Horoscopul verii 2015: Vara Nălucilor

Loading...

quad-scorpion-electriqueCele 3 luni de întoarcere a lui Saturn în zodia Scorpionului, unde planeta Profesor a mai fost între 5 octombrie 2012 și 23 decembrie 2014, durează din 15 iunie până pe 17 septembrie 2015. Ne întoarcem la cele 12 motive pentru care sa iubim acest tranzit.

loading...

Întoarcerea coincide cu Luna Nouă în Gemeni, în conjuncție cu Marte, stăpânul Scorpionului, din 16 iunie 2015. În traducere liberă, Saturn ascute acul Scorpionului cu mâna Gemenilor.

Momentul astral din 15-16 iunie deschide ușa verii astrologice 2015, care debutează astronomic pe 21 iunie, la solstițiu (când Soarele trece în Rac), și se încheie pe 17 septembrie, când Saturn trece iarăși pragul Săgetătorului. Întâlnirea energiei celor două zodii aflate în prim-plan, Scorpionul și Gemenii, naște o cazuistică plină scenarii desprinse din literatura SF sau, după caz, tratatele de psihiatrie.

Saturn în Scorpion trezește în noi îngerii cu aripi negre pe care nu am apucat să-i ridicăm în Lumină. Traversăm o vară în care dorințele noastre cele mai ascunse, fricile și frustrările ajung să se manifeste. Ne este greu să ne controlăm pornirile interioare și ne ascundem la umbra personalității noastre. Vara 2015 ne coboară scara care duce la inconștient, iar acolo avem o viață de care nu vrem să afle nimeni, plină de furie, teamă, remușcări, neiertare, vinovăție, neîmplinire, reprimare.

Poate fi o vară a scandalurilor sexuale, a neregulilor financiare, a fraudelor, a conspirațiilor. Orice formă de abuz sexual sau financiar, înșelăciunile, minciunile, trădările ies la suprafață ca sirenele pe stâncă la plajă. Viața dublă și aventurile secrete amenință stabilitatea acelor cupluri ajunse în criză de comunicare și într-un confort care nu mai are de mult de-a face cu iubirea. Saturn în Scorpion nu ne lasă să ne prefacem. Gata cu disimularea! Dacă ceva nu merge, avem curaj să spunem și să ne asumăm decizii prn care să îndreptăm ce se poate salva sau prin care să o luăm de la capăt.

Saturn retrograd atins de vibrația intensă a Gemenilor ne cam trimite mintea la plimbare. Combinația din laboratorul astral plantează multe fixații, care nu au nicio legătură cu realitatea. Trăim o vară a obsesiilor, de care trebuie să fim conștienți. Unele persoane se pot îndrăgosti de cineva care nici nu știe că reprezintă obiectul vreunei adorații. Iubirea se poate confunda cu obsesia, iar aici intervine mesajul încărcăturii din Gemeni, care ne spune că nu este adevărat decât ceea ce putem măsura prin cele cinci simțuri. Dacă ceva sau cineva nu poate fi atins, atunci nu există. E doar o proiecție, o impresie, o himeră. E vara Nălucilor.

Mulți își caută acum misiunea personală, simt stări de neliniște, vor să schimbe ceva, dar nici ei nu știu ce. Așa ajung să-și dorească să schimbe locul, partenerul sau serviciul. Există riscuri grave de dezechilibre psihice, întrucât fuga de realitate prinde viteză și le dă multora aspirații deșarte. Apare nemulțumirea față de condițiile prezente, care generează fantezii într-o lume imaginară. Efectiv ni se poate ‘pune pata’ pe un loc, pe o casă, pe cineva, pe un tip de activitate, pe o profesie. De data aceasta, sunt excluse miracole peste noapte! Revenirea lui Saturn în Scorpion pe fundalul tripletei Soare-Lună-Marte în Gemeni din 16 iunie ne trage de mânecă și ne avertizează că visatul cu ochii deschiși e naiv. Dacă nu se întâmplă nimic concret care să vină în întâmpinarea a ceea ce e în capul nostru și dacă nu putem influența realitatea prin fapte care țin de noi, ar fi bine să acceptăm situația în care ne aflăm deja.

Vara 2015 anunță multă plutire și desprindere de planul terestru. În acest context, cei care nu știu ce vor sau care vor altceva, dar fără o direcție clară, ajung să se împământeze din energia joasă a dezamăgirilor venite din așteptări și iluzii care nu se vor întâmpla niciodată. Trezirea la realitate este dură, dar necesară, pentru ei. Mulți își fac proiecții și văd salvarea în imagini care le otrăvesc mintea, în ceea ce religia numește ispite, demoni, diavoli sau alte făpturi întunecate. Monștrii au chip de înger între 15 iunie și 17 septembrie 2015.

Pe de altă parte, acest tranzit anunță 3 luni de realizări și materializări pentru cei care timp de doi ani, între finalul lui 2012 și Crăciunul lui 2014, au muncit serios la creșterea lor și au avut curajul schimbărilor necesare în propria viață. Pentru ei este vremea recompenselor, a darurilor, a moștenirilor, a afacerilor, a banilor și resurselor care le vin pe neașteptate. Cei ce s-au agățat de o realitate care i-a ținut pe loc ar vrea să zboare, dar nu prea pot să se înalțe decât prin acceptare, altfel mintea le joacă feste și îi prinde în jocul ielelor. Cei ce au trudit și au plătit prețul schimbărilor, care i-au costat suferințe, pierderi și renunțări, sunt recompensați.

Saturn în Scorpion ne-a plantat în spate sămânță de aripi. Tu ce porți cu tine? Aripi negre, de plumb, care trag în jos un corp ca un mal pe care a eșuat o minte dusă cu pluta sau aripi ușoare, albe, care se înalță spre Cer cu puterea prafului magic de înger sau chiar de serafim?

12 motive pentru care sa iubim acest tranzit.

Cu surle si trambite, Saturn a facut pasul in zodia Scorpionului pe 5 spre 6 octombrie 2012. El va zabovi aici cam doi ani si jumatate, in doua etape: pana pe 23 decembrie 2014, iar apoi intre 15 iunie si 17 septembrie 2015.
La urma urmei, un eveniment care se repeta la aproximativ 28 de ani, adevarat, insotit de data aceasta si de mersul Nodului Nord prin Scorpion pana in februarie 2014.

Sa ne concentram pe darurile acestui tranzit:

1. “La bine”, dar si “la greu”

Poate principalul merit al trecerii lui Saturn in Scorpon este acela de a fi eliberat ringul din Balanta. Trei ani de zile planeta s-a aflat in exaltare si a turnat gaz pe foc in toate relatiile. A pus sare pe rana, a apasat cu degetul acolo unde durea mai tare, a adus gustul dezbinarii, a exagerat reactiile si a anihilat autocontrolul, sporind rata divorturilor. Cine a trecut cu bine testul relatiilor din ultimii trei ani de zile, atunci poate sa rasufle usurat. Acolo unde oamenii au ramas pe pozitie, fie ca e vorba de partener, parinti sau prieteni, inseamna ca relatia s-a dovedit a fi scrisa in stele.
Cu Saturn in Scorpion, pornim la drum cu oamenii care ne reprezinta cu adevarat. In majoritatea cazurilor, s-a produs deja o curatenie generala in viata noastra, iar anturajul a fost reformat total. Nodul Nord ajuta si el in continuare la definitivarea acestei faze. Saturn in Scorpion ne ajuta sa punem oameni in locurile ramase goale in viata noastra. De acum inainte, nu mai atragem langa noi persoane dispuse sa ne faca pe plac sau pe care dorim noi sa le impresionam, sa le ademenim si sa le tinem aproape ca sa avem niste avantaje. Saturn in Balanta a aratat fata celor care ne-au fost alaturi numai “la bine”. Saturn in Scorpion ii va aduce langa sufletul nostru pe cei dispusi sa ne insoteasca in calatorie “la bine si la greu”.

2. Iertam sau suferim

Saturn in Balanta ne-a trecut dincolo de aparente. Am avut ocazia sa intelegem ce cauta anumiti oameni in viata noastra. Mai mult, ne-am putut da seama ca exista in noi ceva ce a atras si a tinut langa noi personaje care, de-a lungul timpului, ne-au facut rau. Saturn in Balanta a atins profunzimea relatiilor, deseori intr-un mod dureros. Saturn in Scorpion iubeste aceasta profunzime. Avem timp sa dizolvam de acum inainte durerea si sa iubim profunzimea. Nu ne-au durut, de fapt, decat iluziile in care am trait. In momenul in care fiecare om si-a aratat fata a dezgropat in noi parti pe care nici nu stiam ca le avem. Am izbucnit, am clacat, am disperat, dar am dat de fundul prapastiei. Mai jos de atat nu se putea. Saturn in Scorpion ne ajuta in procesul de vindecare. Mai sunt de constientizat tipare mentale si de comportament care ne tin blocati in trecut si care ne trag inapoi, dar vibratia Scorpionului ne da puterea sa stam fata in fata cu fricile noastre, cu rusinea si cu vinovatia.
Odata ce inconstientul a rabufnit, inseamna ca el a fost adus in lumina constiintei. Cu Saturn in Scorpion ne dam seama exact de ce am suferit, cate rani de care nici n-am stiut salasluiau in adancul nostru. Constientizand de unde ni se trage, ni se deschide o perspectiva unica: invatam sa-i iertam pe toti cei care ne-au afectat negativ, sa ne iertam trecutul, mai ales sa sa ne iertam pe noi pentru tot ce am facut si am permis sa ni se faca, ori suferim in continuare.

3. Adio victimizarii!

Saturn in Scorpion ne aduce fata in fata cu deplina responsabilitate a propriei vieti. Avem aproape trei ani inainte ca sa ne dam seama ca tot ceea ce generam se intoarce spre noi. Totul depinde de nivelul de energie pe care alegem sa functionam. Daca emitem negativism, primim instant si mai multe motive sa ne plangem. Suntem ajutati sa constientizam ca toate gandurile si actiunile indreptate impotriva altora se intorc la noi ca un bumerang. Saturn in Scorpion ne poate ajuta intr-adevar si sa facem greseli pana se revarsa paharul: sa-i condamnam pe altii pana ne cocosam cu totul; sa dorim raul altuia pana nu mai putem sa ne plangem nici noi de mila.
Saturn in Scorpion ne ajuta sa ne saturam de suferinta si de rautate, pentru a pune in loc lumina si iubirea. Indemnul biblic de a intoarce si celalalt obraz va fi de mare actualitate. Nu inseamna insa nicidecum ca trebuie sa stam si sa induram sa fim calcati in picioare. Inseamna a nu dori raul nimanui, a te ruga pentru cei ce te-au facut sa suferi si a evita compania vampirilor energetici (cand intorci obrazul inseamna ca te uiti in alta parte, deci nu mai dai atentie “calaului”, evitand astfel si ca tu sa devii “victima”).

4. Se separa graul de neghina

Scorpionul este zodia care nu cunoaste jumatatile de masura. Iar Saturn este una din cele mai categorice si radicale planete. Ce potriveala! Tot ce este ambiguu, voalat, nesincer va iesi la suprafata pentru a fi lichidat. Chiar daca unele adevaruri dor, macar vom sti cum ne pozitionam. Nuantele tind sa fie eliminate din vietile noastre.
Nu va fi loc decat pentru doua alegeri: da sau nu, alb sau negru. Saturn in Scorpion ne provoaca sa fim mai fermi pe pozitie! Poate vom mai da a doua sansa, dar a treia in niciun caz! Vom refuza sa ne mai amagim, evitand astfel dezamagirile. Vom fi mai putin dispusi sa luptam pentru cauze pierdute! Vom face mult mai clar diferenta intre bine si rau, intre ce se cuvine si ce nu se cuvine, intre ce trebuie si ce nu trebuie.
Saturn in Scorpion este ca o sita care cerne malaiul si indeparteaza pleava. In Balanta, Saturn ne-a atras atentia ca, daca facem pe plac, mentinem relatiile pe o pista falsa si pastram gunoiul sub pres. In Scorpion, Saturn se afla pe taramul lui Marte, guvernatorul traditional al acestei zodii. In orice fel de relatii, intelegeri, colaborari, contracte se va aplica proverbul “ce e-n gusa si-n capusa”.

5. Intuitia salvatoare

Gandurile si planurile ascunse, manipularea, nevoia de control, dorinta de a ne folosi de altii si dorita altora de a se folosi de noi vor deveni evidente! Saturn in Scorpion amplifica perceptia asupra lucrurilor si ne poarta pe taramul intentiilor. Vom avea capacitatea de a citi mai usor printre randuri si de a ghici ceea ce ne pandeste in spatele vorbelor frumos ambalate.
Sa nu uitam ca Scorpionul reprezinta locul de exaltare al lui Uranus. Intuitia va fi o calitate pe care o vor dobandi chiar si cei care se indoiau pana acum ca ar exista si altceva in afara de materie. Vom “mirosi” mult mai usor incercarile de a fi trasi pe sfoara ori de a fi indusi in eroare. Vom fi mai greu de manipulat, de mintit in fata, de pacalit, de trisat. Ne vom dezvolta un talent special: acela de a vedea dincolo de zambete! Ne va fi mai usor sa simtim ce simte si ce crede celalalt. Nu prea ne vom putea ascunde, cu greu va putea cineva sa disimuleze fara sa fie demascat sau banuit, asa ca sinceritatea va deveni un criteriu de evaluare in toate relatiile. Intuitia ne va spune cu cine avem de a face. “Tradare, tradare, dar sa stim si noi!”. Intuitia ne salveaza de naivitate. Si culmea e ca, sub Saturn in Scorpion, sunt de asteptat piste false tocmai ca sa fim pusi la incercare. E posibil sa avem parte de promisiuni “desarte”, de ispite, de iluzia imbogatirii facile (de tip Caritas), de masca unor servicii “dezinteresate”. Cine “pune botul” (pardon de expresie!) inseamna ca a picat examenul lui Saturn.

6. Ai grija ce-ti doresti!

Scorpionul este recunoscut ca fiind cea mai puternica dintre zodii. In traducere, inseamna ca e zodia care poate sa duca cel mai mult, sa treaca prin cele mai dure provocari. Asta si datorita unui sado-masochism tipic scorpionic, ce vine din credinta ca “viata e grea”. Scorpionul atrage deseori conditii foarte dificile tocmai pentru a demonstra ca face fata. Saturn in Scorpion ne poate pune la incercare, ne poate trece prin situatii grele, prin probe ale inimii sau prin austeritate financiara.
Prezenta lui Saturn in Scorpion echivaleaza cu urmatoarea rugaciune facuta catre Dumnezeu: “Doamne, da-mi putere!”. Iar Dumnezeu iti da ceea ce-i ceri, dar sub o alta forma. Iti da un eveniment prin care sa-ti dai seama cat de puternic esti. Saturn in Scorpion ne poate testa limitele, ne poate face sa exersam capacitatea de a rezista in conditii extreme. Saturn in Scorpion face din noi niste supravietuitori, indiferent de presiunea la care suntem supusi. Orice am trai, indifrent cat de greu ar fi, facem fata. De asta sa n-avem grija!
Mai bine sa ne ingrijim de ceea ce gandim! Decat sa credem ca viata e grea si sa demonstram cat de puternici si adaptabili suntem noi, mai bine ascultam avertismentul lui Saturn, carre ne sopteste ca suntem deja puternici! Cine se simte slab si neajutorat, cine se victimizeaza, o sa primeasca experiente care sa-l “cocoseze”, prin care sa se convinga ca rezista si ca nu e deloc asa de slab pe cat credea. In loc sa ne plangem, mai bine sa fim recunoscatori pentru ce avem deja!

7. Ma descurc in orice situatie

Apropo de convingerile care ne guverneaza viata, este momentul sa impartasesc o greseala personala pe care am constientizat-o de curand. Eram setat sa demonstrez ca “ma descurc in orice situatie”. Si ca sa primesc conformari pentru acest adevar al vietii mele, nu putine au fost situatiile in care aveam impresia ca primesc mai mult decat pot duce.
Saturn in Scorpion vine si ne zice: Nu va sabotati singuri, oameni buni! Nu va vedeti mai mici decat sunteti! Renuntati la incrancenarea si la indarjirea cu care doriti sa va dati mari si tari! Avem sansa de a renunta la conceptia ca viata este o lupta care pe care sau, mai grav, o lupta pentru supravietuire, unde e loc numai pentru cei mai buni! E loc sub Soare pentru toata lumea, asta avem de invatat. Nu e cazul sa ne facem viata mai grea decat ni se pare noua ca este. Nu avem nimic de demonstrat, e cazul sa lasam lucrurile sa se intample. Trebuie sa redescoperim frumusetea si bucuria.
Saturn in Scorpion valorizeaza sloganul Jocurilor Olimpice: “Important este sa participi, nu sa castigi”. Daca viata e un meci de fotbal, atunci sa jucam de placere, de dragul jocului, nu pentru performanta sau pentru stabilirea vreunui clasament. De castigat, fiecare dintre noi va castiga ceva.

8. Renuntarea la control

Daca suntem pregatiti sa ne desclestam, sa ne descretim fruntile, sa ne relaxam pumnii stransi, s-ar putea sa avem o supriza de proportii! In momentul in care acceptam ceea ce ni se intampla ca pe un dar divin, lucrurile s-ar putea sa se aseze mai bine decat am fi putut noi vreodata sa le asezam cu efort. Saturn in Scorpion mai pune o intrebare retorica: Ce ai de pierdut daca lasi Universul (daca-l lasi pe Dumnezeu) sa lucreze pentru tine?
Cea mai avantajoasa pozitie pe acest tranzit este cea de spectatori la propriile vieti! Trebuie sa avem curajul de a ne abandona, de a ceda fraiele, de a primi ceea ce se indreapta spre noi fara a opune rezistenta. Cu cat vom incerca sa inotam impotriva curentului, cu atat ne vom scufunda mai abitir. E suficient sa fim pe faza, sa prindem oportunitatile, sa facem virajele care ni se deschid in fata.
Se pare ca cea mai buna strategie este aceea de a fi deschisi la ce primim. Desigur, pentru cei obisnuiti sa controleze totul, mai ales vietile altora (la ce ora? cum? de ce? cu cine?), nu va fi deloc comod, iar pierderile materiale sau umane sunt previzibile. Dar cine este pregatit sa se vindece de control este pregatit sa-si vindece intreaga viata.
Probabil cea mai puternica rugaciune pe acest tranzit este una dintre cele mai scurte, simple si cunoscute: “Doamne, faca-se voia ta!” Atat!

9. Sa dai totul, ca sa primesti totul

Ne reamintim si ca Nodurile Lunare sunt in tranzit pe axa Scorrpion-Taur. Saturn vine sa accelereze lectiile Scorpionului si sa ne verifice daca facem ceea ce trebuie. Iar ceea ce se cere de la noi in urmatorii ani este daruirea totala! Desprinderea de materialism, de bani si bunuri, de atasamente, de orice fel de posesiuni devin prioritare. Ne aflam intr-un punct de schimbare a sistemului de valori. Cine se raporteaza la cat are sau cine formeaza relatii in functie de cat au ceilalti se afla pe un drum gresit. Nu mai conteaza cat avem, totul se masoara de acum in cantitatea de suflet. E momentul sa daruim totul, pentru ca in sfarsit sa ne dam seama ca tot ce dam se intoarce la noi sub o alta forma. “Daruind vei dobandi” este titlul unei carti de Nicolae Steinhardt.
Ca parinti, suntem in siuatia de a pune pe primul plan interesele copiilor si nu pe ale noastre. Profesorii sunt obligati sa dea toata informatia pe care o detin, fara teama ca discipolii nu cumva sa se ridice deasupra lor. Acestea vor fi criteriile de evaluare ale lui Saturn. Ai dat totul sau ai pastrat ceva pentru tine?
Tot ce tinem pentru noi se intoarce impotriva noastra! Saturn in Scorpion ne invata sa daruim neconditionat!

10. Transformarea totala

Saturn este, la urma urmelor, acasa si la Pluto, deci in zona unde tot ceea ce nu trebuie sa mai existe in vietile noastre e pe cale sa dispara. Saturn in Scorpion inchide exact acele usi care trebuie sa se inchida in viata noastra, dar ne pregateste pentru un salt urias. Avem nevoie sa ne infruntam intr-adevar si teama de necunoscut. Pentru ca tot ceea ce insemna pentru noi confort si siguranta e posibil sa capete alte conotatii. Cu Saturn in Scorpion e ca si cum ne-am afla in camera noastra, intr-un spatiu pe care il cunoastem bine, in care totul este familiar. Si, dintr-o data, se stinge lumina, se face intuneric deplin. Panica e inevitabila, dar cand se lumineaza din nou incaperea ne trezim in alta parte, intr-un loc nou, plin de promisiuni, cu care va trebui sa ne obisnuim si in care vom invata sa ne simtim bine cu noi insine.
Suntem intr-o calatorie pe care o facem nu cu trupul si cu altcineva de mana, ci cu sufletul, pe cont propriu. Primim un botez astral, se face lumina in trecutul nostru, ies din noi umbrele, pe care e nevoie sa le acceptam si sa le iubim. Pe parcursul tranzit, vom fi nou-nouti, ca niste bebelusi care abia invata sa mearga in viata cea proaspata. Credinta este singurul nostru aliat. Nu trebuie decat sa avem curajul sa ne desprindem si sa pasim fara sprijin. Cum am citit undeva, probabil daca pasarile si-ar da seama ca zboara in timp ce sunt in aer, s-ar speria si s-ar prabusi. Saturn in Scorpion ne invata sa zburam si ne ajuta sa uitam ca, de fapt, suntem in zbor.

11. Criza de identitate

Tranzitul lui Saturn prin Scorpion este puternic stimulat de trecerea lui Pluto prin Capricorn. Pluto este guvernatorul modern al Scorpionului, in timp ce Saturn este stapanul Capricornului. Practic, avem un schimb de proprietate, iar cele doua planete se cheama ca sunt in receptie mutuala. Se considera ca, pana in 2015, Saturn si Pluto isi unesc fortele intr-un efort comun. Si chiar daca sunt considerate planete “malefice”, stim bine ca minus cu minus da plus.
Aceasta relatie ne inlesneste procesul de transformare personala, pentru ca alegem constient sa eliminam din vietile noastre tot ceea ce ne ingradeste ori ne impovareaza. Suntem in plin proces de redefinire a personalitatii, ne dam seama cine suntem, cine vrem sa fim si cine nu vrem sa fim. Tot ce stiam despre trecutul nostru, despre originile noastre e nevoie sa se clarifice. Nu intamplator exista, de exemplu, o miscare foarte puternica ce actioneaza la nivel de popor, de intoarcere la radacinile dacice si de demascare a falselor adevaruri istorice. Nu este exclus ca, in urmatorii ani, sa se rescrie date si fapte din istoria pana acum oficiala.
Fiecare are nevoie sa se redefineasca, sa continue altfel propozitia care incepe cu “Eu sunt…”. Iar pentru asta e nevoie sa bagam trecutul in sedinta si sa ajustam tot ceea ce a reprezentat pentru noi o valoare. Saturn in relatie cu Pluto ne ajuta sa fim cine suntem cu adevarat. Avem puterea sa facem asta, sa fim arheologii propriei vieti. Avem puterea sa devenim cine am fost creati sa devenim, facand pasi decisivi spre misiunea personala din aceasta viata.

12. Mina de aur

Pe parcursul acestei etape de viata care deja a inceput sunt de asteptat revelatii fantastice despre noi insine. Fiecare are sansa sa exclame “Uau! Nici nu stiam de ce sunt in stare!”. Avem in fata aproape trei ani de recolta, pentru ca revin in viata noastra toate experientele trecute. Si ne dam seama ca fiecare om si fiecare eveniment ne-au invatat cate ceva. Ca nimic din ce ni s-a intamplat nu a fost in zadar.
Saturn in Scorpion vine cu rezultatele concrete ale framantarilor si actiunilor noastre. Ne redescoperim, ne regasim, ne intoarcem in interiorul nostru. Iar acolo ne simtim mai bogati decat am fi crezut vreodata.
Saturn in Scorpion aduce, mai presus de orice, o faza de constructie sau reconstructie in vietile noastre. Avem deja tot ce ne trebuie, avem puterea! Cautarea a luat sfarsit. Nu ramane decat s-o folosim.

Saturn in Scorpion face din noi alchimistii propriei vieti. La fel ca “Alchimistul” lui Paulo Coelho, ne vom da seama ca am colindat lumea ca sa gasim o comoara ingropata de fapt langa casa. Putem alege sa cautam, sa traim in visuri, in idealuri, in amagiri ca vom gasi pe cineva mai bun, ca vom ajunge noi mai buni, mai bogati si mai frumosi. Ne vom da seama ca tot ce cautam, la noi sau la altii, suntem si avem deja.

Valeriu Panoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *