Imaginatia , o forta creativa

Imaginatia„Aceasta lume nu este decat panza pe care pictam prin intermediul imaginatiei noastre.”
Henry David Thoreau (1817 – 1862) – Autor transcendentalist

Ori de cate ori iti imaginezi un lucru pozitiv pe care il iubesti si pe care ti-l doresti, tu te folosesti de forta iubirii. Ori de cate ori iti imaginezi ceva pozitiv, sustinandu-ti gandurile printr-un sentiment de iubire, tu oferi sublima emotie a iubirii in asociere cu lucrul respectiv, asa ca Universul ti-l va furniza. Daca iti poti imagina si simti un lucru sau o situatie, cu siguranta le poti primi. Nu trebuie sa uiti insa ca imaginatia ta trebuie sa se nasca din iubire!

Astfel, ceea ce iti imaginezi nu trebuie sa raneasca pe nimeni sau sa faca rau altcuiva. Imaginatia care este orientata catre ranirea unei alte persoane nu se naste din iubire, ci din absenta acesteia. De buna seama insa, situatia imaginata se va intoarce si in acest caz asupra ta, cu aceeasi ferocitate cu care ti-ai imaginat-o! Asa cum spuneam, tu primesti de la Univers tot ceea ce ii oferi (in plan energetic).

Dar mai doresc sa iti spun ceva fantastic despre puterea iubirii si a imaginatiei. Realitatea ideala pe care ti-o poti imagina este nimic prin comparatie cu ceea ce iti poate oferi forta iubirii. Iubirea nu are limite! Spre exemplu, daca iti doresti sa fii plin de vitalitate si de fericire, bucurandu-te la maxim de viata, forta iubirii iti poate oferi aceste lucruri la un nivel care depaseste cu mult tot ce ti-ai imaginat tu vreodata. Iti spun acest lucru tocmai ca sa renunti la limitele pe care ti le impui singur propriei imaginatii si propriei vieti. Impinge-ti de fiecare data imaginatia mai departe si forteaza-i intotdeauna limitele. Altfel spus, daca iti doresti ceva, imagineaza-ti intotdeauna tot ce poate fi mai bun pentru tine.

Diferenta dintre un om care se lupta cu greutatile vietii si unul care duce o viata fabuloasa se reduce la un singur lucru: iubirea. Cel din urma isi imagineaza ca detine deja ceea ce isi doreste si simte o mare iubire fata de creatia imaginatiei sale! Cel dintai isi foloseste in mod neintentionat imaginatia pentru a amplifica in plan mental situatiile pe care nu si le doreste si simte toate emotiile negative asociate cu aceste situatii. E ceva atat de simplu, insa diferenta dintre vietile lor este enorma, iar acest lucru poate fi vazut pretutindeni.

„Secretul mintii care poate controla realitatea este folosirea imaginatiei.”- Christian D. Larson (1874-1962)

Oricum ar arata, viata ta este exact asa cum ti-ai imaginat-o. Tot ceea ce ai sau nu ai, toate situatiile si circumstantele din viata ta corespund perfect lucrurilor pe care ti le-ai imaginat candva. Drama este ca marea majoritate a oamenilor isi imagineaza intotdeauna tot ce poate fi mai rau! In acest fel, ei se folosesc de cel mai minunat instrument care le sta la dispozitie impotriva propriei lor vieti. In loc sa isi imagineze tot ce poate fi mai bun pentru ei, acesti oameni se tem si isi imagineaza tot felul de scenarii catastrofale, creand astfel profetii care au tendinta sa se implineasca. Intr-adevar, atat timp cat isi imagineaza si simt aceste scenarii, ele chiar se implinesc.

Omul primeste ceea ce ofera. De aceea, imagineaza-ti si simte tot ce poate fi mai bun pentru tine in toate domeniile vietii, caci aceste scenarii (oricat de exagerate ti s-ar parea la ora actuala) sunt „floare la ureche” pentru forta imensa a iubirii!

Oricat de dificila ar fi situatia in care te afli, imagineaza-ti intotdeauna cel mai bun rezultat posibil si incearca sa simti acest lucru! In acest fel, vei schimba circumstantele exterioare, iar situatia in care te afli se va transforma in sensul dorit de tine.

Rhonda Byrne

Loading...

Related:  Arhanghelul Jophiel

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.