Dumnezeu este

Loading...

Angel-Wings-In-The-Clouds-ImagesFraţii mei mult iubiţi, mulţi dintre voi aţi învăţat de secole că esenţa numită Dumnezeu este un personaj sever şi de temut, gata de a judeca. Dar Dumnezeu cu siguranţă nu este nimic din toate acestea. Dumnezeu care judecă, care intimidează, care persecută n-a existat niciodată, în afară de spiritul şi inima omului. Omul a creat un Dumnezeu care condamnă pe unii sau exaltă pe alţii. Acest Dumnezeu este de la om, a fost creat de om,voinţa omului.

loading...

Dumnezeul pe care-l cunosc, Dumnezeul pe care-l iubesc, care este forţă ce emană din mine şi din împărăţia ce sunt, este un Dumnezeu al dragostei plenare, scutit de orice judecată. El este numai aceasta. Dumnezeu vă iubeşte cu o dragoste foarte mare, o dragoste ce depăseşte înţelegerea, căci El este viaţa care sunteţi, pământul pe care călcaţi, aerul pe care-l respiraţi. El este culoarea pielii voastre, frumuseţea ochilor voştri, dulceaţa mâinilor voastre. El este voi înşivă în orice moment al vieţii voastre, în toată gândirea, în toată fapta, până la ungherele cele mai ascunse ale sufletului vostru.

Dumnezeu este o forţă care consumă totul şi este totul. El este vântul ce suflă peste ape, frunzele ce cresc şi apoi cad, simplitatea trandafirului, intens prin culoarea sa.
Dumnezeu este îndrăgostitul, înlănţuiţii, copii care râd, părul cu reflexe de miere. El este Soarele ce răsare, steaua strălucitoare în noapte, Luna care merge pe cer în miezul nopţii.
Dumnezeu este frumoasa insectă, pasărea umilă în zborul ei, neînsemnată şi umila rimă.
Dumnezeu este mişcare şi culoare, sunet şi lumină. Dumnezeu este pasiune. Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu este bucurie. Dumnezeu este tristete. Ceea ce este, tot ce este, este şi ceea ce numiti voi Dumnezeu Tatăl, totalitatea Vieţii, iubitorul de tot ceea ce există. Dumnezeu nu este un personaj aparte, aşezat pe un tron şi care judecă viaţa întreagă. Dumnezeu este viaţa întreagă fiecare moment ce bate. El este ceea ce este continuu, etern.

Credeţi voi că viaţa v-a judecat vreodată? Ea n-a făcut-o niciodată. Căci dacă Dumnezeu, care este ceea ce voi sunteţi, v-ar fi judecat pe voi sau pe oricine altcineva, cu siguranţă pe El însuşi s-ar fi judecat! Si de ce inteligenţa Supremă ar fi făcut asemenea lucru?
Forţa Vitală pe care voi o numiţi Tatăl, nu are facultatea de a judeca. Căci viaţa nu este dotată cu personalitate, cu un egou capabil a percepe o parte din sine ca fiind ceea ce numim bun sau rău, drept sau greşit, perfect sau imperfect.

Dumnezeu, prin El însuşi, este complet lipsit de bine sau de rău. El este complet lipsit de aspecte pozitive sau negative. El este total lipsit de perfecţiune, căci imperfecţiunea impune limite Vieţii Sale debordante, tot timpul în mişcare, tot timpul în transformare. Dumnezeu este, atât. Mult-iubitul vostru Părinte (Tată) nu este decât un lucru: este, ca astfel toate lucrurile să poată exprima viaţa care este Dumnezeu.
Tatăl nu vede nici răul, nici greşeala: nu se vede decât pe El însuşi. Tatăl nu vede eşecul, El vede doar Fiinţa Sa în mişcare pentru totdeauna. Voi produceţi florile Vieţii şi chiar lucruri care dezonorează, şi Tatăl devine josnicia şi El devine florile, dar El nu judecă niciodată încercând să înţeleagă ce este inferior şi ce este superior. El este şi atât. Este bine că este aşa, căci dacă ar fi cu adevărat acest Dumnezeu creat de om nimeni n-ar vedea vreodată ceea ce se cheamă „Porţile Raiului”. Nimeni! Căci nimeni nu ar putea vreodată să satisfacă aşteptările acestui Dumnezeu creat de om.

Dumnezeul pe care-l cunosc este fără limită. El este Fiinţa Supremă,totalitatea neîmpărţită a ceea ce este. Si ceea ce este numit Tatăl, sunteţi voi şi scena Vieţii unde vă exprimaţi Eul divin încarcat de sens.El v-a dăruit un Eu Unic şi liber arbitru ca,în fine,să puteţi deveni ceea ce doriţi să deveniţi,ca voi să puteţi percepe viaţa în care Dumnezeu este după propria voastră alegere. Si nimic din ceea ce aţi făcut vreodată sau gândit,cât de dezgustător sau jalnic sau minunat ar fi fost percepţia voastră,nu a apărut lui Dumnezeu altfel decât în calitatea sa de a fi.

Numai voi, prin atitudinile voastre sau acceptarea atitudinilor altora, voi vă veţi fi judecat. Numai voi aţi hotărât că acel lucru este bun şi celălalt rău, acel lucru drept şi celălat nedrept; căci pentru Tatăl nimic nu este bun sau rău, drept sau nedrept. Orice lucru este parte din „a fi numit Dumnezeu – Atotputernic”. Dumnezeu vă iubeşte cu o dragoste mare,profundă, depăşind tot ce se poate închipui, căci El v-a acordat să creaţi viaţa voastră în funcţie de dorinţele voastre. Tatăl v-a iubit întotdeauna. El nu vă poate percepe în alt mod, căci ceea ce sunteţi voi, aceea este şi El.

Dar ce este Dumnezeu în forma Lui Supremă? El este Gândire. Tatăl este, după o înţelegere largită, Gândire, căci gândirea este ultimul creator a tot ceea ce este, ceea ce a fost şi care va fi vreodată. Gândirea este substanţa din care toate lucrurile sunt create. Căci tot ceea ce există are ca izvor iniţial Gândirea, suprema inteligenţă numită de spirit Dumnezeu.

V-aţi întrebat voi vreodată ce asigură coeziunea lucrurilor, fiecare în desenul lui şi forma sa unică? Este Gândirea, „lipiciul cosmic” numit iubire. Gândirea este cea care asigură coeziunea materiei. Este dragostea la cel mai înalt nivel (suprem) căci toate lucrurile au fost mai întâi concepute de gândire, care este Dumnezeu, şi este Dragostea Tatălui pentru gândire care ţine la locul lor toate lucrurile.

Toate lucrurile, înţelegând şi corpul vostru, datorează coeziunea lor lui Dumnezeu.
Ceea ce asigură coeziunea dintre celulele şi moleculele corpului vostru este iubirea admirabilă şi minunată a gândirii ce este într-adevăr Dumnezeu. Fără Gândire, corpul vostru nu ar exista, materia n-ar exista – nimic n-ar exista. Gândirea este cea care creează viaţa.

Credeţi voi că Dumnezeu, gândirea care menţine împreună şi leagă toate – este o entitate severă şi înfricoşătoare? Nu, nu este. Tatăl este bucurie plenară, căci nu ştie a fi altceva. El este orice formă de viaţă vibrând în armonie unele cu celelalte, şi această vibraţie emite un sunet comparabil cu un râs răsunător. Dacă veţi asculta intens, veţi auzi chiar şi muzica Tatălui, râsul tatălui – un râs extrem de voios. Niciodată nu l-am auzit plângând.

In consecinţă, cine este Dumnezeu, cauza preţioaselor voastre fiinţe? Uimitoarea forţă de Viaţă, care curge prin mijlocul vostru, care vă leagă şi vă uneşte pe toţi, care este promisiunea vieţii după această viaţă şi eternitatea înaintea voastră? Este Fiinţa care este Gândire. Este viaţa care este continuă. Este Fiinţa care iubeşte tot ceea ce este. Este Fiinţa care din iubire acordă Vieţii fiinţarea (existenţa). Este Fiinţa care este bucuria totală şi absolută. Iată care este moştenirea voastră şi destinul vostru.

Maestre: Ne inveţi că Dumnezeu este calitatea de a fi toată viaţa. În acelaşi timp întrebuinţezi şi alţi termeni, în afara termenului de „Dumnezeu” pentru a desemna forţa şi Viaţa. Dar de ce foloseşti cuvântul „El” şi „Tata”? Aceste apelaţiuni aparent perpetuează noţiunea, nu numai a unei identităţi, existând în afara noastră, dar şi un personaj masculin, ceea ce devine puţin o ofensă pentru anumite femei.
Ramtha: Este necesar pentru educaţia întregii umanităţi să folosim diferiţi termeni care au servit pentru a-l numi pe Dumnezeu. Altfel spus, trebuie să vorbim de Fiinţă în termeni pe care să-i înţeleagă toţi. Cu toate că Fiinţa a fost desemnată sub numele de „Tata” şi în consecinţă considerat de genul masculin. „Tatăl” nu este bărbat. Încă – omul, adică individul de sex masculin, este Tatăl; dar şi femeia este tot atât, căci Tatăl este într-adevăr în acelaşi timp barbat şi femeie. Termenul de „Dumnezeu” nu cuprinde apartenenţa la un sex, înseamnă „Inteligenţă Supremă”. Cei care nu înţeleg termenul de „Fiinţă”, au nevoie de cuvântul „Tata”.Cei care nu înţeleg noţiunea de „Inteligenţă supremă” au nevoie de cuvântul „Dumnezeu”.
Maestre (stăpâne), că Dumnezeu este un tată, este un adevăr pentru cel care susţine această teză, ca cele ce spun că Dumnezeu nu este de sex masculin, este un adevăr pentru acele femei în ochii cărora enunţarea contrară este un afront. A-l percepe pe Dumnezeu înseamnă în toate cazurile a-l percepe în ceea ce este. Si această percepţie este întodeauna unică pentru fiecare entitate.
[Adresandu-se celor care vin să-l asculte Ramtha foloseşte termenul „stăpâne” căci după părerea lui „fiecare dintre noi este stăpânul destinului sau, autorul vieţii sale, stăpânul împărăţiei sale”]
Dumnezeu nu este un cuvânt, ci un sentiment care trăieşte în fiecare. Si cu cât percepţia voastră despre Dumnezeu este mai nelimitată, cu atât ea va fi mai frumoasă şi va răspândi mai multă bucurie, căci va fi capabilă de a cuprinde mai bine emoţia numită
Dumnezeu Atotputernicul.

Ramtha

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *