Atac emoţional . Alege să nu fii o ţintă!

Loading...

12360327_956138321124962_6180677807818242318_nNu poţi controla emoţiile celorlalţi oameni; însă, deţii controlul asupra  propriilor tale trăiri.

Adeseori, resimţim efectele confruntărilor dureroase, ca secătuire de puteri şi deconcertare. În cazul unui atac emoţional, din partea unei/unor alte persoane, s-ar putea să ne întrebăm ce anume am făcut, de s-au mâniat într-atât; şi luăm totul (mai precis, acţiunile lor) personal. S-ar putea să ne întrebăm ce anume am fi putut face, încât să le provocăm un asemenea comportament, ori o asemenea atitudine, faţă de noi. Este bine să ţinem minte că nu există ţinte propriu-zise, în cazul unui atac emoţional; şi că o asemenea ofensivă nu constituie, de obicei, decât modalitatea la care atacatorul recurge, pentru a-şi redirecţiona simţămintele dezagreabile, dinspre el însuşi/ea însăşi.

Atunci când oamenii sunt covârşiţi de emoţii intense, cum ar fi vinovăţia sau angoasa, este posibil să se perceapă pe sine ca victime şi să se dezlănţuiască asupra celorlalţi, ca modalitate de a se proteja ori de a-şi induce o falsă stare de bine. Ţie îţi este cu putinţă să te aperi de un atac emoţional, dacă nu iei lucrurile personal (în acest caz, comportamentul atacatorului). Mai presus de orice, însă, este bine să cultivi o stare de seninătate, detaşare, care îţi oferă o pavăză, un scut de protecţie, împotriva persoanei agresive din punct de vedere emoţional. Această atitudine îţi permite să simţi compasiune, pentru persoana respectivă, şi să ţii minte că acel comportament nu are neapărat legătură cu tine, cât cu nevoia sa de a-şi drena, elibera propriile emoţii.

Dacă întâmpini dificultăţi în păstrarea stării de serenitate, armonie şi împăcare cu sine, dacă îţi este greu să nu fii afectat de comportamentul unui seamăn, atunci acordă-ţi o clipă, pentru a respira profund şi pentru a-ţi reaminti că nu ai făcut nimic greşit şi că nu eşti responsabil/ă de simţămintele celorlalţi oameni! Iar dacă poţi sesiza că, astfel, cealaltă persoană îşi exprimă, în mod indirect, o nevoie sufletească — indiferent dacă îşi întinde mâna după ajutor, sau vrea să fie auzită — vei reuşi, poate, să neutralizezi atacul, determinând-o să vorbească despre cauzele profunde ale supărării sale.

Nu poţi controla emoţiile semenilor; însă, deţii controlul asupra propriilor tale trăiri. Dacă te surprinzi reacţionând la negativitatea lor, încearcă să nu te laşi purtat de val! Păstrează-ţi inima deschisă faţă de oamenii dimprejur! Şi, ca urmare, aceştia vor renunţa, probabil, la atitudinea defensivă, se vor lăsa învăluiţi în compasiunea ta şi vor ceda, în faţa iubirii, deschiderii şi a puterii tale de înţelegere.

Madisyn Taylor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *