Eu sunt un om bun

Loading...

How-Raise-Happy-ChildMulţi dintre părinţi oftează spunând: Sunt un om bun, onest, dar nu înţeleg de ce am un asemenea copil! Niciodată nu pierd timpul în zadar, îi cer să fie ordonat, nu-l răsfăţ. Sunt convins că l-au stricat prietenii de la şcoală. „

Acum priviţi situaţia cu ochii copilului:

1. În sufletul lui, copilul suferă de lipsă de iubire – mama pe mine nu mă observă, nu îmi acordă atenţie şi nu m-a primit cu dragoste în pragul vieţii mele.
Subliniez, sunt stresurile copilului. Mama are aceleaşi stresuri, dar le neagă.

2. Fără iubire, copilul comite greşeli, iar părinţii îl pedepsesc. Aşa apare stresul faţă de părinţi, şi stresul de a mai face ceva, în general.

3. Dorinţa copilului de a acţiona este imensă, dar pe el îl obligă alţii să facă ceva chiar atunci când copilul se apucase de treabă. Părinţii se simt bine când îl obligă, nu-l compătimesc, nu-l mângâie, învaţă copilul să aibă o personalitate care străpunge orice obstacol. Aceasta provoacă la copIl frica faţă de obligativitate, tristeţe, spirit de împotrivire şi încăpăţânarea. Şi, ce este mai rău decât orice, – sentimentul că pe mine nu mă iubesc.

4. Părinţii îi ordonă copilului să înveţe, dar nu înţeleg că şi fără insistenţa lor, copilul este împins de necesitatea de a cunoaşte. Părinţii consideră necesar ordinul de a învăta dar constituie o violenţă asupra copilului. Micuţului i se ‘spune: ,,Nu face, nu te du, nu atinge …” etc în loc să i se spună: „Du-te şi vezi, du-te şi atinge, du-te şi fă …” Se pare că părinţii se simt bine atunci când pe copil nu-l interesează nimic. Copilul este bun atunci când nu îi încurcă pe părinţi. Ei nu observă cum copilul devine un introvertit şi pierde pofta de a munci. Apoi, aceluiaşi copil i se reproşează:
„De ce nu faci, de ce nu te uiţi, de ce eşti indiferent?”
El simte cum în sufletul lui se instalează un gol imens care îl obligă să fie indiferent faţă de părinţi şi în-cepe să caute o ieşire din situaţie. Dacă este bine sau rău, este o altă problemă.

5. Părinţii îşi învaţă copiii să trăiască după vorbele lor şi nu după fapte:
-nu-ti fie teama – ei insisi fiind fricosi ;
-nu este bine sa faci asta – ei , insa , sunt preocupati de lucruri urate;
-să nu te duci – iar ei înşişi merg pe căi greşite;
-să nu te grăbeşti – iar ei n-au timp să-şi ducă gândul până la capăt.

6. Părinţii nu înţeleg că un copil vede totul şi ştie totul.
Tu eşti ignorant, iar eu sunt deştept, învaţă de la mine!
Câte talente se irosesc din cauza aceasta din fragedă tinereţe, întrucât părinţii au distrus adevăratul „Eu” al copilului lor. Ei îl transformă în proprietate personală şi pe parcursul transformării care are loc sub egida educaţiei, îi strivesc sufletul.

7. Nemulţumirea părinţilor, frica şi ura faţă de toţi cei care le învaţă copilul (educatoarea de la grădiniţă, profesorii,antrenorii), îi provoacă şi copilului aceleaşi sentimente şi îi determină comportamentul. Astfel, profesorii sunt proşti, răi etc. Cu toate acestea, unul şi acelaşi profesor, pentru un elev, este înger, iar pentru celălalt, necuratul împieliţat. Cu dispoziţia gândurilor sale copilul atrage către sine comportarea corespunzătoare din partea profesorului.
Apoi du-te şi descurcă, cine a început primul. Ieşirea din situaţie poate fi, în general, iertarea.

Trăsăturile de caracter ale părinţilor se transmit şi se intensifică în copii.
Cu timpul se acumulează tot mai multe stresuri şi atât părinţii cât şi copiii încăpăţânaţi se învrăjbesc unii împotriva altora.
Copilul = părintele văzut Într-o oglindă strâmbă.
Copilul are nevoie de adevăr. Părinţilor nu trebuie să le fie frică să le spună copiilor adevărul despre necazuri, pericole.
Copilul este o lecţie pentru părinţi, părinţii constituie o lecţie pentru copii.
Stresurile aşteaptă eliberarea.

Iertati stresurile. Iertati-vă incapacitatea de a vă exprima corect, apoi, puteţi coborî la nivelul copilului şi să-i spuneţi: „Iartă-mă, vreau să-ţi spun ceva … ” Dumneavoastră aţi pronunţat o frază plăcută pentru copil, care dă tonul pentru celelalte, iar apoi pentru amândoi o să fie bine.
Copilul va simţi când vorbiţi din suflet şi când vă justificaţi. El va înţelege şi justificarea, dacă îi veţi spune:
„Acum nu pot altfel, dar mă voi simţi bine dacă vei înţelege că această problemă nu s-a ivit din cauza ta”

Copilul doreşte să fie bun.
Copilul doreşte ca părinţii să fie buni. Oferiţi-i această posibilitate încă din copilărie şi nu o să vă pară rău niciodată.
Mai mult ca orice copilul tânjeşte .după iubire. Dacă nu va putea atinge acest scop prin alte mijloace, atunci o va face prin boală şi cu preţul suferinţelor. Dacă părinţii nu-şi iubesc copiii, ei cresc nişte bolnavi „de profesie” -oameni slabi, care se îmbolnăvesc la fiecare neplăcere şi nu înţeleg că, astfel, ei cerşesc iubire.

Luule Viilma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *