Sclavia iubirii

12376380_964743630246483_4973817882562264260_n„Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, dator esti sa taci […] Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte – asta fiind rasplata fidelitatii tale – si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva. Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.”
Antoine de Saint-Exupery

Frica nimeni nu mă iubeşte atrage, pentru cel care o are, suferinţe menite să-i demonstreze că nu este iubit.
Cum altfel ar putea să simtă că nu este iubit?
Frica nimeni nu mă iubeşte îl face pe om să cerşească umil iubirea, indiferent a cui şi indiferent cum. El se supune celor mai necruţătoare înjosiri. Istoria este plină de cazuri de înjosire a femeii. Feministele contemporane au hotărât să se răzbune. Greşeala aparţine ambelor părţi. Indiferent de sex, starea de umilinţă rămâne o stare de negativitate.
Eliberarea de ea îl va elibera pe om de umilinţă.
Oamenii buni şi inimoşi se umilesc în faţa partenerului lor de viaţă, a copiilor, prietenilor, rudelor. Din nevoia uriaşă de a face bine, ei devin slugi, sclavi, servili .
Aflat într-o astfel de situaţie, un om cu simţul propriei demnităţi se va mira şi va încerca să o oprească pe sluga care se tot umileşte. Ar putea să facă un gest de dezaprobare, dar iritarea provocată de acest gen de servilism rămâne.
În acelaşi timp, sclavul iubirii va cădea în disperare şi îl va învinui pe celălalt că nu are nevoie de iubirea lui, fiindcă nu i-o acceptă. În cazul lui va apărea un amalgam de gânduri, va descoperi că este urât, că este slab, că nu e demn de a fi un partener, că e bătrân, prost şi alte o mie de gânduri care îi umilesc demnitaţea. Va încerca din toate puterile să se îndrepte, va începe să-şi ofere cu înflăcărare serviciile şi nu va vedea că celălalt a luat o poziţie de apărare – cine are nevoie de un astfel de bine? Urmează reproşurile sclavului ale cărui eforturi, după părerea lui, nu au dat roade.
Femeile îşi manifestă nefericirea într-un mod aparte, întrucât femeia iubeşte cu urechile şi ea vrea să audă că este apreciată. Bărbaţii iubesc mai mult cu ochii şi de aceea ajung mai târziu la punctul critic al stresului lor.
Femeia modernă acordă o importanţă foarte mare aspectului său exterior, ea satisface nevoia bărbatului de iubire cu o iubire la nivel fizic şi abia la bătrâneţe bărbaţii recunosc că au fost amăgiţi. Bărbatul modern îşi provoacă el singur această amăgire preamărind iubirea fizică. Cu cât este mai intensă dorinţa lui de a părea un intelectual, cu atât există mai multă spoială exterioară şi mai puţină omenie, disimulată şi ea, sexualitatea fiind o parte integrantă.
Un om natural, adevărat nu are nevoie de sexologie. Doar intelectualul simte nevoia să rumege artificial această înţelepciune naturală. Din păcate, înlocuitorul este totdeauna frumos pe dinafară, dar este lipsit de viaţă.
Frica nimeni nu mă iubeşte îl împiedică pe om să ofere adevărata iubire şi să primească adevărata iubire. Până când ambele părţi nu vor înţelege acest lucru, relaţiile sexuale
vor rămâne lipsite de spiritualitate.
Luule Viilma

Nu există ceva mai trist şi mai surprinzător decât faptul de a fi aflat şi de a constata încă o dată, în prezent, că porunca lui Cristos „iubiţi-vă unii pe alţii” este şi acum tot Poruncă Nouă.Monseniorul Vladimir Ghika

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *