Sa devenim Copii ai Cerului

copiiV‑ati intrebat oare de ce Lumea invizibila trimite copiii langa adulti si nu langa alti copii? Este pentru ca ei sa gaseasca in parintii lor modele, deoarece fara model nu se poate creste, instrui, dezvolta.

Dar parintii… Ce fel de modele sunt uneori! Nu intotdeauna “modele” ei insisi, asa cum trebuie. Si cum copiii au instinctul de a-i imita pe parintii lor, parintii nefiind intotdeauna la punct, copiii nici ei nu sunt.

Adultii, ei insisi, au nevoie de un model care sa-i depaseasca, doar ca nu vor sa recunoasca, se simt impecabili, perfecti si, cu aceasta satisfactie de ei insisi, merg spre catastrofa.

Iar eu, credeti voi ca eu nu am nevoie de modele pentru a ajunge sa devin ceea ce doresc? Da, bineinteles, iar cum eu nu gasesc modele destul de perfecte aici pe Pamant, le caut in alta parte, in

Lumea divina, si iata de ce fac progrese in fiecare zi. Mici progrese, bineinteles, dar cu cateva mici progrese in fiecare zi, in cateva mii de ani voi parcurge un drum imens. Da, am destula rabdare pentru a munci inca mii de ani!

Cerul trimite, deci, copiii langa adulti pentru ca ei sa aiba modele, dar si pentru ca, reciproc, adultii sa aiba in fata lor exemplul a ceea ce trebuie sa redevina. Un adult este prea mare, prea greoi, prea abrutizat, dar un mic copil care surade, care rade… Oh, la, la! Imediat i se deschide usa! Daca voi credeti ca, incepand cu aceste explicatii, toti se vor decide inca de astazi sa devina copii… Nu, ei vor continua ca inainte, sa se supraincarce cu greutati, cu necazuri si complicatii, pentru ca nu au inteles nimic.

Iar eu, de ce continui sa ma manifest ca un copil? Multi care ma vad pentru prima data sunt blocati, scandalizati. Ei spun: “Dar ce se intampla cu acest om? Ni s-a spus ca vom intalni un Maestru si vedem un copil care rade, care glumeste, care agita capul, picioarele, bratele…” Ei nu au inteles ca vreau sa mentin in mine copilaria. “Dar, uneori, sunteti serios, profund, grav, ca un batran!”.” Ei bine, este pentru a face variatii.” Nu, adevarul, este ca eu vreau ca inima mea sa ramana pentru totdeauna ca un copil, totdeauna pregatita sa iubeasca, sa se entuziasmeze, dar ca intelectul meu sa fie ca un batran in varsta de mai multe mii de ani, plin de intelepciune si experienta. Deci, vedeti voi, copilul si batranul sunt amandoi prezenti in mine, dar fiecare la locul care trebuie sa fie al lui, pe cand deseori se vede la oameni un intelect pueril, prostut si o inima batrana si blazata.

Care este situatia micului copil? Parintii sai se ocupa de el, il hranesc, il spala, il imbraca; el nu are de ce sa-si faca nici un fel de grija, nici munci sa execute. Pe cand pentru adulti este contrariul, toate sarcinile, toate complicatiile, toate treburile apasa asupra lor: ei trebuie sa castige bani pentru nevoile familiei, sa o hraneasca, sa o cazeze, sa o protejeze si asa mai departe. Eu vorbesc in general: stiu ca anumiti copii sunt maltratati, abandonati, aruncati in strada de parintii lor si anumiti adulti, bogati si privilegiati, isi petrec viata in fericire si in liniste. Dar nu ma opresc asupra acestor cazuri exceptionale.

Atunci, daca incepeti sa cautati cauza acestei diferente intre copil si adult veti vedea ca primul se bucura de aceasta protectie pentru ca nu poate conta pe el insusi. Cum el nu are inca facultatile necesare pentru a-si ajunge si a se conduce in viata, ramane sub protectia parintilor sai.

Mai tarziu, cand se simte puternic, capabil, vrea sa-si ia responsabilitati, sa munceasca, sa se impuna, sa dovedeasca; si, in acest moment, incep grijile, si asta doar pentru ca el trebuie sa conteze pe sine insusi, pe facultatile sale, pe forta sa, pe modul sau de a vedea. A fi adult sau a fi copil nu este deci o problema de varsta, ci o problema de atitudine.

Pe mine ceea ce ma intereseaza este sa stiu cum trebuie sa va comportati in Viata spirituala. Luati cazul discipolilor sau chiar al Initiatilor. Ei nu vor sa devina Maestri ai propriei lor vieti, sa dispuna si sa o organizeze dupa vointa lor; ei nu vor sa taie legatura cu Creatorul, ei vor sa ramana copii, adica sa-si asculte parintii ceresti, sa-i urmeze si sa realizeze totul dupa sfaturile lor.

Si, din moment ce iau aceasta atitudine, Cerul se ocupa de ei, ii hraneste, vegheaza asupra lor, ii protejeaza. Iata o noua interpretare a cuvintelor lui Iisus: “Daca voi nu deveniti ca niste copii, nu veti intra in Imparatia lui Dumnezeu”. Pentru ca au devenit adulti, oamenii se simt puternici, liberi, nu mai au nevoie de Tatal ceresc, nici de Mama divina, ei taie legatura cu ei. Dar, plecand din acest moment, toate nenorocirile cad pe capul lor, pentru ca Cerul nu se mai ocupa de ei: ei sunt adulti! Daca ar fi continuat sa fie copii, daca, in loc sa vrea intotdeauna sa-si afiseze independenta fata de Cer, ar simti nevoia sa se lase ghidati de el, sa urmeze sfaturile sale, sa aiba incredere si sa mearga dand mana parintilor lor divini, acestia ar continua sa se ocupe de ei si ar fi protejati.

Nu este vorba de a nu deveni adult, ci, in timp ce devii adult, sa pastrezi o atitudine de copil fata de Cer, sa te arati ascultator, supus, plin de iubire. Iar Cerul, care vede aceasta fiinta, nu o abandoneaza, ii trimite ajutorul sau, Lumina sa.

Cerul nu va veni sa va ajute decat daca sunteti un copil. “Da, dar eu sunt deja un batran de 90 de ani!” Asta nu face nimic, Entitatile sublime nu privesc ridurile voastre, barba voastra sau parul alb, ele nu privesc calendarul oficial: ele vad ca sunteti un copil adorabil, ca atitudinea voastra este cea a unui Fiu a lui Dumnezeu, a unei Fiice a lui Dumnezeu si ele va vor face sa intrati in Paradis. Mi se intampla sa intalnesc multi tineri baieti si tinere fete care au o asa de mare incredere in propria lor ratiune, in propria lor cunoastere, in propriile lor puncte de vedere, care nu accepta sfaturi de la nimeni. Chiar daca este un Maestru, ei nu il vor asculta.

Iar eu, doar vazand aceasta mentalitate, stiu ca ii asteapta mari probleme si ca nu sunt pregatiti pentru a le infrunta si a le rezolva corect. Simplu: pentru ca au o mentalitate de adult; in loc sa fie niste copii care, constienti de ignoranta si de slabiciunea lor, se incredinteaza parintilor lor, cautand sfaturile si urmandu-le atent, ei conteaza in mod absolut pe opiniile lor. Ei bine, acesti tineri si aceste tinere au devenit deja prea batrani: ei merg in intampinarea marilor deziluzii si a marilor suferinte.

Veti spune: “Dar pana cand va trebui sa pastram aceasta atitudine de copil?”. Pana cand veti fi devenit atat de puri si de luminosi incat Duhul Sfant sa poata sa vina sa se instaleze in voi: Cand Duhul Sfant se instaleaza in om, el poate sa se considere in mod veritabil ca adult. Dumnezeu nu a facut ca omul sa ramana in copil pentru eternitate.

Aceste doua perioade, copilaria si varsta adulta, au fost prevazute de Inteligenta cosmica: trebuie sa fiti copil un anumit timp, pana la maturitate. Doar ca, aceasta maturitate nu este acolo unde oamenii o plaseaza: pentru ca au 21 de ani, sau 18 ani, ei isi spun majori, dar nu au inca majoratul de care va vorbesc. Chiar la 99 de ani multi nu sunt inca intr-adevar majori: ei nu au nici o maturitate spirituala.

Cand o fiinta a primit Duhul Sfant, ea devine in mod veritabil adulta si atunci merge in Lumina, vede clar. Doar acest adult este recunoscut ca adult de catre Cer. Ceilalti nu sunt inca decat copii recalcitranti. Da, toti cei care nu au atins inca aceasta maturitate spirituala sunt considerati sus ca niste bebelusi. Deci, este clar. Omul nu este condamnat sa ramana etern un copil, dar atata timp cat nu a primit Lumina,

Spiritul lui Dumnezeu care aduce toate bogatiile, el trebuie sa pastreze o atitudine de copil, adica sa ramana totdeauna ascultator, umil, atent fata de Cer. De altfel, cand vedeti oameni in lupta cu dificultati de netrecut, este foarte simplu: este dovada ca sunt inca copii neascultatori, fiindca adevaratii adulti nu mai sufera, ei sunt totdeauna in Lumina. Dar toti cei care nu au vrut sa pastreze aceasta atitudine de copil pana la maturitatea lor, si care au devenit prematur adulti, acestia, evident, sufera.

Atunci, ce sa faceti? Ei bine, este foarte simplu: atata timp cat nu ati devenit adulti, va trebui sa cereti sa fiti luminati si ghidati de parintii vostri ceresti. Cand acestia vor vedea ca sunteti din ce in ce mai puternici, radianti luminosi si plini de iubire, vor decide sa va dea majoratul: iar Spiritul Luminii nu va inceta sa va ilumineze si sa va inspire. Dar, atata timp cat nu ati fost recunoscuti de catre Cer, trebuie sa actionati ca un copil umil si ascultator pentru a putea intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Dar, sa ma intelegeti bine, atunci cand spun ca trebuie sa fiti umili si ascultatori, inteleg asta fata de Domnul… nu fata de oameni. Deoarece, deseori s-a inteles ca trebuie sa fiti ascultatori si sa vi supuneti oricui, si atunci cati oameni sunt ascultatori fata de tirani, bogati, puternici, calai. Nu, este vorba de a ramane fidel, devotat, supus si ascultator doar fata de Principiile divine.

Viata spirituala are perioade de transformare care marcheaza trecerea de la o etapa la alta, exact la fel cum in viata fizica si psihologica se vede, de exemplu, producerea pubertatii sau a menopauzei. Aceste treceri nu se manifesta intr-un mod tot atat de aparent in planul spiritual, dar ele sunt foarte semnificative, deoarece produc schimbari mari in Viata interioara. Deci, la fel ca in viata fizica se produce trecerea de la copilarie la adolescenta., apoi la varsta adulta; la fel in evolutia noastra spirituala este prevazuta aceasta trecere. Trebuie sa ramaneti copil atata timp cat nu ati ajuns la o maturitate de adult. Dar, dupa aceea, odata adult, nu se mai pune problema de a continua sa va comportati ca un copil.

“Daca nu deveniti ca niste copii, nu veti intra in Imparatia lui Dumnezeu”, aceste cuvinte ale lui Iisus sunt usor de inteles. Ziua in care veti inceta sa aveti incredere in Tatal ceresc si Mama divina, in care veti inceta sa ii iubiti sa va abandonati in mainile lor, veti incepe sa simtiti greutatile vietii, mizeria, uratenia; nu mai aveti chef de nimic, nu mai aveti acea veselie de copil care nu-si face griji, care se joaca si canta; deveniti ridat, zbarcit, deoarece aveti prea multe greutati pe umeri. Dar daca, cu toate treburile si sarcinile, adultul care sunteti vrea totdeauna sa ramana un copil ceresc, pentru ca el stie ca sus are parinti care-l iubesc, atunci el se dezvolta, devine surazator, frumos, luminos.

Oare este clar acum? Atunci, noi toti, nu avem de acum inainte nimic altceva de facut decat sa devenim Copii ai cerului, deoarece simtind iubirea Tatalui nostru si a Mamei noastre, prezenta lor, ajutorul lor, noi vom fi fara incetare sustinuti, protejati, incurajati, luminati. Pe cand toti cei care se cred prea puternici deja, pentru a‑si permite sa taie legatura cu Cerul, se simt nefericiti, abandonati in frig si singuratate.

Cand vedeti un om impovarat, strivit de griji, puteti spune: “Acesta a devenit in mod prematur adult, el ar fi trebuit sa ramana inca un copil”.

Intelegeti ca aveti interesul sa veniti mai des langa un Maestru pentru a obtine acest mod nou de a vedea. La fel cum aveti nevoie de un tata, aveti nevoie de un Maestru, deoarece un Maestru este un alt fel de tata. Veti spune: “Dar nu este cazul, il am deja pe tatal meu!” Da, bineinteles, dar poate el sa va invete tot ceea ce va invata un Maestru?

Exista trei fiinte pe care discipolul are nevoie sa le iubeasca si sa ie respecte pentru a avansa pe drumul evolutiei: Tatal Ceresc, pentru a umple nevoia lui de iubire divina, Soarele pentru a invata sensul universalitatii si, in fine, un Maestru pentru a-i lumina inteligenta. Acestea erau invatate in toate Initierile din trecut.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Loading...

Lasă un răspuns