Nu există nimeni de schimbat în afara sinelui

Loading...

1531804_936620309743430_8644843533395350305_nDeoarece conştienţa este singura realitate, trebuie să-mi asum că sunt deja ceea ce doresc să fiu. Dacă nu cred că deja sunt ceea ce vreau să fiu, atunci rămân aşa cum sunt şi mor în această limitare.
Omul mereu caută vreo proptea pe care să se sprijine. Mereu caută vreo scuză pentru a justifica eşecul. Această revelaţie nu-i mai dă omului nicio scuză pentru eşec. Conceptul său despre sine este cauza tuturor împrejurărilor din viaţa sa. Toate schimbările trebuie să vină mai întâi dinlăuntrul lui; şi dacă nu se schimbă în afară, este numai din cauză că nu s-a schimbat în interior. Dar omului nu-i place să creadă că el e singurul responsabil de condiţiile vieţii sale.
S-ar putea să nu-mi placă ce tocmai am auzit, că trebuie să mă întorc la propria mea conştienţă ca spre singura realitate, singura fundaţie pe baza căreia toate fenomenele pot fi explicate. Era mai uşor să trăiesc pe când puteam da vina pe alţii. Era mult mai uşor să trăiesc atunci când puteam da vina pe societate pentru neajunsurile mele sau să arăt cu degetul peste mări şi să dau vina pe altă naţiune. Era mai uşor să trăiesc pe când puteam da vina pe vreme pentru felul în care mă simt.
Dar să-mi spui că eu sunt cauza tuturor celor care mi se întâmplă mie, că îmi modelez pururi lumea în armonie cu firea mea lăuntrică… asta e mai mult decât e dispus omul să accepte. Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, la cine mă voi duce? Dacă acestea sunt cuvintele vieţii celei veşnice, trebuie să mă întorc asupra lor, chiar dacă ele par greu de digerat. Când omul înţelege asta, el ştie că opinia publică nu contează, căci oamenii îi spun numai cine este. Purtarea oamenilor îmi spune mereu cine m-am conceput eu să fiu.

Până acum, am crezut că îi pot schimba pe ceilalţi prin efort. Acum ştiu că nu pot schimba pe alţii până ce nu mă schimb pe mine. Pentru a schimba pe altul în lumea mea, trebuie mai întâi să schimb conceptul meu despre acel altul; şi pentru a o face cel mai bine, îmi schimb conceptul de sine. Căci conceptul pe care-l aveam despre sine era cel care mă făcea să-i văd pe alţii aşa cum îi vedeam.
De aveam un concept nobil, demn despre mine, n-aş fi putut să văd ceva neplăcut în alţii.
În loc de a încerca să schimb pe alţii prin argument sau forţă, mai bine mă înalţ în conştienţă la un nivel superior şi îi voi schimba automat pe alţii schimbându-mă pe mine.
„Nu există nimeni de schimbat în afara sinelui”; acel sine este pur şi simplu conştiinţa ta, conştienţa ta, iar lumea în care trăieşte aceasta este determinată de conceptul pe care îl menţii despre sine. Spre conştienţă trebuie să ne întoarcem ca spre singura realitate.

Nu există realitate în lume alta decât conştienţa ta. Deşi acum ai putea părea a fi ceva ce nu vrei să fii, tot ce trebuie să faci pentru a o schimba, şi pentru a dovedi schimbarea prin împrejurări din lumea ta, este să îţi asumi tăcut că eşti ceea ce acum vrei să fii, şi într-un fel pe care nu îl ştii, vei deveni aceea.
Nu există altă cale de a schimba această lume. „Eu sunt calea”.
EU SUNT-ul meu, conştienţa mea este calea prin care îmi schimb lumea. Cum îmi schimb conceptul de sine, îmi schimb lumea. Când bărbaţii şi femeile ne ajută sau ne întârzie, ei joacă numai rolul pe care noi, prin conceptul nostru de sine, l-am scris pentru ei, iar ei îl joacă automat. Ei trebuie să joace actele pe care le joacă fiindcă noi suntem ceea ce suntem.
Vei schimba lumea numai când devii întruparea a ceea ce vrei ca lumea să fie. Ai un singur dar pe lumea asta care e cu adevărat al tău de dat şi acela eşti tu însuţi. Până ce tu însuţi nu eşti ceea ce vrei ca lumea să fie, nu vei vedea aceea în această lume. „Căci dacă nu credeţi că Eu sunt [El], veţi muri în păcatele voastre.” Ioan 8:24

Pot da numai ceea ce sunt, nu am alt dar de oferit. Dacă vreau ca lumea să fie perfectă, şi cine nu vrea, am eşuat numai pentru că nu am ştiut că nu aş putea-o vedea vreodată perfectă până ce nu devin eu însumi perfect. Dacă eu nu sunt perfect, nu pot vedea perfecţiunea, dar în ziua în care voi deveni, îmi înfrumuseţez lumea, căci o văd prin proprii mei ochi. „Toate sunt curate pentru cei curaţi”, Tit 1:15.

Orice lărgire a conceptului nostru de Sine implică o oarecare dureroasă separare de adânc-înrădăcinatele concepţii ereditare. Ligamentele ce ne ţin în pântecul limitărilor convenţionale sunt puternice. Tot ce ai crezut până atunci… nu mai crezi. Acum ştii că nu există putere în afara conştienţei tale. Aşadar nu te poţi întoarce la nimeni în afara sinelui tău. Nu ai urechi pentru sugestia că altceva are putere în sine. Cunoşti că singura realitate este Dumnezeu, iar Dumnezeu este propria ta conştienţă. Nu există alt Dumnezeu.

Experienţele mele mistice m-au convins că nu e altă cale de a aduce la viaţă perfecţiunea exterioară pe care o căutăm decât prin transformarea noastră.
De îndată ce ne reuşim transformarea, lumea se va topi magic în faţa ochilor noştri şi se va remodela în armonie cu ceea ce transformarea noastră afirmă.
Ne făurim lumea care ne înconjoară prin intensitatea imaginaţiei şi sentimentelor noastre, şi ne iluminăm sau întunecăm vieţile prin conceptele pe care le păstrăm despre noi. Nimic nu ne e mai important decât concepţia despre noi, şi cu atât mai adevărat este acest lucru atunci când ne referim la conceptul nostru despre Cel ascuns, adânc, în noi.
Cei care ne ajută ori îngreunează, fie că ştiu fie că nu, sunt servitori ai legii care făureşte împrejurările exterioare în armonie cu natura noastră interioară. Este concepţia noastră despre noi înşine cea care ne eliberează sau constrânge, deşi ea poate folosi mijloace materiale pentru a-şi atinge scopul.
A încerca să schimbăm lumea înainte de a ne schimba conceptul despre noi înşine înseamnă a lupta împotriva firii lucrurilor. Nu poate fi vreo schimbare exterioară până ce nu e o schimbare interioară.
Precum înăuntru, aşa şi afară.
Nu propovăduiesc indiferenţă filosofică atunci când sugerez că ar trebui să ne imaginăm ca deja fiind ceea ce vrem să fim, trăind mai degrabă într-o atmosferă mentală a măreţiei, decât să folosim mijloace şi argumente fizice pentru a produce schimbarea dorită.
Tot ce facem, neînsoţit de schimbarea de conştienţă, e numai reajustare inutilă a suprafeţei.
Oricât ne trudim ori luptăm, nu putem primi mai mult decât presupunerile noastre subconştiente afirmă. A protesta împotriva a orice ni se întâmplă înseamnă a protesta împotriva legii fiinţei noastre şi a conducerii noastre asupra propriului destin.
Împrejurările vieţii mele sunt prea strâns legate de concepţia mea de Sine pentru a nu fi lansate de propriul meu spirit din vreo magazie dimensional mai mare a fiinţei mele.
Dacă e suferinţă pentru mine în aceste întâmplări, trebuie să scotocesc în mine după cauză, fiindcă sunt împins încoace şi încolo şi făcut să trăiesc într-o lume armonizată propriului meu concept de sine.

„Câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, la acestea să vă fie gândul”. [Filipeni 4:8]
Nu există nimic de schimbat în afara conceptului de sine. De îndată ce reuşim în transformarea sinelui, lumea noastră se va dizolva şi remodela în armonie cu ceea ce afirmă schimbarea noastră.
Eu, prin coborâre în conştienţă, am provocat imperfecţiunea pe care o văd. În economia divină, nimic nu se pierde. Nu putem pierde nimic decât prin coborâre în conştienţă din sfera unde lucrul îşi are viaţa sa firească.”

Neville Goddard.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *