Despre sex si bani

Loading...

 

orgasm__sounds_of_love_12_by_quelarie83Banii inseamna putere, iar puterea poate cumpara orice. Asa ca, normal, nu gresesti cand spui ca exista o legatura stransa intre bani si sex.

Mai trebuie sa intelegi inca un lucru. Persoana care reprima sexul devine mai orientata spre bani, deoarece banii vor substitui sexul. Banii vor deveni iubirea sa. Priveste un om avar, un obsedat dupa bani: fii atent cum atinge o bancnota de o suta de rupii – parca si-ar mangaia iubita. Observa cum priveste aurul, stralucirea pe care o are in ochi. Banii au devenit iubirea sa, zeita sa .

Sexul poate deveni furie daca este reprimat. Sexul poate fi canalizat in orice directie: el poate deveni ambitie, cautarea puterii, a banilor, a faimei, respectabilitatii, sfinteniei, etc.
Oamenii alearga dupa bani in speranta ca astfel vor avea mai mult sex. Banii le ofera libertatea de a alege.
Persoana a carei sexualitate a devenit un fenomen transformat este eliberata de bani, de ambitie, de dorinta de a fi faimoasa. Toate acestea dispar instantaneu din viata sa. In clipa in care energia incepe sa se ridice, energia devine iubire, meditatie, rugaciune si toate manifestarile inferioare dispar. 

Banii sunt asociati cu sexul, deoarece sexul poate fi cumparat. Si tot ce poate fi cumparat face parte din lumea banilor.
Tine minte un lucru: viata iti va ramane goala si searbada daca cunosti doar lucruri care pot fi cumparate si vandute. Indreapta-ti atentia spre lucruri care nu pot fi cumparate sau vandute – si, pentru prima data, te vei putea ridica spre inaltimi nebanuite.
Banii si sexul se afla pe treapta cea mai de jos, iar majoritatea oamenilor traiesc doar in lumea banilor si sexului – si ei au impresia ca asta este viata. Nu traiesc, ci doar vegeteaza -este un fel de moarte lenta. Viata are multe dimensiuni pe care trebuie sa le descoperi; viata este o comoara infinita care nu poate fi descoperita in aceasta lume. Nici sexul si nici banii nu ti-o pot dezvalui. Dar tu poti ajunge la ea.

loading...

Iti poti folosi energia sexuala pentru a ajunge la ea, la viata , iti poti folosi banii si puterea pentru a o atinge. Bineinteles, nu poate fi atinsa prin bani sau prin sex, dar te poti folosi de energia sexuala si de puterea banilor pentru a crea un spatiu in care sa descinda transcedentalul.
Eu nu sunt impotriva sexului si nici a banilor – tine minte acest lucru.
Aminteste-ti-l mereu! Dar cu siguranta sunt in favoarea transcenderii lor.

baniFoloseste-te de orice. Nu nega nimic. Daca ai bani poti medita mult mai usor decat o persoana saraca, deoarece ai timp pentru tine insuti. Iti poti construi un mic templu in casa, iti poti crea o gradinita in care sa ramai cu tine insuti si in care meditatia sa rasara mult mai usor. Cand esti bogat iti poti permite vacante la munte, poti ramane singur zile intregi si poti trai fara sa iti faci nici un fel de griji.

Daca ai bani foloseste-i pentru ceva ce banii nu pot cumpara, dar pentru care ei pot crea un spatiu.

Energia sexuala este risipita daca ramane limitata doar la sex, insa ea devine o adevarata binecuvantare cand este transformata: sex nu de dragul sexului – foloseste sexul ca o comuniune a iubirii. Priveste sexul ca o uniune a doua suflete, nu a doua trupuri fizice.

Foloseste-te de sex ca de un dans meditativ al energiilor. Si un dans e mult mai bogat cand este realizat de un barbat si de o femeie impreuna – iar sexul este dansul final: doua energii care se contopesc, danseaza, se bucura.
Foloseste-te de sex ca de o trambulina. Cand atingi punctul culminant din orgasm, devino constient de ce se intampla in tine – vei fi surprins: timpul a disparut, mintea a disparut, egoul s-a dizolvat. Pentru o clipa predomina doar placerea! Si aceasta tacere este realitatea!

Aceasta tacere poate fi realizata si prin alte mijloace, si chiar cu mai putina risipa de energie. Tacerea poate fi atinsa prin meditatie. De fapt, cand o persoana patrunde constienta in actul sexual, mai devreme sau mai tarziu ea se va indrepta spre meditatie. Constientizarea experientei sexuale te va ajuta sa realizezi faptul ca acelasi lucru poate fi atins si fara sexualitate. Acea liniste poate fi traita doar ramanand tacut si nefacand nimic. Mintea poate diaparea, timpul se poate evapora, egoul se poate dizolva – si in acel moment esti orgasmic.

Orgasmul sexual este doar ceva momentan si tot ce este momentan va produce frustrare, nefericire, suferinta si tristete. Dar calitatea de a fi orgasmic poate deveni o continuitate in fiinta ta – acesta este parfumul tau. Insa este posibil doar prin meditatie, nu doar prin sex.

Foloseste sexul, banii, corpul, lumea – insa telul tau real este sa ajungi la Dumnezeu. Dumnezeu trebuie sa ramana tinta.

Osho

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *