Atasamentul , rezistenta la schimbare

Loading...

atasamentAtunci cand ne plasam intr-o zona de siguranta, in care ne simtim confortabil inconjurati fiind ca de niste transee de setarile mentale ale lui „acesta sunt eu” cel mai rau lucru pe care ni-l putem imagina este sa trebuiasca sa parasim acea zona.

loading...

Lucru care se intampla mereu si mereu in decursul unei vieti, cu diferite grade de intensitate.

Cand credem ca ceva trebuie sa ramana acolo unde este pentru ca noua sa ne fie bine, ne atasam de acel lucru exterior si devenim confuzi in legatura cu ceea ce suntem.

Daca lucrul acela se schimba, asa cum se si intampla pana la urma, cum vom reactiona?

Daca in el mi-am plasat sensul eului, atunci trebuie sa-l apar ca sa ramana asa cum este.

Trebuie sa lupt pentru el.
Sa vin cu definitii si semnificatii.
Pe scurt, trebuie sa-mi creez un atasament.

Stiu ca mi-am creat un atasament fata de un lucru exterior mie atunci cand mi-e teama ca ceva s-ar putea schimba.

Prin urmare, lumea pe care o cunosc ar putea sa dispara, fortandu-ma sa pornesc in necunoscut, fapt care ma face sa nu ma simt deloc confortabil.

Totusi schimbarea este inevitabila, ea se petrece de mai multe ori in decursul vietii: de fiecare data cand se incheie o relatie, cand pierdem o slujba, cand parasim o locuinta, cand ne apare un rid nou, cand avem experienta mortii cuiva drag si asa mai departe.

Daca trec in revista toate aspectele in care mi-am plasat sensul eului, voi descoperi ca o parte din identitatea mea – o parte din „cine sunt eu” – se afla in zona destinata schimbarii.

Frica apare atunci cand aceste lucruri sunt amenintate, din cauza ca eu interpretez, prin prisma atasamentelor mele, ca ele fac parte din fiinta mea.

Apare astfel rezistenta la posibilitatea pierderii acestor lucruri.

La o privire mai atenta, putem observa cum ne aparam intotdeauna intr-un fel sau altul, obiectul atasamentului. In esenta noi aparam atunci definitia pe care o dam eului.

Aceasta facea fetita mea cand se arunca asupra fiecaru lucru strigand: „Al meu! A mea!” Nu obiectul exterior era cel pe care il apara; se apara pe sine.

Provocarea care iti sta in fata este sa schimbi conventia, sa vezi ca esti o fiinta umana perfecta si sa admiti ca nu exista niciun obiect, idee sau cunoastere de care ai nevoie ca sa fii complet.

Esti perfect pentru ca traiesti in acest moment si te transformi odata cu fluxul vietii.

Daca ne vom vedea perfecti asa cum suntem pentru ca traim in prezent, vom fi liberi.

Atasamentele noastre nu ne vor mai defini.

Cunoasterea pe care o vom dobandi va deveni un instrument prin intermediul caruia vom decide in ce fel dorim sa ne angajam in visul personal si in cel al planetei, si in ce mod alegem sa actionam pentru a ne manifesta intentia.

Daca privesti in urma la viata ta, ce constati: ca actiunile tale au fost dictate de atasamentul fata de cunoastere sau ai folosit cunoasterea pentru a actiona potrivit constiintei momentului prezent?

Don Miguel Ruiz Jr. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *