Angina pectorala

380293_435532133132274_190376257_nCuvantul angină vine de la verbul din latină ANGO, care inseamnă a strange, a sufoca, iar cuvantul angor inseamnă opresiune, angoasă. Angina pectorală este o durere foarte puternică in zona inimii (centrul de energie al iubirii). Această lipsă temporară de oxigen, la nivelul muşchilor inimii, determină o mulţime de consecinţe: insuficienţa debitului sanguin in această zonă, intervenţia chirurgicală etc. Inima simbolizează motorul sistemului meu. Angina este o angoasă a inimii . Atunci cand ofer prea multă iubire, cu o atitudine de ataşament, este posibil ca inima să obosească din cauza acestei concentrări şi să nu mai simtă destulă bucurie de a trăi in aceste situaţii (din cauza acestui fapt, se diminuează debitul de sange). Dacă am o astfel de angină, este posibil, ” să pun prea mult la inimă” viaţa şi lucrurile pe care le fac, să mă consum prea mult. Atat neliniştile cat şi bucuriile mele sunt exagerate: mă-enervez şi mă simt rănit foarte uşor, sunt nemulţumit, mă simt trist sau iritat faţă de o anumită situaţie, care, totuşi nu este chiar atat de gravă cum cred eu. Am impresia că sunt asaltat, atacat. Este ca şi cum in inima mea ar fi un război. Cine este persoana pe care vreau să o strang puternic in braţe şi căreia refuz să ii dau drumul ? Atenţia mea este centrată tot timpul pe acea persoană sau pe cea situaţie. Vreau să fim „uniţi pentru totdeauna”, dar acest lucru este imposibil.
In loc să mă detaşez şi să mă las purtat de curentul vieţii, vreau să controlez totul, vreau să păstrez totul. Este o sarcină grea pentru mine şi am o incertitudine cu privire la direcţia in care trebuie să merg. Sentimentul de gol sau de pierdere atunci cand, mă abandonez, imi poate starni frica. Este foarte dureros dacă păstrez totul in mine, dacă imi ascund emoţiile in interior. Este posibil să primesc un prim semnal din partea corpului meu, după aceste stări: spasme şi o durere ascuţită la inimă.Inima lansează un semnal de alarmă pentru ca eu să-mi conştientizez sentimentele şi faptul că, intr-un anumit fel, sunt pe cale să mă distrug, prin gandurile negative, punandu-mi in pericol armonia interioară şi avand o energie proastă. in acelaşi timp şi bucuriile mari pot provoca o criză de angină, deoarece in astfel de moment, centrul de energie al iubirii (inimia) se deschide mult şi poate activa suferinţe din trecut şi astfel să provoace criza. Poate fac lucrurile din obligaţie şi fără bucurie sau plăcere. Astfel, bucuria nu mai circulă. Este ca şi cum mi-aş concentra atenţia pe ceilalţi (pe fericirea lor şi nefericirea lor) in loc să mă preocupe mai mult fericirea mea. Ego-ul meu este atat de activ incat s-a separat de restul fiinţei mele, ceea ce determină un blocaj pe plan emoţional. imi creşte respectul faţă de mine, prin faptul că mă preocup mai mult de ceilalţi, aproape toată atenţia mea este concentrată pe ei. Este principiul iudeo-creştin, al dăruirii din sacrificiu.
„Dăruiţi celorlalţi!” Astfel, devin vulnerabil şi imi manifest frica de a fi deschis faţă de ceilalţi. „Nu mai mai atinge nimic, dar incep să am dureri”. Am spasme, inţepături la inimă, extremităţile (mainile şi picioarele) reci. Corpul meu mă avertizează foarte serios că există ceva ce nu merge bine (este un avertisment mai uşor de recunoscut pe plan metafizic decat pe cel fizic). Poate, inconştient, vreau să părăsesc „viaţa de pe pămant”, deoarece mă simt sufocat de grijile mele şi nu ştiu cum să rezolv
situaţia, dar incă nu a venit momentul! Mă simt zdrobit, oprimat şi nu mai vreau să fac niciun efort. Oare de ce imi este frică, de fapt ? Este important de observat faptul că, deoarece angina se manifestă printr-o restricţie a vaselor sanguine, trebuie să mă intreb dacă eu limitez iubirea oferită de ceilalţi ? Pot accepta uşor ajutorul care mi se oferă ? Merit tot ceea ce mi se oferă ? Am tendinţa de a controla ceea ce mi se oferă, neştiind cum aş reacţiona la prea multă iubire şi afecţiune ?
Am tendinţa de a da imediat inapoi ceea ce primesc, neştiind să accept cu inima darurile primite. Este posibil să am impresia că mi se cere prea mult şi că trebuie să rezolv problemele tuturor. Din această cauză am o atitudine de dispreţ. Totuşi, toate aceste situaţii pot proveni din atitudinea mea faţă de mine insumi: pot fi o persoană competitivă, imi concentrez toată energia pe mine, cer foarte mult de la mine şi las la o parte toate dificultăţile afective pe care le am. Inima mea suferă pentru că nu imi exprim emoţiile.Conştientizez faptul că viaţa este un schimb continuu. Dau atat cat primesc, la fel ca şi contracţia şi dilatarea vaselor de sange, altfel voi avea un dezechilibru şi atenţia mea trebuie să se concentreze pe echilibrul acesta necesar unei vieţi sănătoase. Este un proces fundamental in experienţa umană, deoarece sunt o fiinţă divină, care trebuie să se exprime in echilibru.
Conştientizarea pe care o am de făcut este aceasta: accept să nu mai iau totul in serios şi să fiu mai deschis ! Este uşor, deoarece nu vreau să mor, ci vreau să trăiesc, să fiu deschis spre iubire şi să nu mai lupt pentru putere. Imi concentrez atenţia pe părţile frumoase ale vieţii. Invăţ să mă iubesc aşa cum sunt: astfel energia mea vitală va creşte. Aceştia sunt primii paşi spre o vindecare serioasă a acestei boli.
Exprim ceea ce trăiesc şi invăţ să mă accept aşa cum sunt. Am grijă de mine, deoarece fericirea mea depinde doar de mine. Trec de la ură şi de Ia ruşine, la iubire.Un ultim lucru de realizat este să observ expresiile legate de inimă, precum: „o inimă de piatră, o inimă dură, cineva care nu are inimă, lipsit de inimă etc”. Fiecare dintre aceste expresii imi atrage atenţia că se intamplă ceva important pentru mine…

Jacques Martel 

Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă. Ni se pare de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.
Nicolae Steinhardt – Daruind vei dobandi

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *