevăr şi aflaţi că meritaţi să-l atingeţi.

Cel ce ştie că împărăţia cerurilor este în el, este plin de înţelepciune.

Feriţi-vă de a dori să faceţi să înflorească glanda pineală deodată. Procedaţi gând după gând,experienţă după experienţă, aşa fel încât fiecare gând să aibă timp să se fixeze în dvs.
Dar înainte de toate, permiteţi-vă de a fi, deoarece prin fiinţare voi sunteţi toate lucrurile. Fiind fiinţa de ceea ce sunteţi, principiul EU SUNT, sunteţi în acord cu viaţa în întregime.

Imbrăţişaţi-vă viaţa. Daţi-vă seama că sunteţi divini şi că forţa fiinţei voastre provine din lucrurile făcute. Incetaţi de a vă găsi vinovaţi. Incetaţi de a simula tristeţea. Incetaţi de a vă împovăra.Terminaţi de a face pe altcineva responsabil de viaţa voastră. Apucaţi-o! Vouă vă aparţine.

Noi nu vom condamna la altul decât ceea ce noi n-am acceptat încă în noi insine. Odată ce aţi trăit toate situaţiile şi v-aţi împăcat cu ele, atunci devine uşor de înţeles şi la alţii şi de a-i lăsa să fie, fără a-i judeca – aţi fost ceea ce sunt şi acum şi ştiţi că a-i judeca ar însemna să vă judecaţi singuri. Atunci aveţi virtutea adevăratei compasiuni şi sufletul dvs cunoaşte profunzimile iubirii; atunci sunteţi cu sigurantă un Christ, deoarece înţelegând, iubind şi iertând pe fraţii voştri în limitările lor.

Nu este prea recomandabil de a vrea să ştiţi cine aţi fost în trecut.
Căci fiind în căutarea răspunsurilor în trecut, voi nu veţi trăi acum momentul vieţii şi nici nu veţi vedea răspunsurile ce comportă viitorul vostru – sunteţi mult prea ocupaţi să vă uitaţi în spatele vostru, în felul acesta nu veţi putea vedea prezentul care vine. Sunteţi curioşi să ştiţi cine aţi fost, maestre, şi în schimb nu ştiţi cine sunteţi în prezent.
Este bine de ştiut că aţi mai trăit, această asigurare este ca o speranţă pentru viitor.

Invăţaţi a trăi în acest prezent. Momentele prezentului sunt virgine, ele sunt îngăduitoare. Puteţi face din ele ceea ce atitudinile declară ca sunt. Puteţi fi nemulţumit, îndurerat, întristat, nenorocit – toate acestea într-o clipă. Apoi în următoarea clipa puteţi schimba atitudinea şi fii încântător şi liber, seducător, debordând de fericire şi viaţă – chiar în această clipă; apoi în clipa urmatoare, neafectat de cele două clipe precedente, puteţi deveni posac, strălucitor, devotat, plin de remuşcări – totul după pofta dvs.
Ceea ce are importanţă, maestre, este de a şti cine sunteţi acum şi să faceţi în aşa fel ca să fiţi fericit în această viaţă, aici.

Oameni valorează cât vor, unii au un preț foarte mare, alții foarte mic; fiecare valorează cu atât mai mult cu cât se respectă mai mult; consideră-te deci liber sau sclav, depinde doar de tine.- Epictet

Ramtha

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *