A nu te trăda pe tine însuţi

Loading...

11846587_1696880143865638_5915616289644220597_nAtunci când oamenii intră într-o relaţie, există o tendinţă de „a i se lăsa pradă”, aşa cum face un animal atunci când este prins de un altul. Acesta este un fel de „falsă capitulare”, un mod de a ceda altuia puterea ta. Aceasta pune bazele unei agresiuni viitoare.

Vă îndemn să intraţi într-o relaţie cu încetul şi pe deplin conştienţi, ca să nu renunţaţi complet la voi înşivă. Dorinţa de a-i face plăcere celuilalt, de a fi plăcut şi acceptat, de a fi iubit şi adorat, depăşeşte foarte repede graniţele şi devine trădare de sine. Trebuie să vă daţi seama că relaţiile pot crea dependenţă. Ele vă pot oferi ocazia de a scăpa de voi înşivă, de a evita să vă simţiţi sentimentele.

Dacă sunteţi nefericiţi în viaţă, o relaţie poate oferi o scăpare temporară de griji – dar, mai devreme sau mai târziu, problemele voastre revin. Şi ele vor fi exacerbate prin pretenţiile şi aşteptările emise de partenerul vostru. Atunci când programele ascunse ale ego-ului ies la suprafaţă, amândoi vă simţiţi dezamăgiţi, ba chiar trădaţi. Starea emoţională a unei noi relaţii promite mai mult decât poate da vreodată. Dacă trăiţi experienţa lui „a te îndrăgosti”, să fiţi siguri că puteţi trăi şi experienţa lui „a te des-îndrăgosti”.

Insăşi expresia „a-ţi cădea cu tronc” ar trebui să vă spună că a-ceastă experienţă se referă la trădare de sine. In ce alt domeniu al vieţii ar fi cineva de acord „să cadă” şi să considere asta ca pe ceva minunat? întreaga tradiţie romantică sugerează că acest lucru este o formă de trădare de sine acceptată pe plan social – şi aproape instituţionalizată.

Exact aşa cum copilul construieşte un sine fals pentru a face faţă pretenţiilor şi aşteptărilor lipsite de raţiune, impuse încă de timpuriu, tot aşa şi adultul creează o „falsă capitulare” în faţa unei persoane iubite, pentru a uşura durerea izolării personale şi sociale. Motivul pentru care această capitulare e falsă este că ea nu face faţă la apariţia violentă a părţii întunecate. De îndată ce într-o relaţie apar fricile neasimilate, subcon-ştiente, sentimentul de „îndrăgostire” dispare repede.

Dacă aceasta ar fi o adevărată capitulare – o unire sacră a doi oameni dedicaţi propriei evoluţii spirituale, cât şi evoluţiei celuilalt – partea întunecată ar fi acceptată şi îmbrăţişată în lumina abnegaţiei comune faţă de adevăr, autenticitate şi conştientă.
Intr-o adevărată capitulare şi acceptare, nu-ţi alegi partenerul numai pentru că el sau ea te face „să te simţi bine”. Partenerul este ales deoarece – pe lângă starea de bine – există o viziune împărtăşită şi o hotărâre comună de a evolua. Se creează un context, un mediu vindecător, în care sinele este şi îngrijit şi provocat spre evoluţie. Acesta este un parteneriat conştient.
El are tendinţa de a fi opusul lui „a te îndrăgosti” – deoarece nu înseamnă trădare de sine. Mai degrabă, este o hotărâre fermă de a fi prezent în tine însuţi şi alături de cealaltă persoană, prin suişurile şi coborâşurile experienţei.

Majoritatea relaţiilor se desfac de îndată ce apar necazurile. Promisiunea „a fi împreună la bine şi la rău” este, pentru majoritatea oamenilor, o chestie absurdă – pentru că mulţi merg la altar fără să-şi fi acordat timpul suficient pentru a se cunoaşte. Acesta este motivul pentru care ar trebui descurajate căsătoriile formale. Căsătoriile ar trebui să se încheie numai după ce cuplurile au locuit împreună cel puţin trei ani.
Majoritatea relaţiilor nu supravieţuiesc acestei perioade de trei ani de explorare reciprocă. De fapt, multe relaţii nu supravieţuiesc nici perioadei de „îndrăgostire”. Asta, deoarece, pentru majoritatea oamenilor, relaţiile reprezintă o formă de dependenţă. In esenţă, ele sunt o formă de abuz pornit din dorinţa reciprocă de „a se simţi bine” şi de a evita durerea, fragmentarea şi izolarea sinelui.

Oricât de mult s-ar strădui, nici un cuplu nu poate evita partea întunecată a experienţei. Starea de cuplu nu reprezintă niciodată un panaceu pentru rănile şi traumele psihicului individual. In cel mai bun caz, ea este o încăpere pentru incubaţie. In cel mai rău caz, ea este o succesiune de explozii – întrucât toate „vinile” noastre subterane sunt scoase la lumină, din cauza delictelor şi violenţelor reciproce.
Oricât ar fi de greu de crezut, în majoritatea relaţiilor siguranţa emoţională nu este de găsit. Aceasta, deoarece majoritatea relaţiilor creează dependenţă şi sunt temporare. Ele se sfârşesc în neîncredere reciprocă şi/sau în părăsire. Dar atunci când ne îndrăgostim, ne aşteptăm ca celălalt să ne ofere nu numai siguranţă, ci şi stare permanentă de bine. Dacă ar exista un scenariu în viaţă, acesta ar trebui să fie! Ce mod mai bun de a vă pedepsi pe voi înşivă poate exista, decât să intraţi într-o relaţie distructivă, după ce de abia aţi ieşit din alta?!

Desigur, întrebarea se pune cum să evităm acest scenariu de a ne „în-drăgosti” şi de a ne trăda pe noi înşine? Răspunsul este nu să refuzăm de a ne în-drăgosti sau să căutăm să ne izolăm – ci să ne „îndrăgostim” în mod conştient, sau, pur şi simplu, „să fim” îndrăgostiţi.
A fi îndrăgostit înseamnă a fi prezent alături de cealaltă persoană prin suişurile şi coborâşurile experienţei , înseamnă a observa atracţia. A observa judecăţile care se ivesc. A observa dorinţa de a face plăcere sau de a fi îngrijit. A vedea când suntem acceptaţi necondiţionat şi când simţim condiţii ce sunt impuse asupra darului acceptării şi iubirii.
Inseamnă a intra în acea relaţie cu ochii deschişi, văzând tot ceea ce oferă ea. Inseamnă a nu vedea selectiv. A nu vedea numai ceea ce vrem să credem. Inseamnă a-i spune celeilalte persoane adevărul despre ceea ce simţi, încă de la bun început. Nu numai a împărtăşi admiraţia şi aprobarea reciprocă, ci şi fricile şi judecăţile. Inseamnă a nu ascunde adevărul, unul faţă de celălalt.
Dacă poţi să ţii ochii deschişi, pe măsură ce explorezi atracţia pe care o simţi faţă de celălalt, eviţi sindromul „falsei capitulări”. Rămânând treaz de-a lungul întregului proces, poţi evita durerea şi dezamăgirea de a te trezi după o lună sau după un an şi a descoperi că totul a fost numai un vis.
Totul se reduce la o singură întrebare: „Cât de onest vrei să fii?”

Vrei să fii conştient de sentimentele tale şi să-ţi spui ţie însuţi adevărul? Vrei să fii conştient de sentimentele tale şi să spui partenerului tău adevărul? Vrei să trăieşti pe deplin sau să te trădezi pe tine însuţi? Dacă-ţi răspunzi cu sinceritate, vei şti în mod clar unde te afli în cadrul relaţiei.
De îndată ce ai ceva de ascuns, în psihicul tău va acţiona înşelătoria . Are prea puţină importanţă că este lucrarea sinelui fals sau a falsei capitulări. Lipseşte o parte din tine. Unde a plecat? Şi cine eşti tu fără ea?

Toate măştile trebuie smulse, dacă vrem să stăm faţă în faţă cu noi înşine şi unul cu celălalt. Până atunci, nu e altceva decât un carnaval, un ritual al unui dans făcut în public, al cărui înţeles a fost uitat.
Aminteşte-ţi, fratele meu şi sora mea. Eu văd cine eşti. Eu văd faţa din spatele măştii. Nu te mai ascunde de mine. Nu te mai trăda pe tine însuţi. Incetează de a mai căuta plăceri şi de a evita durerea. Stai drept în tine însuţi. Fă-te vizibil. Fii vulnerabil. Spune adevărul. Asta îţi cer.
Paul Ferrini

A fi bogat înseamnă a dărui, a nu dărui nimic înseamnă a fi sărac. A iubi înseamnă a trăi, a nu iubi nimic înseamnă a fi mort. A fi fericit înseamnă a te devota, a nu exista decât pentru tine înseamnă a te refuza pe tine însuţi şi a te sechestra în infern. – Eliphas Levi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *