Abundenta e doar o atitudine

Loading...

13256437_233444803692277_2302334629260855492_nADAMUS: Merg pe aur, dansez pe diamante!

loading...

De fapt abundenţa e doar o atitudine, ca şi măiestria, ca şi visele voastre. Da, începeţi să păşiţi în vise, să fiţi în acele vise. Nu le mai ţineţi în afară, dar sunteţi în ele chiar aici.

Este un principiu foarte natural, spiritual, universal. Dacă jucaţi acel rol, sunteţi rolul. Într-atât e de simplu. După aceea veţi descoperi, mai întâi de toate, că ceea ce aveţi acum este doar un mare rol, ceea ce este în regulă. Dar priviţi ce treabă grozavă faceţi!

Apoi realizaţi că puteţi începe să jucaţi ce rol doriţi. Puteţi să puneţi în scenă sănătatea, puterea. Puteţi începe să jucaţi rolul clarităţii, ca şi cum chiar ştiţi ce vreţi. Puteţi începe să jucaţi şi realizaţi că puteţi schimba rolul oricând vreţi. Fiecare zi poate fi un rol nou. Asta e bucuria libertăţii. Orice vreţi – este un rol. Este un rol mare, un rol divin. Este foarte, foarte real. Nu spun că este inventat sau fals, deloc.

Tot ceea ce face un maestru ascensionat este un rol, de dragul actoriei, al experimentării sau, pur şi simplu, al fiinţei, căci de fiecare dată când jucaţi un rol, de fiecare dată când jucaţi un act teatral, este o expresie a fiinţei, o expresie a voastră. O expresie de bucurie. De fiecare dată când jucaţi un rol, fără reţineri, fără limitări, la început se ridică problema încrederii. Puteţi avea suficientă încredere în voi ca să jucaţi un rol pentru care nu aţi fost condiţionaţi? Puteţi avea încredere în voi ca să jucaţi orice rol ştiind că vă veţi întoarce la Eu Sunt? Dar după ce realizaţi: „Pot. Pot să joc rolul abundenţei. Pot să joc orice rol vreau. Mereu îl voi purta pe Eu Sunt, nu-l voi pierde niciodată”, puteţi juca cu bucurie, fără abandon, chiar neglijent, dacă vreţi.

Puteţi juca în modul fenomenal, dar acum aveţi tendinţa de a ţine totul foarte strâns. Aţi avut o singură piesă în scenă şi continuă de foarte mult timp. (râsete) Eu aş vrea să vă trec dincolo de acel rol. Nu încercăm doar să îl îmbunătăţim. Nu încercăm să înviorăm puţin piesa veche. Încercăm să trecem dincolo, să trecem peste bariere, astfel încât să puteţi fi doar exprimare. Asta e bucuria.
[…]
Dintr-o dată spuneţi: „Ei bine, fericirea mea depinde de partenerul meu sau de copiii mei”. Aici daţi de necaz. Asta nu e libertate. Îmi pare rău, sunt fiinţe minunate, în cea mai mare parte. Sunt fiinţe minunate, iubitoare, dar, hai să spunem, sunt copiii voştri. Simţiţi obligaţia, datoria, serviciul şi toate celelalte. Voi i-aţi adus pe lumea asta, voi trebuie să-i faceţi, la naiba, să aprecieze asta. Astfel că există o relaţie care face să fie foarte greu ca visele voastre să vină în realitate. E nevoie de o persoană foarte îndrăzneaţă, curajoasă, ca să-şi viseze visele pentru sine.

Acum… şi este foarte similar cu ascensiunea, apropo, căci primul lucru care vine la suprafaţă este: „Oh, dumnezeule, ce o să se întâmple cu copiii, cu soţul meu, cu părinţii, cu serviciul, cu toate celelalte?” Astfel că imediat tăiaţi energia forţei vieţii pentru visul vostru, apoi spuneţi: „Trebuie să aştept până termină facultatea sau până… până…” Aşa că acum aveţi multe vise neîmplinite.

Lucrul care mă uimeşte, pe care nu-l prea înţeleg de fapt îl înţeleg, dar numai vă provoc – este: cine a spus că visele voastre, iluminarea sau ascensiunea voastră or să-i rănească pe alţii? Că vă vor face partenerii să treacă prin explozii sau că brusc copii voştri nu vor mai avea o mamă sau un tată – de unde mai vine şi asta? Există presupunerea că dacă visele vi se împlinesc toţi ceilalţi vor fi nenorociţi. Interesant.
[…]
Vreau ca vocile pe care le auziţi să fie ale voastre. Noi chiar nu vrem să vă vorbim aşa de mult, cu adevărat. Oamenii vor să creadă că o fiinţă de nivel mai înalt le vorbeşte, îi călăuzeşte. Mai întâi de toate, maeştrii ascensionaţi nu cunosc răspunsurile. Sunt nişte moşi. Au murit de mult timp. Ei nu înţeleg. Vă vor spune un singur lucru. Vă vor spune să permiteţi sau vă vor spune: „Iubeşte-te pe tine”. Nu vor intra în vorbărie, aşa cum fac eu acum. (râde) Voi face să fie clar.

Aşa că, vă rog, între acum şi următoarea noastră întâlnire, gata cu „ei îmi spun”. Scoateţi expresia din vocabular sau nu vă mai întoarceţi aici. Vorbesc serios, pentru că nu e loc pentru aşa ceva acolo unde mergem. Ei – care ei?! „Ei”, pentru mine, înseamnă conştiinţa de masă, acest mare borg. Ei – sunt cei care au stabilit legile, care vă spun cât de repede puteţi conduce. Ei sunt cei care vă spun că trebuie să purtaţi roşu de Valentine Day. Mereu „ei”. Ei sunt cei care vă spun ce să gândiţi şi ce să faceţi. Hai să-i eliberăm pe „ei”. Eu vă urmăresc, dar îmi plac oportunităţile de a interveni.

Hai să-i eliberăm pe „ei”. Există unul singur şi acela eşti tu. Asumă-ţi meritul pentru asta. „Eu îmi spun mie. Eu îmi spun mie. Acea parte profundă din mine, care rezonează, împărtăşeşte o cunoaştere adâncă pe care deja o am, dar pe care am blocat-o.” Gata cu „ei”.

ADAMUS, channeled by Geoffrey Hoppe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *