Luciditate

Loading...

1619644_982836315069770_1343649718466519711_nAţi remarcat că furia se stinge atunci când o descoperim? Voi aveţi obiceiul să o refulaţi, mai degrabă decât să o lăsaţi să explodeze. În oricare din cele două cazuri, voi nu o priviţi, iar lucrurile se petrec fără ştirea voastră. În această ignoranţă se găseşte toată nefericirea voastră, iar violenţa, la fel ca şi indolenţa, vă orbeşte din ce în ce mai mult.

Vă propun o a treia soluţie, singura care reprezintă o soluţie reală. Ea constă din scoaterea din bârlog şi observarea tuturor tendinţelor voastre, fără să interveniţi nici într-un sens, nici în celălalt.. Nu le justificaţi, nu le condamnaţi, nu le ridicaţi în slăvi. Sub lumina constantă a lucidităţii voastre, ele vor păli apoi se vor şterge. Ele nu suportă privirea directă. Ele nu trăiesc şi nu supravieţuiesc decât sub acoperişul iluziilor. Ele se hrănesc din neatenţia voastră, din inconştienţa voastră. Sub luminile conştiinţei ele se ofilesc şi dispar. Părerea celorlalţi să fie ultima voastră grijă. Singurul lucru care contează este felul în care vă percepeţi pe voi înşivă. Voi vă faceţi o părere despre voi înşivă pe baza judecăţilor emise de cei care vă înconjoară, şi uitaţi faptul că puteţi avea o viziune directă a ceea ce sunteţi. Este singurul mod de a privi: direct. Voi vă creaţi un personaj, circulaţi mascaţi pentru a-i înşela pe ceilalţi, iar apoi vă înclinaţi în faţa a ceea ce cred ei despre voi!.

Această comedie care se repetă în viaţă reprezintă unul din obstacolele majore pe calea cunoaşterii de sine. Trebuie să terminaţi cu impostura încă de la începutul călătoriei voastre interioare şi să vă vedeţi aşa cum sunteţi, într-o goliciune totală. În caz contrar, nu speraţi să puteţi avansa spre realizarea adevăratei voastre naturi.

Nu vă puteţi apropia de adevăr atâta timp cât vă veţi păstra ideile greşite despre voi înşivă, atâta timp cât vă încăpăţânaţi să credeţi că personajul vostru social este „eul” vostru definitiv. Ego-ul vostru, identitatea imaginară pe care aţi îmbrăcat-o trebuie să fie aneantizată înainte de a putea deschide poarta divinului, a atotputernicului, a adevărului. Altfel spus, poarta Eului vostru real. Uriaşa înşelătorie la care luaţi parte vă interzice să trăiţi. Treziţi-vă, ridicaţi-vă, încetaţi să dormiţi. Ştiţi foarte bine că jucaţi un rol. De ce nu recunoaşteţi că tot ceea ce se petrece în adâncul inimii voastre nu seamănă deloc cu piesa care se produce pe scena familiară şi socială? Aceste minciuni nu vă tulbură niciodată? Dacă vi se întâmplă să fiţi copleşiţi, puteţi părăsi teatrul, puteţi regăsi pământul sub picioare şi cerul albastru deasupra capului. Puteţi deveni ceea ce nu aţi încetat niciodată să fiţi.

Puneţi-vă următoarea întrebare: „Sunt oare cu adevărat ceea ce cred că sunt?” Lăsaţi această întrebare să îşi extinde ecoul foarte departe în voi, să progreseze din strat în strat până în străfundurile inimii voastre şi să lumineze colţurile cele mai secrete, pentru ca nici o iluzie să nu mai poată exista.

Osho

Luaţi decizia să dăruiţi oriunde v-aţi afla, tuturor celor cu care vă întâlniţi. Atât timp cât veţi dărui, veţi primi. Cu cât veţi dărui mai mult, cu atât mai mare va deveni încrederea dumneavoastră în efectele miraculoase ale acestei legi a dăruirii. – Deepak Chopra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *