Ofera iubire . Numai iubirea recompenseaza

iubirePentru ca incepand din acest moment sa nu mai facem rau nici unei fiinte din univers, nici macar cu gandul, trebuie sa avem in vedere urmatoarele:

Nu emiteti niciodata pretentii fata de nimeni si nimic, nu faceti nici un repros nimanui. Nu reprosati nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitati ca orice repros al tau reprezinta un program de distrugere a aceluia spre care il adresati. Efectul va fi mai mare daca persoana respectiva este intr-o stare de vulnerabilitate energetica. La om si sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti in urma omului, totul se va implini. De aceea, daca ati rostit in urma cuiva un blestem, veti continua in subconstient sa rostiti acest blestem oricarei persoane care v-a intors spatele, inclusiv propriilor vostri copii. De aceea, la toti cei care pleaca de la noi sau cu ….care ne intalnim sa le transmitem numai lumina, iubire si armonie. Daca nu facem acest lucru, prin subconstient vom trimite dezaprobare, suparare sau iritare.

Vorbirea de rau a unui om otraveste mintea celui care vorbeste, dupa care produce perturbari in campul lui energetic si intra in suferinta. Cand omul se gandeste la cineva nu prea frumos, are loc conectarea de energii negative comune si chiar fara a-i dori raul poti sa il produci.

Una din legile universului e aceea de a nu face rau unei persoane nici macar cu gandul. Cand cineva gandeste ca se poate intampla ceva rau lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului, si cu cat acestea sunt reprezentate in mod real, cu atat mai mare e raul pe care il provoaca. Nu raspundeti raului cu rau sau ocari cu ocara, ci dimpotriva binecuvantati. Cand binecuvantam dam si primim in acelasi timp. Oferind pace si iubire, acestea se intorc la noi insutit. Nu se raspunde la ura si la rautate cu rautate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mi de oameni se autodistrug in mod inconstient, deoarece se hranesc in permanenta cu fructele putrede ale gandirii negative.

Prin ura, rautate si furie nu vei rezolva niciodata nimic. Numai iubirea recompenseaza. Ura face mai multe ravagii semenilor nostri decat pe campul de lupta. Oamenii se ucid intre ei mai degraba cu vorba decat cu fapta. Antidotul urii este iubirea si iertarea. Frica, indoiala, orice gand negativ sunt nocive, toxice si autodistructive.

Cand te simti vinovat in ganduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important sa-ti ceri iertare in fapt sau macar in gand respectivului. Fa-o pentru tine. Sa nu te preocupe reactia celuilalt.

Oricand aveti ganduri „negre” despre o persoana, aduceti-va aminte sa comutati butonul si sa va rugati pentru sanatatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire. Un om nervos, care are tensiunea ridicata, explodeaza in torente de cuvinte, in lamentari, intr-o agresivitate necontrolata care ii va afecta pe cei apropiati sau mai indepartati care vor prelua inconstient energiile negative pe care acesta le emana. Asa se explica bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile parintilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. De asemenea, toate obiectele din jur se impregneaza cu energiile negative emise, devenind aducatoare de probleme pentru toti ce stau in mediul respectiv, inclusiv pentru cel/cei care le-au provocat. Atunci cand ne pierdem controlul, noi spunem si facem lucruri pe care nu am fi dorit sa le spunem si sa le facem. De aceea e atat de important sa devenim impecabili in gandire, in vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.

De regula, noi eliberam otrava noastra emotionala asupra persoanei despre care credeam ca este responsabila de nedreptatea comisa asupra noastra. De fapt, noi suntem dispusi sa ne descarcam otrava asupra oricarei alte persoane, vinovate sau nu, numai sa scapam de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiti de aparare si astfel se nasc relatii abuzive verbale si faptice.

loading...

Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzeaza de cei slabi, caci simt nevoia sa scape de aceasta otrava emotionala negativa, aruncand-o asupra acestora.

Daca tu consideri ceva ca fiind rau acesta devine rau in mod automat. De aceea se spune: devii ceea ce gandesti. Tot ce gandim se materializeaza in existenta noastra. Omului i se intampla tot ce gandeste.

Daca accepta in gand si in mental boala si batranetea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc. Gandul rau il infaptuim: intai in noi, pe plan mental, prin simplul fapt ca il acceptam si ne hranim cu el si apoi in afara spre victima spre care a fost directionat.

Samanta tuturor faptelor tale se gaseste in gandurile si vorbele tale.

Daca gandesti si spui „nu pot sa-l sufar pe cutare” de fapt il ataci la nivel energetic subtil si ceea ce sunt ganduri si vorbe repede ajung fapta. De aceea nu e bine sa spunem lucruri agresive sau vorbe care ranesc pe altii. Calomniind o persoana in fata altora sau uneltind impotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.

Toate bolile fizice sunt expresia unor ganduri eronate si dispar edata cu ….corectia de rigoare.

Debbie Ford

loading...
loading...

1 comment for “Ofera iubire . Numai iubirea recompenseaza

  1. 03/04/2017 at 9:11

    Buna dimineata!Minunat articol si foarte adevarat.Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *