Iubirea pentru noi insine

missgrey.ro

Exista studii care afirma ca bolile sunt semnalul de alarma pe care corpul nostru il trage pentru a ne avertiza ca nu ne iubim suficient. Multi dintre noi visam la sufletul pereche, la relatia care printr-o dragoste totala si neconditionata va umple golul dinauntrul nostru si ne va vindeca toate ranile sufletesti. Si totusi nesocotim intreaga viata pe cineva care este foarte aproape si tanjeste mereu dupa iubirea noastra – ne ignoram pe noi insine.

Lumea exterioara ne inseala deseori asteptarile – pare a fi amenintatoare si de neinteles. Pe de alta parte, universal interior risca sa ne para banal sau insuficient de elevat. Dezamagiti deopotriva de interior si de exterior, ne refugiem uneori intr-o fantasmagorica transcendenta care speram sa fie mai prietenoasa. De fapt raportarea la interior si la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just fata de exterior atat timp cat mentinem o atitudine distorsionata fata de noi insine. Iubirea pe care ne-o refuzam noua le-o refuzam in acelasi timp si celorlalti.

Ranile pe care ni le provocam printr-o atitudine lipsita de iubire fata de noi insine se vor reflecta si in relatiile cu exteriorul. A refuza sa te iubesti inseamna a nega (chiar si inconstient) ca toate fiintele merita iubirea ta – inclusiv tu.

loading...
uleidinargan.ro/

Foarte multe din ranile noastre sufletesti ni le provocam noi insine prin felul nepotrivit in care ne privim. In momentul in care incepem sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem, dispar brusc o parte din agresiunile care ne obisnuisem sa credem ca vin din afara. Pentru simplul motiv ca violenta exterioara are nevoie de mintea noastra agresiva pentru a ajunge in interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeste este compasiunea Dimpotriva, o minte agresiva la adresa propriei fiinte ne poate rani in numeroase moduri: ganduri de neputinta, descurajare, sentimente de inferioritate, stari de revolta, frici. Mentinute timp indelungat acestea ajung sa ne puna in rezonanta cu anumite planuri care fac in cele din urma ca aceste idei sa fie intretinute in mod spontan. Astfel, agresiunea fata de noi insine creeaza bresa prin care Universul ne raneste.

Justa masura in iubirea de sine este greu de dobandit. Oscilam mereu intre mandrie si disperare. Cand universul nostru individual functioneaza cum ne place, luam asta drept un semn al valorii noastre personale si un motiv de mandrie. Cand nu ne mai ofera suficiente satisfactii consideram ca nu meritam iubirea lui Dumnezeu si ne lasam cuprinsi de tristete. Astfel, val dupa val si abis dupa abis, ne petrecem intreaga viata fara a ne iubi vreodata cu adevarat. Dupa numeroase treceri de la o extrema la alta pare sa se schiteze o cale de mijloc: autocompatimirea – care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de sine, ci dimpotriva provoaca tot atat de multe rani ca orgoliul sau neincrederea in sine.

Exista multe piedici in calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial consta in ideea preconceputa ca “nu este necesar sa ma iubesc pe mine insami”. Acesta este doar un pretext pentru teama de a recunoaste ca nu suntem capabili sa manifestam aceasta iubire. Fie ca e indreptata spre exterior sau catre propria persoana, dragostea este intotdeauna o proba de noblete interioara. Implica curaj si daruire. La nivel uman, cu exceptia fiintelor cu inalta viata spirituala, rareori iubirea se prezinta in forma sa pura. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relatie de iubire implica intotdeauna rabdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reusim sa-i convingem pe ceilalti ca-i iubim, dar este imposibil sa nu sesizam cat de multe lacune are inca aceasta iubire. Asa incat, in ceea ce ne priveste pe noi insine, nu ne mai straduim sa ne amagim ca ne iubim, ci preferam sa argumentam ca nu este necesar sa o facem.

De cele mai multe ori traim iubirea relationala colorata sau invadata de numeroase alte sentimente. Totusi, in aspectul sau ultim, iubirea nu este doar un sentiment. A explora iubirea de sine inseamna, printre altele, a patrunde in acel domeniu misterios in care iubirea exista, dar este lipsita de sentimentalisme. Aceasta este o lectie fundamentala in lipsa careia nu ne putem maturiza cu adevarat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarata este cel mai usor sa o ai cu tine insuti, pentru ca pornesti din punctul in care ajungi cu celalalt abia dupa o relatie de cativa ani, cand reusesti sa spulberi multe dintre iluziile perfectiunii de la inceput. Si cu toate ca ti-ai spulberat de mult iluzia propriei perfectiuni … de tine nu te poti desparti. Va trebui sa mergi impreuna cu tine pana la capat.

Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o cautare sincera si continua a binelui, armoniei, frumusetii – pentru tine si pentru cei pe care ii iubesti. Daca aceasta cautare nu exista sau este sufocata de alte tensiuni inseamna ca trebuie sa cerni cu mai multa atentie nisipul aurifer al universului tau interior. Iubirea inseamna rabdare, toleranta… Este incantator sa inveti toate acestea in interactiunea cu ceilalti, dar daca relatiile pe care le-ai avut pana acum nu ti-au oferit aceasta ocazie nimic nu te impiedica sa incepi chiar acum, raportandu-te la tine insati.

Primul pas ar fi sa-ti dai seama cat de mult te iubesti cu adevarat. Pentru asta ar trebui sa intelegi ca exista in tine un copil care are nevoie de rabdare, de toleranta, de incurajare, de dragoste, de tandrete. I le acorzi? Ti se intampla sa-i spui povesti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde in curand, despre ce putine sanse are sa reuseasca? Se numeste pesimism si copilul din tine este trist si deprimat dupa ce aude asa ceva. Uneori ii explici in amanunt nenumaratele reusite ale altora care lui nu ii vor fi niciodata accesibile?

Acest comportament inseamna invidie si gelozie si pe el il face sa-si piarda increderea in sine. Il starnesti, promitandu-i mereu noi si noi placeri – pe care e clar ca nu i le poti oferi la nesfasit? Ii trezesti astfel pofta nemasurata care il face avid si vesnic nemultumit. Ii explici uneori ca ceilalti sunt vinovati de esecurile lui si ca ar trebui sa le dea o lectie? In felul acesta il inveti ura, iar violenta care o insoteste il umple de rani adanci. In plus ca sa mai imbunezi situatia ii spui ca nu conteaza cate indura, tot el este centrul universului? Orgoliul pe care il trezesti astfel ii alimenteaza complexele de inferioritate….

Toate aceste obiceiuri nefaste ii ranesc mult mai putin pe cei din jur decat pe cei care le practica. Daca ti se mai petrece uneori sa te comporti astfel cu tine insuti inseamna ca inca nu te iubesti suficient.

Copilul are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea si aprecierea celorlati, satisfactiile de tot felul – nu-l vor linisti decat pentru putin timp. Practic el va deschide ochii, va intelege ca nu a primit ce-i trebuia si va reincepe sa planga. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlati, reprosurile, ironia, violenta, neindurarea, tristetea, nerabdarea – toate acestea sunt semne care ii anunta pe ceilalti ca in tine exista un copil care plinge.

O relatie de iubire intre doua fiinte care nu stiu aproape deloc sa se iubeasca pe ele insele este ca o punte ingusta catre un abis. Fiecare dintre ei spera ca celalalt va reusi miracolul sa umple golul – sa-i ofere atat de mult incat sa-l scuteasca de necesitatea de a se descoperi si iubi pe sine.

Atunci cand nu ma iubesc pe mine insami voi avea nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Daca nu mi le ofera, ma voi considera indreptatita sa ma supar. Daca mi le ofera din plin, dar eu nu simt ca merit cu adevarat atat de mult, voi gandi ca pur si simplu se inseala, ca totusi este o persoana naiva, iar dragostea sa va incepe sa ma sufoce.

De fapt nu voi reusi niciodata sa primesc mai mult decat sunt capabila sa-mi ofer eu.

Dimpotriva, atunci cand aducem in relatiile noastre starea de implinire pe care o trezeste veritabila iubire de sine, interactiunea se stabileste pe un alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din intercatiunea cu celalalt o necesitate stringenta, dureroasa, ci de revarsarea unui preaplin. In felul acesta “a darui” si ‘”a primi” dobandesc o alta semnificatie. Atunci cand il eliberezi pe celalalt de “obligatia” de a vindeca ranile pe care mi le provoc prin faptul ca nu ma iubesc, ii las timp pentru a savura iubirea.

naturway.ro
Loading...

Related:  Ce inseamna ca te iubesc?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.