Viata traita din toata inima

Loading...

13680971_1132175140187945_1980885705535917468_nDesi este extrem de important sa ne cunoastem si sa ne intelegem pe noi insine, exista un aspect infinit mai important pentru a duce o viata din toata inima: sa ne iubim pe noi insine.

Cunoasterea este importanta, dar numai daca suntem buni si blanzi cu noi insine in timp ce actionam pentru a descoperi cine suntem.

„Viata traita din toata inima” inseamna nu doar aprofundarea cunoasterii de sine si asumarea puterii personale, ci si acceptarea fragilitatii si vulnerabilitatii noastre.

Calatoria „vietii traite din toata inima” presupune in egala masura munca cu inima si munca cu mintea.
Dr. Brene Brown in cartea – Darurile imperfectiunii- ne spune ca lucrul cel mai curajos pe care il putem face vreodata este sa ne asumam povestea vietii noastre si sa ne iubim pe noi insine de-a lungul acestui proces. Trairea unei vietii din toata inima nu inseamna sa ajungi la o destinatie, ci sa iti continui drumul ghidandu-te dupa o stea de pe cer. Nu vei ajunge niciodata la aceasta, dar cel putin stii ca te indrepti in directia cea buna.

Darurile precum curajul, compasiunea si conectarea nu sunt eficiente decat daca sunt exersate – in fiecare zi.

„Viata traita din toata inima” se refera la a trai din perspectiva pretuirii de sine. Ea presupune cultivarea curajului, compasiunii si conexiunii, astfel incat atunci cand te trezesti dimineata sa gandesti instantaneu: „Indiferent ce realizez si ce nu realizez, eu imi sunt suficient mie insumi”. Inseamna sa te duci seara la culcare spunandu-ti: „Da, sunt imperfect si vulnerabil, iar uneori ma tem, dar asta nu schimba cu nimic adevarul ca sunt in acelasi timp curajos si demn de a fi iubit si de a ma integra in societate.”

„Viata traita din toata inima” nu este o oportunitate care ti se ofera o singura data. Ea este un proces. De fapt, este o calatorie si o aventura.

Inainte de a ne imbarca in aceasta calatorie, este necesar sa discutam ceea ce presupune ea. Ce inseamna sa traiesti si sa iubesti din perspectiva pretuirii de sine? Cum ne putem accepta imperfectiunile? Cum putem cultiva noi atribute, renuntand la acelea care ne impiedica sa traim plenar?
Raspunsul la aceste intrebari sunt: curajul, compasiunea si conectarea. Acestea sunt instrumentele de care avem nevoie pentru a ne continua calatoria.

La prima vedere, curajul, compasiunea si conectarea par idealuri inaltatoare, dar in realitate ele sunt o practica zilnica. Daca sunt exersate suficient de mult, ele devin daruri incredibile in viata noastra.
Teologul Mary Daly scrie: ” Curajul este o obisnuinta, un obicei, o virtute. Numai cei care fac acte curajoase il achizitioneaza. Este la fel ca inotul: nu il poti practica decat aruncandu-te in apa. In mod similar, curajul este invatat prin practicarea curajului.” Acelasi lucru este valabil pentru compasiune si conectare. Noi invitam compasiunea in viata noastra atunci cand actionam plini de compasiune fata de noi insine si fata de ceilalti oameni, si ne simtim conectati atunci cand iesim in lumea exterioara si ne conectam.

Radacina cuvantului curaj este cuvantul latin cor – care inseamna inima. In vremurile de demult, cuvantul curaj era definit altfel decat in epoca noastra. La origini, el inseamna „a spune deschis ce ai pe inima”. De-a lungul timpului aceasta definitie s-a schimbat, iar la ora actuala curajul a ajuns sinonim cu…cuvantul eroic. Eroii sunt importanti si orice societate are nevoie de ei, dar partea proasta este ca oamenii au uitat de definitia autentica a curajului, care inseamna sa fii deschis si sa spui cine esti cu adevarat, ce simti si prin ce experiente treci (bune si rele deopotriva).

In cartea – Locuri care te sperie, calugarita Pema Chodron scrie: ” Ori de cate ori practicam in mod deliberat compasiunea, ne putem astepta sa simtim teama generala de propria noastra durere. Practicarea compasiunii este un act de curaj. Ea presupune sa inveti sa te relaxezi si sa avansezi lin catre lucrul care te sperie”.
Cuvantul compasiune deriva din cuvintele latine pati si cum, care inseamna „a suferi impreuna (la unison) cu”.

Oamenii nu sunt setati sa reactioneze in primul rand prin compasiune. Prima noastra reactie in fata fricii (a noastra sau a unei alte persoane) este incercarea de a ne proteja. Noi ne protejam de regula prin a arunca vina pe altcineva. Uneori, facem acest lucru fiind foarte critici sau incercand sa gasim pe loc o solutie, fara a ne exprima empatia cu suferinta celui in cauza.

Tot Chodron vrea sa rezolve aceasta tendinta catre autoprotectie afirmand ca trebuie sa fim onesti cu noi insine si sa ne iertam pentru incercarea de a ne inchide la nivel sufletesc: ” Atunci cand cultivam compasiunea, noi ne raportam la intreaga noastra experienta de viata: la suferintele pe care le-am trait, la empatia noastra, dar si la cruzimea si teroarea pe care le-am experimentat. Acest lucru este firesc. Compasiunea nu reprezinta o relatie intre un vindecator si o persoana ranita, ci una intre egali. Numai cunoscandu-ne bine propriul intuneric interior putem noi sa fim cu adevarat prezenti in fata intunericului din alte persoane. Compasiunea devine reala numai atunci cand ne recunoastem si impartasim omenescul din noi.”

Esenta compasiunii este acceptarea. Cu cat ne acceptam intr-o mai mare masura pe noi insine si pe ceilalti, cu atat mai usor ne vine sa fim plini de compasiune.
Referitor la conectare – conectarea este energia care exista intre oameni atunci cand acestia doresc sa fie vazuti, auziti si pretuiti; atunci cand daruiesc si primesc fara judecati critice; si atunci cand obtin sustinere si tarie dintr-o relatie.

In cartea sa, Inteligenta sociala: Noua stiinta a relatiilor interumane, Daniel Goleman exploreaza confirmarea faptului ca suntem setati pentru conecatre (potrivit celor mai recente descoperiri din bilogie si din neurostiinta) si ca relatiile noastre ne modeleaza biologia si experientele. Autorul scrie: „Chiar si cele mai banale intalniri actioneaza ca regulatori ai creierului, stimulandu-ne emotiile – unele dezirabile si altele nu. Cu cat suntem mai puternic conectati cu cineva din punct de vedere emotional, cu atat mai mare este forta reciproca ce se naste din relatiile noastre”.

Atat timp cat nu ne deschidem suficient de tare pentru a primi cu inima deschisa, noi nu putem darui cu inima deschisa. Atunci cand atasam judecatile noastre critice primirii de ajutor, noi le atasam inclusiv oferirii de ajutor.

Practicarea curajului, compasiunii si conectarii inseamna sa privim viata si oamenii din jurul nostru si sa spunem: „Sunt alaturi de voi”.
Dr. Brene Brown

A fi bogat înseamnă a dărui, a nu dărui nimic înseamnă a fi sărac. A iubi înseamnă a trăi, a nu iubi nimic înseamnă a fi mort. A fi fericit înseamnă a te devota, a nu exista decât pentru tine înseamnă a te refuza pe tine însuţi şi a te sechestra în infern. – Eliphas Levi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *