Ce este iubirea?

Loading...

11218801_993198947370964_4533654903924525593_nKrishnamurti: Vom descoperi iubirea prin înţelegerea a ceea ce ea nu este. Deoarece iubirea este necunoscutul, cunoaşterea ei trebuie să vină prin negarea a cea ce este cunoscut. Necunoscutul nu poate fi descoperit de o minte care este plină de cunoştinţe. Ceea ce urmează să facem este să descoperim ceea ce este cunoscut, observând ceea ce este cunoscut, doar observând, privind cu detaşare, fără a condamna sau justifica, mintea se eliberează de cunoscut şi atunci vom şti ce este iubirea. Deci, iubirea trebuie abordată prin negarea a ceea ce nu este, nu pe calea afirmaţiei, a definiţiei.

Ce este iubirea pentru cei mai mulţi dintre noi? Ce înţelegem când spunem că iubim pe cineva? Că posedăm acea persoană. Din această posesivitate apare gelozia, pentru că dacă aş pierde acea persoană m-aş simţi gol, pierdut; de aceea am legalizat posesia, pentru a mă agăţa de el sau de ea. Din această posesivitate apare gelozia, teama şi nenumăratele conflicte. Cu siguranţă această posesivitate nu este iubire, nu-i aşa?

Evident, iubirea nu este sentiment. A fi sentimental, a fi emoţional, nu este iubire, deoarece sentimentalismul şi emoţia sunt simple senzaţii. O persoană religioasă care plânge pentru Iisus sau Krishna, pentru guru sau pentru altcineva, este doar o persoană sentimentală, emoţională. Acestea se complac în senzaţie, care este un proces al gândirii şi gândirea nu este iubire. Gândirea este rezultatul senzaţiei, deci persoana care este sentimentală, emoţională, nu poate cunoaşte iubirea.

Din nou, nu suntem noi emoţionali şi sentimentali? Sentimentalismul, emotivitatea, este doar o formă de auto-exprimare, de expansiune a EGO-ului. A fi foarte emotiv, evident nu înseamnă a iubi deoarece o persoană sentimentală poate fi crudă atunci când nu primeşte un răspuns la sentimentele sale sau atunci când acestea nu au nici o finalitate. O persoană emoţională poate instiga la ură, la război la măcel. Un om sentimental care-şi trăieşte credinţa sau religia sa, cu siguranţă nu ştie ce este iubirea.

Iubirea este iertare? Ce implică iertarea? Tu mă insulţi şi eu am resentimente pe care nu le uit; apoi, fie din obligaţie sau din căinţă, sau pentru că regret, spun “Te iert”. Mai întâi eu reţin şi apoi eu resping. Ce înseamnă asta? Înseamnă că tot EU sunt încă figura centrală. Eu sunt mereu mai important, şi nu cel care presupunem că l-am ierta; eu sunt cel care iartă pe cineva. Atâta timp cât există atitudinea de a ierta, EU sunt important, nu omul care presupunem că m-a insultat.

Aşa că atunci când am acumulat resentimente şi negăm aceste resentimente numind-o iertare – aceasta nu este iubire. Un om care iubeşte, în mod evident, nu are nici o duşmănie şi este indiferent faţă de sentimente. Simpatia, iertarea, relaţia de posesivitate, gelozia şi teama – toate acestea nu sunt iubire. Toate acestea sunt arbitrate de minte, nu este aşa? Şi atâta timp cât mintea este arbitru, nu există iubire, deoarece mintea nu poate ieşi din limitele posesivităţii, indiferent de forma în care se manifestă. Mintea nu poate decât corupe iubirea, ea nu poate da naştere iubirii, frumuseţii. Puteţi scrie un poem despre iubire, dar acesta nu este iubirea.

Evident, nu există iubire atunci când nu există respect real, atunci când nu-l respecţi pe celălalt, fie că-ţi este slujitor sau prieten. Nu ai remarcat că nu eşti respectuos, amabil, generos cu servitorii, cu oamenii aşa-numiţi de jos? Aveţi respect pentru cei de sus, pentru şeful tău, pentru miliardari, pentru oamenii cu case luxoase şi titluri, pentru omul care îţi poate da o poziţie mai bună, un loc de muncă mai bun, de la care puteţi obţine ceva. Dar te porţi urât cu cei ce sunt mai jos decât tine, pentru ei ai un limbaj special.

Prin urmare, atunci când nu există respect, nu există nici iubire; daca nu există îndurare, milă, iertare, nu există nici iubire. Şi cum cei mai mulţi dintre noi se află în această stare, nu avem iubire. Nu suntem nici compătimitori, nici respectuoşi, nici milostivi, nici generoşi. Suntem posesivi, dominaţi de sentimente şi emoţii care se pot transforma foarte uşor în mijloace de a ucide, într-un măcel, sau în cine ştie ce acte nebuneşti sau inconştiente. Ce au toate acestea în comun cu iubirea?

Poţi cunoaste iubirea doar atunci când toate aceste tendinţe au dispărut, au ajuns la final, numai atunci când nu mai eşti posesiv, doar atunci când nu vei mai fi doar emoţional şi sentimental în devoţiunea ta. O astfel de devoţiune se reduce la implorare, la rugăciune, este o altă formă de a cere. Omul care se roagă, nu cunoaşte adevărata iubire. Atâta timp cât eşti posesiv, cât urmăreşti un scop, un rezultat, prin devotament, prin rugăciune, care se reduce la sentiment şi emoţie, nu există iubire.

Evident nu există iubire în lipsa respectului. Poţi afirma că eşti respectuos dar respectul tău este doar pentru superiori, este doar un respect care vine din interes sau din frică. Dacă ai simţi cu adevărat respectul, atunci ai fi respectuos, de la cel mai mic şi până la aşa-numitul cel mai înalt; când nu-l aveţi, nu există iubire. Cât de puţini dintre noi sunt generoşi, iertători, compasivi! Sunteţi generoşi doar atunci când urmăriţi un interes, când puteţi primi ceva în schimb.

Când toate acestea dispar, când toate acestea nu-ţi mai ocupă mintea, când lucrurile minţii nu-ţi umplu inima, atunci vine iubirea. Şi iubirea este singura care poate vindeca şi transforma actuala nebunie şi demenţă din lume, nu sistemele, nici teoriile, fie ele de dreapta sau de stânga. Nu poţi iubi cu adevărat decât atunci când nu mai eşti posesiv, invidios, lacom; când eşti respectuos, când ai înţelegere şi compasiune, când ai consideraţie reală pentru soţia şi copii tăi, pentru apropiaţi şi servitori, pentru toţi oamenii.

Iubirea nu poate fi gândită, nu poate fi cultivată, nu poate fi practicată. Practica iubirii, a fraternităţii, este încă în domeniul minţii, prin urmare aceasta nu este iubire. Când toate acestea s-au oprit, când au ajuns la final, atunci în fiinţă vine iubirea, atunci vei şti ce înseamnă să iubeşti.

Atunci iubirea nu este cantitativă ci calitativă. Nu spune “Eu iubesc întreaga lume” decât atunci când ştii cum să iubeşti ceva, când ştii să iubeşti întregul. Dacă noi nu putem iubi pe cineva, iubirea noastră pentru umanitate este fictivă. Iubirea ta nu este pentru unul sau mai mulţi; este doar iubire. Doar atunci când există iubire, toate problemele pot fi rezolvate, şi atunci putem cunoaşte bucuria, fericirea şi extazul.

Jiddu  Krishnamurti

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *