Individuatia

loading...

Sensul  individuatiei este de a deveni si de a fi autentic. Daca un tanar face pe adultul este, in raport cu realitatea faptelor, o minciuna. Dar, in raport cu Fiinta lui esentiala este o premonitie.

Ceea ce cautam este integrarea eului existential si a Fiintei esentiale. Nu putem sa spunem: „Eu caut neconditionatul!” El nu se poate realiza decat in conditiile existentei. Totusi, el este cel care trebuie sa conduca, sa dea forma, sa dea legile.

Aceasta lucrare de integrare trece prin recunoasterea marilor forte ale inconstientului. De exemplu, trebuie sa recunoastem prezenta in noi insine a marii Mame. Sunt fortele inconstientului care se arata in dorinta noastra constanta de a fi bun si in dorinta de a fi imbratisat, de a ne simti la adapost. Doua insusiri foarte naturale dar care, daca sunt dominante, impiedica individuatia.

Pentru a deveni o fiinta autentica, omul trebuie sa se elibereze de fortele primare care inca inchid puiul in gaoace.

Este in natura omului sa caute un adapost, o protectie. Atunci cand este copil, gaseste adapost in poala mamei lui. Mai tarziu, el va cauta aceasta incredere in mama interioara care locuieste in inconstientul nostru. Dar, pentru a gasi mama interioara, trebuie sa fi avut mama exterioara. Pentru ca omul care ajunge pe pamant isi incepe viata in pantecul matern. Ca sugar el se scalda inca, mai mult sau mai putin, in uter. Intr-o buna zi, el se trezeste fata de lucruri, vede o aceasta, vede un tu. In aceasta distinctie eu-aceasta, el nu este inca individ si traieste mereu in siguranta materna.

Marea problema este de a sti cum acest tu, care este mama, se prezinta vizavi de copil. Exista mai multe posibilitati. Cele mai negative sunt atunci cand mama este devoranta sau rece. In ambele cazuri aceasta nu corespunde naturii omului care cauta adapostul fara a fi inchis si care, in acelasi timp, cauta independenta fara a fi izolat. In ambele cazuri copilul risca sa ramana dependent de mama pe care o va cauta poate toata viata in afara. Aceasta cautare inconstienta a mamei exterioare impiedica dezvoltarea maternalului in sine insusi. Cunosc femei care au avut cinci copii si acestia inca nu si-au dezvoltat potentialul lor maternal interior.  Desi au mai mult de douazeci de ani, ei sunt inca acasa, ei nu pot parasi mama pentru ca n-au integrat inca maternalul. Cunosc calugari, preoti care proiecteaza maternalul lor interior asupra Sfintei Mame Biserica, la adapostul careia se simt in siguranta. Unii  savanti raman toata viata lor la adapostul Almei Mater, Universitatea in care se simt in siguranta.

Ce se intampla la barbatii care nu si-au integrat maternalul lor interior? Maternalul neintegrat se manifesta prin dorinta de a-i materna pe altii sau de a cauta sa fii maternat. Este omul care cauta mangaierea consolatoare asezandu-si capul pe pieptul unei femei, el se simte bine ca un copilas desi are saizeci de ani! Mai sunt si barbati care nu-si lasa sotia sa devina adulta. Langa acest barbat consolator si calduros nimeni nu poate deveni el insusi.

Omul aflat pe cale trebuie sa gaseasca aceasta caldura in contactul cu transcendenta. Numai asa se dezvolta ceea ce se numeste anima superioara.

Exista anima inferioara care are diferite caractere: Eva, femeia naturala care se poate proiecta asupra prostituatei; exista femeia lipita de lumea barbatilor, femeia-dumnezeu dar care inca nu este umana; sau inca Demeter care este mama-pamant care inghite.

Multi barbati pot trai in aceasta atractie inconstienta, si pentru ei totul este mai mult sau mai putin in ordine. Dar eu ma interesez de cei care sufera din cauza acestor situatii pentru ca se simt chemati la individuatie de cei care vor sa iasa din TOT pentru a deveni ei insisi.
Pentru a permite individuatia trebuie rupte in mod necesar aceste atasamente fata de mama, sau, pentru femeie, acest atasament fata de tata. Aceasta pentru a putea dezvolta maternalul care suntem noi insine, marele paternal care suntem noi insine.

Marele feminin, numit si marele Yin, reprezinta in acelasi timp tot planul maternal si spiritual in sine insusi. Este ceea ce fiecare om trebuie sa gaseasca in el insusi pentru a-si gasi radacinile, Fiinta lui esentiala.

Intr-o casnicie, pentru ca barbatul sa-si gaseasca marele feminin care este el in profunzimea sa si pentru ca femeia sa gaseasca marele masculin care este ea in profunzimea ei, este necesar ca acest barbat si aceasta femeie sa se separe. Trebuie intr-adevar ca ei sa se rupa unul de altul pentru a elimina ceea ce este proiectie, fascinatie si a putea astfel integra cealalta parte din ei insisi. Cei doi se regasesc apoi fiecare fiind un pic mai mult el insusi, ceea ce este foarte pozitiv pentru fiecare si pentru amandoi.

Aceste uriase forte arhetipice sunt prezente in viata noastra inconstienta, in umbra. Consider ca pe calea initiatica care are drept sens trezirea la Fiinta, lucrarea asupra umbrei este deosebit de importanta.

Umbra este de asemenea compusa si dintr-un ansamblu de impulsuri mai mult sau mai putin suprimate cel mai adesea din cauza educatiei. Atunci cand umbra se arata, de multe ori suntem speriati. Ne intrebam cine suntem de avem asemenea impulsuri sau asemenea idei? Si tocmai aceasta trebuie sa acceptam. Dar a accepta umbra nu inseamna ca trebuie sa o traim. A integra umbra inseamna a recunoaste cine sunt, chiar si in aspecte care nu corespund ideilor si imaginilor pe care mi le fac despre mine insumi. O cu totul alta chestiune este sa ma intreb atunci: Trebuie sa traiesc ceea ce se arata? Trebuie sa raspund acestor impulsuri?

Vine momentul in care, intr-o lucrare serioasa asupra noastra insine, simtim dorinta de a ne ocari mama sau tatal si poate chiar de a-i ucide. Trebuie sa recunoastem aceasta, asa este. Dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne omoram parintii pentru a integra umbra.

Minciuna interioara consta in a nu vrea sa vedem cine suntem. Minciuna nu este de a nu trai umbra.

Recunoasterea umbrei este importanta pentru ca ea pune in miscare o lucrare interioara care se petrece in fundal. Recunoasterea umbrei permite integrarea contrariilor. Ceea ce ne permite, apoi, sa intram in contact cu acest strat interior mai profund care se situeaza dincolo de contrarii si care nu mai este atins de ceea ce ne face sa suferim.
Pe calea initiatica in sensul oriental, dar si pentru noi, occidentalii, prezenta unei suferinte indica faptul ca nu suntem pe deplin in contact cu Fiinta.

In contact cu Fiinta fiind, nu exista nimic care sa ne atinga. Nici moartea, nici absurdul, nici izolarea, nici ofensa nu-l ating pe cel care este in contact cu Fiinta. Eu vorbesc aici despre suferinta umana, nu de durerea resimtita atunci cand sunteti muscati de un caine. De aceea, pe calea initiatica, fiecare suferinta este o ocazie de a ne da seama de distanta care inca ne separa de Fiinta. Dar suferinta este prezenta! Si tocmai in strafundurile suferintei, ca suferinta, exista un diamant negru cu o stralucire extraordinara.

Nu este masochism. Nu este bucuria de a suferi ci este bucuria de a gasi acolo ceva care transcende capacitatea noastra de a suporta insuportabilul. Si in acest moment o piele interioara poate plesni si sa va puna in contact cu acest strat profund al Fiintei voastre.  Suferintele, pentru cel care este pe cale, nu sunt prezente numai pentru a fi eliminate, diminuate, ci ele ne pot face sa facem un pas inainte pe calea maturizarii noastre. Este modul nobil de a ne comporta vizavi de suferinta cand suntem pe cale. Nu spun

„Trebuie sa suferim!”, dar spun: „Daca suferinta este prezenta, atunci vi se prezinta sansa de a face un pas inainte pe cale.”

Karlfried Graf Durckheim

Loading...

Lasă un răspuns