Nevoile corpului emotional

corpul emotionalSanatatea emotionala implica sapte nevoi fundamentale, in ordinea importantei: frumusetea, creativitatea, increderea, apartenenta, speranta, afectiunea si scopul sau telul. Cu cat iti hranesti mai mult corpul emotional cu aceste nevoi, cu atat te vei indrepta mai mult spre stapanirea de sine.

Prima nevoie: frumusetea. Este surprinzator, nu-i asa? Frumusetea este foarte importanta pentru fiinta umana. Aceasta apreciaza foarte mult mult faptul de a fi inconjurata de frumusete. Oamenii nefericiti sau foarte bolnavi sunt cei care nu pot avea nicio frumusete in jurul lor sau in ei. O persoana inconjurata de uratenie, care traieste intr-o casa de beton, fara natura in jurul ei, care isi neglijeaza tinuta vestimentara si nu vede nimic frumos in aspectul ei fizic, va avea tendinte sinucigase puternice. Fiinta umana are nevoie sa vada frumusetea prin ochii exteriori si prin cei interiori. Este foarte greu sa vezi frumusetea din interior, daca nu este vizibila si in exterior. Cand te plimbi prin natura, unele lucruri iti merg direct la inima, prin simplul fapt ca le privesti. Poate fi vorba despre frumusetea unui copac sau a unui apus de soare. ”Ce imi poate aduce acest lucru? o sa intrebi. Iti umple corpul emotional. Simti un sentiment de fericire profunda. Este foarte important daca avem tendinta de a asocia frumusetea cu sentimentele. Fiecare moment din viata ta, fiecare circumstanta iti ofera posibilitatea de a te inconjura de frumusete. Profita de acest lucru. Fiecare actiune, oricat de marunta ar fi ea, este un pas in plus spre evolutia ta. Te sfatuiesc sa incepi cu tine insuti, prin tot ceea ce te priveste direct (haine, mancare…). Alege tot ceea ce este frumos si bun! Acorda mai multa importanta calitatii decat cantitatii. Tot cea are legatura cu pielea ta este important. Calitatea unei tesaturi provoaca un fenomen la nivelul emotiilor. Cu cat tesatura este mai naturala, cu atat corpul tau se simte mai bine, deoarece il lasi sa respire prin ea. Fie ca privesti o casa, interiorul unui partament, o persoana sau natura, este bine sa observi frumusetea. Nu incerca sa gasesti pata neagra. Accepta complimentele in loc sa incerci sa elimini ce nu iti place la tine. Accepta faptul ca frumusetea este intotdeauna mult mai mare peste tot in jurul tau. Daca ai probleme cu respiratia sau cu inima, daca ai senzatia ca te sufoci, este foarte posibil sa nu poti vedea frumusete din tine si din jurul tau.

Cea de-a doua nevoie: creativitatea. Creativitatea este expresia individualitatii tale. A nu crea inseamna sa te distrugi sau sa ii imiti pe ceilalti. Reprezinta o nevoie primordiala. Cand nu o exploatezi, acest lucru iti afecteaza viata emotionala. Orice persoana de pe pamant poate crea, chiar si oamenii care au un handicap. Creativitatea face parte din fiinta umana. Creativitatea se poate exprima printr-un aranjament floral, o haina, un bricolaj sau reparatii prin casa, toate acestea adaugand stilul tau personal. Poti crea in orice domeniu. Ai un talent special pentru ceva anume. Regaseste-ti talentele din copilarie. Folosindu-ti talentele, facand ceva care vine din tine, dai viata creativitatii tale. Nu esti o copie a altcuiva. Unii oameni isi folosesc creativitatea in munca lor de zi cu zi. Pentru ei este normal sa aiba o viata mai pasiva, in afara muncii lor. A crea inseamna in acelasi timp a-ti crea viata, a lua decizii pentru existenta ta. Lipsa creativitatii afecteaza organele genitale sau zona gatului.

A treia nevoie: increderea. Ce inseamna sa ai incredere in tine? Exista mai multe raspunsuri posibile. Multi oameni confunda increderea cu curajul, perseverenta, tenacitatea…Increderea in sine nu inseamna sa fii perseverent sau sa iti infrunti fricile: acesta este curajul. Inseamna capacitatea de a te increde in tine, de a te exprima, de a te dezvalui unei persoane fara sa-ti fie teama ca vei fi criticat. Cu cat inveti mai mult sa ai incredere in tine, sa te dezvalui celorlalti, fara sa alegi, cu atat vei dezvola mai mult increderea in tine. Astfel vei atrage increderea celorlalti. Imagineaza-ti ca o persoana foarte apropiata tie iti incredinteaza toate gandurile ei secrete si se deschide complet fata de tine. Nu simti si tu dorinta sa te deschizi fata de ea? Aceeasi situatie poate aparea si intre un angajat si seful lui. Un angajat capabil sa se dezvaluie, sa isi exprime emotiile si sa spuna exact ceea ce traieste, in momentul in care traieste acel lucru, va castiga mai mult increderea sefului sau. Increderea in tine te va ajuta sa te dezvalui in fata oricui. Dar trebuie sa existe totusi o masura! Asta nu inseamna ca poti povesti viata oricui iti apare in cale, totusi daca ai o nevoie spontana sa te destainui cuiva, fara ca sa cunosti acea persoana, fa-o. Frica ta de a te dezvalui, de a fi judecat, se va risipi treptat. Nu te vei mai gandi la ce ar putea crede interlocutorul tau despre tine. A avea incredere in tine inseamna a alege. Nu este un lucru innascut sau ereditar, ci tu esti cel care decide sa aiba incredere in sine, prin incercarile tale personale si zilnice si prin vointa ta de a invata sa te dezvalui. Lipsa increderii in sine induce automat lipsa increderii in ceilalti. Problemele legate de eliminarea renala sau intestinala sunt adeseori simptomele fizice ale lipsei de incredere.

A patra nevoie: apartenenta. Fiinta umana are nevoie sa simta ca apartine unui loc, unui grup. Copilul retras, fara un grup de apartenenta devine nefericit. Multi adulti sufera de singuratate din cauza lipsei acestei apartenente. Apartenenta provine din interiorul tau. Tu esti cel care decide sa apartii unui loc, oricand si cu oricine. Ai tendinta de a frecventa acelasi restaurant, acelasi grup de prieteni sau acelasi loc de vacanta? Este un semn ca in prezent iti lipseste apartenenta. Probabil ai multe dificultati de adaptare, de a te simti bine intr-un loc nou. Nu accepti faptul ca pamantul este pentru toata lumea si nici ca apartii oricarui loc unde doresti tu. Nu exista niciun loc care sa nu fie facut pentru tine. In orice moment tu alegi sa apartii unui loc. Apartenenta nu inseamna ca vrei sa locuiesti peste tot. Dar, oricare ar fi locul in care te gasesti, fie ca esti in bogatie, fie in saracie, spune-ti ca ai dreptul sa fii in acel moment acolo. Acceptand aceasta notiune, vei elimina orice disconfort si orice senzatie straina de a fi intr-un loc ”neobisnuit”. Persoana careia ii lipseste apartenenta sufera de un gol interior si va fi tentata sa umple acel gol prin bautura sau mancare. Poate avea probleme cu greutatea sau o problema la nivelul sistemului digestiv. Poate deveni, de asemenea, foarte posesiva cu ceilalti pentru a incerca sa compenseze sentimentul ei de non-apartenenta.

A cincea nevoie: speranta. Sa iti imaginezi ca esti prins sub pamant, in spatiul unui tunel fara nicio deschidere, sa fii convins ca nu exista nicio speranta de a iesi de acolo… ar fi mai bine sa mori! Dar daca iti imaginezi ca undeva departe, straluceste o luminita, totul se schimba. Acel mic graunte de lumina reda viata si energia sperantei. Timpul necesar pentru a ajunge la capatul tunelului nu va mai fi un obstacol. Este la fel si in cazul fiintei umane. Trebuie sa stii ca te indrepti mereu spre lumina. Exista ceva fantastic la capatul drumului tau. Trebuie sa iti pastrezi speranta ca totul va fi mai bine. Ceea ce traiesti acum sunt experiente. Exista pentru a te invata ceva despre tine si pe masura ce vei invata, va fi tot mai multa lumina, mai multa caldura si iubire in tine. Oamenii fara speranta sunt adeseori depresivi sau sufera de tensiune scazuta.

Cea de a sasea nevoie: afectiunea. Daca iti lipseste afectiunea, cine a uitat sa o semene? Privind in jurul tau, este usor sa observi ca fiinta umana acorda adeseori mai multa afectiune animalelor decat semenilor ei, oamenii. Atingerea fizica nu este singurul mod de a-ti exprima afectiunea. Un cuvant de incurajare, o floare din cand in cand, o vorba de dragoste sau un compliment pot ilustra afectiunea. Ceea ce faci pentru ceilalti, poti sa faci si pentru tine, deoarece afectiunea este si pentru tine. Sa nu uiti de tine! Pe pamant, energia se afla la baza oricarui lucru. astfel, pentru a obtine ceva trebuie sa investesti energie. Cu cat vei face sa circule mai mult energia afectiunii, cu atat vei avea mai multa afectiune in viata ta. S-a demonstrat ca un bebelus care nu primeste decat nevoile primordiale (lapte, schimbarea scutecelor, etc), fara nici cea mai mica forma de afectiune din partea parintilor, se lasa sa moara, atat de importanta este pentru el aceasta nevoie. Afectiune inseamna si a afecta pe altcineva. De aceea, atatia oameni fac totul pentru a atrage afectiunea celorlalti. Oferim cadouri, tot felul de lucruri, spunem ”da”, desi am vrea sa spunem ”Nu”. Toate acestea pentru a avea parte de atentie. Fiinta umana are nevoia sa simta ca afecteaza pe cineva, ca are o afectiune pentru cineva. Daca ai decide sa nu afectezi viata nimanui, deoarece te consideri lipsit de importanta, ai incepe sa te retragi, sa-ti infranezi elanurile de afectiune. Si cei din jurul tau vor face la fel. Nu este armonios sa te lasi afectat de anturajul tau, daca tu nu ii afectezi pe cei din jurul tau. Acest lucru dezechilibreaza schimbul de energie.

A saptea nevoie: scopul, telul. Este un lucru foarte important sa ai unul sau mai multe scopuri in viata. Daca ti-as spune: ”Iti dau un minut pentru a-mi spune care sunt scopurile tale pe termen scurt (sase luni), pe termen mediu (cinci ani) si pe termen lung (douazeci ani)”, ce o sa-mi raspunzi? O sa reusesti sa imi spui trei scopuri pentru fiecare interval de timp? Ar fi destul de greu, nu-i asa? Este foarte important sa ai un scop precis. Doar prin acest fapt, pofta ta de viata se accentueaza. Nu ezita sa ai teluri mari! Este mai bine sa ratezi un scop maret decat sa atingi un scop mic! Exista sute de persoane care traiesc singure. Ar vrea sa intalneasca pe cineva compatibil cu ele, dar nu fac nimic pentru a reusi. Raman la nivelul visului. Visul devine realitate daca il transformi in scop. Vei vedea: daca ai un scop vei avea mai multa pofta de viata. Te vei trezi dimineata plin de elan, deoarece ai un motiv pentru a trai. Daca nu ai niciun scop in viata, vei fi adeseori lipsit de energie. Iti pierzi gustul de a face orice. Vor fi afectate mai mult bratele, picioarele, ochii, urechile, nasul.

M-am hotarat sa imi respect nevoile corpului emotional si sa-mi regasesc astfel sanatatea emotionala .

Lise Bourbeau

Loading...
Related:  O ruga altfel...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.