Bronsita

Loading...

1069215_509499882455477_1890842597_nBronşita (ită=furie) se caracterizează prin inflamaţia mucoasei bronhiilor, conductele care merg de la trahee până la plămâni. Este o boală legată direct de respiraţie şi de acţiunea de a lua aer şi viaţă (inspiraţia) cu dorinţa de a elimina apoi, temporar, aerul, cu detaşare (expiraţia). Inflamaţia indică faptul că trăiesc o furie sau o frustrare cu
privire la emoţiile refulate, la cuvintele de care am nevoie pentru a exprima şi a lăsa să iasă afară o situaţie sufocantă, în care mă simt blocat, un conflict plin de agresivitate şi de critici (o tulburare în familie, certuri etc.) Poate fi vorba despre atmosfera tensionată, plină de certuri şi minciuni, din familie. Simt că libertatea mea este distrusă. Nu mai pot respira. Nu mai am încredere în ceilalţi. Vreau să fiu lângă oamenii pe care îi iubesc, dar în acelaşi timp mă sufoc, ceea ce îmi provoacă o disperare interioară. Dacă acel conflict implică certuri şi înfruntări foarte intense, este posibil chiar să ajung să am un cancer de bronhii, forma obişnuită a cancerului de plămâni. Există o tulburare interioară, o perturbare care mă împiedică să îmi manifest fiinţa adevărată, să îmi respect drepturile. Incerc să comunic cu cei apropiaţi, dar nu îmi găsesc liniştea interioară. Mă simt de parcă viaţa mă face să trăiesc rupt de cineva, de obicei, este vorba despre mama mea. Situaţia din familia mea este prea grea. Simt o descurajare faţă de viaţă şi nu mai lupt pentru a merge mai departe. Mi-am pierdut bucuria de trăi şi simt o slăbiciune şi o insatisfacţie interioară, vreau să fiu independent, dar trăiesc o mare nesiguranţă. Care sunt limitele mele ? Situaţia mea este de nesuportat: sentimentul meu de neputinţă, suferinţa mea interioară mă fac să mă opun pulsiunilor inimii.  Tusea indică faptul că vreau să mă eliberez şi resping ceva sau pe cineva care mă deranjează şi mă înfurie. Dacă sunt copil, pot simţi o nesiguranţă şi o angoasă legate de ceea ce se întâmplă în familie. Resimt puternic supărarea părinţilor mei, furia lor reprimată şi am impresia că trebuie să suport toate aceste lucruri, fiind prea mic pentru a mă detaşa de ceea ce se întâmplă. Mă simt sub influenţa părinţilor mei, trăiesc într-o închisoare emoţională. Dacă nu vreau să fac o bronşită acută, va trebui să îmi schimb atitudinea. M-am născut într-o familie în care, fiecare membru a trăit aceleaşi experienţe ca mine. Părinţii mei, fraţii şi surorile mele au de învăţat şi ei aceeaşi lecţie.
Accept să văd bucuria şi iubirea în fiecare experienţă din viaţa mea. Accept faptul că fericirea mea este responsabilitatea mea şi încetez să mai cred că ceilalţi sunt cei care mă fac fericit. Dacă iau propriile decizii şi respire prin propriile mijloace, am făcut primii paşi spre mai multă libertate.

Jacques Martel

Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă. Ni se pare de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.
Nicolae Steinhardt – Daruind vei dobandi

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *