Scenariul imaginar de azi – ficţiunea – devine realitatea de mâine

11295581_982835815069820_6208673103935309972_n„Diferenţa dintre ce e real și ce e imaginar nu e una ce poate fi pururi păstrată… toate lucrurile existente sunt, într-un sens inteligibil, imaginare.”

— John S. MacKenzie

Nu există ficţiune. Dacă o activitate imaginară poate produce un efect fizic, lumea noastră fizică trebuie că e, în esenţă, imaginară. Pentru a dovedi asta, trebuie numai să ne observăm activităţile imaginare și să vedem dacă acestea produc sau nu efecte externe corespondente. Dacă o fac, atunci trebuie să concluzionăm că nu există ficţiune.

Scenariul imaginar de azi – ficţiunea – devine realitatea de mâine.

De-am avea perspectiva asta mai deschisă asupra cauzalităţii – cea conform căreia cauzalitatea e mentală, nu fizică –, că stările noastre mentale sunt cauzele efectelor fizice, atunci ne-am realiza responsabilitatea ca și creatori și am imagina numai idealul imaginabil.

Închipuirea jucată ca un soi de scenetă în minte este ceea ce cauzează întâmplările fizice ale vieţii. Omul crede că realitatea constă în obiectele solide pe care le vede în jurul său, că în lumea asta își are originea piesa vieţii, că evenimentele ţâșnesc brusc în existenţă, create clipă după clipă de fapte fizice anterioare. Dar cauzalitatea nu se află în lumea exterioară a faptelor. Piesa vieţii își are originea în imaginaţia omului. Adevăratul act al devenirii are loc în imaginaţia omului, iar nu în afară.

Povestirile ce urmează ar putea defini „cauzalitatea” ca ansamblul stărilor mentale care, perindându-se, creează ceea ce implică ansamblul.

Cuvântul-înainte la „A Night To Remember” *O noapte memorabilă- a lui Walter Lord ilustrează afirmaţia mea, „Imaginarea Creează Realitatea”.

„În 1898, un autor obscur pe nume Morgan Robertson a născocit un roman despre un transatlantic fabulos, mult mai mare decât tot ce se construise vreodată. Robertson și-a umplut vasul cu bogătași și jerpeliţi și apoi l-a trântit de-un aisberg într-o noapte rece de aprilie. Asta arăta oarecum zădărnicia tuturor lucrurilor și, de fapt, cartea era intitulată „Zădărnicie” când a apărut în acel an, publicată de organizaţia lui M. F. Mansfield.

Paisprezece ani mai târziu, o companie navală britanică numită White Star Line construia un vapor cu aburi remarcabil de asemănător celui din romanul lui Robertson. Noul transatlantic avea o greutate de 66 000 de tone; cel al lui Robertson era de 70 000 de tone.

Vasul real era lung de 882,5 picioare; cel fictiv, de 800. Ambele puteau duce vreo 3 000 de persoane și amândouă aveau bărci de salvare pentru numai o fracţiune din acest număr.

Dar, atunci, asta părea lipsit de importanţă, fiindcă ambele fuseseră clasificate ca fiind „de nescufundat”!

Pe 19 aprilie, vasul real părăsea Southampton pentru călătoria sa inaugurală spre New York. Încărcătura sa includea o copie de nepreţuit a Rubáiyát3-ului lui Omar Khayyam și o listă de pasageri ce valorau colectiv 250 de milioane de dolari. De-a lungul rutei, și acesta s-a lovit de un aisberg și s-a scufundat într-o noapte rece de aprilie.

Robertson și-a botezat nava Titanul; White Star Line și-a numit vasul Titanicul.

De știa Morgan Robertson că Imaginarea Creează Realitatea, că ficţiunea de azi e actualitatea de mâine, ar mai fi scris el romanul Zădărnicie? „În clipa tragicei catastrofe”, scrie Schopenhauer, „ne devine mai clară ca niciodată convingerea că viaţa e un vis urât din care trebuie să ne trezim”. Și visul acesta urât este cauzat de activitatea imaginativă a omenirii adormite.

Activităţile imaginative pot fi departe de manifestarea lor și evenimentele neobservate sunt numai aparenţe. Cauzarea așa cum e văzută în această tragedie este altundeva în spaţiu-timp. Departe de scena de acţiune, invizibilă tuturor, era activitatea imaginativă a lui Robertson, ca un savant într-o cameră de control dirijându-și rachetele teleghidate prin spaţiu-timp.

Cine pictează un tablou, scrie o piesă ori o carte
 Pe care alţii le citesc în timp ce el doarme în patul lui
 De cealaltă parte a lumii –
 când ei nu văd
 Pagina lui; adormitul ar putea fi și mort;
Ce știe el despre viaţa lui depărtată simţurilor ?
Ce știe el despre gândurile pe care gândurile lui le croiesc,
Viaţa pe care viaţa lui o dă, saU lupta Din el –
 fleacuri uneori, alteori exaltare?
Și care-i totuși mai viu, cel ce doarme
 Ori spiritul lui vioi de-aiurea,Ori realitatea altor locuri, cele care ţin
 Atenţia fixată și ascunsă de goana altora ?
Cine e „el” –„el”, cel ce doarme, sau „el”
 Cel pe care propriul său „el” nu-l poate nici simţi, nici auzi?
 Samuel Butler

Scriitorii imaginativi își comunică nu viziunea asupra lumii, ci atitudinea lor ce rezultă din această viziune. La numai puţin timp înainte de a muri, Katherine Mansfield îi spunea amicului său Orage:

„În viaţă sunt tot atâtea aspecte câte atitudini asupra ei; și aspectele se schimbă odată cu atitudinile… De ne-am putea schimba atitudinea, nu numai că am vedea diferit viaţa, dar viaţa însăși va deveni altfel. Viaţa ar trece printr-o schimbare a înfăţișării pentru că noi înșine am trecut printr-o schimbare în atitudine… Percepţia unui nou tipar este ceea ce numesc eu o atitudine creativă asupra vieţii.”

„Prorocii”, scria Blake, „în înţelesul modern al cuvântului, nu au existat niciodată. Iona nu a fost proroc în sensul modern, căci profeţia lui pentru Ninive a eșuat. Orice om cinstit e un profet; el își exprimă opiniile atât asupra problemelor personale cât și a celor publice. Astfel: dacă vei continua Așa, rezultatul va fi Așa. El nu spune vreodată, un astfel de lucru se va întâmpla de nu vei face ce voiești. Un profet este un Vizionar, nu un dictator arbitrar”. Funcţia prorocului nu este de a ne spune ce este inevitabil, ci de a ne spune ce putem clădi din activităţi imaginative.

Viitorul este determinat de activităţile imaginative ale omenirii, activităţi în marș creativ, activităţi ce pot fi văzute în „visul şi vedenia pe care le-ai avut când erai culcat în patul tău” [Daniel 2:28]. „O, de ar fi toţi prooroci în poporul Domnului” [Numeri 11:29] în adevăratul înţeles al cuvântului, precum acest dansator care, acum, de la înălţimea idealului său realizat, zărește piscuri încă și mai semeţe ce vor fi escaladate. După ce îi vei fi citit povestirea, vei fi înţeles de ce este el atât de încrezător că își poate predetermina orice viitor material dorește și de ce este la fel de sigur că şi alţii dau realitate la ceea ce altfel ar fi fost o biată nălucă a imaginaţiei sale, că totul există în imaginaţie și nimic nu există în afara ei la un nivel sau altul. Nimic nu continuă să fie dacă nu e susţinut imaginativ.

„Mintea poate face Substanţă și popula planete de sine stătătoare cu fiinţe mai luminate decât înainte, și da suflu la forme ce pot transcende carnea…” [Lord G. Byron]

Faptele imaginare la nivel uman au nevoie de un anumit interval de timp pentru a se dezvolta, dar faptele imaginare, fie că sunt încredinţate tiparului, fie că sunt zăvorâte la pieptul pustnicului, se vor realiza de la sine în timp. Testează-te, fie și numai din curiozitate. Vei descoperi că „Prorocul” e propria ta imaginare și vei ști că „nu există ficţiune”.
„Nu vom şti niciodată dacă nu cumva a fost vreo femeie ce călca prin teasc cea care a pornit acea schimbare subtilă din minţile oamenilor, ori dacă patima nu s-o fi născut în mintea vreunui ciobănaş ai cărui ochi s-au luminat pentru o clipă înainte ca s-o fi pornit la drum.”—William Butler Yeats
Nu-i ficţiune.Imaginarea se auto-împlinește în cele ce devin vieţile noastre.

„Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.”[Ioan 14:29]
Elinii aveau dreptate:
„Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi!”[Fapte 14:11].
Dar au adormit și nu realizează puterea pe care o mânuiesc prin activităţile lor imaginative.
„Reale sunt visurile zeilor, și lin le trec
Savoarea-ntr-un lung vis nemuritor.”[John Keats]

E.B., o autoare,e deplin conștientă că „ficţiunea de azi poate deveni realitatea de mâine”.

Finalurile curg firesc spre originile lor imaginare – culegem roadele uitatei pârguiri. În viaţă evenimentele nu apar întotdeauna unde am aruncat sămânţa; așa că s-ar putea să nu ne recunoaștem propria recoltă. Evenimentele sunt devenirea unei activităţi imaginative.
Omul e liber să-și imagineze orice dorește. Iată de ce, în ciuda tuturor fataliștilor și profeţilor apocaliptici, toţi oamenii treji cunosc că ei sunt liberi. Ei știu că ei creează realitatea. Există oare vreun pasaj biblic în sprijinul acestei afirmaţii ? Da:
„Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s-a şi întâmplat.” [Geneza 41:13
„Nu există ficţiune. Imaginează mai abitir decât crezi a fi cu putinţă .”
Neville Goddard

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *