Ce este dragostea?

Loading...

Ce este dragostea?…N-ar trebui să punem această întrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toată lumea ar trebui să știe ce este dragostea. Însă, de fapt, nimeni nu știe sau foarte rar se întâmplă să mai fie câte cineva care să știe ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiențe. Da, se vorbește despre ea. Se scriu scenarii de film și romane de dragoste, se compun cântece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio … – există o imensă industrie care să-ți pună la dispoziție idei despre ceea ce înseamnă dragostea. Mulți sunt implicați în industria destinată să-i ajute pe oameni să înțeleagă dragostea. Însă dragostea rămâne în continuare un fenomen necunoscut. Și ar trebui să fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.

Este aproape ca și cum cineva ar întreba: «Ce este hrana?». Nu ai fi surprins dacă ar veni cineva la tine și ți-ar pune această întrebare? Această întrebare ar fi relevantă numai dacă persoana respectivă ar fi fost privată de mâncare de la începutul începutului și nu ar fi gustat niciodată hrana. La fel este întrebarea «Ce este dragostea?».

Dragostea este hrana sufletului, însă ai fost privat de ea. Sufletul tău nu a primit deloc dragoste, astfel încât nu-i cunoști gustul. Prin urmare, întrebarea este relevantă, dar este tristă. Trupul și-a primit hrana, așa că poate să meargă mai departe. Însă sufletul nu și-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a născut încă, ori se află etern pe patul de moarte.

Când ne naștem, suntem dotați cu capacitatea de a iubi și de a fi iubiți. Orice copil se naște plin de dragoste și știe exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie să i se spună copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama și tatăl nu știu ce este dragostea. Niciun copil nu primește vreodată părinții pe care îi merită – părinții aceia pur și simplu nu există pe pământ. Iar până când acest copil devine părinte, și el își va fi pierdut capacitatea de a iubi.

Am auzit de o mică vale în care se nasc copii și în trei luni de la naștere orbesc. Era o societate mică, primitivă, în sânul căreia exista o muscă ce provoca o infecție care duce la orbire, astfel încât întreaga comunitate orbise. Fiecare copil se năștea cu ochi care funcționau perfect, dar în decurs de cel mult trei luni orbea din cauza acestor muște. Și probabil că mult mai târziu, în cursul vieții lor, acești copii trebuie să se fi întrebat: «Ce sunt ochii? Ce vrei să spui când folosești cuvântul «ochi»? Ce este vederea? Ce înseamnă să vezi? Ce vrei să spui cu asta?». Iar întrebarea trebuie să fi fost lipsită de sens. Acești copii se nășteau cu vedere, însă o pierdeau cumva, în timpul creșterii.

Asta s-a întâmplat și cu dragostea. Fiecare copil se naște cu toată dragostea care poate să încapă în el, cu o dragoste care se revarsă din el. Copilul se naște ca dragoste; copilul este făcut dintr-o materie care se numește dragoste. Însă părinții nu pot să îi dea dragoste. Au propriile antecedente – ar fi trebuit ca și părinții lor să-i fi iubit la rândul lor. Părinții nu pot decât să se prefacă. Pot să vorbească despre dragoste. Pot să spună «Te iubim foarte mult», dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul în care se poartă, felul în care își tratează copilul este insultător; nu există niciun pic de respect. Copilul nici măcar nu este considerat ca fiind o persoană. Cui îi trece prin minte să respecte un copil? Copilul nici măcar nu este considerat a fi o persoană. Copilul este considerat a fi o problemă. Dacă tace, este bun; dacă nu țipă și nu face nicio prostie, e bine; dacă pur și simplu nu le stă în cale părinților, e bun. Așa trebuie să fie un copil. Însă nu există niciun fel de respect și niciun fel de dragoste.
Părinții nu știu ce este dragostea. Soția nu și-a iubit soțul, soțul nu și-a iubit soția. Între ei nu există dragoste – în schimb există dominație, posesiune, gelozie și tot felul de otrăvuri care distrug dragostea. La fel cum o anumită otravă îți poate distruge vederea, așa și otrava posesiunii și geloziei distruge dragostea.

Dragostea este o floare fragilă. Trebuie să fie protejată, trebuie să fie călită, trebuie să fie udată; numai atunci devine puternică. Iar dragostea copilului este foarte fragilă – fapt natural, deoarece copilul este fragil, corpul său este fragil. Crezi că un copil lăsat singur este capabil să supraviețuiască? Gândește-te numai cât de neajutorat este copilul – dacă un copil este lăsat singur, este aproape imposibil să supraviețuiască. Va muri – și asta se întâmplă și cu dragostea. Dragostea este dată deoparte, este neîngrijită.

Părinții nu pot iubi, nu știu ce este dragostea, nu au plutit niciodată în dragoste. Gândește-te, numai, la părinții tăi – și amintește-ți, nu spun că ar fi răspunzători de ceva. Sunt victime, cum și tu ești o victimă; și părinții lor au fost la fel. Și așa mai departe… poți să ajungi până la Adam și Eva și până la Dumnezeu Tatăl! S-ar părea că până și Dumnezeu Tatăl nu prea a dat dovadă de respect față de Adam și Eva. De aceea, din capul locului a început să le poruncească: «Să faceți asta» și «Să nu faceți asta» – a început să facă toate mofturile pe care le fac toți părinții. «Să nu mâncați fructele din pomul acesta.» Și, când Adam a mâncat fructul, Tatăl Dumnezeu a fost atât de furios, încât i-a alungat pe Adam și pe Eva din Rai.

Această alungare este permanent prezentă și fiecare părinte amenință cu alungarea copilului, amenință să-l dea afară. «Dacă nu asculți, dacă nu te porți frumos, vei fi alungat.» În mod natural, copilul se teme. Să fie alungat? În sălbăticia acestei vieți? Începe să facă unele compromisuri. Încetul cu încetul, devine diform și începe să manipuleze. Nu vrea să zâmbească, dar, dacă mama este prin preajmă, iar el vrea lapte, zâmbește. De-acum avem de-a face cu politica – începutul, ABC-ul politicii.
În sinea lui, copilul începe să își urască părinții, pentru că nu este respectat; în sinea lui începe să se simtă frustrat deoarece nu este iubit așa cum este. Se așteaptă din partea lui să facă anumite lucruri, și abia pe urmă va fi iubit. Dragostea are condiții; nu este bun așa cum este. Mai întâi trebuie să fie bun, și abia pe urmă va primi dragostea părinților. Așa că, pentru a «merita», copilul începe să devină fals; își pierde orice urmă de contact cu propria valoare intrinsecă. Își pierde respectul de sine și încetul cu încetul începe să se simtă vinovat.
De multe ori, copilului îi trece prin minte ideea următoare: «Ăștia chiar sunt părinții mei adevărați? Ar fi posibil să mă fi adoptat? Poate că mă păcălesc, pentru că s-ar părea că nu există niciun fel de dragoste». De o mie de ori vede furia în ochii lor, furia urâtă de pe chipurile părinților săi, și încă pentru asemenea nimicuri, încât nu înțelege proporțiile furiei provocate de aceste nimicuri. La orice nimic, vede furia părinților – nu-i vine să creadă, este atât de injust și de nedrept! Însă trebuie să se supună, trebuie să plece capul, trebuie să accepte aceasta ca pe o necesitate. Încetul cu încetul, capacitatea lui de a iubi este ucisă.

Dragostea crește numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste – acesta este aspectul fundamental care trebuie să fie reținut. Numai într-un mediu plin de dragoste crește dragostea; are nevoie de același fel de palpitație împrejurul ei. Dacă mama este iubitoare, dacă tatăl este iubitor – nu numai față de copil, ci dacă sunt iubitori și unul față de celălalt, dacă în casă există o atmosferă de dragoste –, copilul va începe să funcționeze ca o ființă a dragostei și nu va pune niciodată întrebarea «Ce este dragostea?». Va ști acest lucru de la bun început, acesta va deveni fundamentul său.
Însă acest lucru nu se întâmplă. Este păcat, dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Iar copiii învață felul de a se purta al părinților lor – reproșurile lor, conflictele dintre ei. Uită-te la tine însuți. Dacă ești femeie, uită-te – este posibil să repeți, aproape identic, comportamentul mamei tale. Uită-te la tine când ești împreună cu iubitul sau cu soțul tău: ce faci? Nu cumva repeți un model? Dacă ești bărbat, uită-te ce faci. Nu cumva te porți exact ca tatăl tău? Nu cumva faci aceleași prostii pe care le făcea el? Odată, cândva, erai surprins – «Cum poate tata să facă așa ceva?» –, iar acum faci aceleași lucruri. Oamenii nu fac decât să repete; oamenii sunt imitatori. Ființa umană este o maimuță. Repeți comportamentul mamei și al tatălui tău, și trebuie să renunți să faci asta. Abia atunci vei ști ce înseamnă dragostea, altfel vei rămâne deformat. Nu pot să definesc ce este dragostea, pentru că nu există nicio definiție a dragostei. Este unul dintre lucrurile care nu pot să fie definite, asemenea nașterii, morții, asemenea lui Dumnezeu, asemenea meditației. Este unul dintre lucrurile care nu pot să fie definite – nu pot să-l definesc. Nu pot să spun «asta înseamnă dragoste», nu pot să ți-o arăt. Nu este un fenomen vizibil. Nu poate să fie disecat, nu poate să fie analizat; poate numai să fie trăită și numai prin trăire vei ști ce este. Însă pot să-ți arăt calea pentru a o trăi.

Primul pas este să scapi de părinții tăi. Și prin asta nu vreau să spun să nu-ți respecți părinții, nici gând. Aș fi ultimul care să-ți spună așa ceva. Nu vreau să spun să scapi fizic de părinții tăi, vreau să spun să scapi de vocile părinților dinlăuntrul tău, de programul dinlăuntrul tău, de înregistrările dinlăuntrul tău. Șterge-le pur și simplu… și vei fi pur și simplu surprins că, dacă vei scăpa de părinții dinlăuntrul ființei tale, te vei elibera. Pentru prima oară vei putea să ai compasiune față de părinții tăi, altfel acest lucru nu se va întâmpla: vei rămâne plin de resentimente.

Oricine are resentimente față de propriii părinți. Cum să nu nutrești resentimente față de ei, când ți-au făcut atât de mult rău? Și nu te-au rănit cu știință – ți-au dorit numai binele, au vrut să facă tot ce puteau pentru binele tău. Însă ce ar fi putut să facă? Simplul fapt că-ți dorești ceva nu înseamnă că se va și întâmpla. Doar cu dorința de bine nu se întâmplă nimic. Îți doreau tot binele, acesta este adevărul; nu există nicio îndoială în această privință; toți părinții vor ca viața să le aducă toate bucuriile copiilor lor. Însă ce pot face? Ei înșiși nu au cunoscut nicio bucurie în viață. Sunt roboți și, cu bună-știință ori fără să-și dea seama, deliberat sau neintenționat, vor crea o atmosferă în care copiii lor se vor transforma, mai devreme sau mai târziu, în niște roboți.

Dacă vrei să fii o ființă omenească, și nu o mașină, descotorosește-te de părinții tăi. Și va trebui să fii cu foarte mare băgare de seamă. Este o muncă grea, solicitantă; nu poți să faci lucrul acesta instantaneu. Va trebui să fii foarte atent la comportamentul tău. Uită-te și vezi când este prezentă mama ta, când acționează ea prin intermediul tău – oprește asta, depărtează-te de asta. Fă ceva absolut nou, un lucru pe care mama ta nici măcar n-ar fi putut să și-l imagineze. De exemplu, iubitul tău se uită la o altă femeie cu o privire foarte apreciativă. Acum uită-te la ceea ce faci tu. Faci același lucru pe care l-ar fi făcut mama ta când tatăl tău se uita la o altă femeie cu o privire plină de apreciere? Dacă faci acest lucru, nu vei ști niciodată ce înseamnă dragostea, pur și simplu vei repeta o poveste. Exact aceleași roluri vor fi interpretate de alți actori, asta-i tot; aceeași piesă mizerabilă repetată din nou și din nou. Nu fi un imitator, ieși din asta. Fă ceva nou. Fă un lucru pe care mama ta nici măcar n-ar fi conceput să-l facă. Fă un lucru nou, pe care tatăl tău nici măcar n-ar fi conceput să-l facă. Această noutate va trebui să fie adusă în ființa ta, și după aceea va începe să se reverse dragostea.
Prin urmare, primul lucru esențial pe care trebuie să-l faci este să te descotorosești de părinții tăi.
Al doilea lucru esențial este acesta: oamenii cred că pot să iubească numai atunci când găsesc partenerul potrivit – o prostie! Nu vei găsi niciodată niciunul. Oamenii cred că vor iubi numai atunci când vor găsi bărbatul perfect sau femeia perfectă. Prostie! Nu-i vei găsi niciodată, deoarece femeia perfectă și bărbatul perfect nu există. Iar dacă ar exista, nu și-ar bate capul cu dragostea ta. Pur și simplu nu i-ar interesa.

Și, ține minte, când două ființe sunt perfecte, nevoia lor de dragoste nu este aceeași ca nevoia ta de dragoste. Are niște caracteristici cu totul diferite.

Nu înțelegi nici măcar dragostea care este posibilă pentru tine, așa că nu vei înțelege dragostea lui Buddha sau dragostea pe care o revarsă asupra ta un Lao Tzu – nu vei putea să o înțelegi.
Mai întâi trebuie să înțelegi dragostea care este un fenomen natural. Nici măcar acest lucru nu s-a întâmplat. Mai întâi trebuie să înțelegi ceea ce este natural, și apoi ceea ce este transcendental.
Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie să-l reții este să nu cauți niciodată bărbatul perfect sau femeia perfectă. Și această idee ți-a fost băgată în cap – că, dacă nu vei găsi bărbatul perfect sau femeia perfectă, nu vei cunoaște fericirea. Așa că tot continui să cauți perfecțiunea și nu o găsești, așa că ești nefericit.

Pentru a pluti și a crește în dragoste nu este necesară perfecțiunea. Dragostea nu are nimic de-a face cu celălalt. O persoană iubitoare pur și simplu iubește, la fel cum o persoană vie respiră și bea, mănâncă și doarme. Exact la fel, o persoană iubitoare iubește. Nu spui: «Dacă aerul nu este perfect, nepoluat, eu nu respir». Continui să respiri chiar și în Los Angeles; continui să respiri chiar și în Bombay. Continui să respiri pretutindeni, chiar dacă aerul este poluat, otrăvit. Continui să respiri! Nu-ți poți permite să nu respiri pentru că aerul nu este așa cum ar trebui să fie. Dacă ți-e foame, mănânci ceva, indiferent ce. În deșert, dacă mori de sete, bei orice.

O persoană vie și iubitoare pur și simplu iubește. Dragostea este o funcție naturală.
Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie să ți-l amintești este să nu cauți perfecțiunea; altfel nu va curge niciun fel de dragoste pentru tine. Dimpotrivă, vei deveni neiubitor. Oamenii care cer perfecțiunea sunt oameni complet neiubitori, nevrotici. Chiar dacă își pot găsi un iubit sau o iubită, cer perfecțiune, iar dragostea este distrusă din cauza acestei pretenții.

Dacă un bărbat iubește o femeie sau o femeie iubește un bărbat, apar imediat pretențiile. Femeia începe să aibă pretenția ca bărbatul să fie perfect, doar pentru că o iubește pe ea. Ca și cum ar fi comis un păcat! De-acum trebuie să fie perfect, de-acum trebuie să se descotorosească de toate limitările lui – brusc, doar din cauza acestei femei? De-acum nu mai poate să fie om? Trebuie să devină fie supraom, fie un fals, un prefăcut. Firește, este foarte greu să devii un supraom, așa că oamenii devin niște falsuri. Încep să se prefacă, să joace teatru. În numele dragostei, oamenii nu fac decât să devină niște prefăcuți. Așadar, al doilea lucru pe care trebuie să ți-l amintești este să nu ceri niciodată perfecțiunea. Nu ai niciun drept să pretinzi nimic de la nimeni … , pentru că celălalt nu are nicio obligație să te iubească. Atunci când cineva iubește, este un miracol. Fii impresionat de miracol.

Însă oamenii nu sunt impresionați. Pentru niște nimicuri, distrug toate posibilitățile de a exista dragoste. Nu sunt prea interesați de dragoste și de bucuria ei. Sunt mai interesați de incursiunile în alte egouri.
Fii preocupat de bucuria ta. Fii cât se poate de preocupat de bucuria ta, să nu te intereseze altceva decât bucuria ta. Toate celelalte sunt neesențiale. Dragostea este o funcție naturală, la fel cum respiri. Iar atunci când iubești pe cineva, nu începe să ai pretenții; altfel, de la bun început vei închide porțile. Nu te aștepta la nimic. Dacă ți se ivește ceva în cale, fii recunoscător. Dacă nu se ivește nimic, nu este nevoie să se ivească. Nu poți să te aștepți la ceva.

Însă urmărește-i pe oameni, urmărește-i cum se tratează unii pe alții ca și cum ar avea obligații reciproce. Dacă soția îți pregătește masa, nu-i mulțumești niciodată. Nu spun că ar trebui să dai glas mulțumirilor, însă ar trebui să se vadă în ochii tăi. Însă nu-ți bați capul, iei lucrul acesta ca fiind de la sine înțeles – asta e treaba ei. Cine ți-a spus asta?
Dacă soțul tău câștigă bani, nu-i mulțumești niciodată. Nu simți niciun fel de gratitudine. «Asta e treaba bărbatului.» Asta se petrece în mintea ta. Cum ar putea să crească dragostea? Dragostea are nevoie de un climat de dragoste, dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de mulțumire. Dragostea are nevoie de o atmosferă neconstrângătoare, de o atmosferă lipsită de așteptări. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie să ți-l amintești.

Iar al treilea lucru este următorul: în loc să te gândești cum să faci să primești dragoste, începe să o dai. Nu există niciun alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupați cum să apuce și să ia. Pe toți îi interesează să primească și se pare că nimănui nu-i face vreo plăcere să dea. Atunci când dau, oamenii o fac cu o mare reticență – chiar dacă dau, dau numai ca să primească la rândul lor și au o atitudine comercială. Este un târg. Totdeauna au foarte mare grijă să primească mai mult decât dau – în felul acesta au făcut un târg bun, o afacere bună. Iar celălalt face același lucru.

Dragostea nu este o afacere, așa că încetează să ai o atitudine de om de afaceri. Altfel îți vei irosi viața și vei rata dragostea și tot ceea ce este frumos în ea – pentru că tot ceea ce este frumos nu are nimic în comun cu afacerile. Afacerile sunt lucrul cel mai urât din lume – un rău necesar, însă existența nu are nimic în comun cu afacerile. Copacii înfloresc, nu este o afacere; stelele sclipesc, nu este o afacere și nu trebuie să plătești nimic nimănui pentru asta și nimeni nu cere nimic de la tine.

Vine o pasăre, se așază la ușa ta, cântă un cântec și nu-ți cere niciun certificat și niciun semn de apreciere. A cântat cântecul și apoi pleacă fericită în altă parte, fără să lase vreo urmă.
Așa crește dragostea. Dă și nu aștepta să vezi cât de mult poți să iei. Da, ea vine, înmiită, dar vine natural. Vine după propria voință, nu este nevoie să o chemi. Când o chemi, nu vine niciodată. Când o chemi, o ucizi. Prin urmare, dă. Începe să dai.
La început va fi greu, deoarece întreaga ta viață ai fost antrenat nu să dai, ci să iei. La început va trebui să te lupți cu propria platoșă. Musculatura ți-a înțepenit, inima ți-a înghețat, ai devenit rece. La început îți va fi greu, dar fiecare pas făcut te va duce la un altul și, încetul cu încetul, fluviul va începe să curgă. Osho

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *