Universul gândeşte prin noi

Loading...

milkyway (1)Chestiunea liberului arbitru versus ceva predestinat este imensă, desigur, deci, la urma urmei în realitatea unică, orice pereche de contrarii este o iluzie. Oare liberul arbitru se va dovedi a fi acelaşi lucru ca şi predestinarea? Multe par să ne conducă tocmai la acest răspuns. Să facem în continuare o apreciere a acestora.

LIBERUL ARBITRU:
– Independenţă
– Autonomie în luarea deciziilor şi-n acţiune.
– Alegere.
– Controlul asupra întâmplărilor.
– Viitorul este deschis.

PREDESTINAREA:
– Dependenţa de o voinţă exterioară.
– Predestinat de soartă.
– Nici un control asupra întâmplărilor.
– Alegeri făcute în locul tău.
– Viitorul este închis.

Aceste faze schiţează modul în care înţelegem care este miza, deci, tot ce e la liberul arbitru sună atractiv şi nimic nu pare activ la predestinare. Din punct de vedere emoţional perspectiva liberului arbitru are de câştig de cauză.

Dacă noi suntem nişte marionete acţionate de un păpuşar invizibil pe care-l numim DUMNEZEU, soarta sau karma, atunci şi sforile pe care le trage sunt invizibile. Noi nu avem nici o dovadă că alegerile noastre nu sunt libere, în afară de ocazionalele momente ciudate, de gestul celui care a început, dar cei care citesc gândurile n-o să schimbe, în nici un caz comportamentul nostru fundamental.Totuşi este un motiv să pătrundem mai profund, este cuvântul VASANA. În sanscrită VASANA este o cauză de care nu suntem conştienţi, deci, este SOFTWARE -ul sufletului, forţa ce ne conduce să facem ceva, atunci când credem că o facem spontan.

Deci, VASANA este tare neplăcută şi să ne imaginăm un robot ale cărui acţiuni sunt toate dirijate de un soft intern.

Ca urmare, VASANA este predestinarea pe care o percepem ca liber arbitru.Dacă tendinţele inconştiente ar rămâne să lucreze mereu în întuneric, ele nu ar reprezenta nici o problemă, deci, software-ul genetic al omului îl îndrumă să acţioneze, dar omul nu-şi dă seama de acest lucru.

În textul său clasic YOGA SUTRA, înţeleptul PATANJALI ne spune că sunt trei feluri de VASANA., anume:
Cel care dirijează comportamentele plăcute se numeşte VASANA Albă.
Cel care dirijează comportamentele neplăcute se numeşte VASANA
Neagră.
Cel care le combină pe cele anterioare se numeşte VASANA Mixtă.

Obiectivul aspirantului la spiritualitate este să şteargă VASANA, astfel încât să se poată ajunge la claritate. În claritate ştii că nu eşti o păpuşă şi te-ai eliberat de impulsurile inconştiente, ce te păcăleau altă dată, făcându-ne să credem că acţionăm spontan.
Secretul aici este că starea de eliberare nu este liberul arbitru, deoarece, liberul arbitru este opusul predestinării, iar până la urmă în realitatea unică, contrariile trebuie să se contopească în ceva unic.

Liberul arbitru şi predestinarea nu se îmbină astfel, ele se îmbină numai atunci când o ceartă cosmică este rezolvată, odată pentru totdeauna. Iată care este cearta în forma cea mai simplă, anume şi avem două pretenţii de la realitatea supremă:
O pretenţie a lumii fizice, unde întâmplările au cauze şi efecte definite.
Cealaltă pretenţie este a Fiinţei absolute, care nu are nici o cauză.

Deci care dintre ele are dreptate?
Dacă lumea fizică este realitatea supremă, atunci nu avem altă alegere decât să jucăm jocul VASANEI şi nu putem fi un produs finit, deoarece tot timpul va fi ceva ce trebuie reparat, etc.. Lumea fizică mai este numită şi domeniul karmei, care îşi are propria parte cosmică. Karma, după cum ştim înseamnă acţiune, iar întrebările pe care trebuie să le punem despre acţiune sunt: A avut ea un început? O să aibă ea vreodată un sfârşit?
Nu există nici un indiciu că a existat o primă acţiune care a pornit lucrurile şi nici un mod de a spune dacă o ultimă acţiune ar putea opri totul.

Universul este un dat şi în ciuda teoriilor despre Big Bang, posibilitatea existenţei altor Universuri sau chiar a unor Universuri infinite, însemnă că lanţul primelor evenimente s-ar putea extinde la nesfârşit.
Înţelepţii din vechime spuneau că mintea este stăpânită de cauză şi efect, astfel că nu are putere să vadă dincolo de karmă. Gândul pe care-l am acum s-a născut din gândul pe care l-am avut cu o secundă mai devreme şi aşa mai departe. Cu sau fără Big Bang, mintea este prizoniera karmei, pentru singurul lucru pe care poate să-l facă este să gândească.

Înţelepţii susţineau că există o alternativă, adică, mintea poate să şi existe pur şi simplu. Aşa a apărut al doilea petent la tribunal, anume: realitatea supremă ar putea fi Fiinţa însăşi, dar Fiinţa nu acţionează, ca urmare nu poate fi atinsă de karmă. Dacă Fiinţa este realitatea supremă, atunci jocul VASANEI se încheie. În loc să ne facem probleme cu privire la cauză şi efect, putem să spunem pur şi simplu că: nu există cauză şi efect.

Omul care este mulţumit să rămână o marionetă, nu este cu nimic mai diferit decât rebelul care ţipă că trebuie să rămână liber cu orice preţ, deci, amândoi sunt supuşi karmei, părerile lor nu schimbă cu nimic chestiunea.
Atunci când liberul arbitru şi predestinarea se îmbină şi devin simple instrucţiuni în manualul software -ului karmic, deci, ambele sunt instrumente pe care Fiinţa le foloseşte, mai degrabă decât nişte scopuri în sine. Karma se pare că va pierde susţinându-şi caracterul de realitate supremă.

Corpul nostru şi Universul sunt compuse din aceleaşi molecule, oricât de mult am încerca nu pot să cred că un atom de hidrogen este viu înlăuntrul meu, dar moare în clipa când iese din plămânii noştri.
Corpul nostru şi Universul au aceeaşi sursă, ascultă de aceleaşi ritmuri şi pulsează la aceleaşi furtuni de activitate electromagnetică. Corpul nostru nu-şi poate permite să discute în contradictoriu, cu privire la cine a creat Universul. Deci, fiecare celulă ar dispărea în clipa în care ar încerca să se creeze pe sine. Noi suntem o experienţă a tot ceea ce există.

Vibranta activitate subatomică ce ţine Universul în viaţă, este mereu în mişcare, iar fiecare particulă intră şi iese din existenţă de mii de ori pe secundă. În intervalul acesta şi noi intrăm şi ieşim, călătorind de la existenţă la anihilare şi înapoi, de miliarde de ori pe zi.
Universul a inventat ritmul acesta iute ca fulgerul, pentru a se putea opri între timp şi a decide ce să creeze în continuare, deci, acelaşi lucru este valabil şi pentru noi.

Absolut fiecare proces din celule noastre a fost regândit, reanalizat şi reorganizat, iar creaţia se întâmplă în paşi infinitezimali şi rezultatul general este geneza eternă.

În Universul viu nu trebuie să răspundem la nici o întrebare despre cine este CREATORUL. De-a lungul timpului religiile au stabilit un singur DUMNEZEU sau mai mulţi ZEI şi ZEIŢE, o forţă vitală, o minte cosmică, iar în religia actuală a fricii este indicat un joc orb de noroc. Putem alege pe oricine, deoarece lucru este mult mai important pentru geneză suntem noi. Deci, ne putem da seama că suntem punctul în jurul căruia se învârte totul.

Din perspectiva integrităţii, Universul se gândeşte la noi, gândurile sale sunt invizibile dar, într-un final ele se manifestă ca tendinţe şi numite VASANE şi uneori atenţia noastră simte planul mai mare care acţionează, deoarece fiecare viţă are răscruci inevitabile, oportunităţi, miracole şi realizări.

Pentru Univers, aici referindu-ne la inteligenţa universală, care impregnează roiuri de Galaxii, de Găuri negre şi de Praful interstelar şi un gând este un pas în evoluţie, deci, este un act creator.
Pentru a trăi cu adevărat în centul realităţii unice, evoluţia trebuie să devină interesul nostru primordial. Sistemul nostru nervos involuntar este automat şi reglează funcţiile zilnice ale organismului, fără nici o intervenţie din partea noastră.Dacă suntem bolnavi, el va continua să funcţioneze mai puţin normal.

Celălalt sistem nervos este numit cel voluntar, deoarece el are legătură cu dorinţa sau cu voinţa, deci, el ne îndeplineşte dorinţele, fiind singurul său scop şi fără el viaţa s-ar desfăşura la fel ca pentru cineva care se află în comă, lipsit de mişcare, îngheţat într-o moarte trează.

Universul reflectă aceeaşi împărţire. La un anumit nivel forţele naturale nu au nevoie de asistenţă din partea noastră pentru a menţine totul în ordine, pentru a susţine viaţa. Sistemele ecologice se auto echilibrează, deci, plantele şi animalele există în armonie, fără ca să ştie acest lucru.

Dorinţa este incorporată în schema vieţii.
Nu este aşa de incredibil să existe şi o a doua parte a sistemului nervos al Universului, adică, jumătatea care se învârte în jurul dorinţei. Atunci când creierul nostru duce la îndeplinire o dorinţă, atunci tot Universul o îndeplineşte în acelaşi timp. Deci, nu există nici o diferenţă între eu vreau să am un copil şi Universul vrea să aibă un copil.

În acest moment noi evoluăm la unison cu Cosmosul, deci, nu este nici o diferenţă între respiraţia noastră şi respiraţia pădurii tropicale, între curgerea sângelui nostru şi râurile lumii, între oasele noastre şi coastele unui ţărm de mare. Fiecare modificare a ecosistemului ne-a afectat la nivelul genelor noastre. Universul îşi aminteşte de evoluţia sa, lăsând o dovadă scrisă în ADN. Aici este linia noastră de comunicare cu natura ca întreg, nu doar cu mama şi tata.

În acest moment ce se întâmplă în ADN-ul nostru este evoluţia Universului.

Tindem să vedem evoluţia ca pe un marş în linie dreaptă, de la organismele primare la altele superioare. O imagine mai bună ar fi cea a unei bule care se lărgeşte, ca să cuprindă din ce în ce mai mult din potenţialul vieţii. Anume:
– Când accesăm mai multă inteligenţă, evoluăm. Pe de altă parte constrângem mintea să rămână la ceea ce ştiţi deja şi la ceea ce putem prevedea, evoluţia noastră se va încetini.
– Când accesăm mai multă creativitate, evoluăm. Pe de altă parte, dacă folosim soluţii vechi la rezolvarea problemelor noi, evoluţia noastră va încetini.
– Când accesăm mai multă conştienţă, evoluăm. Pe de altă parte dacă ne folosim în continuare doar o fracţiune din conştienţă, evoluţia noastră va încetini.

Universul este interesat de alegerile pe care decidem să le facem, iar dovada covârşitoare este că Universul favorizează evoluţia şi nu stagnarea. În sanscrită, forţa de evoluţie este numită DHARMA, de la un cuvânt care înseamnă a susţine. Fără noi DHARMA ar fi limitată la trei dimensiuni. Universul a vrut să aibă o perspectivă nouă, iar pentru asta a trebuit să creeze creatori ca el însuşi.

Un fizician de renume la un congres ştiinţific a fost întrebat despre nonlocalizare.
El admis că da. Oare non-localizarea nu este acelaşi lucru ca şi omniscienţa? sau Nu exisă nici o distanţă în timp, nici o distanţă în spaţiu, iar comunicarea este instantanee şi fiecare particulă este legată cu celelalte.
Atunci se pune întrebarea: De ce te chinui să schimbi Universul? El a răspuns: Poate Universul a dorit să-şi ia o vacanţă.
Singurul lucru pe care nu-l poate experimenta Universul este să se depărteze de Sine, deci, într-un sens noi suntem vacanţa lui.

Problema cu dilemele de genul liberului arbitru şi predestinarea este că ele nu ne lasă suficient timp să ne jucăm, deoarece acesta este un Univers al recreaţie. El ne dă mâncare,aer, apă şi o grămadă de locuri pe care le exploatăm. Toate acesta vin din partea automată a inteligenţei cosmice şi continuă pe cont propriu, dar partea ce vrea să se joace este conectă la evoluţie, iar DHARMA este modul ei de a ne spune cum funcţionează jocul.

Privind cu atenţie răscrucile din viaţa noastră, vom vedea cât de mult dăm atenţie jocului evoluţiei.
Ce însemnă a fi în DHARMA:
– Eram pregătiţi să mergem înainte, deci, experienţa vechii noastre realităţi era uzată şi gata de schimbare.
– Eram pregătiţi să fim atenţi, deci, când s-a ivit ocazia am observat-o şi am făcut saltul necesar.
– Mediul înconjurător ne-a sprijinit, deci, când am înaintat, întâmplările s-au aşezat la locul lor, astfel încât să nu ieşim de pe cale.
– Ne-am simţit mai cuprinzători şi mai liberi, în noul nostru loc.
– Suntem o persoană nouă, aşa trebuie să ne vedem în DHARMA.
Acestea sunt o suită de circumstanţe, interioare şi exterioare, laolaltă sunt ceea ce oferă DHARMA.

Atunci când sistemul de rezervă al VASANEI, care ne face să înaintăm, prin repetarea tendinţelor înrădăcinate în noi, încă din trecut, iar când suntem blocaţi şi nu putem progresa, de obicei sunt unele circumstanţe pe care le vom prezenta:

1. Nu suntem gata să ne mişcăm. Experienţa unei vechi realităţi încă ne mai fascinează şi ne mai bucurăm de modul nostru obişnuit de viaţă, iar dacă asta conţine mai multă durere decât bucure, înseamnă că suntem dependenţi de durere, dintr-un motiv care încă nu s-a stabilit.

2. Nu suntem atenţi. Mintea ne este distrasă şi acest lucru este adevărat, mai ales atunci când sunt prea mulţi stimuli exteriori. Dacă suntem atenţi în interior, nu vom reuşi să surprindem sugestiile şi indicaţiile care ni se trimit din realitatea unică.

3. Mediul înconjurător nu ne sprijină. Atunci când încercăm să înaintăm, circumstanţele ne împing înapoi şi felul acesta de a pune beţe în roate arată că există ceva de învăţat sau că încă nu este momentul potrivit. Deci, se poate spune că la un nivel mai profund să nu ne vedem înaintând, iar dorinţa noastră conştientă de înaintare este în conflict, având îndoieli şi nesiguranţe mai profunde.

4. Ne simţim ameninţaţi de deschiderea pe care ar trebui să o avem şi preferăm siguranţa unei imagini limitate. Cea mai mare protecţie pe care o poate cere cineva,vine de la evoluţie ce ne rezolvă problemele, prin extindere şi înaintare, da trebuiesă avem pe deplin această cunoaştere, căci, dacă este vreo părticică din noi ce rămâne în urmă şi suntem crispaţi, de obicei acest lucru este suficient să ne blocheze înaintarea.

5. Ne vedem mereu ca vechea persoană care s-a adaptat la o situaţie veche, deşi, aceasta este o alegere inconştientă. Noi ne identificăm cu trecutul nostru şi încercăm să folosim percepţii vechi pentru a înţelege ce se întâmplă. Deoarece percepţia este totul, dacă ne vedem prea slabi, limitaţi , nevrednici sau fără voinţă,vom bloca orice pas de înaintare.

Ideea principală este că DHARMA are nevoie de colaborarea noastră, căci forţa de susţinere este înăuntrul nostru, în aceeaşi măsură în care este şi în afara, în Univers sau în tărâmul sufletului.
Singurul mod şi cel mai bun de a te alinia cu DHARMA este să presupui că aceasta ne ascultă şi să-i facem loc Universului să ne răspundă. Începeţi o relaţie cu el ca şi cum ar fi cu o altă persoană. Pentru aceia dintre noi care am învăţat că viaţa este o treabă serioasă, cu doar câteva pauze în care să te joci, DHARMA îi aşteaptă să revină din nebunie.

Propunem un exerciţiu în acest sens, al DHARMEI.
Ne propunem să scăpăm de legăturile cauzei şi efectului. Universul este viu şi plin de subiectivitate, iar cauza şi efectul sunt doar mecanisme ce le foloseşte pentru a îndeplini ceea ce vrea să facă şi ce vrea să facă Universul este să trăiască şi să respire prin noi.
Pentru a afla că acest lucru este adevărat, trebuie să ne raportăm la Univers ca şi cum ar fi viu. În acest sens începând de azi adoptaţi următoarele obiceiuri:
– Vorbim cu Universul.
– Să-i ascultăm răspunsul.
– Să cerem o relaţie apropiată cu natura.
– Să vedem viaţă în toate.
– Să ne purtăm ca un copil al Universului.
Primul pas , să vorbim cu Universul, este cel mai important. Când spunem că putem vorbi cu Universul, spunem că ne putem conecta la el. La un anumit nivel profund, existenţa noastră se împleteşte cu Universul, nu din întâmplare, ci din intenţie. Să ne purtăm ca un copil al Universului, nu este o prefăcătorie cosmică. La un nivel al câmpului noi existăm peste tot în spaţiu şi timp, care este un fapt ştiinţific pe care-l ducem un pas mai departe, spunând că acest moment din spaţiu şi timp are un scop special în lumea noastră. Acum, este lumea noastră şi reacţionând la ea în acest fel vom începe să observăm că şi ea ne răspunde,astfel:
– În unele zile totul merge bine.
– În unele zile totul merge prost.
– În anumite momente ne simţim absorbiţi în ritmul naturii.
– În anumite momente ne simţim ca şi cum am dispărea în cer sau în ocean.
– Uneori ştim că am fost aici din totdeauna.
Acestea sunt unele exemple generale, dar putem fi atenţi la momentele care par să fie menite special nouă. Oare de ce anumite momente par să fie pline de magie unică?
Pentru a simţi acest lucru, trebuie să ne acordăm la acest sentiment.
Îmbinarea propriului Sine cu ceva mai vast decât Sinele nostru, înseamnă o îmbinare a două subiectivităţi, anume: ea a fost numită relaţia dintre eu şi tu sau senzaţia de a fi ca o undă pe oceanul infinit al Fiinţei.
Să nu ne lăsăm distraşi de denumiri şi concepte.
Fiindcă nu este un mod anume în care se poate intra în relaţie cu Universul, deci, fiecare o face în propriu său mod.
Să ne lăsăm pătrunşi de fiorul anticipării şi aflăm acest mod de legătură propriu cu Universul.
Dr. DEEPAK CHOPRA
loading...

1 comment for “Universul gândeşte prin noi

  1. Paula Pricopie
    06/08/2015 at 19:25

    Este incurajator; deci, se poate!Nu cred, totusi, ca suntem pregatiti. Sa ne purtam, sa ne simtim ca si cum am fi “copilul Universului”, sa avem o relatie directa, sincera cu acesta, sa crezi ca tu insuti esti o scanteie in acest Infinit….mi se pare coplesitor dar si datator de speranta. Asta inseamna ca suntem vesnici? Minunat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *