Noi înşine atragem răul

Dacă ne este frică să nu ne îmbolnăvim, ne vom îmbolnăvi. Dacă ne e frică de tâlhari , atunci acestia ne vor ataca. Dacă ne e frică să nu fim înşelati ,atunci atragem pe înşelători. Dacă ne cuprinde ura, invidia, sentimentul de culpabilitate, dezamăgirea, mila
atunci atragem către noi ura, invidia, sentimentul de culpabilitate, dezamăgirea şi mila.Prin urmare: dacă omul este bolnav, înseamnă că el a acumulat în sine răul pe care l-a transmis apoi corpului său.
Gândul rău care se ascunde în noi face întotdeauna rău, iar corpul nostru nu are nevoie de justificările noastre.
Există o singură modalitate de a ne elibera de acest rău.
IN CE MOD?
CU AJUTORUL IERTĂRII!
Legăturile negative se destramă dacă vom spune cu sufletul deschis:
Eu te iert pentru ceea ce mi-ai făcut.
Eu mă iert că am acumulat în mine acest rău.
Îi cer iertare corpului (organulul) meu, fiindcă i-am pricinuit rău.
Eu te iubesc, corpul meu.

Dacă i-am pricinuit cuiva vreun rău (în gând, de asemenea), îi cer iertare. Mă iert şi pe mine pentru cele întâmplate.
Aţi înţeles corect? A elibera înseamnă a ierta, deci trebuie să eliberaţi legătura negativă de la ambele capete.
rau eu corpul meu
EU – este sufletul meu şi Corpul meu care au conştiinţa de sine, dar formează un singur Eu. Corpul meu (materia) – al Meu.
Prima legătură (l) este între mine şi rău. A doua legătură (2) – între mine şi corpul meu. Ambele legături pot fi eliberate, dacă dorim acest lucru cu adevărat. Trebuie să fim conştienţi de faptele noastre. Ceea ce îi fac aproapelui meu, mi se-ntoarce îndoit: dacă fac o faptă bună – binele făcut se răsfrânge îndoit asupra mea, dacă fac o faptă rea -răul se răsfrânge şi el îndoit asupra mea. Dacă facem un rău şi, căzând, ne fracturăm o mână sau un picior, înseamnă că am primit o mică pedeapsă pentru o greşeală comisă anterior. Suntem norocoşi dacă pedeapsa urmează imediat.

Pentru un păcat mai mare, în numeroase cazuri, pedeapsa urmează mult mai târziu, uneori într-o viaţă viitoare. Cine se plânge de destinul său trebuie să conştientizeze faptul că acesta reprezintă răscumpărarea păcatelor săvârşite în această viaţă sau în vieţile anterioare. Dacă omul, din
nechibzuinţă, a săvârşit o faptă rea, el se alege cu o anumită pedeapsă, dar dacă face răul conştient şi cu premeditare, atunci el se alege cu o pedeapsă mare. Astăzi, sunt foarte răspândite blestemele, înjurăturile, bucuria faţă de nenorocirea altcuiva, crimele. Pedeapsa îşi aşteaptă clipa.

Repet încă o dată: avem de-a face cu o relatie de la cauză la efect. Nu vă supăraţi pe cei care fac răul: deoarece prin această supărare vă faceţi rău vouă înşivă. Mai devreme sau mai târziu cei care fac răul vor fi pedepsiţi. Dacă ne cerem iertare pentru. greşelile din viaţa anterioară şi ne iertăm pe noi înşine pentru faptul că n-am făcut aceasta până acum, ne putem elibera de ele. Trebuie să ne abtinem să săvârşim fapte rele. Dacă ai săvârşit fără sa vrei o faptă rea sau dacă doar te-ai gândit la ceva rău trebuie să-ti ceri iertare imediat. Nu amâna corectarea greşelilor şi nici nu aştepta ajutorul cuiva pentru a le corecta. Să nu amânăm pentru mâine ceea ce putem face azi.

Luule Viilma

Related Post

1 comment for “Noi înşine atragem răul

  1. Costache Elisabeta
    10/02/2016 at 20:42

    Mulțumesc mult pentru ceea ce ne înveți să ne comportăm. Te pup. O seară buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *