Invataturi zilnice — 31-40

IZiua 31
Tu ai capacitatea de a porunci orice. Iata cum le poti porunci gandurilor negative sa te paraseasca:
„Pleaca! Nu te doresc. Eu sunt Spirit pur si nu gazduiesc decat gandurile bune si perfecte.”
Niciodata nu au fost rostite cuvinte mai pline de adevar!

Ziua 32
Din clipa in care te-ai nascut, tu ai avut in permanenta alaturi un partener cosmic care nu te va parasi niciodata de-a lungul actualei vieti. Acest partener cosmic dispune de contacte fantastice si de mijloace nelimitate, cu ajutorul carora iti poate oferi tot ceea ce iti doresti. Pentru el, timpul nu reprezinta un obstacol, marimea nu reprezinta o problema, iar spatiul nu exista deloc. Practic, el poate face absolut orice pentru tine.
Tot ce trebuie sa faci tu este sa respecti regulile jocului cosmic. Cere, apoi crede cu toata convingerea ca ai primit deja ce ai cerut.
Imagineaza-ti intregul Univers Cosmic lucrand pentru tine!

Ziua 33
Stiai ca daca viata ta nu s-ar schimba in permanenta, tu nu ai putea exista? Intregul Univers si tot ceea ce exista in el se afla intr-un proces continuu de schimbare, pentru ca totul este alcatuit din energie, iar aceasta nu poate exista decat daca se misca in permanenta. Daca energia si-ar opri pentru o clipa miscarea, intregul Univers si intreaga Viata ar disparea pe loc.
Viata ta este la randul ei alcatuita din energie; de aceea, ea trebuie sa se afle intr-o miscare continua si sa se schimbe in permanenta. Tu nu poti opri miscarea si schimbarile vietii tale, si nici nu ti-ai dori acest lucru. Natura energiei consta in miscare, si tocmai aceasta miscare iti da Viata. Ea determina cresterea Vietii, dar si cresterea ta.

Ziua 34
Emite ganduri bune.
Rosteste cuvinte amabile.
Actioneaza in beneficiul celorlalti oameni.
Acesti trei pasi iti vor aduce mai mult decat iti poti imagina vreodata.

loading...

Ziua 35
„Gandul se manifesta prin cuvant. Cuvantul se manifesta prin actiune. Actiunea se transforma in obisnuinta. Obisnuinta devine treptat caracter. De aceea, vegheaza-ti cu cea mai mare atentie gandurile. Urmareste ca acestea sa derive numai din iubire, respectiv din grija ta pentru toate fiintele.”
BUDDHA (c.563 – c.483 i.Ch.)

Ziua 36
Legea atractiei este impersonala. Ea opereaza la fel ca un aparat xerox. Legea fotocopiaza ceea ce gandesti si ceea ce simti in fiecare moment, dupa care iti trimite fotocopia exacta sub forma vietii tale. De aceea, tu iti poti schimba extrem de usor viata si lumea in care traiesti.
Daca doresti sa schimbi lumea exterioara, tot ce trebuie sa faci este sa iti schimbi gandurile si sentimentele, iar legea atractiei va fotocopia aceasta schimbare.

Ziua 37
Daca doresti sa iti schimbi viata in bine, va trebui sa iei decizia de a nu mai suferi si de a trai fericit. Singura modalitate prin care poti face acest lucru consta in a lua decizia de a cauta numai lucruri pe care sa le apreciezi.
Daca vei incepe sa te focalizezi asupra lucrurilor bune si asupra aspectelor frumoase ale vietii, legea atractiei va reactiona trimitand in viata ta fotocopia exacta a acestor ganduri. Si lucrurile bune vor incepe sa apara. Apoi si mai multe lucruri, apoi si mai multe…

Ziua 38
Tu esti liber sa optezi pentru tot ceea ce iti doresti. Puterea se afla in mainile tale. Tu esti singurul care poate opta pentru maniera in care te vei folosi de aceasta putere. Decizia iti apartine.
Tu poti opta pentru o viata mai fericita astazi sau pentru a amana aceasta fericire pentru ziua de maine.
Ce preferi? Alegerea iti apartine.

Ziua 39
Este extrem de important sa te simti recunoscator pentru tot ceea ce exista in viata ta. Majoritatea oamenilor se concentreaza exclusiv asupra lucrurilor pe care si le doresc cel mai mult, dar uita sa se simta recunoscatori pentru celelalte lucruri bune din viata lor.
Fara recunostinta nu vei putea obtine nimic cu ajutorul legii atractiei, caci daca nu emiti aceasta stare de spirit, rezulta automat ca o emiti pe cea contrara: de nerecunostinta. De aceea, fii pro-activ si foloseste-te de frecventa recunostintei pentru a primi tot ceea ce iti doresti de la viata.

Ziua 40
Crearea unui panou cu tot ceea ce iti doresti pentru viitor reprezinta un instrument care te poate ajuta sa iti creezi imaginea mentala a vietii pe care ti-o doresti. Ori de cate ori vei privi acest panou, tu iti vei imprima mai adanc in minte imaginea dorita. Concentrarea asupra panoului iti va stimula simturile si va evoca in fiinta ta o stare de spirit pozitiva. Vei dispune astfel de cele doua elemente absolut necesare ale procesului de creatie: focalizarea mintii si a sentimentelor tale asupra lucrurilor dorite. Atunci cand aceste doua elemente coopereaza, puterea lor este de neoprit .

Rhonda Byrne

Loading...

Lasă un răspuns