„Reptilianul” ascuns din tine însuţi

Loading...
creierul reptilian
 Se vorbeşte mult în ultimul timp despre această specie de reptilieni care conduc lumea. Unii sunt printre noi, alţii cică şi-au făcut locaşuri intra-terestre. Super fascinant, nu-i aşa? Ei ne conduc din umbră, iar noi ne lăsăm conduşi, ce am putea face altceva? Aşa că le acordăm acum mai multă atenţie lor, decât ne acordăm atenţie nouă înşine. Probabil că am terminat de curăţat ograda realităţii noastre în care trăim, de le acordăm acestor „cenuşii” atât de multă atenţie. Dar nu mă voi referi la ei, ci mă voi referi acum tot la tine, adică la „reptilianul” din umbră care te lucrează chiar cu acordul tău.

Astfel încât, te identifici cu acesta, ori de câte ori îţi muţi atenţia de la ceea ce ai de făcut în viaţa asta, spre lucruri secundare care nu ţin de menirea ta. Atunci tu însuţi devii un „reptilian”, nu mai e nevoie de nimeni din afara ta să te lucreze din umbră. Tu însuţi te auto-sabotezi cu bună ştiinţă, ori de câte ori îţi muţi atenţia spre o realitate din care tu nu faci parte, dar care începe să te fascineze mai mult decât propria ta realitate. Şi aşa pierzi prezentul pe marele nimic. Îţi pierzi puterea pe lucruri secundare. Îţi scurgi singur energia din tine, ţesând imagerii despre aceşti „cenuşii” din afara ta, uitând de cenuşiul realităţii tale care se vrea curăţat şi luminat.

Te identifici cu „reptilianul” din tine, când cunoşti foarte multe din punct de vedere teoretic, dar practic nu eşti dispus să mişti un singur deget ca să schimbi ceva. Şi ce poţi face oare cu toate aceste cunoştinţe dacă nu te ajută la nimic în viaţa de zi cu zi şi dacă nu eşti dispus niciodată să le aplici şi să le testezi dincolo de teorii şi cuvinte? Şi totuşi ai putea face ceva. Ca de exemplu să aprinzi un foc mare şi să azvârli în el toate cunoştinţele tale care mai mult te frustrează decât te ajută. Apoi azvârle în el şi toate răutăţile care îţi macină fiinţa, şi la sfârşit, dupa ce au ars toate, aruncă-te cu curaj chiar şi pe tine însuţi în el, ca să îţi purifici cu adevărat mintea şi gândurile, şi să ieşi la sfârşit, pur şi luminos, ca o făptură nouă! Sau poate cunoşti tu vreo altă cale de a ajunge la tine însuţi, iar dacă ai aflat-o, nu o ţine sub obroc, ci arat-o tuturor! De ce vrei oare sa culegi spicele înainte de a semăna,şi să le predai altora în zadar? De ce vrei să te agăţi doar de teoriile frumoase şi să nu accepţi că ele sunt doar nimic, atâta timp cât nu le poţi pune în practică? De ce îţi place să rătăceşti prin labirintul minţii, fără să încerci niciodată să ieşi din el?

Te identifici cu “reptilianul” din tine, când faci alegeri care par bune pentru tine, dar de pe urma cărora unii au de suferit. E permis aşa ceva? Sigur că da, e permis absolut orice pe pământ, cu condiţia să îţi asumi şi consecinţele care vin după alegerea ta. Aşa că, atunci când vei răni pe un altul, nu te mira că la un moment dat vei plăti pentru asta, căci totul are un preţ, iar universul nu rămâne nimănui dator. Ci el împarte înzecit sau înmiit, fiecăruia după inima sa. Aşadar, la ce altceva te-ai putea aştepta decât să fii cu adevărat răsplătit pentru gândurile, vorbele şi faptele tale?

Te identifici cu „reptilianul” din tine, când îţi simţi lezate ataşamentele şi convingerile limitative. Când îţi simţi clătinată religia sau spiritualitatea ta. Când te agăţi de dogme impuse de alţii şi pentru care eşti dispus să pledezi până în pânzele albe. Dar niciodată dispus să pledezi pentru viaţa ta, măcar 5 minute pe zi. Astfel încât, vei scrâşni din dinţi atunci când cineva îţi va aminti că eşti mai mult decât religia şi dogma ta. Nu suporţi asta, pentru că nu vrei să îţi asumi libertatea. Nu suporţi asta, căci te consideri prea „păcătos, rob şi nevrednic” ca să poţi accepta că eşti mai mult decât atât. Astfel încât, ataşamentele te trag din nou înapoi aici pe pământ, schimbând iarăşi şi iarăşi trupuri de carne, pentru a învăţa odată şi odată lecţia detaşării.

Te identifici cu „reptilianul” din tine, atunci când mergi cu mare emfază la câte un curs de iniţiere şi te aştepţi ca realitatea ta să se schimbe peste noapte. Bineînţeles, asta fără nici un efort din partea ta, căci ai plătit pentru acest curs, nu-i aşa? Mergi la un seminar de „Theta healing”, de exemplu, te simţi magnific şi euforic câteva ore sau chiar câteva zile, după care devii din ce în ce mai abătut, pentru că te surprinzi tot singur(ă), tot bolnav(ă) şi tot falit(ă). Ai fi vrut ca toate astea să se rezolve de la sine, doar prin simpla ta participare sau eventual, cel care te învaţă ceva să vină el în locul tău şi să trăiască el viaţa ta. Cu atitudinea asta, de fapt te antrenezi doar pentru dezamăgire şi nimic altceva. Fii sincer cu tine până la capăt şi întreabă-te cât de mult eşti dispus să lucrezi ceva cu tine însuţi?

Te identifici cu „reptilianul” din tine, când alegi să te prostituezi mental cu tot felul de gânduri toxice, alegând astfel boala, nefericirea, depresia şi într-un final moartea trupului. Oare vei veni iarăşi să o iei de la capăt în alt trup, iarăşi la vânătoare după himerele plăcerilor de moment? Iarăşi te vei culca cu prima curvă care îţi iese în cale? Iarăşi te vei ameţi de băutură pentru că nu ştii cum să mai fugi de tine însuţi şi de insuportabila uşurătate a fiinţei tale? Iarăşi vei risipi şi te vei risipi? Iarăşi ţi se va oferi în dar un trup perfect sănătos, ca în final să faci tot posibilul să îl îmbolnăveşti şi pe acesta? Oare există o limită în toate acestea?

Aşadar, lasă reptilienii din adâncuri să se ocupe de treaba şi de subtilităţile lor, şi mai degrabă intră în tine însuţi, să identifici „reptilianul” ascuns din spatele patimilor tale cele grosiere, căci întunericul cel de dinafară, niciodată nu va putea eclipsa lumina cea din lăuntru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *