Vindecarea prin rugaciune

rugaciuneIn esenta, rugaciunea pare sa fie o orientare a spiritului uman catre substratul esential, nematerial al lumii. In general, ea porneste de la stari cu totul omenesti: o plangere, un strigat interior de teama, de neliniste, o cerere de ajutor. Uneori, ea devine o contemplare senina a principiului imanent si transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o inaltare a sufletului catre Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste si de adorare catre Cel care este izvorul minunii numita Viata. Rugaciunea reprezinta, de fapt, efortul omului de a intra in comuniune cu o fiinta nevazuta, creatoare a tot ce exista – intelepciune suprema, putere si frumusete dumnezeiasca, Tata si Mantuitor al fiecaruia dintre noi.

loading...

Departe de a fi o simpla recitare de formule mecanice, adevarata rugaciune este o stare mistica, in care constiinta este absorbita in Dumnezeu. Aceasta stare nu este de natura mentala, intelectuala. Oamenii simpli il simt pe Dumnezeu la fel de firesc cum simt caldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atat de accesibil celui care stie sa iubeasca, ramane ascuns celui care nu reuseste sa-L simta si sa-Linteleaga. Gandirea si cuvantul nu sunt suficiente atunci cand e vorba de a-L descrie. Iata motivul pentru care rugaciunea isi gaseste cea mai inalta expresie intr-un avant al dragostei prin labirintul inteligentei.

TEHNICA RUGACIUNII. CUM SA NE RUGAM

Pentru a ne ruga, trebuie doar sa facem efortul de a tinde, de a aspira launtric catre Dumnezeu. Acest efort trebuie sa fie afectiv, emotional, sufletesc, nu doar mental, intelectual. De exemplu, o meditatie asupra maretiei lui Dumnezeu este o rugaciune numai daca ea este, in acelasi timp, o expresie a dragostei si a credintei. Fie rugaciunea scurta sau lunga, rostita sau numai gandita, ea trebuie sa fie asemenea conversatiei unui copil cu tatal sau. De fapt, ne rugam in acelasi fel in care iubim, adica din toata fiinta noastra.

Cat despre forma rugaciunii, aceasta poate porni de la simpla aspiratie catre Dumnezeu si ajunge pana la contemplare, poate porni de la cuvintele simple, rostite de taranca oprita inaintea Troitei aflate la rascrucea drumurilor si ajunge pana la maretia cantecului de slava ce rasuna sub boltile Bisericilor. Solemnitatea, maretia si frumusetea omeneasca nu sint obligatorii pentru eficienta rugaciunilor. Putini oameni au stiut sa se roage cu atata simplitate ca sfintii. Nu trebuie sa convingem pe cineva pentru a fi mantuiti.

Valoarea rugaciunii se vede dupa rezultatele ei, asa ca cele mai umile cuvinte de cerere si de preamarire sint la fel de bine primite de catre Stapanul tuturor fiintelor, ca si cele mai frumoase invocari. Formule recitate mecanic sint numai intr-un fel rugaciuni, asemenea flacarii unei lumanari. Chiar asa neinsufletita cum pare, ea simbolizeaza aspiratia unei fiinte omenesti catre Dumnezeu.

Ne rugam, de asemenea, prin actiunile noastre. Modalitatea cea mai buna de intrare in comuniune cu Dumnezeu este, fara indoiala, aceea de a-I indeplini in totalitate vointa. „Faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe Pamant…“ A face voia lui Dumnezeu consta, neindoielnic, in a asculta de legile vietii, asa cum sint ele inscrise in fiinta si in sufletul nostru.

Rugaciunile, care se inalta catre Cer precum se ridica dimineata aburul pamantului in vazduh, se deosebesc unele de altele, la fel cum se deosebesc intre ele persoanele celor care se roaga. Ele constau insa in variatiuni pe doua teme, care sint mereu aceleasi – necazul si dragostea. Este pe deplin legitim sa imploram ajutorul lui Dumnezeu pentru a obtine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd sa cerem satisfacerea unui simplu capriciu sau obtinerea unui lucru care poate fi dobandit prin propriul nostru efort.

Cererea staruitoare, insistenta, neabatuta este cea care da rezultate. Cunoastem cu totii pilda evanghelica a orbului care, asezat la marginea drumului, isi striga pasurile din ce in ce mai tare, cu toate ca oamenii incercau sa-l faca sa taca. In forma sa cea mai inalta, rugaciunea inceteaza sa mai fie o cerere. Omul isi exprima, dintr-o pornire launtrica fireasca, libera, recunostinta fata de Stapanul tuturor lucrurilor, simtind ca il iubeste, ca ii multumeste pentru darurile Sale, ca este gata sa-I indeplineasca vointa. Rugaciunea devine, astfel, contemplatie. Valoarea tehnica a unei stiinte se masoara prin rezultatele sale. In acelasi mod, orice tehnica de rugaciune este buna atunci cand reuseste sa faca legatura intre om si Dumnezeu.

UNDE SI CUM SA NE RUGAM

Ne putem ruga oriunde: pe strada, in automobil, in vagonul unui tren, la birou, la scoala, etc. Dar ne putem ruga si mai bine pe camp, in munti, in paduri sau in singuratatea camerei noastre. Exista, de asemenea, rugaciunile liturgice, care se fac in biserica. Dar, oricare ar fi locul rugaciunii, Dumnezeu nu vorbeste omului decat daca acesta face liniste deplina in sine insusi.

Linistea interioara depinde, in acelasi timp, de starea fizica si psihica a omului, precum si de mediul in care acesta se afla. Pacea trupului si a sufletului sint greu de obtinut intr-un mediu confuz, zgomotos.

Prin faptul ca devine obisnuinta, rugaciunea influenteaza caracterul. Trebuie deci sa ne rugam mereu. „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respiri“, spunea Epictet. Este absurd sa te rogi de dimineata, iar in restul zilei sa te comporti ca un barbar. Gandurile si invocarile launtrice il pot mentine mereu pe om in prezenta lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi, in acest caz, inspirat de rugaciune. Inteleasa in felul acesta, rugaciunea devine un mod de a trai.

EFECTELE RUGACIUNII

Rugaciunea este urmata intotdeauna de un rezultat, daca ea este facuta in mod corect. „Nici un om nu s-a rugat vreodata fara a invata ceva“, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugaciunea este considerata de oamenii moderni ca fiind un obicei depasit, primitiv, o superstitie zadarnica. In realitate, nu cunoastem aproape deloc efectele ei.

Care sint cauzele ignorantei noastre? In primul rand, ne rugam prea rar. Simtul sacrului este pe cale de disparitie la oamenii contemporani.

Apoi, rugaciunea este adesea ineficienta deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roaga o fac doar cu gura si sint, in realitate egoisti, mincinosi, orgoliosi, farisei incapabili de credinta si de dragoste. In sfarsit, efectele ei, atunci cand se produc, ne scapa foarte adesea. Ni se pare ca raspunsul la cererile si la dragostea noastra este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea care ne sopteste acest raspuns este perceputa abia ca un murmur in interiorul nostru, si acela inabusit de preocuparilor exterioare si de zgomotele lumii.

Rezultatele materiale ale rugaciunii sint si ele invaluite in mister. Ele sint confundate, in general, cu alte fenomene. Dealtfel, observatorii sint adesea derutati de faptul ca raspunsul la rugaciune este departe de a fi intotdeauna cel asteptat. De exemplu, este posibil ca cineva care cere sa fie vindecat de o boala organica sa ramana in continuare bolnav, dar sa primeasca o inexplicabila transformare spirituala si morala.

Totusi, obisnuinta rugaciunii, desi are un caracter de exceptie in ansamblul populatiei, este relativ frecventa in grupurile ramase credincioase religiei stramosesti. In aceste grupuri se mai poate inca studia influenta rugaciunii. Printre nenumaratele ei efecte, medicul are mai cu seama ocazia sa le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice si curative.

EFECTELE PSIHO-FIZIOLOGICE

Rugaciunea actioneaza asupra sufletului si asupra trupului intr-un fel care pare sa depinda de calitatea, de intensitatea si de frecventa ei. E usor de recunoscut care este frecventa rugaciunii si, intr-o anumita masura, intensitatea acesteia.

Calitatea ei ramane insa necunoscuta, caci noi nu avem mijloace de masurare a credintei si a capacitatii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul in care traieste cel ce se roaga poate sa ne lamureasca asupra calitatii invocatiilor pe care le adreseaza lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand consta mai cu seama in recitarea automata a unor formule, ea exercita un efect asupra comportamentului, intareste in acelasi timp simtul spiritual si moral. Mediile in care rugaciunea este practicata se caracterizeaza printr-o persistenta a sentimentului datoriei si a raspunderii, printr-un nivel mai scazut al egoismului si al urii, prin mai marea bunatate aratata celorlalti. Pare sa fie demonstrat faptul ca, la indivizi cu o dezvoltare intelectuala egala, caracterul si valoarea morala sint superioare in randul celor care se roaga, prin comparatie cu cei care nu se roaga.

Atunci cand rugaciunea este rostita cu regularitate, influenta ei devine evidenta si este comparabila cu influenta binefacatoare a unor glande cu o functionalitate normala. Ea determina un fel de transformare mentala si organica, care se produce progresiv. S-ar putea putea spune ca in constiinta se aprinde ceva ca o flacara. Omul isi vede atunci adevaratul chip. El isi descopera egoismul, lacomia, greselile de judecata si orgoliul, care stateau ascunse in umbra. Omul ajunge sa se supuna indatoririlor morale, sa caute sa dobandeasca umilinta; in fata lui deschizandu-se, astfel, Imparatia Milei. Incetul cu incetul, se instaleaza o liniste interioara, o armonie spirituala si morala, o mai mare putere de a indura saracia, barfa, calomnia, grijile, de a suporta mai pierderea celor dragi, durerea, boala si moartea. Astfel, medicul care vede un bolnav rugandu-se ar trebui sa se bucure. Linistea generata de rugaciune devine un puternic ajutor terapeutic.

Cu toate acestea, rugaciunea nu trebuie sa fie asemuita morfinei, caci, odata cu calmul, ea aduce si o integrare mai buna a activitatilor mentale, un fel de regenerare a personalitatii. Uneori ea genereaza curajul, imprima credinciosilor o influenta deosebita. Seninatatea privirii, linistea atitudinii, seninatatea comportamentului si, cand este necesar, acceptarea cu seninatate a mortii, pun in evidenta prezenta comorii ascunse in adancul sufletului. Rugaciunea ii ridica pe oameni deasupra nivelului lor intelectual, dobandit prin ereditate si prin educatie.

Aceasta legatura spirituala cu Dumnezeu ii umple de pace sufleteasca, ce iradiaza din ei si le insoteste pasii peste tot.

EFECTELE VINDECATOARE

In toate timpurile, ceea ce a atras mai cu seama atentia oamenilor a fost aspectul efectului vindecator al rugaciunii.

In mediile in care se practica rugaciunea, se vorbeste si astazi, destul de frecvent, despre vindecarile obtinute ca efect al cererilor indreptate catre Dumnezeu sau catre sfintii Sai.

Se spune ca rugaciunea pe care o face altcineva este intotdeauna mai eficienta decat cea facuta pentru sine. Ceea ce stim deja in mod cert este ca rugaciunea poate produce efecte vizibile. Oricat de ciudat pare acest lucru, noi trebuie sa acceptam ca fiind adevarat faptul ca oricine cere, primeste si ca celui ce bate, i se va deschide.

SEMNIFICATIA RUGACIUNII

In rezumat, totul se petrece ca un dialog intre Dumnezeu si om. Efectele rugaciunii nu sint o amagire. Oricat am vrea, nu putem reduce sentimentul sfinteniei la spaima pe care omul o incearca in fata pericolelor naturale si-n fata tainelor universului. Rugaciunea trebuie, insa, considerata un leac, un remediu impotriva fricii de suferinta, de boala si de moarte.

Trebuie sa stim ca omul nu poate sa se comporte dupa bunul plac al fanteziei sale, fara a risca. Pentru reusita in viata, el trebuie sa se conformeze regulilor neschimbatoare care depind de insasi structura ei. Ne asumam un mare risc atunci cand lasam sa moara in noi un sentiment esential, o activitate fundamentala, fie ea de ordin fiziologic, intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea dizarmonioasa a corpului si activitatile dezordonate la unii intelectuali sint tot atat de daunatoare ca si degenerarea inteligentei si a simtului moral la unii sportivi. Noi am invatat, dintr-o aspra experienta, ca, daca majoritatea elementelor active ale unei societati isi pierde simtul moral si cel spiritual, aceasta conduce fara indoiala la decaderea completa a acelei natiuni. Caderea Greciei antice, de pilda, a fost precedata de un fenomen analog. Renuntarea la activitatea spirituala este incompatibila cu reusita vietii.

In practica, activitatile morale si religioase sint legate intre ele. Simtul moral dispare inevitabil dupa disparitia simtului sfinteniei.

Care este motivul pentru care simtamantul sfinteniei joaca un rol atat de important in reusita vietii? Prin ce mecanism actioneaza rugaciunea asupra noastra? Aici, parasim domeniul observatiei si intram in cel al ipotezei. Ipoteza, chiar cea aparent intamplatoare, este necesara pentru progresul cunoasterii. Trebuie sa ne amintim, in primul rand, ca omul este un tot indivizibil, alcatuit din materie si din constiinta. El se crede independent de mediul sau material, adica de univers, de cosmos, dar, in realitate, nu poate trai rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neincetata de a respira si de a se nutri. Pe de alta parte, fiinta umana nu consta numai din trup, ci si din suflet, iar sufletul, cu toate ca locuieste in corpul nostru, se extinde dincolo de cele patru dimensiuni ale spatiului si timpului. Ne este ingaduit sa credem ca locuim in acelasi timp in lumea fizica si intr-un mediu intangibil, invizibil, imaterial, avand o natura asemanatoare celei ce alcatuieste constiinta, si de care nu reusim sa ne dispensam fara daune, tot asa cum nu reusim sa ne despartim, fara daune, de universul material si uman. Acest mediu nu ar fi altul decat Fiinta imanenta tuturor fiintelor, care le transcende pe toate – numita Dumnezeu. Am putea, deci, sa comparam simtul sfinteniei cu nevoia de oxigen, iar rugaciunea ar prezenta o oarecare asemanare cu functia respiratorie. Ea ar trebui considerata ca agent al legaturilor naturale intre constiinta si mediu, ca o activitate biologica ce depinde de structura noastra. Altfel spus, ca o functie normala a trupului si a sufletului nostru.

CONCLUZII

In concluzie, simtamantul sfinteniei are, in raport cu celelalte activitati ale sufletului, o importanta deosebita, caci el ne pune in legatura cu imensul mister al lumii spirituale.Prin rugaciune, omul se orienteaza catre Dumnezeu, iar Dumnezeu coboara si patrunde in sufletul omului. Rugaciunea este indispensabila dezvoltarii noastre depline. Nu trebuie sa cadem in greseala de a considera, cu naivitate, rugaciunea ca fiind un act caruia i se daruiesc cei slabi de minte, cersetorii sau cei lasi. De fapt, nu este mai rusinos sa te rogi decat sa te hranesti, decat sa bei apa sau decat sa respiri.Omul are nevoie de Dumnezeu tot asa cum are nevoie de apa si de aer. Adaugat la intuitie, la simtul moral, la simtul frumosului si la lumina inteligentei, simtul sfinteniei da personalitatii deplina sa dezvoltare. Este neindoielnic ca reusita vietii cere dezvoltarea integrala a fiecareia dintre activitatile noastre fiziologice, intelectuale, afective si spirituale.Trebuie sa iubim, deci, frumusetea stiintei cel putin la fel de mult ca frumusetea lui Dumnezeu. Il vom putea, astfel, asculta pe Pascal cu aceeasi fervoare cu care-l ascultam pe Descartes.

Alexis Carrel

Loading...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.